Acţiune în anulare hotărâre arbitrală. Pronunţarea hotărârii arbitrale după expirarea termenului prevăzut de articolul 3533 Cod procedură civilă

Acţiune în anulare hotărâre arbitrală. Pronunţarea hotărârii arbitrale după expirarea termenului prevăzut de articolul 3533 Cod procedură civilă

-  Articolul 364  lit. i,e, b,f  Cod procedură civilă din anul 1865

-  Articolul 304 pct. 9 Cod procedură civilă 

- Articolele 3041  Cod procedură civilă 

- Articolul 3533 Cod procedură civilă

Potrivit 3533  alin.6 Cod procedură civilă, trecerea termenului de 5 luni poate constitui motiv de caducitate numai în cazul în care una din părţi  notifică celeilalte părţi şi tribunalului până la prima zi de înfăţişare că înţelege să invoce caducitatea.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR.1408/R din 25.06.2014)

Deliberand asupra recursului de fata :

Prin sentinţa arbitrală nr.50/25.02.2011 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr.9/2010 a fost admisă, astfel cum a fost precizată, acţiunea formulată de către reclamanta S.C. A. D. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. C.-P. E. S.R.L. şi a obligat-o pe aceasta din urmă la plata sumei de 91.495 de lei, reprezentând despăgubiri civile, plus 19.732,12 lei cu titlu de cheltuieli arbitrale. S-a respins excepţia prescripţiei invocată de chemata în garanţie S.C. I. C. S.R.L. şi s-a admis cererea de chemarea în garanţie formulată de S.C. C.-P. E. S.R.L. în contradictoriu cu S.C. I. C. S.R.L. si a fost obligată chemata în garanţie S.C. I. C. S.R.L. la plata sumei de 91.495 de lei, cu titlu de despăgubiri civile si a sumei de 15.709,34 de lei cu titlu de cheltuieli arbitrale reprezentând taxa de arbitrare.

S.C. I. C. S.R.L. a formulat acţiune în anulare a hotărârii arbitrale invocând dispoziţiile art. 364 lit. i), e), b) şi f) C. proc. civ. din anul 1865, aplicabil speţei potrivit art. 3 din Legea nr. 76/ 2012.

Prin sentinţa comercială nr.16574/ 22.09.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială în dosarul nr. 30267/3/ 2011 a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta S.C. I. C. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele S.C. C.-P. E. S.R.L., S.C. A. D. S.R.L. şi S.C. U. A. S.A. ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei a formulat recurs reclamanta, solicitând modificarea în tot a sentinţei recurate in sensul modificarii în parte a dispoziţiilor sentinţei arbitrale nr. 5/ 2011 şi respingerii cererii de chemare în garanţie sau, casarea hotărârii atacate cu trimiterea dosarului spre rejudecare instanţei de fond, cu cheltuieli de judecată. În subsidiar, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate, admiterea acţiunii în anulare, anularea încheierii de şedinţă din data de 02.12.2010 şi anularea în parte a sentinţei arbitrale nr. 5/ 2011, în sensul admiterii cererii de chemare în garanţie, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civila nr. 632/ 06.03.2012 pronunţată în dosarul nr. 30267/ 3/ 2011, Curtea de Apel Bucuresti – Secţia a VI-a Civilă a admis recursul formulat de recurenta S.C. I. C. S.R.L. împotriva sentintei comerciale nr. 16574/ 22.09.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Secţia a VI-a Comercială în dosarul nr. 30267/ 3/ 2011 în contradictoriu cu intimatele S.C. C.-P. E. S.R.L., S.C. A. D.S.R.L. şi S.C. U. A. S.A. şi în consecinţă a casat în tot sentinţa atacată şi a trimis cauza primei instanţe spre rejudecare.

Prin sentinta civila nr.6126/14.10.2013, Tribunalul Municipiului Bucuresti Sectia a VI a civila a respins actiunea în anulare ca neintemeiata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut că motivele care atrag desfiinţarea hotărârii arbitrale sunt strict şi limitativ prevăzute de lege si niciunul dintre motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ. nu dă instanţei judecătoreşti dreptul să cerceteze modul în care tribunalul arbitral a soluţionat fondul pricinii, ci numai vă verifice dacă au fost respectate condiţiile de formă ale arbitrajului.

