Titlul în baza căruia imobilul a trecut în proprietatea statului. Aprecierea acestuia.

Titlul în baza căruia imobilul a trecut în proprietatea statului.

Aprecierea acestuia.

Prin decizia civilă nr.716/Ap/2006 a Curţii de Apel Braşov au fost admise în parte apelul reclamantului W.I.P. şi cererea de aderare la apel formulată de W.L. împotriva sentinţei civile nr.1984/2003 a Judecătoriei Alba Iulia care a fost schimbată în parte în sensul admiterii excepţiei lipsei capacităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria municipiului Alba Iulia, păstrându-se restul dispoziţiilor de respingere a acţiunii reclamanţilor.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a invocat din oficiu excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive a Primăriei mun. Alba Iulia şi a reţinut că, potrivit art.19 din Legea 215/2001 doar unitatea administrativ-teritorială are capacitate juridică şi deci capacitate procesuală, iar nu primăria care nu are capacitate juridică şi nici patrimoniu (art.91 din aceeaşi lege).

Pe fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut că potrivit precizării acţiunii făcută de reclamant la data de 3.03.2003, temeiul de drept al acestei acţiuni îl reprezintă art.2 pct.2 din Legea 10/2001. Ori, din extrasul C.F. nr.32 Alba Iulia rezultă că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu de drept de expropriere în baza Decretului - Lege 842/1941, astfel încât imobilul nu intră în sfera de reglementare a Legii nr.10/2001. Susţinerea potrivit căreia imobilul ar fi fost naţionalizat în baza Decretului nr.92/1950 a fost înlăturată pe considerentul că dreptul statului a fost înscris în C.F. cu titlul susmenţionat, aplicându-se prezumţia prevăzută de art.32 din Decretul – Lege nr.115/1938.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanţii W.I. şi W.L. iar prin motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art.304 pct.6-11 Cod procedură civilă se arată că hotărârea atacată este nelegală sub aspectul soluţionării excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Alba Iulia deoarece această excepţie a fost admisă în apelul reclamanţilor şi în lipsa vreunui apel din partea pârâţilor.

Pe fond, se arată că instanţa de apel a schimbat natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al cauzei deoarece petitele acţiunii au fost întemeiate în drept diferit, fiind invocate pe lângă dispoziţiile Legii 10/2001 şi prevederile art.6 din Legea 213/1998 şi ale art.34 pct.3 din Decretul – Lege nr.115/1938.

De asemenea, recurenţii au criticat hotărârea atacată sub aspectul reţinerii că titlul statului asupra imobilului în litigiu este Decretul - Lege nr.842/1941 când, în realitate, imobilul a fost trecut la poziţia 47 din anexa la Decretul nr.92/1950. Naţionalizarea făcută în temeiul acestui din urmă act normativ este una abuzivă, fără titlu, deoarece antecesorul reclamanţilor era exceptat de la naţionalizare.

Recursul este fondat.

Curtea se va pronunţa cu precădere asupra excepţiei necompetenţei Curţii de Apel Braşov în soluţionarea apelului, excepţie invocată de către recurenţi.

În acest sens, curtea reţine că după obiectul acţiunii (radiere C.F. şi revendicare) competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei.

Într-adevăr, cauza a fost soluţionată la fond de Judecătoria Alba Iulia prin sentinţa civilă nr.1984/2003.

Apelul reclamanţilor a fost înregistrat la Tribunalul Alba Iulia care, prin decizia civilă nr.973/A/2003 a dispus declinarea acestuia Curţii de Apel Alba Iulia conform art. II alin.3 din O.U.G. nr.58/2003 care era în vigoare de la data de 28.08.2003, sentinţa apelată fiind pronunţată la 8.09.2003. Faţă de aceste dispoziţii legale în vigoare la data respectivă, în mod legal apelul reclamanţilor a fost soluţionat de Curtea de Apel Braşov (după strămutare) .

Modificările ulterioare aduse codului de procedură civilă prin Legea nr.219/2005 nu sunt aplicabile căilor de atac formulate şi soluţionate anterior acestei legi iar faptul că apelul şi recursul sunt judecate de aceeaşi instanţă constituie o anomalie determinată de succesiunea în timp a modificărilor aduse dispoziţiilor procedurale privind competenţa instanţelor.

