Divorţ

 Divorţ

(Tribunalul Mehedinţi - d.c.110/A/MF/19.10.2012)

Prin cererea adresată Judecătoria Drobeta Turnu Severin şi înregistrată sub nr. 1341/225/2011, la data de 04.10.2011, reclamantului B.V.C. a chemat în judecată pe pârâta B.D.M., prin care a solicitat desfacerea căsătoriei  părţilor încheiată la 11.08.1990 şi ca pârâta să revină  la numele purtat anterior căsătoriei acela de A.

În motivarea acţiunii, a arătat că s-a căsătorit cu pârâta la data de 11.08.1990, relaţie din care a rezultat B.S.D., născut la 03.06.1993, în prezent major.

A arătat că s-au despărţit în fapt în anul 2005, despărţirea fiind determinată de răceala reciprocă. Cele mai multe discuţii le-au avut în legătură cu locuirea în comun şi cu faptul că nu puteau lua o decizie împreună fără ca pârâta să ceară mai întâi acordul părinţilor săi.

A mai arătat că pârâta a refuzat să vină în străinătate, să-l  viziteze, el plecând din ţară în anul 2001 pentru a lucra, şi de câte ori s-a întors, pârâta a refuzat să locuiască în proprietatea comună a părţilor, preferând să locuiască la părinţii săi, părţile neputând să ia o decizie fără ca pârâta să ceară acordul părinţilor. Reclamantul susţine că a revenit în ţară în anul 2005,  pârâta  a refuzat să îl îngrijească pe perioada convalescenţei, iar în anul 2006 a mai introdus o acţiune de divorţ ce i-a fost respinsă.

În drept, şi-a întemeiat acţiunea pe disp. art. 373 lit c  din codul familiei.

În dovedirea acţiunii, reclamantul a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: chitanţă taxă timbru de 39 lei, timbru judiciar de 0,30 lei, procură specială de reprezentare nr. 874/28.09.2011, Decizia nr.69/2010, extras din registrul de căsătorii, adresa nr. 159/21.10.2011 eliberată  de Consiliul  Local  al  Municipiului  Dr. Tr. Severin, tichet  de recomandare.

Instanţa a dispus ataşarea la dosarul de faţă a dosarului cu nr. 5472/225/2007 al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, dosarul fiind casat cu rejudecare formându-se dosarul nr. 9381/101/2008 al Tribunalului Mehedinţi, în care s-a pronunţat  ultima hotărâre în cauză, respectiv decizia nr.  69/20.10.2010 a Curţii  de Apel  Craiova.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat că nu este de acord cu desfacerea căsătoriei pentru că în realitate nu există motivele la care reclamantul face referire în acţiune,iar în subsidiar solicită ca instanţa să îi acorde despăgubiri în echivalentul sumei de 150 000 euro, în raport de dispoziţiile art. 388 c civ.

La  data  de 16.01.2012,  prin serviciul  registratură, a depus o  cerere  de scutire  taxă  timbru, la  care  a anexat în copie, următoarele înscrisuri: fluturaşii  de salariu  din lunile ianuarie 2011- ianuarie 2012 (1584 lei în luna ianuarie 2012), chitanţă plată energie  electrică din data de 22.12.2011 în cuantum de 72,64 lei, chitanţă  regie luna noiembrie 2011 în cuantum de 468,40 lei achitată la data de 12.01.2012. Pentru apartamentul situat în municipiul Craiova a anexat următoarele înscrisuri: somaţie plată şi  citaţie  pentru  neplata  energiei  electrice, chitanţă  impozit  nr. 27598975-109-0042/19.04.2011 în cuantum de 5000 lei  achitat  până  la  data de 2009, rest  plată 5000 lei;  borderou  privind regia  restantă la  data  de 01.09.2010 în cuantum de 329,21 lei din care  arată  că  s-a  achitat  o  parte  din sumă,  prin chitanţele  nr. 892/2010, nr.  1883/2010,  nr.  2321/2010, nr. 126/2011, în prezent  figurând cu  o  restanţă de  aproximativ  3000 lei  regie, regia  fiind achitată  până  la data  de 31.04.2010.

