Onorariul administratorului judiciar. Competenţe de stabilire.

DOMENIUL – Faliment

Onorariul administratorului judiciar. Competenţe de stabilire.

Art.23 (1) şi 41 din Legea nr.64/1995 relevă că judecătorul sindic stabileşte retribuţia administratorului judiciar numai cu ocazia deschiderii procedurii, pe parcursul procedurii această competenţă revenind adunării creditorilor. Astfel, esenţial de reţinut este faptul că, competenţa stabilirii retribuţiei (remuneraţiei) administratorului judiciar nu este dată administratorului / lichidatorului judiciar nici prin planul de reorganizare.

În concluzie, în speţă, administratorul judiciar şi-a stabilit un onorariu fără a avea acea competenţă dată prin lege, probele nerelevând efectuarea de demersuri în consens cu prevederile legale în materie în privinţa remuneraţiei stabilite dacă ar fi fost nemulţumit de onorariul fixat de instanţă, demersuri vizând posibila majorare dar tot prin intermediul instanţei şi sau al comitetului creditorilor după caz.

În aceste condiţii în planul de reorganizare trebuia inclus onorariul aprobat deja şi nu unul stabilit unilateral de practician.

 (CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1887 din 11.11.2014)

Deliberând constată că, prin sentinţa civilă nr.909/28.01.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a Civilă în dosarul nr.32505/3/2013 a fost admisă contestaţia depusă de DGFPMB împotriva raportului de activitate din data de 29.10.2013 privind onorariul administratorului judiciar S R de I SPRL Bucureşti şi s-a dispus restituirea sumei de 372564 lei reprezentând onorariu încasat în perioada 02.04.2013-28.10.2013 în contul debitoarei SC C M E SA Bucureşti.

În esenţă s-a reţinut că administratorul judiciar nu poate legal să-şi stabilească onorariul în mod unilateral, acest fapt realizându-se cu stricta respectare a prevederilor Legii nr.85/2006.

Împotriva sentinţei precitate a formulat recurs administratorul judiciar S R de I IPURL Bucureşti în temeiul art.12 din Legea nr.85/2006 solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate şi pe fond respingerea contestaţiei împotriva raportului din data de 29.10.2013 ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În esenţă recurenta arată că a fost desemnată ca administrator judiciar al societăţii debitoare, că comitetul creditorilor a votat planul de reorganizare propus de recurentă, plan în conţinutul căruia este inclus şi onorariul său lunar ca fiind de 10.000 Euro lunar şi judecătorul sindic a confirmat acest plan. Altfel onorariul s-a încasat în perioada următoare, fiind făcută referire la acesta în rapoartele lunare de activitate întocmite şi depuse la dosar.

Ca urmare, recurenta consideră că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că administratorul judiciar şi-ar fi modificat în mod unilateral onorariul, soluţia fiind netemeinică şi nelegală.

Aşa cum s-a mai arătat recurenta consideră că onorariul a fost inserat în planul de organizare dar acest plan s-a aprobat de comitetul creditorilor şi confirmat de instanţă, nefiind stabilit în mod unilateral.

Astfel fiind situaţia este neîntemeiată soluţia instanţei privind restituirea sumei de 372564 lei, susţinând că onorariul de 10000 Euro lunar s-a făcut conform prevederilor art.38 (1) din OUG nr.86/2006 şi că de vreme ce planul este votat şi confirmat plăţile trebuie astfel făcute nefiind posibile modificări faţă de prevederile Legii nr.85/2006. Ori prin admiterea contestaţiei formulată de creditoare s-a modificat implicit planul de reorganizare în mod nelegal.

Invocând prevederile art.21 (1) din Legea nr.85/2006, recurenta susţine că într-un raport de activitate din 08.01.2013 a precizat că onorariul este de 10.000 Euro dar, acest raport nu a fost contestat de creditoare ceea ce înseamnă că şi-a dat acordul pentru încasarea onorariului odată cu votarea planului. În acest sens ar veni şi dispoziţiile art.100 din Legea nr.85/2006 privind votarea planului pe categorii de creanţe, text de lege aplicat şi respectat în speţă.

În drept se invocă art.12, 19 şi următoarele, art.100 din Legea nr.85/2006, art.38 din OUG nr.86/2006, art.3041 Cod procedură civilă.

Ca probe s-au propus înscrisuri.

Ulterior recurenta a depus precizări vizând motive noi de recurs fiind  respinse ca tardiv formulate prin încheierea de la 14.10.2014.

Intimata a depus concluzii scrise.

Cererea a fost legal timbrată.

Examinând cererea în raport de probele administrate în cauză Curtea reţine că recursul apare nefondat pentru considerentele de mai jos.

Articolul 19 (2) şi art.107 (1) lit.”D” pct.b1) din Legea nr.85/2006, relevă desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar, respectiv, a administratorului / lichidatorului provizoriu, stabilirea atribuţiilor acestora şi evident stabilirea remuneraţiei în conformitate cu criteriile aprobate prin legea de organizare a profesiei. Dacă remuneraţia se va achita din fondul constituit conform prevederilor art.4 din Legea nr.85/2006 aceasta se stabileşte de judecătorul-sindic pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician în insolvenţă.

Altfel art.23 (1) şi 41 din Legea nr.64/1995 relevă că judecătorul sindic stabileşte retribuţia administratorului judiciar numai cu ocazia deschiderii procedurii, pe parcursul procedurii această competenţă revenind adunării creditorilor.

Deci, esenţial de reţinut este faptul că, competenţa stabilirii retribuţiei (remuneraţiei) administratorului judiciar nu este dată administratorului / lichidatorului judiciar nici prin planul de reorganizare.

În concluzie, administratorul judiciar a stabilit onorariu de 10.000 Euro lunar fără a avea acea competenţă dată prin lege, probele nerelevând efectuarea de demersuri în consens cu prevederile legale în materie în privinţa remuneraţiei stabilite dacă ar fi fost nemulţumit de onorariul fixat de instanţă, demersuri vizând posibila majorare dar tot prin intermediul instanţei şi sau al comitetului creditorilor după caz.

În aceste condiţii în planul de reorganizare trebuia inclus onorariul aprobat deja şi nu unul stabilit unilateral de practician.

Aşadar planul de reorganizare este considerat aprobat şi confirmat în măsura în care nu conţine prevederi nelegale.

Ori, în privinţa remuneraţiei, planul de reorganizare nu conţine un onorariu stabilit conform legii şi atunci nici nu se poate vorbi de modificarea acestui plan ci doar de excluderea unei prevederi stabilite cu încălcarea legii.

Este irelevant faptul când a observat intimata acest aspect dar, esenţial este faptul că s-a restabilit echilibrul în activitatea debitoarei şi în modul de implementare a planului de reorganizare.

Pentru aceste considerente Curtea a confirmat soluţia instanţei de fond şi în baza art.312 (1) Cod procedură civilă a respins recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare