Încetare contract de muncă. Contestaţie decizie de concediere. Reorganizare activitate societate.

Potrivit art. 65 alin.(1) din Codul muncii: „concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.”.

Prin alin.(2) din acelaşi articol prevede că „desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.”

Concedierea contestatorului a avut o cauză reală şi serioasă, fiind impusă de necesitatea  redresării economice a societăţii prin unificarea unor sectoare din cadrul secţiei de salubrizare stradală, desfiinţarea secţiei de salubrizare stradală şi trecerea noului sector în subordinea directorului  general şi desfiinţarea postului de şef secţie de salubrizare stradală.

În doctrină şi jurisprudenţă s-a statuat în mod constant că pentru a reţine îndeplinirea condiţiei impuse de art. 65 alin.2 din Codul muncii este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activităţi în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane şi financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalităţii în care îşi organizează activitatea şi selectează salariaţii pe criterii de competenţă.

Postul pe care îl ocupa contestatorul s-a desfiinţat ca urmare a reorganizării activităţii, iar această măsură nu a avut nici o legătură cu activitatea sa profesională sau cu  abilităţile sale de a exercita o anumită profesie.

Art. 65 Codul muncii

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea şi înregistrată sub nr. 1713/88/2013, contestatorul [...] a chemat în judecată pe intimata S.C. [...] S.A. Tulcea pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei de concediere nr. 17/30.04.2013, prin care unitatea angajatoare a dispus in conformitate cu dispoziţiile art. 65 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, încetarea contractului individual de munca al reclamantului, înregistrat in Registrul general de evidenta a salariaţilor sub nr. 116/26.10.2007, ca nefiind una legală ?i temeinică, anularea parţială a Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 02/27.03.2013 a pârâtei S.C. [...] S.A. Tulcea cu privire la dispoziţiile art. 2 si 3 din Hotărâre prin care s-a hotărât desfiinţarea secţiei de salubrizare stradală şi desfiinţarea postului de sef de secţie salubrizare stradală, obligarea pârâtei la reintegrarea efectivă a reclamantului pe funcţia şi pe postul ocupate la momentul încetării contractului de muncă, la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii până la momentul reintegrării efective pe funcţia şi pe postul ocupat, la plata sumei de 2000 de EURO în echivalentul în lei la data plăţii efective, conform cursului oficial al BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral cauzat ca urmare a măsurii nelegale de încetare a raporturilor de muncă, precum şi obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea prezentului litigiu.

În motivarea cererii contestatorul a arătat că acesta a deţinut începând cu data 18.11.1989 funcţia de controlor prestări servicii, şef echipă şi ulterior funcţia de şef de secţie salubritate la întreprinderea judeţeană de gospodărire comunală, formă de organizare care îndeplinea la acel moment atribuţiile pe care le exercită în prezent pârâta din prezenta cauză.

Ulterior, această întreprindere judeţeană a fost transformată în societate, care din cauza dificultăţilor financiare, a fost desfiinţată.

În acest context, în anul 2000, Primăria Tulcea înfiinţează propria secţie de întreţinere domeniu public unde reclamantul deţinea funcţia de şef sector salubrizare, ulterior, în anul 2003 se înfiinţează Direcţia [...] din cadrul primăriei unde reclamantul este numit şef secţie salubrizare, având în subordine şi secţia de spaţii verzi.

S-a mai arătat că, în anul 2007, prin Hotărârea Consiliului Local Tulcea nr. 195/25.06.2007, se hotărăşte înfiinţarea SC [...] SA ca persoană juridică de drept privat, prin reorganizarea Direcţiei [...], în componenţa sa de asociaţi făcând parte Consiliul Local Tulcea şi SC [...] SA.

Potrivit art. 17 din Hotărârea de Consiliu Local mai sus menţionată, este prevăzut în mod expres că de la data înmatriculării SC [...] SA la Registrul Comerţului, personalul angajat la Direcţia [...] se preia de SC [...] SA în conformitate cu prevederile Codului Muncii, conform organigramei aprobate la art. 15.

In această modalitate, contestatorul a fost preluat conform acestei organigrame, în personalul societăţii nou înfiinţate, fiind perfectat Contractul individual de muncă înregistrat în Registrul General de Evidenţă al salariaţilor sub nr. 116/26.10.2007, ocupând aceeaşi funcţie deţinută şi în cadrul Direcţiei, respectiv cea de sef secţie salubrizare stradală, funcţie pe care a ocupat-o până la data deciziei de concediere din prezenta cauza.

S-a mai arătat că prin Hotărârea Consiliului de administraţie al societăţii, s-a hotărât că se unifică sectorul Lac Ciuperca, sectorul Cartier Vest, Dallas, Lotizare şi Sector străzi, gestionare animale fără stăpân într-un singur sector care se va numi "Sector Salubrizare stradală gestionare animale fără stăpân", desfiinţarea secţiei de salubrizare stradală, desfiinţarea postului de sef de secţie salubrizare stradală, dispunându-se modificarea în mod corespunzător a organigramei şi statului de funcţii ale societăţii.

De asemenea, a mai precizat contestatorul că Hotărârea consiliului de administraţie mai sus menţionată a fost emisă în baza referatului directorului economic al societăţii, domnul [...], din data de 20.03.2013 prin care se propun o serie de măsuri, având ca şi motivare actualele condiţii de criză prelungită precum şi dificultăţile financiare cu care se confruntă societatea, care determină o reorganizare a activităţii societăţii cu scopul de a reduce pierderile, de a creşte eficienţa, de a diminua costurile, toate în scopul creşterii profitabilităţii şi nu în ultimul rând al evitării unei potenţiale insolvabilităţi urmată de faliment.

În raport de această motivare de fapt, prin care se invocă o evoluţie financiara în pierdere a societăţii, directorul economic a propus în cadrul secţiei de salubrizare stradală unificarea celor trei sectoare, sector Lac Ciuperca, sector Cartier Vest, Dallas, Lotizare şi sector străzi, gestionare animale fără stăpân, într-un singur sector care se va numi "Sector Salubrizare stradală şi gestionare animale fără stăpân", condus de un ?ef de sector.

În raport de Hotărârea Consiliului de Administraţie anterior menţionată, a fost emis preavizul nr. 1168/28.03.2013, în care la punctul 4 se menţionează motivele de fapt ale concedierii, respectiv desfiinţarea secţiei de Salubrizare stradală, implicit şi a postului de şef de secţie ca urmare a reorganizării activităţii societăţii, cu scopul de a reduce costurile şi de a eficientiza activitatea societăţii.

Mai menţionează contestatorul că intimata nu face dovada că restructurarea postului este singura soluţie posibilă în redresarea sa economică, celelalte măsuri de reorganizare dovedindu-se insuficiente sau inadecvate, angajatorul trebuind să aducă justificări serioase legate de necesitatea desfiinţării postului raportat la motivele de ordin economic, de dovedirea unor greutăţi reale din punct de vedere financiar pe care nu le poate depăşi decât prin desfiinţarea anumitor posturi.

Astfel cum va reieşi din probele ce vor fi administrate constând în bilanţul contabil al societăţii pentru anul 2012, societatea nu traversează nici o perioadă de recul economic, astfel cum încearcă să acrediteze, din contra, performanţele financiare ale acesteia sunt evidenţiate prin creşterea semnificativă şi notabilă a profiturilor de la un bilanţ contabil la altul.

Mai precizează contestatorul că, nu a fost cercetat disciplinar niciodată, nu a fost sancţionat, activitatea sa profesionala fiind una deosebit de merituoasă şi de baza pentru societate.

În acest context, reiese cu mai multă evidenţă împrejurarea că hotărârea de reorganizare a societăţii prin desfiinţarea doar a postului de sef de secţie şi a altor posturi, dintre care vacante, exemplu casier încasator al secţiei de salubrizare menajeră, şofer maşina mare tonaj secţie de salubrizare menajeră, iar ocupate din cadrul secţiei de salubrizare stradală un post de conducător auto, a fost una subiectivă, iar nu obiectivă, dată numai pe considerentul necesităţii eliminării reclamantului din cadrul societăţii.

Ca atare, motivul invocat de către intimată, în sensul că decizia de concediere s-a realizat din cauza unor motive ce nu ţin de persoana salariatului nu sunt unele reale, motivat de considerentele anterior expuse, ci este în fapt o modalitate de concediere a persoanei reclamantului din societate.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, a mai arătat că în raport de dispoziţiile legale, art. 253 Codul Muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Prejudiciul solicitat în petitul prezentei cereri constă în atingerea adusă imaginii şi demnităţii contestatorului prin emiterea deciziilor nelegale, prin prisma faptului că după 25 de ani de muncă, dintre care 23 de ani petrecuţi în domeniul ce formează obiectul de activitate al societăţii, reclamantul a fost eliminat abuziv din societate.

În drept, contestatorul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 53/2003 privind Codul Muncii.

În apărare, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat  respingerea contestaţiei în totalitate ca nelegală şi netemeinică şi obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată pe care le va face cu acest proces.

A mai precizat intimata că, în ceea ce priveşte condiţia desfiinţării efective a locului de muncă, acţiunile de eficientizare a activităţii şi de reducere a posturilor care nu se mai justificau în organigrama angajatorului au început încă din luna ianuarie 2013.

Astfel, conform hotărârii nr. 1 din 29.01.2013, se desfiinţează posturile de şef sector lac Ciuperca, şef sector Cartier Vest, Dallas, Lotizare din cadrul sector cartier Vest, Dallas, Lotizare si femeie de serviciu din cadrul Birou Resurse Umane.

Din organigramă dispar deodată 3 (trei) posturi care nu îşi mai găseau justificarea, iar această situaţie de fapt este demonstrată de organigrama din anul 2012 şi organigrama din ianuarie 2013.

Ulterior, tot în procesul de restructurare a societăţii, în luna martie 2013, angajatorul a mai hotărât desfiinţarea şi a altor 7 (şapte) posturi, printre care şi al contestatorului.

Aşa cum arată organigrama anterioară desfiinţării postului şi cea ulterioară acestei decizii, desfiinţarea acestor posturi este reală, în luna ianuarie 2013 fiind 187 posturi per total societate, iar în luna martie 2013 fiind 180 posturi.

