Răspundere civilă delictuală. Limitarea valorii despăgubirilor. Aplicabilitate.

Dosar nr. 4442/83/2008

DECIZIE CIVILĂ  Nr. 110/R/18 Februarie2009

Sentinţa civilă nr.5382/30.09.2008

Răspundere civilă delictuală. Limitarea valorii despăgubirilor. Aplicabilitate.

Tribunalul, analizând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor invocate de

părţi, cât şi din oficiu,sub aspectul nulităţilor de ordine publică, apreciază ca fondat recursul

declarat de reclamant şi ca nefondat cel exercitat de pârât, reţinând următoarele:

În urma producerii riscului asigurat, avarierea autoturismului reclamantului-recurent,

din vina pârâtului-intimat, recurent la rândul lui, la data de 04.11.2006, asigurătorul SC O SA

– Sucursala Maramureş achită recurentului suma de 1.246,08 lei.

La 14.11.2006,recurentul-reclamant a convenit cu asigurătorul că nu mai are nici o

pretenţie pentru daunele produse în accidentul de circulaţie şi achitate în baza evaluării

stabilită prin procesul verbal de constatare a pagubelor la autovehicule (fila 34-dosar

nr.1035/296/2006).

Majorarea pretenţiilor peste limita achitată, a condus la promovarea acţiunii de către

recurent, atât împotriva asiguratului, cât şi a asigurătorului, intervenient forţat în condiţiile

art.59 din Lg.136/1995.

Cu ocazia efectuării expertizei tehnice judiciare în specialitatea auto, de exp. Vida

Constantin, valoarea de despăgubire a pagubelor produse la autoturism după producerea

evenimentului,după criteriile stabilite prin Ordinul nr.3108/2004, este de : 2139 lei (fila99 din

dosarul de fond).

Valoarea efectivă a prejudiciului este de:3.387,35 lei, cuprinzând manopera şi

contravaloarea pieselor noi şi nu folosite din dezmembrări.

În caz de folosire a pieselor din dezmembrări, SC N SRL Baia Mare a întocmit un

deviz pentru suma de 2.401,30lei.

Aşa cum s-a arătat anterior, în procedură administrativă, recurentul a încasat de la

asigurător, suma de 1246lei, iar maxim s-ar fi putut achita suma de 2139 lei, diferenţa până la

3.387lei fiind de 1248 lei, pe care o datorează pârâtul intimat, întemeiat pedisp.art.998 Cod

civil, privind răspunderea civilă delictuală.

Stabilirea limitei valorice a despăgubirilor, indemnizaţie pentru daune, prin hotărâre a

Guvernului, conformart.53 din Lg.136/1995, nu împiedica pe terţul păgubit să recupereze

valoarea efectivă a prejudiciului de la cel vinovat de producerea lui. Nivelul maxim a

despăgubirilor de asigurare, priveşte doar raportul juridic obligaţional existent între asigurat şi

asigurător, fără ca această limitare să poată fi opusă terţului păgubit.

Diferenţa rămasă de recuperat în acelaşi scop pentru ocrotirea aceluiaşi interes al

creditorului, se recuperează, întemeiat pe principiile răspunderii civile delictuale, direct de la

cel vinovat de producerea evenimentului, în condiţiile art.998 Cod civil.

În consecinţă, acordarea parţială a sumei de 893 lei, stabilită de prima instanţă nu

asigură recuperarea integrală a prejudiciului suferit de reclamant, şi adiţionată la indemnizaţia

de 1246 lei încasată, acoperă suma de 2139 lei, cât s-ar fi putut încasa în funcţie de Criteriile

stabilite prin Ordinul nr.3108/2004.

Stabilirea concretă şi efectivă a prejudiciului s-a realizat prin raportul de expertiză,

ordonat în cauză de instanţă, situaţie în care constatările sunt opozabile tuturor părţilor din

proces, astfel că, în mod greşit, instanţa a limitat nivelul despăgubirilor la suma totală de 2139

lei.

Diferenţa de 839 lei,reclamantul-recurent a solicitat a fi plătită de asigurător şi nu de

asigurat,or instanţa l-a obligat pe acesta din urmă la plata ei, fără a ţine seama de distincţiile şi

izvorul pretenţiilor analizate anterior în detaliu de tribunal.

Prezentul litigiu se limitează doar în partea de raport juridic obligaţional, fundamentat

pe răspunderea civilă delictuală, între terţul păgubit şi cel care a produs prejudiciul,vinovăţia

acestuia, în speţă, pârâtul-intimat (asiguratul), nefiind contestată.

În raport de considerentele expuse, hotărârea primei instanţe este parţial întemeiată pe

aplicarea greşită a legii, criticile reclamantului-recurent fiind întemeiate, astfel că, în

bazaart.312 alin.1 Cod procedură civilă, art.304 pct.9 Cod procedură civilă,tribunalul a admis

recursul declarat de recurent în sensul modificării hotărârii primei instanţe prin majorarea

sumei de la 893 lei la 1248 lei, plus cheltuieli de judecată, astfel cum au fost justificate prin

depunerea biletelor de călătorie, plata privind efectuarea expertizei.

Cât priveşte recursul pârâtului acesta este nefondat, întrucât:

Contractul de asigurarenr.1361672/13.10.2006, cuprinde pentru anul 2005 şi 2006,

limitele maxime ale despăgubirilor ce pot fi acordate de Asiguratorul RCA pentru prejudiciile

cauzate în unul şi acelaşi accident de autovehicul, pentru pagube materiale directe şi indirecte

de peste 1.000.000 lei ROL, stabilite în conformitate cu criteriile emise de CSD – Comisia de

Supraveghere a Despăgubirilor.

Recurentul-pârât, prin motivele invocate în cererea de recurs şi concluzii scrise, dă o

interpretare greşită clauzelor contractuale care preiau conţinutul art.7 şi anexa 3 din

Ordinulnr.3108/2004 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, iar la stabilirea

prejudiciului conform expertizei s-a luat în considerare, conform art.3 din ordin, inclusiv

starea de întreţinere a autovehiculului şi uzura. Diferenţa de evaluare apare doar în privinţa

manoperei şi a pieselor noi, pe când în evaluarea făcută de asigurător s-au calculat piese

rezultate din dezmembrări,la mâna a doua şi nu piese noi, or reclamantul-recurent nu este

obligat să accepte astfel de piese, doar pe considerentul că autoturismul avariat are o anumită

vechime şi grad de uzură.

Limitele despăgubirilor se stabilesc ţinând seama de criteriile cuprinse în normele de

aplicare a legii asigurărilor sociale. Astfel, dacă după criteriile cuprinse în

Ordinulnr.3108/2004 dosarul de daună se rezumă la suma de 2139 lei, cum este cazul în speţă,

diferenţa de până la 3387 lei o suportă cel vinovat de producerea accidentului,pe temeiul

răspunderii civile delictuale, iar răspunderea asiguratorului se limitează la ceea ce permit

ordinele emise de CDAM.

În consecinţă, raţionamentul recurentului nu este în acord cu Lg.nr.136/1995 şi

normele de aplicare în materie, care nu interzic sub nici o formă antrenarea răspunderii civile

delictuale, întemeiată pe art.998 Cod civil, considerente pentru care,tribunalul a respins, în

baza art.312 Cod procedură civilă, ca nefondat,recursul declarat în cauză.

Domenii speta

Spete similare