Instanţa a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de petenta B.D. şi a dispus scutirea de  la plata taxei de timbru în cuantum de 10639 lei stabilită prin încheierea din 21.11.2011.

Reclamantul, pentru  a dovedi  cele  expuse în acţiune a propus administrarea  probei  cu  înscrisuri, proba testimonială cu un martor, respectiv Ţ.E. şi  proba cu  interogatoriul pârâtei.

Pârâta a solicitat în apărare administrarea  probei testimoniale  cu  un martor, respectiv A.E. şi  administrarea  probei  cu  interogatoriul reclamantului.

Probele au fost administrate în cauză.

Instanţa, având în vedere răspunsurile reclamantului la întrebările 3, 4 şi 5 de la interogatoriu, în baza rolului activ reglementat de art. 129 alin. 5 CPC, a dispus suplimentarea probatoriului în cauză cu înscrisuri şi martori sens în care a pus în vedere reprezentantei reclamantului să depună la dosar, în măsura în care este posibil, acte medicale din care să rezulte perioadele în care a fost internat în spital în România şi în Kuweit, concediile medicale acordate în acest sens precum şi să documenteze de când a devenit Kuweit ţară turistică, aducându-le la cunoştinţă părţilor că pot suplimenta şi proba cu martori în cauză.

Totodată, s-a dispus citarea pârâtei cu menţiunea de a depune originalul certificatului de căsătorie sau o copie conformă cu originalul a acestuia, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare.

Reprezentanta reclamantului a depus la dosar extras de pe Internet, în legătură cu statutul de tară neturistică a statului Kuweit.

Pârâta a depus certificatul de căsătorie.

La ultimul termen de judecată pârâta a invocat excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată.

Analizând cu prioritate exceptia invocată instanţa constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamant prin procurator, cu procură  ad. litem, iar din actele depuse la filele 79-80 rezultă că reclamantul are reşedinţa în străinătate, astfel că cererea a fost formulată şi semnată în condiţiile art.68 alin 1 C.proc civ. şi 161 C.proc.civ, art.376 C.civ. la care se referă pârâta prin concluzii, fiind aplicabi  în cazul divorţului prin acord în faţa notarului public. În consecinţă instanţa va respinge excepţia ca neîntemeiată.

Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentinţa supusă apelului a respins excepţia  nulităţii cererii de chemare în judecată.

A fost admisă în parte acţiunea privind pe reclamantul B.V.C. şi pe pârâta B.D. M.

A fost respinsă cererea reconvenţională.

S-a dispus desfacerea căsătoriei părţilor încheiată 11.08.1990 în Dr.Tr.Severin, sub nr.508, prin divorţ din culpă comună.

S-a dispus ca pârâta B.D.M. să revină la numele purtat anterior căsătoriei acela de A.

Ajutorul public judiciar de care a beneficiat pârâta  va rămâne în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că, părţile s-au căsătorit la 11.08.1990 în Dr.Tr.Severin conform certificatului de căsătorie seria C8 nr.330595 eliberat la 11.08.1990 de Primăria Dr.Tr.Severin, din căsătorie rezultând un copil care în prezent este major.

Din depoziţiile celor doi martori audiaţi în cauză (filele 68,85) rezultă că părţile nu mai convieţuiesc împreună din anul 2006, fiind despărţite în fapt.

Despărţirea acestora a intervenit pe fondul răcirii relaţiei dintre cei doi, manifestată atât de pârâtă prin indiferenţa manifestată faţă de problemele medicale ale soţului în 2006, cât şi de reclamant care din 2006 până în prezent a manifestat dezinteres faţă de soţie şi fiul sau, refuzând orice contact cu aceştia.

