Aplicarea indicelui de corecţie prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 şi art. iv alin. 1 din oug nr. 1/2014 persoanelor pensionate pentru limită de vârstă în perioada 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013, care anterior anului 2011 au beneficiat de pen

Hotărâre 179/AS din 12.11.2014


Art. 170 alin. 3 din Legea nr. 263/2010, potrivit căruia „indicele de corecţie se aplică o singură dată, la înscrierea iniţială la pensie”, se interpretează în sensul că o persoană care a beneficiat de aplicarea acestui indice la înscrierea iniţială la pensie nu-l poate cumula cu un nou indice de corecţie la un moment ulterior, chiar dacă i se acordă o nouă categorie de pensie.

Dimpotrivă, acest articol nu se interpretează în sensul că unor persoane a căror pensie a fost calculată în baza Legii nr. 263/2010 ar putea să nu li se aplice deloc indicele de corecţie, pe motiv că au beneficiat în baza legislaţiei anterioare de o altă categorie de pensie, exigenţa legii fiind ca toate pensiile calculate în baza noii legi să includă acest indice o singură dată, începând de la data înscrierii iniţiale la pensie în baza Legii nr. 263/2010.

În cazul apelantei, a cărei pensie pentru limită de vârstă a fost acordată începând de la 14.01.2011, acest indice i se cuvine începând de la 01.01.2013, aşa cum a stabilit Curtea Constituţională prin Decizia nr. 463/2014.

Art. 170 alin. 3 din Legea nr. 263/2010

Decizia Cur?ii Constituţionale nr. 463/2014

I. Sentinţa apelată:

Prin sentinţa civilă nr. 3253/21.08.2013, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins ca nefondată cererea formulată la 18.09.2013 şi modificată la 11.11.2013 de reclamanta [...] în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, prin care aceasta a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensie în sensul acordării indicelui de corecţie prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 la punctajul mediu anual şi sa plateasca reclamanei diferentele de drepturi de pensie dintre pensia cuvenita si cea efectiv primita, actualizate cu rata inflaţiei, începând de la 1.01.2013.

În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamanta a fost beneficiara unei pensii anticipate parţiale stabilită prin decizia nr. X/08.05.2006, sub imperiul Legii 19/2000.

Prin cererea înregistrată la Casa Judeţeană de Pensii Constanţa sub nr. Z/05.01.2011, reclamanta a solicitat înscrierea la pensia pentru limită de vârstă, ca urmare a împlinirii vârstei standard de pensionare. Prin decizia nr. Y/04.07.2011 a fost stabilită în favoarea reclamantei o pensie pentru limită de vârstă în cuantum de 1.190 lei, aferentă unui punctaj mediu anual de 1,62280 puncte, drepturile de pensie fiind calculate cu începere din data de 14.01.2011.

Prin cererea de faţă, reclamanta a susţinut că la stabilirea punctajului mediu anual, casa de pensii trebuia să aplice indicele de corecţie prevăzut de art. 170 din Legea 263/2010, în baza căreia au fost deschise drepturile de pensie pentru limită de vârstă.

Potrivit textului de lege invocat de reclamantă, pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a legii, la punctajul mediu anual determinat în condiţiile art. 95 se aplică un indice de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la acea dată. 

Deşi prin art. III din OUG 1/2013, intrată în vigoare la data de 23.01.2013, s-a reglementat un indice de corecţie de 1,06, aplicabil şi punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu luna ianuarie 2011, textul a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 437/29.10.2013 a Curţii Constituţionale. Astfel, reţinând că dispoziţiile art. III din OUG 1/2013 nu pot retroactiva, instanţa de contencios constituţional a apreciat că persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis până la data intrării în vigoare a OUG 1/2013 beneficiază de aplicarea indicelui de corecţie reglementat de art. 170 din Legea nr. 263/2010.

În speţă, reclamanta s-a raportat la data înscrierii la pensia pentru limită de vârstă-aceea de 14.01.2011, iar în condiţiile în care aceasta s-a situat anterior intrării în vigoare a OUG 1/2013, a pretins aplicarea indicelui de corecţie reglementat de art. 170 din Legea 263/2010.

Or, astfel cum rezultă din examinarea dosarului administrativ, la data de 14.01.2011 reclamanta a devenit beneficiara unei pensii pentru limită de vârstă, după ce anterior fusese în drepturi cu o pensie anticipată parţială, stabilită din data de 01.04.2006. Prin urmare, reclamanta a fost înscrisă la pensie anterior intrării în vigoare a Legii 263/2010, iar la data de 14.01.2011 nu a intervenit decât o schimbare a categoriei de pensie iniţial acordată.

De altfel, atât art. 52 din Legea 19/2000, cât şi art. 64 din Legea 263/2010, fac referire la transformarea pensiei anticipate parţiale în pensie pentru limită de vârstă, trecerea de la o categorie la alta de pensii intervenind la cerere, în cazul în care drepturile de pensie au fost stabilite sub imperiul Legii 19/2000.

