Faliment - contestaţie.

Faliment - contestaţie.

- Legea nr.85/2006, art. 11 şi art. 20

Potrivit art. 20 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar nu poate acţiona în domeniul de competenţă exclusivă a judecătorului sindic. Atribuţiile judecătorului sindic menţionate la art. 11 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 nu sunt limitative, aspect ce rezultă din dispoziţiile art. 11 alin. 2 din lege.

Anularea actelor de valorificare a bunurilor debitoarei, acte întocmite de administratorul judiciar în procedura insolvenţei nu constituie o decizie managerială de oportunitate care să intre în competenţa administratorului judiciar, ci un aspect de aplicare a legii ce intră în conţinutul controlului judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi în competenţa exclusivă a judecătorului sindic.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1063  din 20.05.2013)

I. Prin Sentinţa civilă nr. 11650/14.11.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a Civilă în dosarul nr. 25371/3/2012, au fost respinse contestaţiile formulate de creditoarea E-B Kft. şi de persoana interesată W W B & L C Ltd împotriva măsurii administratorului judiciar prin care s-a dispus anularea procesului verbal de licitaţie nr. 3144/17.04.2012 şi a contractului de cesiune de mărci încheiat în data de 18.04.2012, precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut următoarele:

Prin procesul verbal de licitaţie încheiat la data de 17.04.2012, administratorul judiciar R SPRL a vândut către adjudecatarul W W B & L C Ltd 126 de mărci naţionale şi o marcă comunitară aparţinând debitoarei SC R M SA, din care 9 mărci se aflau în curs de înregistrare de către debitoare. S-a menţionat în cuprinsul procesului verbal de licitaţie preţul la care au fost adjudecate bunurile, respectiv 5.287.000 lei fără TVA. Vânzarea bunurilor s-a făcut în bloc, conform precizărilor cuprinse în preambulul procesului verbal de licitaţie.

S-a mai arătat în procesul verbal de licitaţie că „transferul proprietăţii mărcilor aparţinând SC R M SA ce face obiectul prezentei licitaţii publice deschise cu strigare, se face conform art. 43 din regulament la data semnării contractului de cesiune de mărci, iar pentru mărcile aflate în curs de înregistrare în momentul realizării condiţiei”.

La data de 18.04.2012 a fost încheiat contractul de cesiune de mărci, realizându-se astfel transferul proprietăţii.

Împotriva procesului verbal de licitaţie şi a contractului de cesiune de mărci au fost formulate acţiuni în anulare de către creditorii Asociaţia Salariaţilor din SNP P SA, Federaţia Sindicatul Naţional P E şi SC GMG M B SA, acţiunile fiind înregistrate pe rolul instanţei la data de 23.05.2012.

Au fost depuse de creditorul Sindicatul Naţional P E plângeri penale cu privire la caracterul fraudulos al tranzacţiei încheiate, solicitându-se organelor de urmărire penală tragerea la răspundere a administratorului special E.S., a administratorului judiciar R SPRL şi a numiţilor S.O.V., E.S., precum şi a creditorului E-B Kft.

La data de 23.05.2012, prin adresa nr. 5285/23.05.2012, administratorul judiciar R SPRL a dispus anularea procesului verbal de licitaţie nr. 3144/17.04.2012, anularea contractului de cesiune de mărci încheiat la data de 18.04.2012 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

A precizat administratorul judiciar în cuprinsul adresei de mai sus că adjudecatarul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune la sediul R SPRL în termenul menţionat de art. 41 din Regulament, documentele prevăzute. Au fost redate dispoziţiile art. 41 din Regulamentul de valorificare a mărcilor aparţinând SC R M SA.

Prin Sentinţa civilă nr. 11648/14.11.2012, pronunţată în dosarul nr. 18806/3/2012, instanţa a respins acţiunile formulate de creditorii Asociaţia Salariaţilor din SNP P SA, Federaţia Sindicatul Naţional P E şi SC GMG M B SA, ca fiind rămase fără obiect.

Argumentele invocate în cele două contestaţii au fost considerate neîntemeiate.

Astfel, măsura anularii procesului verbal de licitaţie şi a contractului de cesiune a fost cuprinsa în Regulamentul de valorificare a bunurilor aprobat de Comitetul Creditorilor şi Adunarea Creditorilor, fiind prevăzuta ca şi sancţiune pentru neîndeplinirea anumitor obligaţii de către adjudecatar.

În condiţiile Regulamentului aprobat, administratorul judiciar avea competenţa punerii în aplicare a tuturor dispoziţiilor acestuia, respectiv a organizării licitaţiei, a întocmirii procesului verbal de adjudecare, a încheierii contractului de cesiune privind transmiterea dreptului de proprietate şi aplicării sancţiunilor în cazurile stabilite.

Prin dispoziţiile art. 41 din Regulamentul de valorificare a mărcilor, aprobat de adunarea creditorilor, a fost impusă de către creditori obligaţia pentru „câştigătorul licitaţiei” de a depune „în termen de 30 de zile la sediul R SPRL, dovada depunerii la OSIM/OHIM  a documentelor prevăzute de lege în vederea înscrierii licenţei de mărci”, sub sancţiunea expresă a nulităţii procesului verbal de licitaţie şi a contractului de cesiune.

În opinia judecătorului sindic, din redactarea art. 41 rezultă că termenul de 30 de zile pentru depunerea dovezii prezentării la OSIM a actelor (iar nu pentru prezentarea la OSIM a actelor), începe să curgă din momentul câştigării licitaţiei, fiind expres prevăzută această obligaţie în sarcina „câştigătorului licitaţiei”, iar nu a proprietarului bunurilor. Astfel, adjudecatarul avea obligaţia ca în termen de 30 de zile de la încheierea procesului verbal de licitaţie, respectiv 17.04.2012, sa depună la sediul administratorului judiciar dovada faptului că a prezentat la OSIM/OHIM actele necesare pentru înscrierea licenţei.

Instanţa de fond a apreciat că această obligaţie nu a fost îndeplinită, motiv pentru care în mod corect, după expirarea termenului, respectiv la data de 23.05.2012, administratorul judiciar a procedat la aplicarea sancţiunii nulităţii.

Administratorul judiciar a comunicat adjudecatarului sancţiunea intervenită de drept, fără a fi nevoie de intervenţia unui organ judiciar, decizia adoptării Regulamentului aparţinând adunării creditorilor, adjudecatarul însuşindu-şi toate clauzele din momentul participării la licitaţie.

S-a mai reţinut că adjudecatarul W W B & L C Ltd. a solicitat înscrierea la masa credală cu suma reprezentând preţul achitat pentru cumpărarea mărcilor, instanţa dispunând înscrierea acestei creanţe în tabelul obligaţiilor sub condiţie, creanţa urmând a fi consolidată la momentul rămânerii irevocabile a prezentei sentinţe.

Au fost înlăturate ca eronate susţinerile contestatorilor privind încălcarea în cauză a prevederilor art. 43 alin.4 din Legea nr. 84/1998, cu motivarea că acest text nu vine în contradicţie cu art. 41 din Regulament, ci prevede o situaţie diferită.

De asemenea, au fost apreciate ca eronate susţinerile privind încălcarea art. 1246 alin.4 din Noul Cod Civil, ce reglementează imposibilitatea stipulării în contracte a unor noi cauze de nulitate, în speţă fiind vorba de o hotărâre a adunării creditorilor prin care a fost aprobat un Regulament de valorificare, hotărârea adunării creditorilor fiind reglementată de dispoziţiile exprese ale Legii nr. 85/2006 şi a fost emisă cu votul favorabil a unui procent de 92,13% din totalul masei credale, corespunzând astfel dispoziţiilor art. 15 alin.1 din legea insolvenţei, clauzele Regulamentului fiind obligatorii.