Un prim motiv invocat de către reclamanta S.C. I. C. S.R.L. în vederea desfiinţării hotărârii arbitrale îl constituie necomunicarea Codexului arbitral.

Prima instanta retine ca prin necomunicarea Codexului nu s-a incalcat ordinea publica, bunele moravuri ori dispozitii imperative ale legii. Art. 31 din Regulile de procedura arbitrala nu constituie o dispozitie imperativa a legii, nefiind cuprinsa intr-un act normativ edictat de organele competente ale statului. 

S-a mai invocat de către reclamanta S.C. I. C. S.R.L., în contextul invocării prevederilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. din anul 1865, greşita aplicare de către tribunalul arbitral a prevederilor art. 32 din Decretul nr. 451/ 1972.

Potrivit acestui text, acţiunile derivând din transporturile supuse prezentei convenţii se prescriu în termen de un an. Totuşi, în caz de dol sau de culpă considerată de legea ţării căreia îi aparţine organul de jurisdicţie sesizat ca echivalentă cu dolul, termenul de prescripţie este de 3 ani. Termenul de prescripţie curge: a) în caz de pierdere parţială, de avarie sau de întârziere, din ziua în care marfa a fost eliberată; b) în caz de pierdere totală, începând de la a treizecea zi după expirarea termenului convenit sau, dacă nu a fost convenit niciun termen, începând de la a şaizecea zi de la primirea mărfii de către transportator; c) în toate celelalte cazuri, începând de la expirarea unui termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport. Ziua indicată mai sus ca punct de plecare al prescripţiei acţiunii nu este cuprinsă în termen. O reclamaţie scrisă suspendă prescripţia pâna în ziua în care transportatorul respinge reclamaţia în scris şi restituie documentele care erau anexate. În caz de acceptare parţială a reclamaţiei, prescripţia nu-şi reia cursul său decât pentru partea din reclamaţie care ramâne litigioasă. Dovada primirii reclamaţiei sau a răspunsului şi a restituirii documentelor cade în sarcina părţii care invocă acest fapt. Reclamaţiile ulterioare având acelaşi obiect nu suspendă prescripţia. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 2 de mai sus, suspendarea prescripţiei este reglementată potrivit legii ţării căreia îi aparţine organul de jurisdicţie sesizat. Această prevedere se aplică şi în cazul întreruperii prescripţiei. Acţiunea prescrisă nu mai poate fi exercitată nici sub formă de cerere reconvenţională sau de excepţie.

Tribunalul constată că S.C. C.-P. E. S.R.L. a formulat reclamanţia arătată mai sus, aşa cum rezultă din înscrisurile de la filele 85 – 86 în vol. I al dosarului tribunalului arbitral.

Ca atare, cursul prescripţiei a fost suspendat până la data formulării cererii de chemare în garanţie, aşa cum – în mod corect – a reţinut tribunalul arbitral.

Un al doilea motiv invocat de către reclamanta S.C. I. C. S.R.L. în vederea desfiinţării hotărârii arbitrale îl constituie pronunţarea acesteia după expirarea termenului arbitrajului. Faţă de redactarea textului legal, tribunalul reţine că numai părţile pot invoca faptul că arbitrajul este caduc. De asemenea, oricare parte poate invoca aceasta numai până la primul termen de înfăţişare.

În cauza dedusă judecăţii, tribunalul constată că deşi tribunalul arbitral nu a pronunţat hotărârea arbitrală în termen de cel mult 5 luni de la data constituirii sale, nici reclamanta S.C. I. C. S.R.L., nici altă parte nu a invocat caducitatea arbitrajului în faţa tribunalului arbitral.

 Un al treilea motiv invocat de către reclamanta S.C. I. C. S.R.L. în vederea desfiinţării hotărârii arbitrale îl constituie pronunţarea acesteia fără să existe o convenţie arbitrală. Temeiul invocat de către reclamantă este art. 364 lit. b) C. proc. Civ. - o hotărâre arbitrală poate fi desfiinţată dacă tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule sau inoperante.

Tribunalul, verificând conţinutul încheierilor pronunţate de către tribunalul arbitral, constată că reclamanta S.C. I. C. S.R.L. nu a invocat excepţia de necompetenţă acestuia, în condiţiile art. 3433 C. proc. civ. din anul 1865. 