Postul contestatorului a fost suprimat din schema de personal şi nu se mai regăseşte nici în organigramă şi nici în statul de funcţii.

De asemenea, se susţine că atribuţiile contestatorului nu au dispărut, ci au trecut în sarcina directorului general care este şi aşa suprasolicitat cu atribuţiile din actul constitutiv.

Decizia de restructurare şi oportunitatea măsurii reducerii cheltuielilor de personal prin desfiinţarea unor posturi, structura noii organigrame în selectarea posturilor care au fost desfiinţate, este atributul exclusiv al Consiliului de Administraţie care poartă responsabilitatea asigurării viabilităţii şi eficienţei economice a societăţii, acestea neputând fi cenzurate de către instanţă, aceasta putând doar verifica dacă punerea în aplicare a acestor măsuri este efectuată cu respectarea dispoziţiilor legale.

A mai precizat intimata că pe postul contestatorului nu au fost angajate ulterior alte persoane, atribuţiile acestuia fiind preluate de directorul general al societăţii prin schimbarea raporturilor de subordonare a personalului, astfel încât să fie asigurată o mai bună gestionare a activităţii.

Comparând fişa postului şefului sectorului stradal cu cea a contestatorului, se poate observa că multe din sarcinile celor două posturi se dublau, astfel încât unificarea sectoarelor şi desfiinţarea secţiei unde era încadrat contestatorul a fost o măsură care a venit firesc, de la sine.

Activitatea fiecărui şef de sector poate fi îndeplinită firesc şi fără eforturi extraordinare de o singură persoană iar secţia salubrizare stradală nu îşi mai regăsea eficienţa şi necesitatea în condiţiile în care nu mai avea în subordine niciun sector.

Această situaţie este demonstrată de structura organizatorică conform hotărârii de C.A. din 29.01.2013, în care secţia salubrizare are în subordine 3 sectoare şi toate oricum erau în subordinea directorului general.

În ceea ce priveşte cauza reală, teoria şi practica judiciară în materie au arătat că „este reală cauza” când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice etc., independentă de buna sau reaua-credinţă a angajatorului.

Astfel, contestatorul a susţinut că situaţiile financiare ale societăţii sunt pe un trend ascendent, ceea ce este absolut fals întrucât din actele financiar - contabile se poate constata că cele susţinute în referatul directorului economic sunt reale.

Se poate cu uşurinţă observa faptul că, deşi există profit în anul 2012, acesta s-a micşorat de aproximativ 10 ori fa?ă de profitul din anul 2011, respectiv de la 509.561 lei in anul 2011 la 55.757 lei în anul 2012.

Mai mult decât atât, Primăria municipiului Tulcea este clientul principal al SC [...] SA Tulcea.

Aceasta a alocat in anul 2012 per total servicii prestate suma de 10.340.000 lei inclusiv TVA, iar în anul 2013 doar suma de 9.290.000 lei inclusiv T V A. pentru aceleaşi servicii, deci o sumă cu 1.050.000 lei mai mică.

Unul din obiectivele Consiliului de Administraţie este menţinerea în anul 2013 a unui profit cel puţin egal cu cel înregistrat în anul 2012.

Totodată este evident că intimata, ca prestator de servicii de salubrizare pentru persoane fizice şi juridice, pentru a-şi păstra adresabilitatea doreşte ca tarifele la aceste servicii să nu fie majorate.

O astfel de măsură ar avea un impact negativ asupra populaţiei municipiului Tulcea deja împovărată de impozitele şi taxele impuse.

În acest context, susţinerile contestatorului privind eficienţa sectorului său de activitate şi trendul ascendent al veniturilor angajatorului sunt simple susţineri fără fond şi nedovedite de actele contabile care dovedesc contrariul.

Aşadar, desfiinţarea postului de sef de secţie nu a urmărit nicidecum îndepărtarea contestatorului din cadrul societăţii aşa cum acesta susţine, ci scopul urmărit a fost acela de reorganizare a acestei ramuri de activitate a societăţii prin reducerea costurilor si eficientizare care să conducă la diminuarea pierderilor evidente înregistrate pentru această activitate.

Deşi contestatorul încearcă să acrediteze ideea că desfiinţarea locului de muncă nu are o cauză serioasă şi că s-a încercat îndepărtarea sa, aceasta este o simplă afirmaţie nesusţinută de actele dosarului.

Directorul general a dublat salariul contestatorului în anul 2008 şi a fost de acord ca acesta să beneficieze de zile de recuperare din 6 iunie 2011 şi până în 5 martie 2012.

În ceea ce priveşte anularea hotărârii Consiliului de Administraţie, consideră intimata că acest capăt de cerere trebuie respins, având în vedere excepţia lipsei procedurii prealabile invocată prin întâmpinare.

Contestatorul avea obligaţia parcurgerii acestei etape procedurale obligatorii în cazul cererii de anulare al unui act administrativ, conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Acesta nu a făcut niciun fel de dovadă privind nelegalitatea actului administrativ atacat, din actele depuse de noi rezultând faptul că hotărârea Consiliului de Administraţie este temeinică şi legală şi a fost emisă în condiţiile legii.

Cu privire la dunele morale solicitate, a mai arătat intimata faptul că, pentru a fi angajată răspunderea patrimonială pentru daune morale, este necesar să se dovedească elementele răspunderii civile, respectiv fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul şi legătură de cauzalitate.

