Contestaţie în anulare

Sentinţă civilă 1236 din 01.04.2009


3.contestaţie în anulare

Prin contestaţia înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 18.02.2009  contestatorul C.C. în contradictoriu cu intimata SC ELECTROPUTERE SA CRAIOVA  a solicitat  anularea sentinţei nr. 697/27.02.2008 pronunţată în dosarul nr. 19916/63/2007 al  Tribunalului Dolj, rejudecarea cauzei.

In motivarea contestaţiei a arătat că  sentinţa criticată este injustă  deoarece, instanţa a omis sa cerceteze toate motivele invocate, toate actele depuse de intimată la dosar se referă la o altă perioadă decât cea dedusă  judecăţii, actele depuse de contestator demonstrează, în mod explicit, că si-a desfăşurat activitatea în condiţii de noxe, un alt coleg primind adeverinţă  în sensul că perioada lucrată se încadrează în grupa I de muncă.

A mai susţinut că  si-a desfăşurat activitatea  ca personal de execuţie  pe bază de sarcină de schimb  sau dispoziţie de serviciu  deoarece fisa postului se întocmea doar personalului TESA , sentinţa cuprinzând erori de redactare  referitoare la perioada de grupă solicitată, nu se specifică termenul de recurs, iar comunicarea hotărârii nu i  s-a făcut legal sub semnătură.

Din oficiu s-a dispus ataşarea dosarului 19916/63/2007 .

Intimata a depus întâmpinare  solicitând respingerea contestaţiei deoarece motivele invocate de contestator  au fost tranşate de instanţa de judecată, si nu se încadrează în dispoziţiile art. 317-318 C.proc.civ.

Prin sentinţa Nr. 1236/01 Aprilie 2009 instanţa a admis excepţia  de inadmisibilitate si , în consecinţă a respins contestaţia în anulare din oficiu,  constatând următoarele:

Prin sentinţa nr. 697/27.02.2008 dată în dosarul 19916/63/2007  Tribunalul Dolj-Secţia Conflicte de Muncă  a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul CIAUŞIU CONSTANTIN în contradictoriu cu  pârâta SC ELECTROPUTERE SA CRAIOVA, sentinţă rămasă irevocabilă prin respingerea recursului  ca tardiv introdus( decizia 7801/04.09.2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova-Sectia Conflicte de Muncă -dosar nr. 19916/63/2007  ).

Contestatorul a criticat pe calea contestaţiei în anulare sentinţa enunţată, însă  motivele invocate nu  pot fi primite.

Astfel, contestaţia în anulare  reprezintă o cale extraordinară de atac  prin care partea interesată poate cere retractarea hotărârii  pentru motivele limitativ prevăzute de art. 317-318 c.proc.civ. si anume:

-când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina  nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă( art. 317 C.proc.civ.

- când dezlegarea dată de instanţa de recurs  este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând sau admiţând numai în parte  recursul , a omis, din greşeală  să cerceteze vreunul din motivele de casare( art. 318 C.proc.civ).

Prin urmare, faţă de înţelesul explicit al acestor norme,  pe calea contestaţiei  în anulare  nu este posibilă  invocarea  unor pretinse erori de fond  pentru corectarea cărora partea a avut la dispoziţie alte căi de atac.

In speţă, se constată că dispoziţiile art. 318 c.proc.civ nu au aplicare în cauză deoarece  prezenta contestaţie  în anulare are ca obiect  hotărârea dată în primă instanţă de tribunal nu si  hotărârea instanţei de recurs.

Totodată, se constată că,  criticile  aduse sentinţei 697/27.02.2008 nu se subsumează dispozitiilor art. 317 C.proc.civ. deoarece  nu vizează neregularităţi legate de  modul de realizare a procedurii  de citare a părţii la  judecata  pricinii în fond ori  îndeplinirea actelor de un judecător necompetent ci privesc  aşa zise greşeli de judecată, de  apreciere a probelor , contestatorul urmărind practic  reformarea acestei hotărâri.

Contestatorul a  invocat comunicarea nelegală  a  sentinţei , neindicarea termenului de declarare a recursului în dispozitiv  critici  ce au făcut obiectul recursului.

Instanţa de  control judiciar a apreciat însă, că recursul  a fost tardiv promovat or,  pe calea acestei contestaţii în anulare ce vizează strict sentinţa  dată în primă instanţă de tribunal  nu poate fi cenzurată decizia dată în recurs.

 De  amintit este si faptul că  pretinsele erori  materiale legate de  perioada pentru care  contestatorul a solicitat recunoaşterea grupei I de muncă  nu pot fi examinate pe calea contestaţiei în anulare, contestatorul având la dispoziţie procedura îndreptării erorilor materiale reglementată de art. 281 C.proc.civ.