Revendicare imobiliară. Grăniţuire.

Prin sentinţa civilă nr. 4231 din 20.12.2004, Judecătoria A. a admis acţiunea  formulată de reclamanţii  G. E. şi G E împotriva pârâţilor P Gh. şi P L.

A obligat pe pârâţi să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de 59,66 mp. şi a stabilit hotarul despărţitor dintre proprietăţile părţilor pe aliniamentul 102 – 107, din schiţa anexă la raportul de expertiză.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţa a  reţinut, în esenţă că, prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4501 din 25.03.1993, părţile au dobândit suprafaţa de 800 mp., parte din totalul de 2876 mp. situată în Alexandria.

În ceea ce priveşte înscrisul sub semnătură privată prin care aceştia au cumpărat suprafaţa de 15 mp. amplasată lângă cea de 800 mp. a reţinut că, lipsa formei autentice nu face dovada dreptului de proprietate.

De asemenea, a reţinut că reclamanţii au dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1470 din 8.05.2002, imobilul casă şi teren în suprafaţă de 1929,88 mp. situat în Alexandria, care se învecinează la Est pe distanţa de 88,97 mp. cu proprietatea pârâţilor.

Faţă de probele administrate a constatat că pârâţii ocupă fără drept suprafaţa de 59,66 mp. proprietatea reclamanţilor, respectiv că, hotarul despărţitor este amplasat pe aliniamentul 102 – 107 din schiţa anexă la raport.

Prin sentinţa civilă nr. 1390 din 9.09.2006, Judecătoria A. a respins ca nefondată cerere de revizuire formulată de revizuienţii P Gh. şi P L împotriva sentinţei civile nr. 4231 din 20.12.2004.

Prin Decizia civilă nr. 44 R din 12.01.2007, tribunalul a admis  recursul  declarat de revizuenţii P Gh. şi P L  împotriva sentinţei civile nr. 1390 din 9.09.2006, pe care a casato şi în fond a admis cererea de revizuire  formulată de revizuenţii P Gh. şi P L împotriva sentinţei civile nr. 4231 din 20.02.2004, a anulat sentinţa civilă nr. 4231 din 20.02.2004 şi  a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea soluţionării fondului, ţinându-se seama de actul nou depus la dosar privind dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafaţă de 15 mp. situat în Alexandria.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut că în mod greşit s-a respins cererea de revizuire întrucât sentinţa civilă nr. 490 din 22.03.2005 a Judecătoriei A. prin care s-a constatat  că vânzarea – cumpărarea suprafeţei de 15 mp., îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 Teza I Cod procedură civilă.

După casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare pricina a fost înregistrată la  Judecătoria A. sub nr. 2023.1/740/13 februarie 2007.

Prin acţiunea civilă înregistrată sub numărul  3068/740/6.07.2006 a Judecătoriei Alexandria, reclamanţii Pană Gheorghe şi Pană Luminiţa  au chemat în judecată pe pârâţii G E şi G E  solicitând instanţei obligarea pârâţilor să le lase în deplină proprietate suprafaţa de 15 mp.,  teren ocupat abuziv  precum şi stabilirea hotarului despărţitor dintre proprietăţile părţilor.

Au motivat în esenţă reclamanţii P Gh. şi P L că sunt proprietarii suprafeţelor de 800 mp. teren intravilan, respectiv 15 mp. cum s-a stabilit prin sentinţa civilă nr. 490 din 22.03.2005.

Au arătat că pârâţii G E şi G E  ocupă fără drept suprafaţa de 15 mp. teren iar hotarul a fost amplasat fără să se ţină cont de faptul că sunt proprietarii suprafeţei de 15 mp.

Prin încheierea din data de 15.03.2007 Judecătoria A. a dispus conexarea dosarului nr. 3068/740/2006 la dosarul nr. 2023.1/740/2007.

Prin sentinţa civilă nr. 956 din 16 mai 2007, pronunţată în dosarul nr. 2023.1/740/2006, Judecătoria A. a respins ca nefondată acţiunea având ca obiect revendicare şi grăniţuire.

De asemenea, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuienţii P Gh. şi P L.

Pentru a hotărî astfel prima instanţa a reţinut că reclamanţii P Gh. şi P L nu au făcut dovada că pârâţii au ocupat suprafaţa de 15 mp. aşa încât şi capătul de cerere privind stabilirea liniei de hotar este nefondat.

Împotriva acestei sentinţe în termen legal au declarat recurs recurenţii P Gh. şi P L, aceştia criticând sentinţa ca fiind nelegală şi netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 989/R din 2 noiembrie 2007, tribunalul – Secţia Civilă, a admis recursul declarat de revizuienţii P Gh şi P L în contradictoriu cu intimaţii G E şi G E împotriva sentinţei civile nr. 956 din 16 mai 2007 a Judecătorie A, a casat această sentinţă şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

A reţinut în esenţă că, prin decizia civilă nr. 44/R/2007 s-a dispus rejudecarea acţiunii reformulată de G E şi G E (dosar nr. 1923/2003), având ca obiect revendicare şi grăniţuire, dispoziţia instanţei de recurs  fiind aceea de a se avea în vedere şi actul de proprietate – sentinţa civilă nr. 490/2005, prin care s-a constatat că P Gh a dobândit suprafaţa de 15 mp. teren intravilan.