  Reclamantul a mai încercat să divorţeze motivând răceala şi lipsa de afecţiune reciprocă. Cererea sa a fost respinsă prin sc nr.150/2006, soluţie menţinută prin d.c nr.149/A/2007 a Tribunalului Mehedinţi.

 Din cuprinsul declaraţiilor martorilor audiaţi rezultă că între părţi nu  mai există nici un fel de comunicare de aproximativ 6 ani, iar nici una din părţi nu a făcut eforturi pentru a relua relaţia de căsătorie.

Faţă de cele reţinute şi având în vedere şi disp. art.373 lit b şi c C.civ. instanţa apreciază că  părţile sunt separate în fapt de mai bine de doi ani  şi există motive temeinice care au determinat vătămarea gravă a relaţiilor dintre soţi din culpă comună.

 Astfel instanţa urmează să admită acţiunea şi să dispună desfacerea căsătoriei din vina ambilor soţi.

 Potrivit art.383 alin 3 C.civ. se va dispune ca pârâta să reia numele de A., acesta nedovedind interesul în păstrarea numelui dobândit prin căsătorie. Simplul fapt că de 20 de ani poartă acest nume, iar acest nume este purtat de fiul sau nu justifică un interes legitim, acesta putând fi dat doar de reputaţia pe care soţul a dobândit-o sub acest nume, aspect ce nu a fost dovedit.

Conform art.388 C.CIV distinct de dreptul de prestaţie compensatorie , soţul nevinovat care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soţului vinovat să îl despăgubească. Instanţa de tutelă soluţionează cererea prin hotărâre de divorţ, însă în situaţia dedusă judecăţii întrucât instanţa a stabilit culpa comună se va respinge cererea privind acordarea de despăgubiri formulată reconvenţional de pârâtă .

Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat apel pârâtă B.D., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi  netemeinicie.

In motivele de apel  pârâta  precizează că  s-a mai judecat cu reclamantul încă de două ori şi de fiecare dată acţiunea  promovată de acesta s-a respins constatându-se că este vinovat de  despărţirea noastră în fapt. Precizează  pârâta că ultima dată s-a judecat în anul 2010, când prin decizia nr.69/2010 s-a respins recursul declarat de către reclamant împotriva deciziei nr.266/A/2009 a Tribunalului Mehedinţi prin care i s-a respins acţiunea aşa cum s-a întâmplat prin acţiunea respinsă irevocabil prin sentinţa civilă nr.150/2006 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin. Ori, prima instanţă a ignorat  vechile hotărâri şi s-a pronunţat pentru aceleaşi motive, însă dându-le o altă interpretare prin aprecierea diferită a probelor administrate în cauză.

Procedând astfel prima instanţă a încălcat principiul autorităţii lucrului judecat prevăzut de art. 1201 c.civ.

Prima instanţă a pronunţat o hotărâre ilegală întrucât a fost investită de către reclamant cu pronunţarea  unei hotărâri în baza art. 373 lit.c  din codul civil adică din culpă exclusivă a acestuia  având în vedere disp. art.379 alin.2.

 Prima instanţă  a respins nejustificat  şi cererea bazată pe dis.art.388 şi 390 c.civ. uitând practic  să motiveze  în ce constă nelegalitatea sau eventual  netemeinicia  sa şi a dispus fără temei revenirea la numele anterior .

Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la disp. art. 295 şi următoarele c.pr.civ tribunalul constată că este fondat şi îl va admite pentru următoarele considerente :

Instanţa de fond a fost investită cu soluţionarea acţiunii de divorţ formulată de reclamant şi întemeiată în drept pe disp. art. 373 lit c din noul c.civ care dispune ,,divorţul poate avea loc la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin doi ani,,.

Conform art. 379 alin 2 c.civ. în ipoteza prev. de art. 373 lit. c divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului reclamant , cu excepţia situaţiei în care pârâtul se declară de acord cu divorţul , când acesta se pronunţă fără a se face menţiune despre culpa soţilor.