Cu privire la susţinerile contestatorilor asupra imposibilităţii anularii de către administratorul judiciar a procesului verbal de licitaţie şi a contractului de cesiune, întrucât aceste atribuţii nu sunt prevăzute de art. 20 din legea insolvenţei, judecătorul sindic a reţinut că atribuţiile administratorului judiciar sunt reglementate atât în art. 20 din legea insolvenţei, cât şi în alte prevederi din această lege.

În speţă, administratorul judiciar şi-a exercitat atribuţiile în baza art. 49 raportat la art. 116 şi următoarele din legea insolvenţei, fiind sesizat de administratorul special cu privire la necesitatea valorificării unor bunuri în scopul obţinerii de lichidităţi şi efectuării de plaţi în perioada de observaţie. În temeiul acestor dispoziţii, administratorul judiciar a convocat comitetul creditorilor, iar ulterior adunarea creditorilor conform dispoziţiilor art. 116 şi 117 din legea insolvenţei, acestea aprobând valorificarea bunurilor şi de asemenea Regulamentul de valorificare.

Valorificarea bunurilor şi toate actele ţinând de aceasta reprezintă, în opinia instanţei de fond, o decizie managerială luată în cadrul procedurii insolvenţei, dispoziţiile art. 11 alin.2 din Legea nr. 85/2006 prevăzând în mod expres că „atribuţiile manageriale aparţin administratorului judiciar ori lichidatorului” iar „deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunităţii de către creditori prin organele acestora”.

Atribuţiile judecătorului sindic nu sunt atribuţii de management al procedurii, acestea fiind limitate la „controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar”.

În plus, printre atribuţiile prevăzute de art. 11 alin.1 din legea insolvenţei, în competenţa judecătorului sindic nu se află aceea a anularii proceselor verbale de licitaţie şi a contractelor de cesiune.

Decizia valorificării bunurilor sau a anularii actelor de valorificare ca urmare a neîndeplinirii anumitor condiţii, sunt astfel hotărâri ce aparţin administratorului judiciar şi sunt controlate de adunarea creditorilor, în speţă controlul fiind exercitat prin aprobarea cu o majoritate largă a Regulamentului de valorificare în baza căruia au fost valorificate anumite bunuri şi ulterior anulate actele de valorificare.

Având în vedere teza privind competenţa administratorului judiciar în soluţionarea tuturor aspectelor cuprinse în Regulamentul de valorificare, s-a reţinut că nu este întemeiată nici susţinerea contestatorilor privind lipsa de interes a administratorului în anularea actelor sus menţionate, practicianul în insolvenţă având obligaţia de a efectua managementul procedurii în condiţii de legalitate, fiind indiscutabil interesul acestuia în respectarea procedurii.

S-a mai arătat că măsura anularii procesului verbal de licitaţie şi a contractului de cesiune se justifică atât prin reglementarea cuprinsă în art. 41 din Regulament, cât şi prin modificarea condiţiilor ce au determinat la momentul respectiv adoptarea hotărârii privind valorificarea bunurilor, reţinând în acest sens ca E-B Kft. nu mai este în prezent membru în comitetul creditorilor, constatându-se de către judecătorul sindic ca fiind nelegală desemnarea sa în comitetul creditorilor. S-a considerat astfel ca E-B Kft. nu a avut niciodată calitatea legală de membru în comitetul creditorilor, votul dat de acesta la data de 17.04.2012 fiind astfel nelegal. Mai mult, caracterul existent sau inexistent a creanţei E-B Kft. face obiectul unor plângeri penale adresate organelor de urmărire penală.

II. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs creditoarea E-B Kft. şi cesionarul W W B & L C Ltd.

1. În motivarea recursului său, contestatoarea E-B Kft. a invocat următoarele critici de nelegalitate:

- greşita respingere a motivului de contestaţie ce viza depăşirea competenţelor administratorului judiciar;

- greşita respingere a argumentelor referitoare la încălcarea art. 1246 alin.4 din Noul Cod civil, coroborat cu art. 43 din Legea nr. 84/1998;

- sancţiunea pentru nerespectarea unei obligaţii contractuale este rezoluţiunea, iar nu nulitatea;

- greşita respingere a argumentului legat de caracterul nejustificat al măsurii administratorului judiciar, întrucât nu a început să curgă termenul de 30 de zile în care înregistrarea la OSIM a licenţei mărcilor trebuia efectuată;

- greşita respingere a argumentului referitor la lipsa de interes a măsurii luate de administratorul judiciar, întrucât potrivit art. 4 alin.2 din regulamentul de vânzare al mărcilor debitorul are dreptul la folosinţa gratuită a mărcilor, între momentul adjudecării şi publicarea în BOPI a licenţei mărcilor.

În dezvoltarea primului motiv de recurs, recurenta a arătat că administratorul judiciar şi-a depăşit în cauză competenţa reglementată de art. 20 din legea insolvenţei, luând o măsură ce era în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti. Constatarea nulităţii şi repunerea părţilor în situaţia anterioară este un atribut al instanţelor de judecată, astfel că administratorul judiciar trebuia să formuleze o cerere către organul jurisdicţional competent, neputând să constate unilateral nulitatea. Potrivit art. 11 alin.2 din Legea nr. 85/2006, procesul verbal de licitaţie şi contractul de cesiune de mărci sunt supuse controlului judecătorului sindic, întrucât atribuţiile acestuia nu sunt limitate la cele enumerate în art. 11 alin.1 din lege.

2. În motivarea recursului său, astfel cum a fost completat la data de 10.04.2013, contestatoarea W W B & L C Ltd a precizat că a invocat prin contestaţie şi prin motivele iniţiale de recurs două categorii de argumente:

- prima categorie vizează natura măsurii administratorului judiciar şi depăşirea atribuţiilor acestuia;

- a doua categorie vizează netemeinicia măsurii în sine, faţă de îndeplinirea de către cesionar a obligaţiilor asumate prin contract, în limitele legii speciale nr. 84/1998.

În dezvoltarea motivelor astfel structurate, recurenta a arătat că în mod eronat a reţinut instanţa de fond drept legală operaţiunea de anulare a contractului de cesiune, dispusă de administratorul judiciar, întrucât nu există nulităţi de drept, ci acestea trebuie să fie constatate de instanţa de judecată. Între atribuţiile administratorului judiciar nu se regăseşte şi cea de constatare a nulităţii unui act juridic.

Regulamentul pretins încălcat în cauză nu constituie un act normativ, astfel că nu a fost dovedită norma legală încălcată, nefiind aplicabilă sancţiunea nulităţii, ci doar eventuale sancţiuni pe tărâm contractual. Interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, instanţa de fond nu a calificat măsura dispusă de administratorul judiciar drept o rezoluţiune a contractului pentru nerespectarea unor obligaţii de către cesionar.

Recurenta a susţinut că şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi reveneau potrivit contractului de cesiune şi regulamentului de vânzare, iar rezoluţiunea contractului este neîntemeiată şi abuzivă. În mod greşit a distins instanţa de fond între obligaţiile câştigătorului licitaţiei şi cele ale proprietarului mărcilor, întrucât contractul de cesiune a modificat prevederea art. 41 din regulamentul de vânzare. Cu toate acestea, societatea cesionară a depus documentele în termen – la data de 02.05.2012, potrivit regulamentului de vânzare. Conform Legii nr. 84/1998, înscrierea licenţei de marcă la OSIM nu se poate face înainte de finalizarea procedurii de înscriere a cesiunii.

III. La termenul din 13.05.2013, S.C. PSV C S.A. şi S.C. S–R-I S.R.L., în calitate de acţionari ai societăţii debitoare R M S.A., au formulat cereri de intervenţie accesorie în favoarea acestei din urmă intimate, solicitând respingerea recursului formulat de E-B Kft. (filele 313-318 şi 327-332).

Cererile de intervenţie accesorie au fost încuviinţate în principiu prin Încheierea de dezbateri de la 13.05.2013.