Or, din dispozitivul sentinţei recurate  nu rezultă asupra cărei acţiuni s-a pronunţat prima instanţă iar din considerente nu reiese că aceasta a analizat ambele acţiuni: atât cea formulată de G E şi G E cât şi cea formulată de P Gh şi P L (dosar 3068/740/2007, conexat la dosar nr. 2023.1/740/2006).

De asemenea, s-ar fi impus administrarea  probei cu expertiză tehnico-judiciară care este esenţial în soluţionarea acţiunii în revendicare şi grăniţuire, prima instanţă procedând la decăderea părţilor din proba cu expertiza tehnico-judiciară în condiţiile în care recurenţii P Gh şi P L nu au fost prezenţi la termenul în care s-au fixat onorariile de experţi iar la termenul ce a urmat judecata s-a făcut atât în lipsa lor cât şi a apărătorului acestora.

Rejudecând, prin sentinţa civilă nr. 2750 din 23.12.2009, Judecătoria A a admis în parte acţiunea  civile ce are ca obiect revendicare imobiliară şi a stabilit hotarul despărţitor dintre proprietăţile părţilor între punctele 2,9 din anexa 2 la raportul de  expertiză întocmit de A I.

A respins ca nefondat  capătul de  cerere privind  revendicarea imobiliară.

A compensat  cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că în anul 1993, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4501 din 25.03.1993, pârâţii P Gh şi P L au dobândit în proprietate de la numita D G V  un imobil teren în suprafaţă de 800 mp. parte din suprafaţa de 2876 mp. situată în Alexandria.

Prin înscrisul sub semnătură privată încheiat la 24.10.1997, pârâţii au cumpărat de la numita T F moştenitoarea numitei D G V  o suprafaţă de 15 mp. teren  situat la aceeaşi adresă , teren ce se află amplasat lângă cei 800 mp. cumpăraţi prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 4501/1993, înscrisul nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru încheierea sa valabilă, şi anume lipseşte forma solemnă la întocmirea actului dat fiindcă obiectul vânzării îl constituie un teren iar prin sentinţa civilă nr. 647 din 27 februarie 2003 a Judecătoriei A, definitivă  instanţa a respins ca inadmisibilă cererea în constatare  formulată de pârâtul P Gh împotriva vânzătoarei T F.

În anul 2002 reclamanţii G E şi G E au cumpărat conform contractului autentificat prin încheierea nr. 1470 din 8.05.2002, de la numita V I M un imobil locuinţă şi teren în suprafaţă de 1929,88 mp. valoare rezultată din măsurători ce se învecinează la Est pe distanţa de 88,97 m. cu proprietatea pârâţilor şi care se situează în Alexandria.

Din contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 450 din 25.03.1993, instanţa a reţinut că reclamanţii au cumpărat suprafaţa de 800 mp. teren cu lungimea de 88.50 mp. şi lăţimea de 9 m.; din sentinţa civilă nr. 490 din 22.03.2005, rezultă că aceştia au mai cumpărat o suprafaţă de 15 mp.

Prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1740 din 8.03.2002, rezultă că pârâţii au cumpărat imobilele teren şi construcţii în suprafaţă de 1929.88 mp. având lăţimea la stradă de 22.74 m., lăţimea în spate de 21.33 m.  lungimea la Est 88.97 mp. şi lungimea la Vest 88.01 m.

Urmare măsurătorilor efectuate de expert  s-a constatat că toate părţile din proces deţin teren mai puţin decât au dreptul conform actelor de proprietate.

În cadrul acţiunii în revendicare reclamanţii au obligaţia să dovedească existenţa dreptului său de proprietate  pe care-l pretinde  nefiind suficient să pretindă că pârâţii posesori nu au un asemenea drept.

Proba deplină absolută a dreptului de proprietate o constituie modurile originare de dobândire a proprietăţii cum ar fi de exemplu, uzucapiunea şi ocupaţia.

Atâta vreme cât reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate iar din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză rezultă că pârâţii nu ocupă fără drept  vreo suprafaţă de teren aparţinând  reclamanţilor  instanţa va admite în parte acţiunea formulată de reclamanţi iar în baza art. 1169 Cod Civil va respinge ca nefondat capătul de cerere privind  revendicarea imobiliară.

Cât priveşte stabilirea liniei de hotar  între proprietăţile părţilor instanţa din  concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză constată că între proprietăţile părţilor există o linie de hotar, însă, din interpretarea dispoziţiilor art. 584 Cod Civil se desprinde ideea că acţiunea în grăniţuire ca acţiune petitorie poate avea loc chiar şi în cazul în care, deşi între proprietăţile părţilor există semne exterioare de delimitare totuşi sunt îndoieli că ar fi amplasate pe traseul hotarului dintre proprietăţi stabilit prin voinţa părţilor.