Interpretând coroborat prevederile art. 3433 şi cele ale art. 3434 C. proc. civ. din anul 1865, tribunalul reţine că excepţia necompetenţei material a tribunalului arbitral este o excepţie relativă, care ar putea fi invocată numai de parte.

Neinvocând această excepţie în faţa tribunalului arbitral, instanţa reţine că reclamanta S.C. I. C. S.R.L. a acceptat în mod tacit competenţa tribunalului arbitral.

Prin încheierea tribunalului arbitral din data de 02.12.2010, s-a admis excepţia necompetenţei Curţii de arbitraj şi s-a disjuns soluţionarea cererii de chemare în garanţie formulate de către S.C. I. C. S.R.L. în contradictoriu cu S.C. U. A. S.A. În consecinţă, s-a dispus închiderea dosarului, urmând ca S.C. I. C. S.R.L. să se îndrepte la instanţa competentă potrivit dreptului comun.

Instanţa constată că tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra cererii de chemare în garanţie formulate de către reclamanta S.C. I. C. S.R.L. Faptul că nu s-a pronunţat asupra fondului acesteia nu poate duce la concluzia că tribunalul arbitral nu s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut.

Mai mult, nu se poate reţine că tribunalul arbitral avea obligaţia de a relua în dispozitivul hotărârii atacate soluţia pronunţată cu privire la cererea de chemare în garanţie formulate de către reclamanta S.C. I. C. S.R.L.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs SC I. C. SRL, care a solicitat modificarea în tot a hotararii în sensul admiterii actiunii astfel cum a fost formulata.

Recurenta a invocat nelegalitatea sentintei atacate, motiv de recurs prevazut de art. 304 pct.9 Cod procedura civila, aratand ca urmare a necomunicarii codexului arbitrai, nu a avut cunostinta ca la prima zi de infatisare avea obligaţia de a răspunde daca a primit Codexul arbitral, daca are sau nu nelămuriri în legătură cu Regulamentul Curţii, aspecte prevăzute în art., 56 alin. (4) din Codexul arbitral.

Urmare a necomunicarii Codexului arbitral, au fost incalcate prevederile art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.

În accepţiunea Convenţiei, dreptul la un proces echitabil are mai multe componente şi anume: accesul liber la justiţie; examinarea cauzei în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil; examinarea cauzei de către un tribunal independent, imparţial, stabilit prin lege; publicitatea pronunţării hotărârilor judecătoreşti.

Dreptul la un proces echitabil înseamnă şi posibilitatea rezonabilă a oricărei părţi de a expune cauza sa instanţei de judecată, în condiţii care să nu o dezavantajeze faţă de partea adversă, ceea ce se realizează prin asigurarea dreptului său la apărare.

Instanta de fond a incalcat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile legii. Legiuitorul nu face distinctie şi nici nu precizeaza care sunt legile pe care instanta trebuie sa le aplice, definind în mod generic toate acele acte normative care instituie proceduri, reguli, aplicabile tuturor. Faptul ca obligativitatea de comunicare a Codexului prevăzută în art. 31 din Regulile de procedura arbitrala nu este cuprinsa intr-un act normativ edictat de organele competente ale statului nu inseamna ca acesta nu are putere juridica.

Cat timp în Regulile de procedura arbitrala (dispoziţii care coordoneaza intreaga procedura arbitrala) prevad obligativitatea comunicării acestui Codex tuturor pârtilor litigante este inadmisibil a fi motivata o neindeplinire a acestor reguli ca fiind scuzabila datorita lipsei dispoziţiei imperative a legii.

O a doua critica invederata în cuprinsul acţiunii în anulare, o vizeaza prevederile art. 364 lit. e) C.pr.civ., în sensul că hotararea arbitrala a fost pronuntata dupa expirarea termenului arbitrajului.

Dupa cum se poate observa din studiul dosarului, acesta a fost solutionat cu mult peste termenul reglementat, fără a exista la dosarul cauzei o consimţire a pârtilor cu privire la prelungirea termenului arbitrajului prev. de art. 353 indice 3 din CPC şi art 51 din Codexul arbitral.

