Procedura insolvenţei – incidenţa art. 76 alin.1 Legea 86/2006- eroare neimputabilă creditoarei

PROCEDURA INSOLVENŢEI – incidenţa art. 76 alin.1 Legea 86/2006- eroare neimputabilă creditoarei

Creditorul A.F.P.S.1 a probat în cauză formularea declaraţiei de creanţă în termenul prevăzut prin sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei, dar dintr-o eroare care nu îi este imputabilă acesteia declaraţia de creanţă respectivă nu a putut constitui, iniţial, obiectul procedurii insolvenţei, în condiţiile în care nu se probează şi că registratura tribunalului ar fi înaintat acest înscris la dosarul cauzei. În aceste condiţii nu se poate reţine incidenţa în cauză a prevederilor art.76 alin.1 din Legea nr.85/2006. Măsura practicianului în insolvenţă de a trece creanţa A.F.P.S.1 în mod direct în tabelul definitiv se constituie într-o îndreptare necesară a erorii intervenite în derularea operaţiunilor pe care le-a implicat procedura cu privire la declaraţia de creanţă în discuţie, la efectuarea căreia şi practicianul în insolvenţă era îndreptăţit să procedeze în spiritul respectării legalităţii.

 (CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1515 din 11.09.2014)

Prin cererea înregistrată la data de 07.02.2014 în dosarul nr.28354/3/2009/a6 la Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a Civilă, în legătură cu dosarul nr.28354/3/2009 având ca obiect procedura insolvenţei deschisă împotriva debitorului SC T.C.I. SRL aflat pe rolul aceleiaşi instanţe, S.D.G., în calitate de administrator special al societăţii debitoare, a formulat contestaţie împotriva trecerii în tabelul definitiv, dintr-o eroare esenţială, al obligaţiilor debitorului, a creanţei în sumă de 28.227 lei a creditorului A.F.P.S.1, de către administratorul judiciar RVA I.S. SPRL, solicitând să se dispună înlăturarea creanţei menţionate din tabelul respectiv.

Prin sentinţa civilă nr.3524 pronunţată la 31.03.2014 în dosarul nr.28354/3/2009/a6 Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a Civilă, prin judecătorul-sindic, a respins contestaţia, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă civilă tribunalul a reţinut că după afişarea tabelului preliminar şi a tabelului definitiv administratorul special S.D. al debitoarei SC T.C.I. SRL a promovat o contestaţie împotriva creanţei creditorului A.F.P.S.1 susţinând că lichidatorul judiciar RVA I.S. SPRL a comis o „eroare” esenţială înscriind acest creditor la masa credală de vreme ce declaraţia de creanţă nu a fost depusă la grefa tribunalului.

Din perspectiva acestei situaţii de fapt şi a temeiului de drept invocat de contestator instanţa apreciază contestaţia acestuia ca fiind neîntemeiată.

În primul rând intimata A.F.P.S.1  a depus la dosar o confirmare de primire ce poartă ştampila Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a Civilă din data de 26 februarie 2010, deci înainte de expirarea termenului de depunere a declaraţiilor de creanţă. Confirmarea poartă şi denumirea debitoarei, SC T.C.I. SRL, şi un număr, 7850772, probabil din evidenţele interne ale creditorului.

În opinia judecătorului sindic, intimata A.F.P.S.1  a făcut dovada înregistrării în termen a cererii de creanţă, chiar dacă aceasta nu se află înregistrată în registrul special aflat la grefa instanţei, cum a încercat contestatoarea să dovedească cu un extras obţinut pe căi neştiute judecătorului sindic, din sistemul informatizat al instanţei, deşi a fost întrebată de acest aspect în şedinţă publică.

Mai mult, potrivit art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei: ”După expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, prevăzut la art. 73 alin. (2), şi până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabel definitiv de creanţe, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute.”.

După cum se poate observa, în temeiul art. 75, alin. 1 se poate face contestaţie la tabelul definitiv numai în anumite condiţii, adică împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabel definitiv de creanţe, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute.

Contestatorul susţine că eroarea esenţială constă în înregistrarea creanţei creditorului A.F.P.S.1 în tabelul definitiv deşi declaraţia nu a fost înregistrată la tribunal. Or, o asemenea „eroare” poate fi înlăturată pe calea obişnuită, comună, a unei contestaţii promovată în termenul prevăzut de art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, la tabelul preliminar şi nu la tabelul definitiv, unde condiţiile sunt mai restrictive.

