Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (oug 195/2002)

Decizie 7 din 14.01.2010


Dosar nr. 2038/216/2009

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGES

SECTIA PENALA

DECIZIE  PENALA NR. 7

Sedinta publica de la 14 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PRESEDINTE  M. N.

Judecator  I. F.

Grefier  C. V.

Parchetul de pe lânga Tribunalul Arges reprezentat prin procuror E. C.

S-a luat în examinare, pentru solutionare, apelul declarat de inculpatul  S. E. G. ( fiul lui (...), nascut la data de (...), cu acelasi domiciliu,  (...),, CNP –  (...),) , împotriva sentintei penale nr. 236 din data de 19.11.2009,pronuntata de Judecatoria Curtea de Arges în dosarul nr.2038/216/2009.

La apelul nominal facut în sedinta publica, a raspuns avocat  R. G. , pentru apelantul-inculpat, în baza împuternicirii  avocatiale nr. 111 / 8.01.2010 emisa de Baroul Arges.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care :

S-a procedat la înregistrarea audio a cauzei cu mijloace tehnice, potrivit art. 304/1 Cod proc.penala.

Aparatorul din oficiu al apelantului-inculpat învedereaza instantei ca acesta a avut avocat ales la fond, iar procedura cu apelantul a fost îndeplinita prin afisare,motiv pentru care solicita acordarea unui nou termen de judecata.

Reprezentanta parchetului lasa la aprecierea instantei modul de solutionare a acestei cereri.

Tribunalul apreciaza ca procedura este legal îndeplinitpa cu apelantul-inculpat si , nemaifiind cereri de formulat în cauza, acorda cuvântul asupra apelului.

Aparatorul apelantului-inculpat, avocat  R. G., solicita admiterea apelului, desfiintarea sentintei iar pe fond, în principal achitarea acestuia, în baza art. 11 pct.2 lit.b c.p.p.rap.la art. 18/1 C.p.,respectiv lipsa pericolului social, având în vedere valoarea alcoolemiei, apropiata de limita permisa de lege, precum si faptul ca inculpatul este infractor primar, a avut o atitudine sincera, a recunoscut si regretat savârsirea faptei si este student la Academia de Politie, motive pentru care solicita aplicarea disp. art. 74,76 C.penal.

Reprezentanta parchetului pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, mentinerea sentintei pronuntata de instanta de fond ca fiind legala si temeinica.

 T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei penale de fata, constata urmatoarele:

Prin sentinta penala nr.236/10.1.2009  pronuntata de Judecatoria Curtea de Arges  în  baza art. 87 alin. 1 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului numarul 195/2002,  a condamnat pe inculpatul  S. E. G. , fiul lui (...), nascut la data de (...), domiciliat în (...) CNP (...),  la un an închisoare.

În baza art. 71 alin. 1 si 2 Cod penal, pe durata executarii pedepsei principale,  ac interzis  inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a si b Cod penal, ca pedeapsa accesorie.

În baza art. 81 Cod penal,  a suspendat  conditionat  executarea pedepsei principale.

În baza art. 82 Cod penal,  a stabilit  un termen de încercare de trei ani pentru inculpat.

În baza art. 359 Cod procedura penala,  a pus  în vedere inculpatului dispozitiile art. 83 si 84 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal,  a suspendat  executarea  pedepsei accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei principale.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedura penala, a  obligat  pe  inculpat la plata  sumei de 600 lei cheltuieli judiciare catre  stat, din care suma de 50 lei reprezentând ¼ din onorariul aparatorului din oficiu, avocat  A. B., urmeaza a se  avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti.

Pentru a dispune astfel, s-a retinut de prima instanta ca, în seara zilei de 23 ianuarie 2009 si pâna dupa miezul noptii, inculpatul a consumat bauturi alcoolice la barul  „ M. C. „ din Curtea de Arges, dupa care, fiind sub influenta alcoolului, s-a urcat la volanul autoturismului înmatriculat sub nr. (...) si l-a condus pe drumurile publice din municipiu.