Pentru a fi operabila sancţiunea decăderii fata de momentul în care recurenta a inteles sa invoce caducitatea, ar trebui mai intai a fi analizata poziţia procesuala a acesteia în cadrul litigiului, de chemata în garanţie intr-un litigiu comercial derulat intre SC A. D. SRL, în calitate de reclamanta şi SC C.P. E.SRL, în calitate de parata. Din actele dosarului arbitral, reiese ca a fost chemata în garanţie în plina derulare a litigiului, respectiv în data de 13.07.2010, avand aşadar, calitatea unui tert în acest context procesual.

La data citării - 23.06.2010, asa cum este mentionat în inscrisul numit „citatie", recurentei i-a fost comunicata,: „cererea de chemare în garanţie - 2 file şi înscrisuri - 1 fila", acestea fiind singurele acte comunicate la acel moment.

În acest context şi fata de momentul în care se afla litigiul la prima zi de infatisare nu era depăşit termenul de cinci luni de la data constituirii tribunalului arbitral, astfel ca reţinerea sancţiunii decăderii de către instanta de fond este neintemeiata.

A treia critica a vizat incalcarea prevederilor art. 364 lit. b) C.pr.civ., în sensul că tribunalul arbitral a solutionat litigiul fără sa existe o convenţie arbitrala:

Recurenta a avut calitate de chemata în garanţie a paratei, fără ca intre parti sa existe vreo clauza arbitrala.

Pe de alta parte, tribunalul arbitral a respins cererea de chemare în garanţie formulata în privinţa SC U. A. SA, pe acelaşi considerent de neincheiere a unei convenţii arbitrale.

În condiţiile în care, normele imperative ale legii nu disting, este subiectiv ca instanta de judecata sa aprecieze ca era obligaţia partii sa invoce cu titlu de excepţie, aceasta lipsa a convenţiei, iar daca nu a invocat-o, a acceptat-o tacit.

Instanta de fond ar fi trebuit sa constate ca litigiul intre recurentă în calitate de garanta, şi parata care a formulat cererea de chemare în garanţie a fost solutionat fără sa existe o convenţie arbitrala, potrivit art. 364 lit. b) CPC, astfel încât, fiind un motiv distinct şi expres prevăzut a fi formulat în cadrul acţiunii în anulare, este intemeiat.

In privinta incalcarii prevederilor art. 364 lit. f) C.pr.civ., în sensul că tribunalul nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut....", recurenta arata ca tribunalul arbitral a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale.

Instanta arbitrala retine ca acest termen nu este implinit în conditile în care parata a trimis nota de imputare, nota la care niciodata recurenta nu a răspuns. Reţinerea este total eronata intrucat aceasta nota niciodata nu a fost comunicata către SC I. C. SRL.

Prevederile textului normativ invocat sunt de stricta interpretare şi imperative. Transportul efectuat se supune prevederilor speciale CMR astfel încât, aplicabil în speţa este termenul de 1 an în ceea ce priveşte dreptul la acţiune.

În calitate de caraus, arata recurenta ca a indeplinit condiţiile în integralitate solicitate prin comanda de transport, astfel ca nu ii poate fi imputata culpa retinuta de tribunalul arbitral. În motivarea acestei culpe, tribunalul substituindu-se condiţiilor solicitate prin comanda de transport, apreciaza culpa prin prisma lipsei unui şofer, stationarii, aspecte care nu se regăsesc în contextul dat în fapt.

Motivaţia instanţei de fond este total neintemeiata şi contrazisa de insasi demersurile procesuale pe care aceasta le-a făcut.

Excepţia este soluţionata de către tribunalul arbitral pe baza acestui inscris ca fiind actul intrerupator al termenului de prescripţie. Inscrisul «nota de imputare» datat 27.07.2007 existent în dosarul arbitral şi apreciat ca act intrerupator, nu are dovada de comunicare către recurenta, conform legii, astfel încât a solicitat a i se pune în vedere paratei SC C. P. E. SRL sa facă dovada comunicării acestui inscris.

Instanta de fond, a apreciat ca fiind intemeiata solicitarea reclamantei, astfel ca pune în vedere paratei SC C. P. E. SRL sa facă dovada comunicării acestui inscris.

Parata nu s-a conformat şi, la data dezbaterii fondului, 14.10.2013, a ramas în pronunţare fără ca la dosarul cauzei sa existe aceasta dovada.