Prin sentinţa civilă nr. 182 din data de 28 ianuarie 2014, Tribunalul Tulcea-Secţia civilă, contencios de administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de contestatorul [...], în contradictoriu cu intimata S.C. [...] S.A., ca nefondată şi a obligă contestatorul să plătească intimatei suma de 5500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Între părţi au existat raporturi de muncă în baza contractului individual de muncă înregistrat în registrul general de evidenţă al salariaţilor sub nr. 116/26.10.2007, contestatorul îndeplinind funcţia de şef secţie domeniu public în cadrul instituţiei angajatoare începând cu data de 26.10.2007.

Începând cu data de 20.08.2012, Consiliul de Administraţie din cadrul societăţii intimate a demarat o acţiune de reorganizare a activităţii prin desfiinţarea unor sectoare şi a unor posturi ale salariaţilor. Astfel, prin hotărârea nr. 4/20.08.2012 a Consiliului de Administraţie din cadrul SC [...] SA Tulcea s-a desfiinţat postul de inginer mecanic din cadrul Biroului tehnic – comercial şi postul de şef secţie întreţinere salubrizare spaţii verzi, iar prin Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 1/29.01.2013 s-au desfiinţat posturile de femeie de serviciu din cadrul Biroului Resurse Umane şi relaţii cu publicul, postul de şef sector lac Ciuperca din cadrul sector lac Ciuperca şi postul de şef sector cartier Vest, Dallas, Lotizare din cadrul sector cartier Vest, Dallas, Lotizare.

Ulterior, ca urmare a întocmirii unor referate de către şefii unor secţii, respectiv referatul nr. 1022/18.03.2013 şi referatul nr. 1046/19.03.2013, s-a adus la cunoştinţa conducerii societăţii o serie de disfuncţionalităţi apărute ca urmare a restrângerii activităţii mai multor agenţi economici cu care societatea avea încheiate contracte de colectare deşeuri, concretizate în lipsa de activitate a unor casieri – încasatori şi a unor conducători auto care deservesc utilajele.

Fiind sesizat cu aceste referate, directorul economic al societăţii, economistul [...] a întocmit la rândul său o serie de propuneri de reorganizare a activităţii către conducerea societăţii expuse în referatul nr. 1048/20.03.2013. Referatul a fost motivat pe dificultăţile financiare şi a propus desfiinţarea a trei posturi de conducători auto, 1 post de casier – încasator şi desfiinţarea a două posturi vacante. De asemenea, s-a propus unificarea celor 3 sectoare din cadrul secţiei salubrizare stradală, respectiv Sector Lac Ciuperca, Sector Centru Vest, Dallas, Lotizare şi Sector străzi, gestionare animale fără stăpân, într-un singur sector; desfiinţarea secţiei salubrizare stradală, trecerea noului sector în subordinea directorului general şi implicit desfiinţarea postului de şef secţie salubrizare stradală.

Această propunere a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 2/27.03.2013 prin care s-a decis desfiinţarea secţiei de salubrizare stradală, unificarea celor 3 sectoare componente ale acesteia, mai - sus menţionate într-un singur sector numit “Sector salubrizare stradală şi gestionare animale fără stăpân”, în subordinea directă a directorului general al societăţii.

Totodată, au fost desfiinţate o serie de posturi: postul de şef secţie salubrizare stradală, două posturi de casier – încasator, două posturi de şoferi maşini mare tonaj şi două posturi de tractorist.

Ca urmare, a fost emisă decizia de concediere individuală nr. 17/30.04.2013 prin care s-a decis încetarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 01.05.2013, întemeiată pe dispoziţiile art. 65 din Legea nr. 53/2003.

Potrivit acestui text de lege, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Conform analizei comparative a statelor de funcţii cuprinzând funcţiile de conducere şi de execuţie din cadrul societăţii intimate şi a structurii organizatorice a personalului depuse de intimată la dosarul cauzei, rezultă că ulterior Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 2/27.03.2013 au fost suprimate efectiv un număr de 7 posturi, dintre care unul de conducere, respectiv cel ocupat de contestator.

În ceea ce priveşte dificultăţile economico – financiare care au generat măsura concedierii, acestea au constat în reducerea solicitărilor de prestări servicii adresate societăţii ca urmare a restrângerii activităţii a tot mai mulţi agenţi economici cu care intimata are încheiate contracte de colectare deşeuri .

Această situaţie a impus reducerea corespunzătoare a activităţii unor secţii, respectiv secţia deşeuri menajere şi secţia - Biroul Tehnic Comercial, precum şi reorganizarea secţiei de salubrizare stradală (condusă de contestator ca şef de secţie) prin unificarea celor 3 sectoare componente într-un singur sector trecut în subordinea directă a directorului general.

Aceste măsuri au ca justificare reducerea pierderilor, creşterea eficienţei activităţii, diminuarea costurilor, toate în scopul creşterii profitabilităţii şi al evitării potenţialei insolvabilităţi urmate de faliment.

Concluzionând în sensul că toate aceste măsuri de reorganizare şi eficientizare a activităţii societăţii sunt îndreptăţite şi necesare pentru bunul mers al activităţii angajatorului, s-a apreciat că în cauză au fost respectate toate condiţiile legale pentru concedierea contestatorului  care a fost realizată în mod efectiv şi justificat.