Referitor la excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria municipiului Alba Iulia admisă în apel curtea reţine că această excepţie a fost invocată pentru prima dată de către instanţă din oficiu în cadrul apelului reclamanţilor şi în condiţiile în care nici unul dintre pârâţi nu a formulat apel. Întrucât admiterea excepţiei a avut ca efect respingerea acţiunii faţă de pârâta lipsită de calitate procesuală pasivă, soluţia instanţei de apel sub acest aspect este defavorabilă reclamanţilor apelanţi, înrăutăţindu-le situaţia în propria lor cale de atac. Ori, potrivit art.296 Cod procedură civilă, „apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată”. Din acest punct de vedere, hotărârea instanţei de apel este nelegală, excepţia invocată şi admisă fiind pronunţată cu încălcarea textului legal citat mai sus.

Pe fond, recursul reclamanţilor este fondat pentru următoarele considerente:

Referitor la calitatea reclamanţilor de succesori ai proprietarilor tabulari K.G. şi K.M. curtea reţine că din actele de stare civilă depuse la fondul cauzei (filele 3-12) rezultă că reclamantul W.I.P. este soţul în viaţă al lui S.M. căsătorită W. şi care, la rândul ei, a fost fiica proprietarei tabulare K.M.

În anul 1921, prin actul intitulat contract de vânzare-cumpărare cota de ? din imobil proprietatea defunctei K.G. a fost cumpărată de antecesorul susnumitului S.E., respectiv de tatăl acestuia S.D.

Astfel cum s-a precizat în faţa primei instanţe, petitul privind constatarea valabilităţii titlului statului este întemeiat pe dispoziţiile art.3 şi 6 din Legea 213/1998 potrivit cărora bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de către foştii proprietari sau succesorii lor, iar instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului.

În acest sens, curtea reţine că în speţă imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil. Astfel, în C.F. nr.32 a localităţii Alba Iulia, Statul Român şi-a întabulat dreptul de proprietate în baza Decretului – Lege nr.842/1941 prin încheierea nr.1511/1943. Cu toate acestea, ulterior imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului 92/1950, fiind trecut în anexa la acest decret la poziţia 47 (fila 23 dosar fond).

Acest act normativ de autoritate face dovada, în condiţiile art.24 din Legea 10/2001 modificată, a întinderii dreptului de proprietate şi a faptului că imobilul a fost naţionalizat în baza acestui decret. Prin urmare, în mod nelegal, primele instanţe au apreciat că imobilul a trecut la stat anterior datei de 6 martie 1945, ignorându-se dovada preluării imobilului în baza Decretului 92/1950. Refuzându-se analiza valabilităţii titlului statului în conformitate cu prevederile art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998 invocate de reclamant s-a răpit practic accesul acestuia la justiţie, încălcându-se unul dintre cele mai importante drepturi garantate de Constituţie şi de tratatele internaţionale la care România este parte.

Analizând valabilitatea titlului statului curtea reţine că Decretul 92/1950 a fost contrar Constituţiei din 1948 deoarece obiectul său de reglementare l-a constituit naţionalizarea locuinţelor în timp ce constituţia vremii menţiona în art.11 doar naţionalizarea mijloacelor de producţie, a băncilor şi a societăţilor de asigurare. Prin urmare, viciul actului normativ de a nu fi conform constituţiei sub puterea căreia a fost adoptat îl lipseşte de efecte cu atât mai mult cu cât, în definirea titlului valabil, art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998 impune exigenţa concordanţei titlului în primul rând cu constituţia în vigoare la momentul emiterii sale.

În ceea ce priveşte cererea de radiere a dreptului de proprietate al Statului Român din C.F. nr.32, de sub B 19 şi a R.A. Flips Alba Iulia de sub B 20 curtea reţine că această operaţiune de carte funciară este inadmisibilă câtă vreme prin acţiune nu s-a solicitat radierea tuturor înscrierilor ulterioare întabulării dreptului de proprietate al Statului Român, iar ca o consecinţă, a fost respins şi petitul privitor la revendicarea imobilului.

În consecinţă curtea a admis recursul reclamanţilor, a modificat în parte decizia din apel şi a admis în parte acţiunea în sensul că a admis petitul referitor la constatarea preluării „fără titlu valabil” a imobilului în litigiu, astfel cum s-a precizat prin cererea depusă la data de 20.05.2003 în faţa primei instanţe (fila 75, 76 dosar fond).

(Decizia civilă nr. 503/R din 13 noiembrie 2006 )

Domenii speta

Spete similare