Prin cererile de intervenţie au fost invocate excepţiile lipsei de interes şi lipsei obiectului recursului formulat de E-B Kft., excepţii ce au fost respinse prin aceeaşi Încheiere de la 13.05.2013, Curtea având în vedere următoarele argumente:

1. Intervenientele au invocat lipsa interesului recurentei E-B Kft. pe motiv că interesul nu este legitim, întrucât prin decizia administratorului judiciar nr. 5285/23.05.2012 nu a fost încălcat nici un drept propriu al părţii, şi că interesul nu este născut şi actual, întrucât recurenta are calitatea de creditor înscris provizoriu în tabel, iar creanţa sa este supusă verificării în dosarul nr. 37718/3/2012.

O primă observaţie a Curţii se referă la faptul că intervenientele raportează în realitate lipsa interesului la formularea contestaţiei, fiind evident că, în ceea ce priveşte recursul, partea care a pierdut procesul în primă instanţă are interes să atace hotărârea care îi este nefavorabilă.

În justificarea interesului legitim al recurentei E-B Kft., trebuie avut în vedere că această creditoare a fost membru în comitetul creditorilor care a aprobat, în şedinţa din 20.03.2012, solicitarea administratorului special al debitoarei privind valorificarea unor bunuri (pachetul de mărci), în temeiul art. 49 alin.2 din Legea nr. 85/2006. Interesul contestatoarei este actual, neavând relevanţă faptul că a fost înscrisă în tabelul de creanţe în mod provizoriu, întrucât art. 3 pct.8 din Legea nr. 85/2006 defineşte creditorul îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei ca fiind inclusiv acela căruia i-a fost admisă în parte o cerere de înregistrare a creanţei sale pe tabel.

2. Excepţia lipsei de obiect a fost motivată prin raportare la existenţa deciziei administratorului judiciar nr. 5285/23.05.2012 şi la faptul că judecătorul sindic a respins, prin Sentinţa nr. 11648/14.11.2012 pronunţată în dosarul nr. 18806/3/2012, cererile de anulare a tranzacţiei formulate de unii creditori, ca lipsite de obiect.

Lipsa de obiect a recursului nu poate fi reţinută, întrucât obiectul recursului este sentinţa nr. 11650/14.11.2012, iar obiectul contestaţiei este chiar măsura administratorului judiciar menţionată în adresa nr. 5285/23.05.2012, măsură care este în vigoare, fiind menţinută de judecătorul sindic.

IV. Curtea a încuviinţat părţilor proba cu înscrisurile depuse la dosar, conform art. 305 C.pr.civ. 1865.

V. Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate şi a normelor legale incidente în cauză, Curtea apreciază că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Prin adresa nr. 5285/23.05.2012, emisă de administratorul judiciar R SPRL şi comunicată cesionarei W W B & L C Ltd, s-a decis anularea procesului verbal de licitaţie nr. 3144/17.04.2012 şi a contractului de cesiune de mărci încheiat la 18.04.2012, precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară. Măsura luată de administratorul judiciar a fost motivată prin aplicarea prevederilor art. 41 din Regulamentul de valorificare a mărcilor aparţinând SC R M SA, constatându-se că cesionarul mărcilor nu a depus la sediul administratorului judiciar, în termenul de 30 de zile, documentele prevăzute în acest articol.

Împotriva acestei măsuri a administratorului judiciar, au formulat contestaţii creditoarea E-B Kft. şi cesionarul W W B & L C Ltd, în temeiul art. 11 alin.1 lit.i) şi art. 21 alin.2 din Legea nr. 85/2006.

Primul motiv invocat în cele două contestaţii şi reluat în motivarea recursurilor se referă la faptul că măsura contestată a fost luată cu depăşirea atribuţiilor administratorului judiciar.

Analizând cu prioritate acest motiv de recurs, Curtea îl consideră întemeiat.

Astfel, este evident că, între atribuţiile administratorului judiciar prevăzute de art. 20 alin.1 din Legea nr. 85/2006, nu figurează şi aceea de a anula actele juridice de înstrăinare încheiate în cursul procedurii. Totodată, art. 20 alin.1 lit.n) din lege prevede atribuţia administratorului judiciar de a sesiza judecătorul-sindic în legătură cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta.