Însă, contestatorul nu a făcut dovada existenţei vreunei erori, fără a mai vorbi de eroarea esenţială prevăzută de art. 75. Pentru că după modul de redactare al contestaţiei, judecătorul sindic apreciază că contestatorul trebuia să probeze că lichidatorul judiciar nu ştia că declaraţia nu a fost înregistrată la tribunal şi cu toate acestea a trecut-o în tabelul preliminar. Or, un fapt negativ nu poate fi dovedit, cu atât mai puţin faptul negativ care se referă la o atitudine internă a unei persoane, aceea de „a nu ştii că…”. S.D. nu a dovedit care a fost reprezentarea internă, atitudinea psihică a lichidatorului judiciar, la momentul întocmirii tabelului preliminar, respectiv că acesta nu a ştiut că cererea de creanţă nu este înregistrată la tribunal. Contrar celor susţinute de contestatoare în contestaţie, judecătorul sindic nu exclude ca lichidatorul judiciar să fi observat că declaraţia creditorului A.F.P.S.1 nu este înregistrată la tribunal şi, cu toate acestea, să fi procedat la înscrierea ei în tabelul preliminar, pornind de la declaraţiile speciale depuse de debitor la creditor. Or, în această ultimă situaţie, ipotetică este adevărat, nu suntem în prezenţa unei erori, pentru că lichidatorul judiciar a ştiut că declaraţia nu este înregistrată şi cu toate acestea a trecut-o în tabelul preliminar. Contestatorul nu a probat că lichidatorul judiciar nici că a ştiut, deci că nu a fost în eroare, nici că nu a ştiut că declaraţia nu este înregistrată, deci că a fost în eroare. El a încercat să probeze că cererea de creanţă nu este înregistrată şi că creanţa creditorului a fost trecută în tabelul definitiv. După cum s-a arătat mai sus, asemenea situaţii se îndreaptă înainte de definitivarea tabelului preliminar.

Din cele arătate anterior se desprinde o concluzie - indiferent dacă administratorul/lichidatorul judiciar ştie sau nu ştie că o declaraţie de creanţă este sau nu înregistrată la grefa tribunalului acesta poate să o înscrie într-un tabel preliminar, menţinând-o, în continuare, şi într-un tabel definitiv. 

Pornind de la obligaţia legală a lichidatorului judiciar de înscrie în tabelul preliminar doar creanţele înregistrate în termen la tribunal, S.D. susţine că lichidatorul judiciar nu trebuia să înscrie creanţa A.F.P.S.1, căci aceasta nu fusese depusă la tribunal. Însă, chiar dacă lichidatorul judiciar ştia sau nu ştia de acest aspect, aşa cum s-a demonstrat mai sus, creanţa poate fi înregistrată în tabelul preliminar. Prin urmare, eroarea avută în vedere de art. 75 nu priveşte pe lichidatorul judiciar, dacă acesta ştia sau nu ştia de înregistrarea cererii, ci priveşte creanţa creditorului, respectiv faptul că, spre exemplu, factura emisă de către creditor pe numele debitorului fusese achitată anterior deschiderii procedurii.

Împotriva acestei sentinţe civile contestatoarea S.D.G., în calitate de administrator special al debitorului SC T.C.I. SRL, a declarat recurs, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestaţiei astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, după prezentarea situaţiei de fapt, că în raport cu art.304 pct.9 Cod procedură civilă, sentinţa atacată este nelegală deoarece, în primul rând, tribunalul a reţinut în mod greşit că administratorul judiciar ar fi înregistrat la instanţă un tabel preliminar. Astfel, în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nu a fost publicat niciodată un tabel preliminar, iar în dosarul de fond al cauzei se află, la fila 90 volumul 1, numai un tabel definitiv de creanţe depus la tribunal în data de 18.05.2010, în care nu figurează A.F.P.S.1 în calitate de creditor. De asemenea, din verificările efectuate creditorul respectiv nu a înregistrat la grefa tribunalului, sau la dosar, nicio cerere, inclusiv de declarare a creanţei până la termenul din 10.03.2010 precizat în sentinţa de deschidere a procedurii.

La fila 113 din Volumul 1 al dosarului de fond se află tabelul definitiv completat, ataşat raportului de activitate nr.3, în care apare şi A.F.P.S.1. Confirmarea de primire a cererii de creanţă depusă în ziua judecăţii nu putea fi reţinută de tribunal ca probă edificatoare în lipsa unei cereri înregistrată la grefa tribunalului. Aprecierea tribunalului în sensul că s-ar fi obţinut de către contestatoare o copie din registrul aflat  la grefa tribunalului pe căi „neştiute” de instanţă este neîntemeiată şi părtinitoare în condiţiile în care în raport cu art.64 din legea insolvenţei orice petent poate avea cunoştinţă despre aceasta.

Tribunalul a apreciat în mod greşit şi că ar fi trebuit să fie formulată contestaţie nu la tabelul definitiv, pe motiv de eroare esenţială, ci la tabelul preliminar, în baza art.73 alin.2, deoarece nu există la dosar sau în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă un tabel preliminar.