Relativ la capătul de cerere privitor la anularea parţială Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 2/27.03.2013 a pârâtei SC [...] SA  Tulcea, acesta a fost apreciat de instanţă ca neîntemeiat în condiţiile în care nu s-au indicat care sunt normele de drept civil material sau procedural care au fost încălcate la momentul emiterii acestei hotărâri şi câtă vreme desfiinţările de secţii, sectoare şi posturi decise în baza acestei hotărâri au fost apreciate ca fiind conforme cu dispoziţiile legale în vigoare la momentul întocmirii actului contestat.

De asemenea, şi capătul de cerere privind plata daunelor morale a fost apreciat tot nefondat, în cauză nefiind vorba de emiterea unor decizii de concediere nelegale care să îi afecteze contestatorului onoarea, demnitatea sau prestigiul, astfel că nu se impune acordarea unei reparaţii pecuniare sub forma daunelor morale, aşa cum s-a solicitat.

Ca urmare, contestaţia formulată a fost apreciată ca nefondată şi a fost respinsă în totalitate în acest mod.

Potrivit art. 453 alin.1 NCPC, contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5500 lei în favoarea intimatei.

Împotriva hotărârii mai sus arătate, în termen legal a declarat apel reclamantul, care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, invocând în esenţă următoarele:

Apreciază sentinţa pronunţată de către instanţa fondului ca fiind netemeinică şi nelegală, reţinând în principal că instanţa nu a analizat motivele de nelegalitate invocate în ceea ce priveşte Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 2/27.03.2013, astfel cum acestea au fost invocate, fiind indicate in mod expres textele din statutul societăţii, pe de o parte, si din Contractul colectiv de munca pe de alta parte.

Instanţa fondului practic a ignorat în totalitate aspectele invocate, omiţând în mod deliberat sau nu să se pronunţe asupra acestora, deşi acestea constau în motive de nulitate absolută care pot fi invocate oricând.

Deşi se reţine de către instanţă că dificultăţile economico-financiare care au generat măsura concedierii constau în reducerea solicitărilor de prestări servicii adresate societăţii, ca urmare a restrângerii activităţii a tot mai multor agenţi economici cu care intimata are încheiate contracte de colectare deşeuri, urmează a se observa că intimata nu a adus nici o probă în susţinerea acestei afirmaţii. Astfel că, în acest mod instanţa de judecată a nesocotit nu numai principiile de drept material potrivit cu care persoana care face o afirmaţie în fata instanţei de judecată trebuie să o şi dovedească sub sancţiunea neluării în seamă, dar şi dispoziţiilor exprese ale art. 272 din Codul muncii, potrivit cu care sarcina probei revine angajatorului, mai exact nu au fost indicate nici măcar de angajator elementele care ţin de restrângerea activităţii, nu a fost depus nici un contract reziliat cu beneficiarii serviciilor pe care le prestează pârâta, deşi aceasta a fost reţinută ca principalul argument pentru respingerea cererii.

Practic, instanţa fondului s-a subrogat unităţii pârâte şi a motivat hotărârea de concediere, pe care însăşi unitatea nu a realizat-o, validând  în acest fel o măsură de concediere, deşi potrivit dispoziţiilor legale, trebuia să sancţioneze această nelegalitate.

Pe fondul cauzei, apreciază ca fiind întemeiată acţiunea formulată, în sensul că prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al societăţii nr. 2 din 27.03.2013, s-a hotărât în sensul că: „se unifică sectorul Lac Ciuperca, sectorul Cartier Vest, Dallas, Lotizare şi Sector străzi, gestionare animale fără stăpân într-un singur sector care se va numi „Sector Salubrizare stradală, gestionare animale fără stăpân”, desfiinţarea secţiei de salubrizare stradală, desfiinţarea postului de şef de secţie salubrizare stradală, dispunându-se modificarea în mod corespunzător a organigramei şi a statului de funcţii ale societăţii.

Hotărârea Consiliului de Administraţie mai sus menţionată a fost emisă exclusiv în baza referatului directorului economic al societăţii, domnul [...], din data de 20.03.2013, prin care se propun o serie de măsuri, având ca şi motivare actualele condiţii de criză prelungită, precum şi dificultăţile financiare cu care se confruntă societatea, care determină o reorganizare a activităţii societarii cu scopul de a reduce pierderile, de a creşte eficienţa, de a diminua costurile, toate în scopul creşterii profitabilităţii şi nu în ultimul rând al evitării unei potenţiale insolvabilităţi urmată de faliment.

În ceea ce priveşte competenţa Consiliului de Administraţie al societăţii de a dispune desfiinţarea secţiei de Salubrizare Stradală, astfel cum s-a argumentat şi în faţa instanţei de fond, apreciază că nu intră în competenţa acestui organ  adoptarea unei astfel de masuri, dimpotrivă, potrivit actului constitutiv al societăţii pârâte competenţa exclusivă în adoptarea unei astfel de decizii aparţine Adunării Generale a Acţionarilor.

Plecând de la natura societăţii, şi de la faptul că actul constitutiv reprezintă normativul desfăşurării activităţii acesteia, rezultă, fără putinţă de tăgadă împrejurarea că nu există un mandat expres a Adunării Generale a Acţionarilor către Consiliul de Administraţie pentru adoptarea acestei măsuri şi, pe de altă parte, nu exista o hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor de adoptare a unei măsuri de restructurare  economică.

Sancţiunea pentru o astfel de decizie adoptată de către Consiliul de Administraţie nu poate fi decât nulitatea absolută, reţinându-se că acesta nu avea competenţa de a emite decizii de restructurare economico-fianciară, precum şi de a hotărâ desfiinţarea unei secţii.

Totodată, deosebit de importantă este şi împrejurarea că pârâta nu a întocmit anterior hotărârii consiliului de administraţie, un studiu de fezabilitate şi de oportunitate cu privire la impactul pe termen mediu şi lung a măsurii de desfiinţare a secţiei în care era angajat reclamantul din prezenta cauza. Practic, deşi există un singur referat care vorbeşte despre necesitatea adoptării unor măsuri de redresare economico-financiară,  nu exista rapoarte contabile sau studii care să justifice în mod real aprobarea şi implementarea acestei măsuri.

În măsura în care s-ar fi realizat un astfel de studiu de oportunitate şi de fezabilitate, s-ar fi identificat mai multe măsuri de redresare economico-financiară, acestea ar fi trebuit să fie supuse spre aprobare Adunării Generale a Acţionarilor, care ar fi trebuit să opteze pentru una sau mai multe din aceste măsuri, însă acest lucru nu s-a întâmplat în cauza de faţă.

Din motivarea în fapt a deciziei de concediere, rezultă împrejurarea că în urma situaţiei financiar contabile nesatisfăcătoare, s-a hotărât redresarea economică a societăţii prin unificarea unor sectoare din cadrul secţiei de salubrizare stradală, desfiinţarea secţiei de salubrizare stradală şi a postului de şef de secţie.

Practic, prin această măsura s-a realizat o înlocuire de fapt a secţiei de salubrizare stradală cu sectorul condus de numitul  de [...], lider de sindicat, persoana care a fost preferată în cadrul societăţii, în detrimentul reclamantului din prezenta cauză.

Că este aşa, respectiv că s-a realizat o înlocuire a secţiei cu sectorul, este evidenţiat de către pârâtă chiar prin întâmpinare şi prin răspunsul la interogatoriu, din care reiese împrejurarea că fişele de post ale şefului de secţie (reclamantul din prezenta cauză) şi ale şefului de sector (numitul [...]) sunt similare, multe dintre atribuţii dublându-se şi repetându-se, precum şi din împrejurarea că atribuţiile celor două secţii au rămas aceleaşi.

Sub acest aspect, apreciază că măsura de concediere nu are o cauză reală şi serioasă, ci este mai mult decât evident că scopul mediat şi imediat era acela de eliminare a reclamantului din  organigrama societăţii, invocându-se şi desfăşurându-se  o procedură care are doar o aparenţă de legalitate, aparenţă care a fost răsturnată prin argumentele expuse anterior în cuprinsul prezentelor motive de apel.

Art. 65 din Codul Muncii impune sine qua non ca întotdeauna să aibă loc o desfiinţare efectivă a locului de muncă.

Or, sub aspectul îndeplinirii în speţă a condiţiei mai sus menţionate, în contextul în care atribuţiile şefului de secţie au fost reaşezate în sarcina directorului general şi în sarcina şefului de sector, se poate conchide că  această condiţie nu este îndeplinită. În acest sens, urmează ca instanţa de judecata să reţină că în realitate  locul de muncă, înţeles în acest sens ca funcţie, post, nu a dispărut ca necesitate funcţional in cadrul societăţii.

În raport de cele menţionate anterior, rezultă că măsura de încetare a raporturilor de muncă nu este una efectivă, în sensul Codului Muncii, motiv pentru care apreciază că se impune anularea deciziei de concediere.

Plecând de la argumentele invocate de către pârâtă, potrivit cu care funcţia pe care o deţine reclamantul în cadrul societăţii este similară cu funcţia deţinută de către şeful de sector, numitul [...], comparaţie realizată mai ales prin răspunsul la interogatoriu, subliniază că aceasta s-a realizat fără a fi respectată ordinea de prioritate impusă prin Contractul colectiv de muncă al societăţii pe acţiuni [...] S.A. Tulcea.

Potrivit art. 71 din Contractul colectiv de muncă, la aplicarea efectivă a reducerii de personal, după reducerea posturilor vacante, de natura celor desfiinţate, măsurile vor afecta, în ordine, mai multe posturi, după verificarea unei ordine de prioritate stabilită prin contract.

Între reclamantul din prezenta cauză şi numitul [...], şeful de sector, preferat de către unitatea pârâtă, departajarea se realizează potrivit alin. 4 al art. 71 din CCM, potrivit cu care în ipoteza în care două sau mai multe persoane sunt în aceeaşi situaţie, disponibilizarea se va face cu consultarea sindicatelor.

Or, în cauză, anterior măsurii disponibilizării reclamantului nu s-a realizat o consultare a sindicatului, şi sub acest aspect, de asemenea, apreciem că măsura de concediere s-a realizat cu încălcarea ordinii de prioritate prevăzute de contractul colectiv de muncă, şi ca atare este nelegală.