Intr-o judecata dreapta instanta de fond ar fi trebuit, conform dispoziţiei sale din 17.06.2013, sa procedeze la aplicarea sancţiunii procesuale a paratei şi sa constate ca la dosar nu s-a făcut dovada comunicării către recurenta a «reclamatiei» paratei SC C. P. E. SRL, astfel încât, nefiind niciun act intrerupator de executare, cererea de chemare în garanţie formulata la data de 23.06.2010 este prescrisa, fiind situata în afara termenului.

Este de observat ca tribunalul arbitral nu face trimitere la conduita procesuala a paratei SC C. P. E. SRL, nu aplica sancţiunea şi, desi lipseste documentul doveditor al comunicării reclamatiei către subscrisa, apreciaza ca «este formulata reclamatie şi ca aceasta suspenda termenul pana la formularea cererii de chemare în garanţie ».

Intimata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, aratand ca I. C. SRL în calitate de profesionist şi având parte de asistenţă şi reprezentare juridică de specialitate, avea obligaţia legală să formuleze apărările în conformitate cu toate actele normative incidente în cauză, astfel că invocarea unui motiv cu privire la nerespectarea dreptului la apărare este nefondat şi formulat cu rea - credinţă.

Cu privire la caducitatea hotărârii, în temeiul art. 54 din regulile de arbitraj, acest aspect trebuia notificat curţii şi părţilor la prima zi de înfăţişare. Partea este decăzută din acest drept, astfel că şi acest al doilea motiv de nelegalitate este neîntemeiat.

Recurenta deşi având pe deplin cunoştinţă de litigiu şi formulând apărări asistate de avocat, precum şi cerere de chemare în garanţie, nu a formulat nici o cerere cu privire la inexistenţa convenţiei arbitrale, nici chiar după ce U. A. SA chemată în garanţie de către aceştia, a invocat în mod legal şi procedural excepţia inexistentei clauzei compromisorii.

Cu privire la faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, intimata arata ca în această situaţie calea legală era cea prevăzută de art. 362 din Codul de Procedură Civilă, I. C. SRL având posibilitatea să solicite, în termen de 10 zile de la data primirii hotărârii, completarea ei.

Oricum, instanţa arbitrală s-a pronunţat asupra acestui capăt de cerere prin încheierea din 02.12.2010, astfel că şi acest motiv este neîntemeiat.

În ceea ce priveşte aplicarea greşită a legii cu privire la prescripţie, la dosarul cauzei există înscrisul comunicat şi în faţa instanţei de fond, din care reiese fără putinţă de tăgadă că Nota de Imputare care suspendă cursul prescripţiei, este comunicată către I. C. SRL la data de 27.07.2007.

Sancţiunea anulării în parte a sentinţei arbitrale nu este permisă de procedura specială prevăzută de art. 366 Codul de Procedură Civilă, fiind vorba de natura însăşi a acestei căi speciale de atac din materia arbitrajului, care este acţiunea în anulare. In acest sens,  Înalta Curte reţine fără putinţă de tăgadă că sancţiunea anulării în parte a hotărârilor arbitrale este inadmisibilă, spre deosebire de situaţia posibilă în căile de atac ordinare, care permit desfiinţarea în parte a unei hotărâri.

Analizand sentinta atacata în raport de motivele invocate, conform art.3041 şi 304 pct. 9  Cod procedura civila, Curtea constata ca hotararea primei instante este temeinica şi legala, recursul fiind nefondat.

În ceea ce priveste primul motiv invocat, Curtea constata ca în mod corect a retinut prima instanta ca necomunicarea Codexului arbitral nu poate duce la desfiintarea hotararii arbitrale intrucat nu au fost incalcate ordinea publica, bunele moravuri sau dispozitiile imperative ale legii.

Potrivit art. 73 din Constitutia Romaniei, legile sunt actele normative adoptate de Parlament, astfel incat  Regulile de procedura arbitrala nu se incadreaza ab initio in sfera de aplicare a prevederilor art. 364 litera i), care sanctioneaza incalcarea dispozitiilor imperative ale legii.

A mai aratat recurenta ca urmare a incalcarii Codexului arbitral au fost incalcate prevederile art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, fara a preciza in concret ce componenta a dreptului la un proces echitabil a fost lezata .

In contextul in care recurenta, desi a fost reprezentata prin avocat in fata instantei arbitrale a formulat aparari pe fondul pricinii si a depus o cerere de chemare in garantie, fara a invoca necunoasterea regulilor de procedura arbitrala, Curtea constata ca dreptul la un proces echitabil, asa cum este prevazut de articolul 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu a fost nesocotit prin necomunicarea Codexului arbitral.

2) Referitor la pronuntarea hotararii arbitrale dupa expirarea termenului arbitrajului prevazut de art. 3533 Cod procedura civila, Curtea retine ca potrivit alineatului 6 din acest text de lege, trecerea termenului de 5 luni poate constitui motiv de caducitate numai în cazul în care una dintre parti notifica celeilalte parti şi tribunalului pana la prima zi de infatisare ca intelege sa invoce caducitatea .

Recurenta a invocat caducitatea în fata instantei de fond, dupa trecerea termenului prevazut de Cod procedura civila, astfel încât fata de dispozitiile art. 103 alin.1 Cod procedura civila, neindeplinirea actului de procedura în termen legal atrage decaderea.

Fata de sustinerile recurentei în sensul ca la data la care i-a fost comunicata cererea de chemare în garantie, termenul arbitrajului nu expirase, mentionam ca este evident ca norma juridica se refera la prima zi de infatisare, dupa împlinirea termenului de 5 luni.

3)În ceea ce priveste criticile aduse sentintei cu privire la solutionarea exceptiei de necompetenta a tribunalului arbitral fata de lipsa conventiei arbitrale, Curtea constata ca sunt nefondate. Recurenta nu a invocat lipsa conventiei arbitrale în termenul prevazut de art. 3433 alin. 2 Cod procedura civila, formulandu-şi apararile pe fond fără nici o rezerva intemeiata pe conventia arbitarala, astfel încât este decazuta din dreptul de a mai invoca exceptia de necompetenta.

Referitor la cel de-al patrulea motiv de recurs prin care se invoca incalcarea art. 364 lit.f) Cod procedura civila, în sensul ca prima instanta nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut, Curtea retine urmatoarele:

Motivul de anulare prevazut de art. 364 lit.f) Cod procedura civila vizeaza ipoteza în care tribunalul arbitral a acordat reclamantului mai mult decat a cerut în cererea de chemare în judecata (extra petita), ori s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita) ori nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut (minus petita), situatie ce nu se regaseste în cauza de fata, în care actiunea principala şi cererea de chemare în garantie au fost analizate în limitele în care partile au sesizat instanta arbitrala.

Apararile pe care recurenta le-a sustinut în fata tribunalului arbitral nu constituie o cerere cu care instanta sa fie investita şi pe care sa fie obligata a o solutiona, astfel încât aspectele invocate de reclamanta nu se circumscriu dispozitiilor legale de stricta interpretare şi aplicare mentionate anterior.

Recurenta a criticat sentinta atacata şi sub aspectul aplicarii art. 364 lit.i), respectiv incalcarea dispozitiilor imperative ale legii, insa din motivele expuse reiese ca aceasta critica hotararea pentru netemeinicie, anume pentru interpretarea şi aprecierea gresita a probelor adminI..

Curtea retine ca aspectele invocate de recurenta cu privire la aprecierea de către tribunalul arbitral a valorii probatorii a notei de imputare (respectiv necomunicarea acesteia de către intimata) nu pot face obiectul controlului judiciar pe calea actiunii în anulare, astfel încât probele incuviintate de către instanta de fond, care a pus în vedere intimatei sa depuna dovada comunicarii nu sunt concludente, cu atat mai mult cu cat dovada comunicarii prin fax se afla la fila 86 din volumul I al dosarului de arbitraj.

În consecinta, Curtea retine ca prin reclamatia scrisa, denumita nota de imputare, transmisa prin fax recurentei, termenul de prescriptie de 3 ani prevazut de art. 32 din Decretul nr. 451/1972 a fost suspendat, exceptia prescriptiei dreptului la actiune fiind solutionata corect de tribunalul arbitral.

Pentru considerentele expuse, Curtea avand în vedere prevederile art. 312 şi 366 alin.2 Cod Procedura Civila a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta SC I. C. SRL .

Domenii speta

Spete similare