În conformitate cu art. 20 alin.2 din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate stabili administratorului judiciar, prin încheiere, orice alte atribuţii în afara celor stabilite la alin.1, cu excepţia celor prevăzute de lege în competenţa exclusivă a acestuia. De remarcat în acest context că administratorul judiciar nu poate acţiona în domeniul de competenţă exclusivă a judecătorului sindic. Pe de altă parte, în cauză, depăşirea atribuţiilor administratorului judiciar enumerate la art. 20 alin.1 din Legea nr. 85/2006 nu a fost autorizată de judecătorul sindic, printr-o încheiere.

Atribuţiile judecătorului sindic menţionate la art. 11 alin.1 lit.a)-n) din Legea nr. 85/2006 nu sunt limitative, întrucât domeniul de competenţă exclusivă a judecătorului sindic rezultă din dispoziţiile art. 11 alin.2 din lege, potrivit cărora „atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei”. Aşadar, este lipsit de relevanţă că măsura anulării proceselor verbale de licitaţie şi a contractelor de cesiune nu este prevăzută printre atribuţiile enumerate la art.11 alin.1, din moment ce controlul judecătoresc al actelor administratorului judiciar intră în competenţa exclusivă a judecătorului sindic, potrivit art. 11 alin.2 fraza I.

Legea insolvenţei delimitează atribuţiile judecătorului sindic de cele ale administratorului judiciar prin noţiunile de „control judecătoresc” pe de o parte şi „atribuţii manageriale” pe de altă parte, ceea ce reprezintă o contrapunere a aspectelor de legalitate faţă de cele de oportunitate economică.

Anularea actelor de valorificare a mărcilor în speţă nu constituie o decizie managerială de oportunitate, cum greşit apreciază judecătorul sindic, ci un aspect de aplicare a legii ce intră în conţinutul controlului judecătoresc al activităţii administratorului judiciar, concretizată în actele încheiate de acesta. Decizia valorificării bunurilor, punerea în aplicare a prevederilor regulamentului de vânzare aprobat de adunarea creditorilor reprezintă într-adevăr măsuri manageriale ce intră în atribuţia administratorului judiciar. Nu aceeaşi este însă situaţia şi pentru aplicarea sancţiunilor constând în anularea actelor juridice de valorificare a mărcilor.

În concluzie, administratorul judiciar şi-a depăşit atribuţiile legale când a decis în mod unilateral anularea procesului verbal de licitaţie nr.3144/17.04.2012 şi a contractului de cesiune de mărci încheiat la 18.04.2012, precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, deoarece s-a substituit judecătorului-sindic, în loc să îl sesizeze pe acesta cu o cerere în constatarea unei cauze de ineficacitate a actului juridic, cu atât mai mult cu cât pe rolul instanţei existau alte cereri în anulare formulate de creditori (dosarul nr. 18806/3/2012).

Reţinând că este întemeiat primul motiv de recurs, constând în aplicarea greşită a prevederilor legale ce reglementează atribuţiile organelor care aplică procedura insolvenţei, Curtea apreciază inutilă cercetarea celorlalte motive referitoare la netemeinicia măsurii luate de administratorul judiciar.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1-3 şi art. 304 pct.9 C.pr.civ. 1865, a admis recursurile, a modificat în tot sentinţa atacată, în sensul că: a admis contestaţiile formulate de E-B Kft. şi de W W B & L C Ltd împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar prin Decizia nr. 5285/23.05.2012, a desfiinţat măsurile administratorului judiciar privind anularea procesului verbal de licitaţie nr. 3144/17.04.2012 şi a contractului de cesiune de mărci încheiat la 18.04.2012, precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, a respins cererile de intervenţie accesorie formulate de S.C. PSV C S.A. şi de S.C. S–R-I S.R.L.

Domenii speta

Spete similare