În timp ce rula pe str. Negru-Voda, în jurul orei 2,45, el a fost oprit de catre un echipaj de politie pentru control, constatându-se ca emana miros de alcool. A fost testat cu etilotestul, care a indicat o concentratie de alcool pur în aerul expirat de 0,73 mg/l (f. 20 dos.u.p.).

Inculpatul a fost condus imediat la spital pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei . La prima proba recoltata la ora 3,10, alcoolemia inculpatul a fost de 1,10 gr%o. iar la cea de-a doua proba recoltata o ora mai târziu alcoolemia a fost de 1,oo, deci în scadere (f. 23 dos.u.p.).

În drept, fapta lui  S. G. , care a condus pe drumurile publice un autoturism, având în sânge o îmbibatie alcoolica ce depaseste limita de 0,80 gr.%o, admisa de lege, constituie infractiunea prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, text de lege în baza caruia urmeaza sa fie condamnat.

La stabilirea pedepsei ce i se va aplica s-a  tinut  seama de criteriile de individualizare prev. de  art. 72 C.p. Inculpatul este infractor primar, are vârsta de 21 de ani si a recunoscut savârsirea faptei, având anterior o comportare buna în familie si societate. Se va avea în vedere si natura infractiunii deduse acestei judecati, care este încadrata de legiuitor în categoria infractiunilor de pericol, obiectul sau juridic constituindu-l proteguirea relatiilor sociale referitoare la siguranta circulatiei rutiere.

Inculpatul, în starea în care se afla, trebuia sa fie constient ca va putea produce un accident rutier si astfel nu trebuia sa se urce la volanul autoturismului. Lui îi erau cu mult diminuate atunci atentia, îndemânarea si celelalte reflexe specifice pe care trebuie sa le aiba un conducator auto.Lipsa antecedentelor penale si recunoasterea savârsirii faptei, privite în mod izolat, nu pot constitui circumstante atenuante judiciare, ci ele cântaresc doar la stabilirea duratei pedepsei si a modalitatii sale de executare. Teribilismul unor persoane nu poate fi invocat ca o cauza de acordare  circumstantelor atenuante judiciare, ci fiecare persoana trebuie sa raspunda în fata legii pentru faptele sale în mod egal. Cu atât mai mult, în speta nu pot fi incidente dispozitiile art. 18 ind. 1 si art. 91 C.p., deoarece fapta prezinta în concret un grad ridicat de pericol social. Nu prezinta în aprecierea acestui lucru, nu prezinta relevanta faptul ca persoana în cauza este tânara si ar avea tot viitorul înainte, ci fiecare cetatean trebuie sa respecte legea, aceasta aplicându-se în aceeasi masura pentru toti.

Daca toti conducatorii auto ar ignora cu desavârsire dispozitiile legale în materie, bazându-se pe faptul unii sunt tineri sau ca sunt la prima abatere grava, s-ar crea un adevarat haos pe drumurile publice din România, ceilalti cetateni fiind sub o permanenta stare de pericol si putând fi lezati fara a avea vreo culpa cât de mica. Mai trebuie tinut seama si de faptul ca în statisticile europene România nu sta tocmai bine la capitolul siguranta circulatiei rutiere si trebuie facut tot efortul pentru ca toti participantii la trafic sa se poata desfasura în conditii de maxima siguranta.

În raport de cele ce preced, s-a  apreciat ca pedeapsa cu închisoarea minima prevazuta de lege este proportionala cu fapta comisa si cu persoana faptuitorului, constituind un avertisment serios pentru ca, pe viitor, acesta sa nu mai între în conflict cu legea penala. Scopul pedepsei poate fi atins si prin suspendarea conditionata a executarii acesteia, fiind îndeplinite conditiile prevazute de art. 81 Cod penal. Aceasta modalitate de executare reprezinta cel mai eficient mijloc de reeducare, raportat la toate elementele concrete ale cauzei.

În baza art. 82 Cod penal, inculpatului i s-a  stabilit un termen de încercare de trei ani , punându-i-se în vedere si dispozitiile art. 83 si 84 Cod penal cu privire la cazurile de revocare a suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

Totodata, în baza art. 71 alin. 1 si 2 C.p., inculpatului  i s-a  aplicat si pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) si b) C.p., nejustificându-se si interzicerea celorlalte drepturi prevazute la art.64 lit. c) - e) C.p., raportat la dispozitiile Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale si la jurisprudenta pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului împotriva României.