Mai mult, urmează ca instanţa de judecată să analizeze şi împrejurarea că şeful de sector preferat în locul reclamantului, respectiv numitul [...], este de altfel liderul de sindicat, fiind în mod evident în conflict de interese, situaţie în care ar fi trebuit să fie cerută opinia instanţei de judecată.

În speţa de faţă, măsura de desfiinţare a funcţiei de şef de secţie este doar o modalitate de concediere aparent legală a salariatului, ascunzând realul motiv al concedierii, legat de persoana salariatului. Practic, directorul general refuză orice linie de comunicare cu şeful de serviciu, optând pentru a comunica cu  subordonatul şefului de serviciu, respectiv numitul [...], prin care se transmiteau dispoziţiile către şeful de serviciu.

În ceea ce priveşte condiţiile de solvabilitate/insolvabilitate a societăţii, urmează a avea în vedere că situaţiile financiare ale acesteia sunt pe un trend ascendent, astfel cum rezultă din extrasele privind bilanţurile depuse de unităţile  de specialitate, publicate pe site - ul de publicitate al ANAF, şi astfel cum rezultă şi din Bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat de către Consiliul Local Tulcea, care prevede cheltuieli mai mare la nivelul personalului faţă de anul anterior, deşi se invocă o evidentă criză economică la nivelul societăţii.

De la data la care s-a efectuat presupusa reorganizare pentru redresare economică a societăţii, au fost efectuate angajări noi. Sub aspectul efectuării de noi angajări, urmează ca instanţa de judecată să analizeze răspunsul I.T.M.- ului din care rezultă că de la data concedierii reclamantului, pârâta a angajat un număr de peste 10 salariaţi.

În speţă, intenţia angajatorului a fost una clară, de a-1 da afara pe şeful de secţie, reclamantul din prezenta cauză, aducând ca motivare exterioară existenţa unui reorganizări ca urmare a situaţiei economico-financiare a societăţii. Astfel cum s-a arătat anterior, prin aşa numita reorganizare s-a urmărit desfiinţarea doar a unui singur post de conducere la nivelul secţiei, respectiv al reclamantului, iar nu o diminuare a costurilor şi a cheltuielilor societăţii în contextul în care pe anul 2013 şi 2014 cheltuielile alocate de către Consiliul Local Tulcea cu personalul sunt mai mari decât momentul la care a fost concediat reclamantul.

Măsura de desfiinţare a secţiei, şi implicit cea a şefului de secţie, nu a fost determinată de o nevoie serioasă şi reală a societăţii. Concluzia se impune cu mai multă evidenţă în contextul în care reorganizarea s-a realizat doar prin comasarea secţiilor într-una singură, însă din punct de vedere organizatoric, atribuţiile şi responsabilităţile secţiei sunt identice.

De asemenea, menţionează că pârâta nu face dovada că restructurarea postului petentului este singura soluţie posibilă în redresarea sa economică, celelalte măsuri de reorganizare dovedindu-se insuficiente sau inadecvate, angajatorul trebuind să aducă justificări serioase legate de necesitatea desfiinţării postului raportat la motivele de ordin economic, de dovedirea unor greutăţi reale din punct de vedere financiar pe care nu le poate depăşi decât prin desfiinţarea anumitor posturi.

Totodată, nu este de neglijat nici împrejurarea că reclamantul nu a fost cercetat disciplinar niciodată, nu a fost sancţionat, activitatea sa profesională fiind una deosebit de merituoasă şi de bază pentru societate. Despre notorietatea şi competenţele profesionale ale reclamantului, urmează ca instanţa să analizeze atât înscrisurile depuse la dosarul cauzei cât şi proba testimonială administrată.

Practic, angajatorul nu a urmărit efectiv eliminarea funcţiei/postului ocupat de angajat din cadrul societăţii, în contextul în care atribuţiile prevăzute în fişa postului în sarcina acestuia sunt exercitate de către o altă persoană, ci a urmărit eliminarea angajatului persoană fizică.

În raport de dispoziţiile legale, art. 253 Codul Muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Prejudiciul care a fost solicitat în petitul cererii de chemare în judecată constă în atingerea adusă imaginii şi demnităţii contestatorului prin emiterea deciziilor nelegale, prin prisma faptului ca după 25 de ani de munca, dintre care 23 de ani petrecuţi în domeniul ce formează obiectul de activitate al societăţi, reclamantul a fost eliminate abuziv din societate.

Sigur că această măsură a fost de natură să afecteze imaginea reclamantului în societate, cu atât mai mult cu cât acesta este recunoscut pe plan local pentru meritele sale deosebite, cât şi mai ales pentru realizările acestuia pentru comunitatea locală.

Mai mult, astfel cum rezultă din proba testimonială administrată, ţinând seama de calificarea şi specializare reclamantului, nu este posibilă angajarea într-un alt loc de muncă pe raza municipiului Tulcea. 

Pentru aceste considerente, apreciază că solicitarea de acordare a unei sume de 2000 de euro cu titlu de daune morale este una echitabilă în raport de prejudiciul resimţit de angajat, de a fi umilit public prin eliminarea sa din cadrul societăţii.

Analizând sentinţa apelată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 17/30.04.2013 emisă de S.C. [...] S.A. s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului în temeiul art. 65 din Codul Muncii începând cu 01.05.2013, ca urmare a desfiinţării postului de şef secţie din cadrul Secţiei Salubrizare stradală.

La baza emiterii acestei decizii a stat hotărârea Consiliului de Administraţie nr.2 din 27.03.2013, prin care în urma analizei financiar contabile a societăţii, s-au prevăzut anumite măsuri organizatorice pentru redresarea economică a firmei şi diminuarea pierderilor printre care şi unificarea unor sectoare, desfiinţarea secţiei Salubrizare stradală şi desfiinţarea unor posturi printre care şi postul de şef de secţie din cadrul secţiei Salubrizare stradală.

Potrivit art. 18 lit. A din Actul constitutiv al societăţii, Consiliul de Administraţie aprobă modificarea structurii organizatorice şi statul de funcţii al societăţii şi desfiinţarea de posturi.

Prin urmare, susţinerea apelantului că Hotărârea nr. 2/27.03.2013 a Consiliului de Administraţie ar fi lovită de nulitate absolută întrucât acesta nu acesta nu avea în competenţă desfiinţarea de secţii este nefondată.

Potrivit art. 65 alin.(1) din Codul muncii: „concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.”

Prin alin.(2) din acelaşi articol prevede că „desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.”

Desfiinţarea locului de muncă este efectivă atunci când el este suprimat din statul de funcţii sau organigrama societăţii.

Din analiza statelor de funcţii depuse la dosar de către societatea pârâtă rezultă că postul ocupat de reclamant a fost suprimat din structura angajatorului, astfel încât, sub aspectul caracterului efectiv al desfiinţării decizia de concediere este legală.

Concedierea contestatorului a avut o cauză reală şi serioasă, fiind impusă de necesitatea  redresării economice a societăţii prin unificarea unor sectoare din cadrul secţiei de salubrizare stradală, desfiinţarea secţiei de salubrizare stradală şi trecerea noului sector în subordinea directorului  general şi desfiinţarea postului de şef secţie de salubrizare stradală.

Dificultăţile economico-financiare au fost generate de reducerea solicitărilor de prestări servicii adresate societăţii ca urmare a restrângerii activităţii a tot mai mulţi agenţi economici cu care pârâta avea încheiate contracte de colectare deşeuri.

Desfiinţarea postului de şef secţie nu a urmărit îndepărtarea reclamantului din cadrul societăţii aşa cum acesta susţine ci scopul urmărit a fost acela de reorganizare a acestei ramuri de activitate a societăţii prin reducerea costurilor şi eficientizare care să conducă la diminuarea pierderilor înregistrate pentru această activitate.

Decizia de restructurare şi oportunitatea măsurii reducerii cheltuielilor de personal prin desfiinţarea unor secţii şi posturi, structura noii organigrame este atributul exclusiv al Consiliului de Administraţie, care poartă responsabilitatea asigurării eficienţei şi rentabilităţii economice a societăţii, acestea neputând fi cenzurate de către instanţă, aceasta putând doar verifica dacă punerea în aplicare a acestor măsuri  este efectuată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Pe postul contestatorului nu au fost angajate ulterior alte persoane, atribuţiile acestuia fiind preluate de directorul general al societăţii, prin schimbarea raportului de subordonare a personalului, astfel încât să fie asigurată o mai bună gestionare a activităţii.

Conform structurii organizatorice modificată prin Hotărârea Consiliului de Administraţie din 27.03.2013, sectoarele dispar alături de secţia de salubrizare, prin unificare şi desfiinţare apare un singur sector care este în subordinea directorului general.

În doctrină şi jurisprudenţă s-a statuat în mod constant că pentru a reţine îndeplinirea condiţiei impuse de art. 65 alin.2 din Codul muncii este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activităţi în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane şi financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalităţii în care îşi organizează activitatea şi selectează salariaţii pe criterii de competenţă.

Dispoziţiile art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate prin care se reglementează criteriile ce selecţie a salariaţilor la disponibilizare nu se aplică în speţă, întrucât postul contestatorului era unic, nu existau mai mulţi salariaţi care ocupau acelaşi post pentru a se pune problema aplicării criteriilor de selecţie.

Postul pe care îl ocupă contestatorul s-a desfiinţat ca urmare a reorganizării activităţii, iar această măsură nu a avut nici o legătură cu activitatea sa profesională sau cu  abilităţile sale de a exercita o anumită profesie.

Restrângerea activităţii şi problemele economico-financiare cu care s-a confruntat pârâta au fost dovedite cu bilanţul şi contul de profit şi pierdere pe anul 2012 (depuse la instanţa de fond), precum şi cu cererile unor  agenţi economici privind solicitările de reziliere a contractelor de prestări servicii (depuse în recurs).

În consecinţă, în mod corect prima instanţă a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile art. 65 Codul muncii şi a respins contestaţia ca nefondată.

Decizia de concediere fiind legală şi temeinică, în mod corect a fost respinsă şi cererea de obligare a pârâtei la daune morale.

Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 480 alin.1 Cod proc.civilă, Curtea a respins apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare