Daune morale în cazul unei infracţiuni de pericol inadmisibile, de regulă.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MURES

SECTIA PENALA

Dosar nr. 599/289/2011 (Numar în format vechi 10238/2011)

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991

Ministerul Public a fost reprezentat de d-na procuror CV de la Parchetul de pe lânga Tribunalul Mures.

Pe rol pronuntarea solutiei date asupra recursului declarat de inculpatul HC împotriva sentintei penale nr. 342 din 29 septembrie 2011, pronuntata în dosarul nr. 599/289/2011 al Judecatoriei Reghin, cauza fiind declinata la Tribunalul Mures prin decizia penala nr. 708/R din 09 noiembrie 2011 a Curtii de Apel Târgu-Mures.

La apelul nominal facut în sedinta publica se constata lipsa partilor.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei, dupa care:

Mersul dezbaterilor si sustinerile asupra recursului au fost consemnate în cuprinsul încheierii penale din data de 30 ianuarie 2012, încheiere care face parte integranta din prezenta hotarâre si prin care s-a amânat pronuntarea asupra solutiei la data de astazi, 13 februarie 2012.

T R I B U N A L U L

Prin sentinta penala nr. 342 din data de 29 septembrie 2011, pronuntata de Judecatoria Reghin, în dosarul nr. 599/289/2011 s-a dispus:

În temeiul dispozitiilor art. 307 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 63 alin. 3 din Codul penal, condamnarea inculpatei HC la pedeapsa amenzii penale în suma de 1.000 lei.

În baza art. 346 alin. 1, a art. 14 alin. 3 litera b din Codul de procedura penala, raportat la art. 998, art. 999 din Codul civil, admiterea în parte a actiunii civile exercitate de partea civila FF si obligarea inculpatei sa-i plateasca partii civile suma de 100.000 lei cu titlu de daune morale, precum si respingerea restului pretentiilor.

În temeiul dispozitiilor art. 191 alin. 1 din Codul de procedura penala, obligarea inculpatei la plata sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotarî cele de mai sus, prima instanta a avut în vedere urmatoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Reghin din 07.02.2011 emis în dosar 2042/p/2010 si înregistrat la Judecatoria Reghin sub nr. 599/289/2011 din data de 14 februarie 2011 s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata în stare de libertate a inculpatei HC, pentru savârsirea infractiunii de nerespectarea masurilor privind încredintarea minorului, prevazuta de art. 307 alin. 2 din Codul penal.

Deliberând asupra cauzei prin prisma dispozitiilor art. 343 din Codul de procedura penala prima instanta a retinut urmatoarea stare de fapt:

Inculpata si partea civila au avut o relatie de concubinaj din care a rezultat minorul Harpa Darian Albert nascut la data de 29 aprilie 2006. Dupa nasterea minorului partile s-au despartit iar inculpata a solicitat încredintarea minorului si obligarea partii civile la plata unei pensii de întretinere, în aceeasi cauza partea civila solicitând pe calea cererii reconventionale stabilirea unui program de vizitare a minorului, astfel ca prin sentinta civila 674 din 2009 a Judecatoriei Reghin instanta a admis ambele cereri, încredintând minorul mamei inculpate în prezenta cauza si stabilind în favoarea tatalui parte civila un program pentru exercitarea dreptului de a pastra legaturile personale cu minorul. Potrivit declaratiilor partii civile confirmate de procesele verbale întocmite de executorul judecatoresc si de declaratiile martorilor audiati în cauza, începând din luna iunie 2010 inculpata a refuzat executarea dispozitiilor sentintei civile amintite în ce priveste programul de ridicare a minorului de catre tatal sau, fie prin refuzul predarii minorului, fie prin evitarea partii civile la datele stabilite de instanta pentru ridicarea minorului, fie prin refuzul de a raspunde la usa locuintei la venirea partii civile. În cursul urmaririi penale, inculpata a încercat sa justifice refuzul de predare a miorului tatalui parte civila în cauza sustinând ca partea civila nu are conditii pentru a asigura minorului o buna îngrijire si acuzând partea civila ca ar fi adus minorul bolnav din astfel de vizite, iar în cursul cercetarii judecatoresti inculpata a motivat refuzul predarii minorului partii civile potrivit programului stabilit de instanta prin refuzul minorului de a vizita pe partea civila.

Prima instanta a retinut faptul ca, potrivit raportului de evaluare psihosociala, minorul are conditii foarte bune la locuinta partii civile, care s-a îngrijit ca minorului sa nu-i lipseasca nimic în perioadele în care se afla la partea civila si potrivit declaratiilor martorilor audiati s-a dedicat total minorului în perioadele cât acesta a fost la partea civila. Instanta a mai retinut faptul ca, potrivit aceluiasi raport de evaluare psihosociala efectuat în cauza, minorul are nevoie de prezenta tatalui în viata sa iar afectiunile invocate de inculpata ca motiv al refuzului de a preda pe minor potrivit programului de vizitare stabilit de instanta nu sunt cauzate de atitudinea inculpatului, întrucât relatia minorului cu tatal sau este buna, deschisa si nu prezinta potential vatamator pentru minor.

Inculpata a depus la dosarul cauzei înscrisuri medicale si o evaluare psihosociala initiala din care rezulta ca minorul se afla sub tratament medical suferind de tulburare anxioasa reactiva, fara însa a conduce instanta la concluzia ca aceasta tulburare ar fi determinata de partea civila. Din contra, prima instanta a conchis, din coroborarea materialului probator administrat în cauza, ca partea civila este o persoana responsabila care doreste sa pastreze o relatie fireasca cu minorul si încearca sa asigure acestuia premisele unei dezvoltari armonioase în ciuda despartirii partilor.

În ce priveste apararea inculpatei, respectiv a faptului ca partea civila nu ar avea coditii pentru sederea minorului peste noapte la locuinta sa ori pentru petrecerea unei perioade mai lungi la aceasta locuinta, prima instanta a retinut ca din evaluarea psihosociala efectuata rezulta ca partea civila are conditii foarte bune pentru sederea minorului locuinta si anexele acesteia fiind în stare foarte buna de curatenie si ordine. Instanta a mai retinut ca afirmatia inculpatei ca minorul ar fi revenit racit din vizita la partea civila nu poate fi avuta în vedere ca o aparare, toata lumea fiind afectata de schimbarile de anotimp, iar din probele administrate nu rezulta faptul ca partea civila ar fi pus în pericol sanatatea minorului.

Coroborând întregul material probator administrat în cauza, instanta a conchis ca inculpata se face vinovata de comiterea infractiunii pentru care a fost trimisa în judecata.

În drept a apreciat ca fapta inculpatei HC care, cu intentie, a împiedicat în mod repetat partea civila FF de a ridica minorul Harpa Darian Albert în conditiile stabilite de prin Sentinta civila 674/11.05.2009 si de a avea legaturi personale cu acesta, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de nerespectarea masurilor privind încredintarea minorului, prevazuta de art. 307 alin. 2 din Codul penal.

La individualizarea pedepsei pe care a aplicat-o inculpatei instanta a tinut seama de criteriile generale prevazute de art. 72 din Codul penal si anume: dispozitiile partii generale a Codului penal, gradul de pericol social al faptei comise, limitele pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea retinuta în sarcina inculpatei, persoana acesteia precum si împrejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.

În cauza instanta a retinut ca pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea retinuta în sarcina inculpatei este închisoarea de la o luna la 3 luni sau cu amenda. Potrivit fisei de cazier judiciar inculpata este la primul contact cu legea penala nemaifiind anterior condamnata pentru comiterea de fapte antisociale, desi în cursul urmaririi penale a recunoscut comiterea faptei, în fata instantei a aratat ca se considera nevinovata si a negat ca ar fi împiedicat pe partea civila sa aiba legaturi personale cu minorul Harpa Darian Albert potrivit sentintei civile pronuntate de Judecatoria Reghin. Instanta a mai retinut faptul ca simpla lipsa a antecedentelor penale nu este de natura a atrage retinerea circumstantelor atenuante facultative apreciind ca atitudinea procesuala a inculpatei nu este de natura a convinge instanta de faptul ca inculpata ar fi constientizat gravitatea faptelor sale si repercusiunile pe care acestea le au asupra minorului Harpa Darian Albert.

Referitor la latura civila, prima instanta a retinut ca partea civila a solicitat obligarea inculpatei la plata sumei de 15000 lei daune materiale si 100.000 lei daune morale. Din probele administrate în cauza rezulta faptul ca dupa pronuntarea sentintei civile de stabilire a programului de vizitare a minorului de catre partea civila, în urma refuzului repetat al inculpatei de a permite ridicarea miorului de catre partea civila, aceasta din urma a apelat la serviciile unui executor judecatoresc în intentia de a executa silit obligatia stabilita de instanta, astfel ca au fost întocmite mai multe procese verbale, însa partea civila nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care sa rezulte prejudiciul material suferit, astfel ca în ce priveste daunele materiale instanta a constatat ca, desi inculpata poate fi obligata la despagubiri în favoarea partii civile, cuantumul prejudiciului nefiind probat, nu s-a putut cuantifica prejudiciul material si nici nu s-a putut verifica mentiunile partii civile, astfel ca nefiind îndeplinite toate conditiile prevazute de dispozitiile art. 998, 999 Cod civil în ce priveste daunele materiale, instanta le-a respins.

În privinta daunelor morale, instanta a apreciat ca prejudiciul moral cauzat de faptele inculpatei partii civile nu pot constitui un mijloc de îmbogatire a partii civile iar aceste despagubiri morale au doar un caracter compensatoriu pentru daunele morale suferite de partea civila. În aceste conditii, constatând ca inculpata a împiedicat pe partea civila sa pastreze relatiile personale cu fiul sau potrivit sentintei civile pronuntate în acest sens, împiedicare ce a continuat pentru o perioada lunga de timp, respectiv aproximativ un an, iar fata de vârsta minorului si fragilitatea acestuia lipsa tatalui din viata minorului este de natura a atrofia sentimentele minorului fata de partea civila îngreunând astfel reluarea relatiei partii civile cu minorul, instanta a apreciat ca, pastrând caracterul compensatoriu al despagubirilor morale, suma solicitata de partea civila cu acest titlu este justificata si constatând ca sunt îndeplinite conditiile angajarii raspunderii civile delictuale potrivit dispozitiilor art. 998, 999 Cod civil sub aspectul daunelor morale solicitat, admitând aceste pretentii si dispunând obligarea inculpatei la plata catre partea civila a sumei de 100.000 lei cu titlul de daune morale.

Împotriva hotarârii mentionate mai sus a declarat recurs inculpata HC.

Aceasta a solicitat, în principal, achitarea sa, iar în subsidiar, suspendarea conditionata a executarii pedepsei. Pe latura civila a solicitat respingerea actiunii civile, iar în subsidiar, reducerea cuantumului despagubirilor acordate de prima instanta cu titlul de daune morale.

Examinând recursul promovat, prin prisma dispozitiilor art. 3856 alin. 3, art. 3858, art. 3859 si art. 38514 din Codul de procedura penala, instanta apreciaza ca acesta este fondat, pentru urmatoarele considerente:

Dupa cum se observa din cele mentionate mai sus, inculpata HC a fost gasita vinovata de catre prima instanta de savârsirea infractiunii de nerespectarea masurilor privind încredintarea minorului, prevazuta de art. 307 alin. 2 din Codul penal si condamnata la pedeapsa amenzii penale în suma de 1.000 lei.

În privinta laturii penale, se apreciaza ca prima instanta a facut o corecta aplicare a legii, hotarând pe baza probelor administrate în cursul urmaririi penale si al judecatii în prima instanta. Cuantum pedepsei a fost, de asemenea, stabilit potrivit vinovatiei inculpatei si potrivit criteriilor de individualizare prevazute de art. 72 din Codul penal.

În schimb în privinta laturii civile, se apreciaza ca hotarârea primei instante este criticabila.

Daunele morale au fost acceptate în legislatia româneasca pentru a permite acordarea victimelor infractiunilor de rezultat o compensare pecuniara în raport si proportional cu suferintele psihice sau fizice îndurate ca urmare a actiunilor sau inactiunilor inculpatilor.

Cu toate acestea si în pofida faptului ca prima instanta, în speta de fata, a aratat expres ca suma reprezentând daunele morale nu trebuie sa constituie pentru partea civila un motiv de îmbogatire fara justa cauza, totusi a admis actiunea civila si a obligat inculpata la plata întregii sume solicitate cu acest titlu.

Pe de o parte, suma de 100.000 lei este o suma imensa în conditiile socio-economice din România actuala, iar pe de alta parte, chiar daca s-ar admite ca partea civila a fost oarecum afectata psihic prin privarea sau împiedicarea sa de a avea contact direct cu fiul sau si prin nerespectarea de catre inculpata a programului stabilit de instanta civila, de vizitare si de ridicare a copilului de catre tata, totusi aceste afectari nu sunt de natura celor mentionate anterior (suferinte psihice sau fizice) care sa justifice acordarea de daune morale. În practica judiciara daunele morale se acorda, de regula, în cazul pierderii definitive a unui membru al familiei sau a unei persoane foarte apropiate afectiv din cauza actiunii sau inactiunii inculpatului si în cazuri de suferinte fizice, nu si în cazuri de încalcare a unor drepturi personale care pot fi realizate prin intentarea unei actiuni în justitie sau prin apelarea la organele de executare silita, cum este cazul de fata.

Oricum infractiunea de nerespectare a masurilor privind încredintarea minorului, prevazuta de art. 307 alin. 2 din Codul penal, este o infractiune cuprinsa în capitolul infractiuni contra familiei, infractiuni de pericol, având ca obiect juridic comun relatiile sociale privind convietuirea sociala în cadrul familiei, si din punct de vedere al laturii obiective urmarea socialmente periculoasa constând în crearea unei stari de pericol pentru valoarea sociala protejata de lege prin textul de incriminare, nicidecum o paguba, situatie în care nu se justifica si nu este posibila, de regula, constituirea de parte civila si acordarea de daune materiale sau morale.

Pentru aceasta, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d din Codul de procedura penala, se va admite recursul declarat de recurenta-inculpata HC împotriva sentintei penale nr. 342 din data de 29 septembrie 2011, pronuntata de Judecatoria Reghin, în dosarul penal nr. 599/289/2011 si în consecinta.

Se va casa partial sentinta penala recurata si rejudecând în limitele de mai jos:

În baza art. 346 alin. 1 din Codul de procedura penala se va respinge ca neîntemeiata actiunea civila a partii civile FF.

Se vor mentine toate celelalte dispozitii din hotarârea penala atacata.

În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedura penala, cheltuielile judiciare, din recurs în suma de 60 lei, vor ramâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

În temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d din Codul de procedura penala, admite recursul declarat de recurenta-inculpata HC (fiica lui Teodor si Letitia, nascuta la data de 20 octombrie 1975 în *, *, împotriva sentintei penale nr. 342 din data de 29 septembrie 2011, pronuntata de Judecatoria Reghin, în dosarul penal nr. 599/289/2011 si în consecinta.

Caseaza partial sentinta penala recurata si rejudecând în limitele de mai jos:

În baza art. 346 alin. 1 din Codul de procedura penala respinge ca neîntemeiata actiunea civila a partii civile FF, domiciliat în comuna *, *.

Mentine toate celelalte dispozitii din hotarârea penala atacata.

În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedura penala, cheltuielile judiciare, din recurs în suma de 60 lei, ramân în sarcina statului.

Definitiva.

Pronuntata în sedinta publica din 13 februarie 2012.

Domenii speta

Spete similare