Având în vedere că, urmare măsurătorilor efectuate de expert s-a constatat că părţile deţin în fapt suprafeţe mai mici decât cele menţionate în actele de proprietate, în baza textului de lege sus-menţionat s-a stabili linia de hotar între proprietăţile părţilor pe aliniamentul punctelor 2,9 din anexa 2 la raportul de expertiză întocmit de expertul Andrei Ion.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâţii reclamanţi P Gh şi P L care au solicitat desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin primul motiv de apel se critică faptul că instanţa nu a soluţionat ambele acţiuni aşa cum instanţa de control judiciar a dispus prin decizia 989/2.11.2007.

Motivul al doilea de apel vizează faptul că s-a admis acţiunea în parte, însă capătul de cerere privind revendicarea este indisolubil legat de cel ce are ca obiect grăniţuirea, nefiind posibilă decât fie admiterea ambelor capete de cerere, fie respingerea ambelor.

Al treilea motiv de apel critică greşita respingere a obiecţiunilor la raportul de expertiză, în care nu sa ţinut seama de titlul lor de proprietate pentru suprafaţa de 15 mp teren.

Prin întâmpinarea depusă la 21.04.2010 intimaţii G E şi G E au solicitat respingerea apelului, motivând în esenţă că soluţionarea cauzei a fost corectă, raportat la calitatea părţilor şi la probatoriul administrat în cauză.

Având în vedere decizia civilă nr. 101R/12.05.2005  a Curţi de Apel Bucureşti Secţia a-IX-a, pronunţată în cauză, şi dispoziţiile art. 281/1 Cod Procedură Civilă tribunalul a calificat calea de atac ca fiind recursul.

Analizând actele şi lucrările dosarului tribunalul constată că recursul este fondat având în vedere următoarele considerente:

Ca urmare a admiteri cereri de revizuire Judecătoria A trebuia să soluţioneze acţiunea în revendicare şi grăniţuire formulată de reclamanţii G E şi G E în Contradictoriu cu pârâţii P Gh şi P L, precum şi acţiunea formulată de pârâţi P împotriva reclamanţilor G având ca obiect tot revendicare şi grăniţuire. Aceasta din urmă ca urmare a conexări dispuse prin încheierea din 15.03.2007

  Prin sentinţa civilă nr. 956 din 16 mai 2007, Judecătoria A a respins ca nefondată acţiunea având ca obiect revendicare şi grăniţuire.

De asemenea, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenţii P Gh şi P L.

Prin decizia civilă nr. 989/R din 2 noiembrie 2007, tribunalul – Secţia Civilă, a admis recursul declarat de revizuenţii P Gh şi P L în contradictoriu cu intimaţii G E şi G E împotriva sentinţei civile nr. 956 din 16 mai 2007 a Judecătorie A, a casat această sentinţă şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Întrucât din dispozitivul sentinţei recurate  nu rezultă asupra cărei acţiuni s-a pronunţat prima instanţă iar din considerente nu reiese că aceasta a analizat ambele acţiuni: atât cea formulată de G E şi G E cât şi cea formulată de P Gh şi P L (dosar 3068/740/2007, conexat la dosar nr. 2023.1/740/2006), prin această decizie s-a dispus ca instanţa să cerceteze în fond ambele acţiuni.

Din examinarea dosarului cauzei rezultă însă că instanţa nu a respectat cele dispuse de instanţa de recurs, deşi potrivit art 315 Cod Procedură Civilă, în caz de casare hotărârile instanţei de recurs sunt obligatorii pentru judecători fondului. Mai mult din examinarea dispozitivului hotărâri, întocmit cu ocazia deliberări, conform art. 258 alin 1 Cod Procedură Civilă (fila 128 dosar 2023.2/740/2006) nu rezultă cu certitudine nici măcar asupra căreia dintre cele două acţiuni instanţa s-a pronunţat. La acest dispozitiv fiind adăugat la tehnoredactare că pronunţarea vizează acţiunea reclamanţilor revizuenţi P, însă aceasta nu conferă certitudinea că la momentul deliberării această acţiune a fost vizată. De altfel şi adăugarea, din momentul tehnoredactări, nu lămureşte dispozitivul ci sporeşte confuzia, întrucât se arată în primul alineat că se admite în parte acţiunea în revendicare, iar în alineatul trei capătul de cerere privind revendicarea este respins.

Neanalizând ambele acţiuni, aşa cum a dispus în mod imperativ instanţa de control judiciar, instanţa de fond nu a cercetat propriu-zis în mod integral fondul cauzei, ceea ce atrage casarea cu trimitere spre rejudecare, conform art. 312 alin 5 Cod Procedură Civilă.

Reţinând incidenţa motivului de casare de mai sus, tribunalul constată că nu se mai justifică analiza motivelor 2 şi 3 de recurs, aceste critici urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond cu ocazia rejudecări.

În consecinţă faţă de cele ce preced tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 2 şi5 Cod Procedură Civilă,va admite recursul şi va casa sentinţa recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. 

Domenii speta

Spete similare