Tribunalul a reţinut în mod greşit că temeinica şi legala înscriere direct în tabelul definitiv a creanţei de către lichidator numai pe seama declaraţiilor fiscale depuse de contribuabilul debitor la creditor, deşi aceasta este contrară legii în condiţiile în care potrivit art.3 pct.8 din Legea nr.85/2006 creditorul trebuie să formuleze declaraţie de creanţă, iar în conformitate cu dispoziţiile art.64 alin.1 se prevede cu caracter obligatoriu depunerea declaraţiei de creanţă de către creditor, sub sancţiunea decăderii prevăzută de art.76 din legea insolvenţei.

În susţinerea recursului recurenta a depus la dosar înscrisuri la care a făcut referire.

Faţă de acestea, analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

În cauză, prin sentinţa civilă nr.177 din 11.01.2010 s-a deschis procedura insolvenţei împotriva debitorului SC T.C.I.SRL şi, printre altele, s-a dispus ca termen limită pentru depunerea declaraţiilor de creanţă de către creditori data de 10.03.2010. La data de 26.02.2010 creditoare A.F.P.S.1 obţine confirmarea de primire de către Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a Comercială (în prezent Secţia a VII-a Civilă) prin Serviciul „Registratură”, sub semnătura şi ştampila de la acest serviciu al instanţei, a unui înscris pe care l-a emis prin Biroul Juridic sub nr.7850772 referitor la SC T.C.I.SRL, menţiunile arătate rezultând din cuprinsul înscrisului denumit „Confirmare de primire” aflat la fila 9 din dosarul înaintat de tribunal pentru soluţionarea recursului. Înscrisul dovedit a fi fost primit astfel nu a fost însă înaintat şi la dosarul cauzei şi nici nu a fost înregistrat în registrul declaraţiilor de creanţă păstrat la grefa instanţei la care face referire art.64 alin.1 din Legea nr.85/2006. Ulterior, în contextul în care procedura insolvenţei în cauză ajunsese la stadiul în care fusese întocmit tabelul definitiv al creanţelor împotriva debitorului, iar până la acest stadiu nu se pusese în niciun fel problema eventualei calităţi de creditor a A.F.P.S.1 în cauză, aceasta din urmă înaintează lichidatorului în cauză, RVA I.S.SPRL copia înscrisului pe care îl emisese sub nr.7850772 încă de la data de 22.02.2010 şi pentru care avea confirmare de primire la registratura tribunalului încă din data de 26.02.2010, aşa cum s-a arătat anterior, iar RVA I.S.SPRL primeşte acest înscris sub nr.6589/08.10.2010. Mai mult, înscrisul emis sub nr.7850772 din 22.02.2010, astfel cum a fost depus la dosarul cauzei în recurs, constituie chiar declaraţia de creanţă pe care A.F.P.S.1 a înţeles să o formuleze în cauză pentru suma de 28.227 lei. În urma primirii acestui înscris, RVA I.S.SPRL întocmeşte o completare a tabelului definitiv în sensul menţionării în cuprinsul  acestuia şi a creditorului A.F.P.S.1 cu o creanţă în sumă de 28.227 lei, ce se va publica în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr.8062/21.10.2010, iar la 07.02.2014 este formulată contestaţia în cauză de către administratorul special al debitorului.

În raport cu cele arătate Curtea consideră că creditorul A.F.P.S.1 a probat în cauză formularea declaraţiei de creanţă în termenul prevăzut prin sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei, dar dintr-o eroare care nu îi este imputabilă acesteia declaraţia de creanţă respectivă nu a putut constitui, iniţial, obiectul procedurii insolvenţei, în condiţiile în care nu se probează şi că registratura tribunalului ar fi înaintat acest înscris la dosarul cauzei. În aceste condiţii nu se poate reţine incidenţa în cauză a prevederilor art.76 alin.1 din Legea nr.85/2006. Măsura practicianului în insolvenţă de a trece creanţa A.F.P.S.1 în mod direct în tabelul definitiv se constituie într-o îndreptare necesară a erorii intervenite în derularea operaţiunilor pe care le-a implicat procedura cu privire la declaraţia de creanţă în discuţie, la efectuarea căreia şi practicianul în insolvenţă era îndreptăţit să procedeze în spiritul respectării legalităţii. De altfel, dispoziţiile art.75 din legea insolvenţei vizează chiar ipoteza menţionării în mod direct (pentru prima dată) a unei creanţe în tabelul definitiv, limitate fiind numai motivele şi, faţă de cum au intervenit aspectele de fapt, nu mai prezintă relevanţă susţinerea recurentei sub aspectul că nu ar fi existat un tabel preliminar dar, totodată nu îşi găseşte justificarea nici menţinerea considerentelor tribunalului privind opţiunea formulării unei contestaţii la tabelul preliminar, menţionarea în tabel a creanţei numai în baza declaraţiilor de contribuabil sau modul în care a fost obţinut de contestatoare extrasul de registrul ţinut la grefa instanţei. Soluţia tribunalului, de respingere a contestaţiei, este însă temeinică şi legală, sentinţa pronunţată în acest sens impunându-se a fi menţinută, cu dezvoltarea menţionată a considerentelor.

În consecinţă, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, a respins recursul, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare