Plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996)

Hotărâre 255 din 28.10.2010


Pe rol judecarea cauzei apelului declarat de apelanta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş -  Administraţia Finanţelor Publice Sighişoara cu sediul în Sighişoara, str. 1 Decembrie 1918, nr.37-39, jud.Mureş, împotriva sentinţei civile nr.510 din 29.03.2010 pronunţată de Judecătoria Sighişoara în dosar nr.16/308/2010.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Mersul dezbaterilor şi susţinerile pe fond ale părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 21 octombrie 2010, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi când s-a amânat pronunţarea pentru data de azi.

INSTANŢA

Prin sentinţa civilă nr. 510/29 martie 2010 , pronunţată  de Judecătoria  Sighişoara în dosarul nr. 16/308/2010  a fost admisă excepţia  lipsei calităţii procesuale pasive a  OCPI Mureş - BCPI Sighişoara , a fost admisă în parte plângerea petentei SC ----- SRL Sighişoara în contradictoriu cu intimatul D.G.F.P. Mureş - A.F.P. Sighişoara,  a fost dispusă anularea  Încheierii nr. 15335/21 decembrie 2009 a B.C.P.I. Sighişoara şi radierea dreptului de ipotecă de sub C 3 din CF 51520 Sighişoara şi a fost respinsă plângerea petentei în contradictoriu cu intimatul OCPI Mureş - BCPI Sighişoara, ca şi în rest plângerea aceleiaşi petente.

Pentru a pronunţa această hotărâre  , prima instanţă  a reţinut că prin plângerea introductivă  s-a solicitat  modificarea  în întregime a Încheierii nr. 15335/21.12.2009 şi respingerea cererii privind intabularea dreptului de ipotecă asupra imobilului cu număr cadastral 572/4/1/1/1/1/3 înscris în CF 51520 UAT Sighişoara şi radierea ipotecii de sub C3 din acelaşi CF , susţinându-se că  dreptul de ipotecă a fost notat în baza art. 129 al. 2 din OG 92/2003 privind codul de procedură fiscală, la cererea A.F.P. Sighişoara, dar că Încheierea nr. 15335/21.12.2009 prin care s-a efectuat notarea, este netemeinică şi nelegală, întrucât prin procesul verbal de instituire a sechestrului asigurător nr. 15973/11.12.2009 organele fiscale au dispus instituirea unor măsuri asiguratorii asupra bunurilor imobile şi mobile aflate în patrimoniul petentei până la concurenţa debitului fiscal compus din suma de 729.757 lei cu titlu de impozit pe profit, dar că decizia de instituirea a măsurilor asigurătorii, ca şi motivarea pentru instituirea măsurilor asigurătorii nu i-au fost aduse la cunoştinţă, că singura operaţiune care se putea realiza în cartea funciară a imobilului menţionat ar fi fost notarea unui sechestru asigurător, ca şi măsură provizorie, şi că nicidecum nu se putea intabula un drept real accesoriu de ipotecă asupra imobilului în litigiu deoarece D.G.F.P. Mureş, prin A.F.P. Sighişoara nu a instituit vreo obligaţie fiscală în sarcina petentei, prin emiterea unei decizii de impunere or, ipoteca fiscală se poate institui doar în ipoteza în care există obligaţii bugetare certe, lichide şi exigibile, iar, faţă de această situaţie, singura soluţie pe care o putea adopta petenta constă în promovarea unei plângeri împotriva încheierii de carte funciară, în condiţiile art. 50 al. 2 din Legea 7/1996, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 467/22.04.2004 instituindu-se posibilitatea depunerii direct la instanţă a unei asemenea plângeri.

În cauză  s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a O.C.P. I. Mureş , excepţie faţă de care s-a reţinut că este întemeiată  , întrucât prin decizia nr.  72/2007 a I.C.C.J – secţiile unite, dată în interesul legii  ,  s-a statuat că în cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiate pe dispoziţiile art. 50 din Legea 7/1996 R., Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă, decizia fiind obligatorie pentru instanţe potrivit art. 329 al. 3 Cod procedură civilă , şi în consecinţă  a fost respinsă  plângerea petentei, formulată împotriva unei persoane juridice care nu are calitate procesuală pasivă.

În ceea ce priveşte fondul cauzei , instanţa a arătat că , prin cererea nr. 15335/21.12.2009, înregistrată sub acest număr la B.C.P.I. Sighişoara, s-a solicitat de către Administraţia Finanţelor Publice Sighişoara intabularea ipotecii asupra imobilului înscris în CF 51520(11039) Sighişoara, cu privire la parcela 3452/3/4/1/1/1/3 – C1, situată pe str. Narciselor, nr. 5, actul juridic care justifica  cererea fiind procesul-verbal de sechestru nr. 15.973/11.12.2009.

Instanţa  de fond a mai arătat că , la 11 decembrie 2009  a fost emis de către D.G.F.P. Mureş – AFP Sighişoara procesul verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile, cu nr. 15973/11.12.2009, prin care s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor imobile ale debitoarei SC ----- SRL Sighişoara, în baza Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 4723/27.11.2009 emisă de către D.G.F.P Mureş pentru obligaţii fiscale ale debitoarei în cuantum de 729757 lei, din care 33449 lei impozit pe profit, 10952 lei majorări impozit pe profit, 423909 lei TVA şi 253347 lei majorări TVA, la aceeaşi dată fiind emis şi procesul verbal de instituire a administratorului sechestru cu nr. 15802/11.12.2009, în cuprinsul căruia s-a consemnat că deşi debitoarei i s-a comunicat procesul-verbal nr. 2/26.11.2009, suma de 729757 lei nu a fost achitată, încheindu-se procesul verbal de sechestru 15973/11.12.2009 asupra clădirii în suprafaţă de 2017 mp, depozit legume-fructe, parter + etaj, deţinută în baza CF 51520/11039 Sighişoara şi evaluată la suma de 2.551.090 lei.

Prin încheierea atacată ,  B.C.P.I. Sighişoara s-a admis cererea A.F.P. Sighişoara şi a dispus intabularea dreptului de ipotecă în favoarea ANF-DGFP Mureş - AFP Sighişoara până la concurenţa sumei de 729.757 lei, în baza art. 129 al. 2 din OG 92/2003, asupra imobilului cu nr. cadastral 572/4/1/1/1/1/3, nr. topografic 3452/3/4/1/1/1/1/3 înscris în CF 51520(provenită din cartea funciară de pe hârtie cu numărul 11039) UAT Sighişoara, proprietatea SC ----- SRL Sighişoara cu cota de 1/1 parte, dispunându-se prin această încheiere ca intabularea ipotecii să se efectueze sub C3 în CF menţionat.

Instanţa a arătat că , în conformitate cu prevederile art. 129 al. 4 din OG 92/2003 R, măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent, această decizie trebuind să fie motivată de către conducătorul organului fiscal competent, conform art. 129 al. 5 din acelaşi act normativ. A mai arătat că , după cum se reglementează prin dispoziţiile art. 129 al. 8 din OG 92/2003 R., în cazul înfiinţării sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului verbal întocmit de către organul de executare se comunică pentru înscriere Biroului de carte funciară.S-a reţinut că aceste dispoziţii legale trebuie coroborate cu prevederile art. 129 al. 11 din acelaşi act normativ, care prevede că împotriva actelor prin care se dispun şi se aduc la îndeplinire măsurile asigurătorii, cel interesat poate face contestaţie potrivit art. 172.

Instanţa a constatat că în cauză nu s-au depus de către intimată procesul-verbal nr. 2/26.11.2009 şi nici Decizia 4723/27.11.2009 care ar rezulta că a stat la baza emiterii procesului verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr. 15973/11.12.2009, ca şi a procesului verbal de instituire a administratorului sechestru nr. 15802/11.12.2009, pe care ţi-a întemeiat intimata DGFP Mureş – AFP Sighişoara cererea de intabulare a ipotecii sub C3 în CF 51520 UAT Sighişoara ca şi faptul că nu rezultă că Decizia 4723/27.11.2009 a fost comunicată petentei pentru ca aceasta să fie în măsură să o conteste potrivit dispoziţiilor art. 129 al. 11 din OG 92/2003 R.

S-a apreciat în consecinţă că nu s-a făcut astfel dovada temeiniciei, oportunităţii şi legalităţii instituirii măsurii sechestrului asigurător asupra imobilului din CF 51520 Sighişoara, în condiţiile în care, conform art. 129 al. 2 din OG 92/2003, aceste măsuri asigurătorii se dispun când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea  , concluzionându-se că , în lipsa comunicării Deciziei 4723/27.11.2009 şi a procesului  verbal 2/26.11.2009, acestea nu au putut fi  contestate după  procedura reglementată prin dispoziţiile art. 172 şi următoarele din OG 92/2003, considerându-se ca fiind corespunzătoare realităţii afirmaţia petentei în sensul că, în aceste condiţii, nu i-a mai rămas decât calea plângerii împotriva încheierii de CF prin care s-a intabulat sub C3 ipoteca în CF 51520 Sighişoara.

Împotriva acestei hotărâri a declarat  recurs intimata Direcţia  Generală a Finanţelor Publice  Mureş , solicitând admiterea recursului şi  modificarea în parte a sentinţei  atacate , în condiţiile art. 304  pct. 9 şi art. 304 indice 1 Cod de procedură  civilă .

Se arată în motivarea recursul că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală  , întrucât în mod eronat  prima instanţă  a admis plângerea petentei , pe motiv că  acesteia nu i-a fost comunicată  decizia nr. 4723/ 27.11.2009  şi nici procesul verbal  nr. 2/26.11.2009  şi prin urmare nu a avut posibilitatea  de a le contesta  potrivit art. 172 din OUG nr. 92/2003 .  Se arată că  în fapt , actul juridic care justifica cererea recurentei de intabulare a ipotecii pentru imobilul identificat în Cf nr. 51520 Sighişoara  , este procesul – verbal de sechestru  asigurător  nr. 15973/ 11.12.2009 emis de AFP Sighişoara , şi nu  decizia şi procesul – verbal  reţinute în considerente de către prima instanţă  .

Se învederează prin întâmpinare că la data de 04.12.2009 , recurentei i-a fost înaintată Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii  nr. 4723/ 27.11.2009, întocmită în baza procesului verbal nr. 2/ 26.11.2009  , decizie prin care au fost constatate  în sarcina petentei SC ----- SRL  obligaţii  de plată în sumă totală de 729.757 lei  , iar în urma controlului  efectuat de organele de  inspecţie fiscală  s-a constatat existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire  sau să îşi ascundă ori să-şi risipească patrimoniul . Se arată că la baza acestor constatări au stat  informaţiile obţinute din baza de date VIES  , în care figurează că societatea petentă a efectuat în perioada 01.01.2007 – 30.09.2009  achiziţii intercomunitare  de bunuri în cuantum total de 2.022.039 lei  , fără ca acestea să  fie înregistrate în evidenţa fiscală a societăţii  , respectiv fără ca unitatea să fi înregistrat şi declarat  veniturile aferente comercializării  bunurilor .

În consecinţă , în baza prevederilor art. 129 alin.4 din Codul de procedură fiscală  a fost emisă Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii  şi în consecinţă a fost instituit la data de 11.12.2009 sechestrul asigurător nr. 15973 pentru bunurile imobile proprietate a petentei  şi în temeiul art. 129 alin.8 din Codul de procedură fiscală a solicitat OCPI Mureş , BCPI Sighişoara , înscrierea acestui  sechestru . Se mai precizează că împotriva procesului verbal de sechestru  petenta a formulat  contestaţie – care a format obiectul dosarului nr. 32567308/2009 al Judecătoriei Sighişoara şi car ea fost respinsă .

Având în vedere faptul că actul juridic în baza cărui a  fost intabulată ipoteca  este procesul verbal de sechestru  , valabil încheiat , iar recurenta a respectat toate condiţiile impuse de legea nr. 771996  , se conchide că în mod greşit a fost admisă plângerea formulată de petentă .

La termenul de judecată din data de 21 octombrie 2010 , instanţa de control a dispus recalificarea  căii de atac din recurs în apel .

Intimata nu a formulat întâmpinare  , însă prin concluziile expuse în faţa instanţei prin reprezentant , a solicitat respingerea  apelului .

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe sub aspectul motivelor de apel şi în considerarea caracterului devolutiv  al apelului consacrat de dispoziţiile art. 294, 295 Cod de procedură civilă , tribunalul apreciază că apelul este nefondat ,  pentru următoarele considerente :

În cauză , prin încheierea nr. 15335/ 21 decembrie 2009 a BCPI Sighişoare s-a dispus  înscrierea dreptului de ipotecă în valoare de 729757  lei  , în baza art. 129 alin.2 din OG  nr. 92/2003  , în favoarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Direcţia generală a Finanţelor Publice Mureş – Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Sighişoara  , asupra imobilului înscris în CF 51520 Sighişoara  , nr. top 3452/374/1/1/1/1/3  , imobil aflat în proprietatea petentei .  Înscrierea în cartea funciară s-a efectuat în baza procesului  verbal de sechestru  nr. 15973/11.12.2009 emis de Administraţia Finanţelor Publice  Sighişoara  , întocmit în dosarul de executare nr. 196953/2009 .

Având în vedere prevederile art. 48 din Lege nr. 7/1996 , privitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cererile adresate  birourilor de cadastru şi publicitate imobiliar în vedere înscrierii în cartea funciară  , tribunalul apreciază că nu prezintă relevanţă în cauză cele reţinute de către prima instanţă referitoare la faptul că Decizia 4723/27.11.2009  nu a fost comunicată petentei pentru ca aceasta să fie în măsură să o conteste potrivit dispoziţiilor art. 129 al. 11 din OG 92/2003 , sau aprecierile referitoare la faptul că  nu s-a făcut  dovada temeiniciei, oportunităţii şi legalităţii instituirii măsurii sechestrului asigurător , întrucât  astfel de constatări exced atribuţiilor registratorului de carte funciară  , registrator care , după cum s-a arătat mai sus  are doar obligaţia de a verifica  întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 48 din lege.

Cu toate acestea , tribunalul conchide ca fiind corectă soluţia  primei instanţe  de admitere a plângerii , având în vedere  că prin cererea formulată de Administraţia Finanţelor Publice Sighişoara  s-a solicitat  înscrierea  unui sechestru asigurător ,  în temeiul art. 129 alin.8 din OG nr. 92/2003  , nu a unei ipoteci  , prin urmare , se justifica înscrierea în cartea funciară doar a măsurii asigurătorii dispuse prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii  nr. 4723/ 27.11.2009.

În consecinţă ,  pentru considerentele mai sus  ,  tribunalul apreciază că hotărârea atacată este legală şi temeinică , urmând ca în baza art. 296 Cod de procedură civilă să respingă  ca nefondat apelul  formulat de  Direcţia  Generală a Finanţelor Publice  Mureş

PENTRU ACESTE MOTIVE,  ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE

Respinge ca nefondat apelul formulat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş -  Administraţia Finanţelor Publice Sighişoara cu sediul în Sighişoara, str. 1 Decembrie 1918, nr.37-39, jud.Mureş, împotriva sentinţei civile nr.510 din 29.03.2010 pronunţată de Judecătoria Sighişoara în dosar nr.16/308/2010.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Octombrie 2010