Raportat la aceste dispoziţii legale şi faţă de faptul că pârâta reclamantă reconvenţional nu a fost de acord cu desfacerea căsătoriei apare greşită soluţia instanţei de fond care a dispus desfacerea căsătoriei din vina ambilor soţi , astfel că acest motiv de apel este întemeiat , va fi admis şi schimbată sentinţa în sensul că se va dispune desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a soţului reclamant .

 În cauză nu se poate pune în discuţie autoritatea de lucru judecat faţă de soluţiile pronunţate anterior de instanţe având în vedere că această acţiune a fost înaintată pentru motivul prev. în mod expres de art. 373 lit. c c.pr.civ

Celelalte motive de apel referitoare la încălcarea disp. art.388, 390 c.civ. şi 383 c.civ sunt nefondate şi vor fi respinse pentru considerentele ce urmează :

 În conformitate cu art. 383 alin 2 c.civ. ,, pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soţi sau de interesul superior al copilului , instanţa poate să încuviinţeze ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei , chiar în lipsa unei înţelegeri între ei,,.

Sintagma ,,motive temeinice,, exista şi în art. 40 alin 2 c.fam. iar jurisprudenţa a identificat o serie de situaţii de fapt care justificau ca instanţa să încuviinţeze unui soţ să poarte şi după divorţ numele avut în timpul căsătoriei iar aceste situaţii corespund celor două condiţii prev. de art. 383 alin 2 ( interesul soţului şi interesul superior al copilului ) ceea ce face ca practica judiciară în materie să îşi păstreze pe deplin valabilitatea .

Astfel, ca principiu, soţul care solicită să i se încuviinţeze păstrarea numelui trebuie să facă dovada că ar suferi un prejudiciu prin revenirea la numele avut anterior căsătoriei, prejudiciu  care poate rezulta din faptul că a fost cunoscut în lumea profesională cu numele de căsătorie cum este cazul artiştilor, al celor care exercită profesii liberale ori în speţa dedusă judecăţii apelanta nu a făcut dovada acestui prejudiciu, singurul motiv invocat fiind acela că este cunoscută de peste 20 de ani cu acest nume .Situaţia în care copilul a fost încredinţat unui părinte , care solicită să păstreze numele avut în timpul căsătoriei pentru a purta acelaşi nume cu copilul este considerată motiv temeinic care, în contextul art. 383 alin 2, se subsumează interesului superior al minorului însă în speţa dedusă judecăţii copilul rezultat din relaţia de căsătorie a părţilor este major astfel că soluţia adoptată de instanţa de fond cu privire la nume este în concordanţă cu dispoziţiile legale susmenţionate.

Prin cererea reconvenţională apelanta pârâtă a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 388 c.civ. pentru prejudiciu suferit prin desfacerea căsătoriei . În conformitate cu disp. art. 388 c.civ soţul nevinovat , care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei , poate cere soţului vinovat să îl despăgubească şi fiind vorba de o răspundere civilă delictuală soţul care solicită despăgubirile trebuie să facă dovada îndeplinirii condiţiilor pentru antrenarea acestei forme de răspundere aşa cum reies din art. 1357 c.civ.: prejudiciu, faptă ilicită, legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei ilicite şi condiţia particulară ca soţul care solicită despăgubiri să fie nevinovat.

În cauză nu sunt îndeplinite aceste condiţii, părţile fiind despărţite în fapt din cursul anului 2006, cu atât mai mult cu cât motivul de divorţ invocat de reclamant nu s-a ivit după data de 1 octombrie 2011 pentru ca soţul inocent să poată solicita despăgubiri de la soţul vinovat potrivit art. 388 c.civ.

Pentru aceste considerente se va admite apelul, schimba sentinţa în sensul că dispune desfacerea căsătoriei părţilor prin divorţ din vina exclusivă a soţului reclamant B.V.C. şi se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei .

Domenii speta

Spete similare