Aceasta pedeapsa accesorie  a fost suspendata pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei principale, conform art. 71 alin. 5 C.p.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedura penala, inculpatul a fost  obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat cu acest proces, din care ¼ din onorariul aparatorului din oficiu de la primul termen de judecata se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti.

Împotriva sentintei a declarat apel inculpatul  S. E. G. , motivat oral, în fata instantei de control judiciar de aparatorul acestuia.

Analizând actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor invocate si a celor ce pot fi luate în considerare din oficiu, conform art. 371 alin.2 cod procedura penala, tribunalul apreciaza ca apelul este fondat.

Instanta de fond a retinut în mod corect vinovatia inculpatului în raport de probele administrate care au fost în mod just apreciate si din care a rezultat ca inculpatul a condus, în noaptea de 23 – 24 ianuarie 2009 autoturismul marca Dacia 1307, cu nr. de înmatriculare (...) pe drumurile publice din municipiul Curtea de Arges, având în sânge o îmbibatie alcoolica de 1.10 gr. la mie.

Apreciem totusi, prin prisma circumstantelor comiterii faptei, respectiv, gradul relativ mic al alcoolemiei depistate, distanta mica de drum parcursa, dar si faptul ca nu s-a produs niciun accident de circulatie, dar si prin prisma circumstantelor personale, respectiv faptul ca inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale si si-a recunoscut vinovatia în raport de fapta comisa, ca retinerea unor circumstante atenuante ar fi justificata. Este adevarat ca în statisticile europene România nu sta tocmai bine la capitolul siguranta circulatiei rutiere, însa demersul initiat de instanta de fond îl gasim ca fiind exagerat fata de natura faptei dedusa judecatii si fata de circumstantele comiterii acesteia, analizate mai sus.

Fata de cele de mai sus, în baza art. 379 pct.2 lit. a cod procedura penala, tribunalul va admite apelul  declarat de inculpatul  S. E. G. împotriva sentintei penale nr. 236 din data de 19.11.2009,pronuntata de Judecatoria Curtea de Arges în dosarul nr.2038/216/2009.

Va desfiinta  sentinta apelata , în sensul ca va face aplicarea disp. art. 74 alin.1 lit.a,c, art. 76 lit.d c.penal si va reduce pedeapsa  aplicata apelantului-inculpat , de la  1(un) an închisoare  la 6 luni închisoare.

Va mentine în rest dispozitiile sentintei apelate.

În baza art. 192 alin.3 c.p.p., cheltuielile judiciare vor ramâne în sarcina statului, iar în baza art. 189 c.p.p., onorariu  avocat oficiu în cuantum de 200 lei , conform împuternicirii  avocatiale nr. 111 / 8.01.2010, se va avansa din fondurile MJLC .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite apelul  declarat de inculpatul  S. E. G. ,  ( fiul lui (...) nascut la data de  (...), cu acelasi domiciliu,  (...), CNP – (...) ) împotriva sentintei penale nr. 236 din data de 19.11.2009,pronuntata de Judecatoria Curtea de Arges în dosarul nr.2038/216/2009.

Desfiinteaza  sentinta apelata , în sensul ca face aplicarea disp. art. 74 alin.1 lit.a,c, art. 76 lit.d c.penal si reduce pedeapsa  aplicata apelantului-inculpat , de la  1(un) an închisoare  la 6 luni închisoare.

Mentine în rest dispozitiile sentintei apelate.

În baza art. 192 alin.3 c.p.p., cheltuielile judiciare  ramân în sarcina statului, iar în baza art. 189 c.p.p., onorariu  avocat oficiu în cuantum de 200 lei , conform împuternicirii  avocatiale nr. 111 / 8.01.2010, se va avansa din fondurile MJLC .

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronuntare pentru parchet si de la comunicare pentru apelantul-inculpat..

Pronuntata în sedinta publica, astazi 14.01.2010 , la Tribunalul Arges-Sectia Penala

Presedinte,

 M. N.

Judecator ,

 I. F.

Grefier,

 C. V.