În concluzie, data înscrierii iniţiale la pensie, analizată în mod generic, iar nu în funcţie de categoria de pensie acordată, este în cazul reclamantei aceea de 01.04.2006, după cum s-a prevăzut şi în cuprinsul deciziilor de pensionare emise de casa de pensii. La o asemenea dată generică se referă şi art. 170 alin. 2 din Legea 263/2010, care stabileşte că indicele de corecţie reglementat de alin. 1 al textului se aplică o singură dată, la înscrierea iniţială la pensie.

Or, în lipsa oricărei distincţii a legiuitorului, în sensul de a fi avută în vedere doar înscrierea iniţială la pensia pentru limită de vârstă, nu este permisă o asemenea distincţie nici în procesul de aplicare a textului de lege, astfel că incidenţa art. 170 din Legea 263/2010 trebuie reţinută numai în cazul pensiilor, indiferent de categorie, stabilite începând cu data de 01.01.2011.

II. Apelul:

1. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta [...], solicitând schimbarea acesteia şi admiterea acţiunii modificate.

În motivarea cererii de apel, apelanta reclamantă a arătat că raţiunea instituirii indicelui de corecţie a fost de atenuare a efectelor negative generate de modul iniţial de clacul al pensiei, care determină pentru toate persoanele care intră sub incidenţa noii legi un punctaj mediu anual mai mic, astfel cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 3/2013 privind aprobarea OUG nr. 1/2013.

Pensia pentru limită de vârstă acordată începând de la 14.01.2011 este una de sine stătătoare, care nu decurge din pensia anticipată parţială de care apelanta a beneficiat începând de la 1.04.2006, astfel că modul său de stabilire a intrat sub incidenţa art. 95 din Legea nr. 263/2010.

Intimata pârâtă nu a formulat apărări în raport cu cererea de apel.

2. În cadrul judecăţii în apel a fost ataşat dosarul de fond şi nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza apelului:

1. Apelanta a beneficiat de pensie anticipată parţială începând de la 01.04.2006, iar începând de la 14.01.2011 a fost înscrisă la pensie pentru limită de vârstă prin decizia intimatei nr. Y/11.07.2013, fără a se aplica indicele de corecţie prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 asupra punctajului mediu anual de 1,64284.

Apelanta a depus la intimată contestaţia nr. 536C/22.07.2013, prin care a criticat decizia mai sus-menţionată pentru neacordarea indicelui de corecţie.

Intimata a calificat această contestaţie ca fiind o petiţie şi a răspuns apelantei sub nr. T/5.12.2013 în sensul că indicele de corecţie se aplică pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, în timp ce drepturile de pensie iniţiale ale acesteia au fost deschise începând de la 1.04.2006.

Câtă vreme intimata a refuzat apelantei înaintarea contestaţiei la Comisia Centrală de Contestaţii, calificând-o drept o petiţie şi răspunzându-i printr-o simplă adresă, se impune a se da inclusiv în procedura judiciară de faţă calificarea corectă a acestei contestaţii raportat la ceea ce a reprezentat ea în raportul juridic dedus judecăţii. În acest sens, curtea reţine că apelanta a invocat prin contestaţia respectivă o eroare în procesul de stabilire a pensiei cu privire la neaplicarea indicelui de corecţie începând de la 1.01.2013, astfel încât aceasta constituie în egală măsură şi o cerere de revizuire a pensiei în sensul art. 107 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, mai ales că intimata a înţeles să o sustragă de la circuitul rezervat contestaţiilor şi a tratat-o ca pe o simplă petiţie.

2. Potrivit art. 170 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 263/2010, pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, la punctajul mediu anual determinat în condiţiile art. 95 se aplică un indice de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie, actualizată cu rata medie anuală a inflaţiei pe anul 2011. Indicele de corecţie se aplică o singură dată, la înscrierea iniţială la pensie.

Potrivit art. 193 din Legea nr. 263/2010 şi art. 16 al art. II din OUG nr. 80/2010, această lege a intrat în vigoare la 1.01.2011, cu excepţia unor articole printre care şi art. 170, care au intrat în vigoare la 1.01.2013.

Potrivit art. IV din OUG nr. 1/2013, (1) pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013 inclusiv, indicele de corecţie care se aplică punctajelor medii anuale determinate conform prevederilor art. 95 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este: a) 1,12 în situaţia persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2011 inclusiv; b) 1,17 în situaţia persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2012 - 31 decembrie 2012 inclusiv; c) 1,17 în situaţia persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2013 - 22 ianuarie 2013 inclusiv. (2) În situaţia persoanelor prevăzute la alin. 1, indicele de corecţie se aplică asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată la data înscrierii iniţiale la pensie. (3) Drepturile de pensie, rezultate în urma aplicării indicilor de corecţie prevăzuţi la alin. 1, se cuvin începând cu data de 7 noiembrie 2013.

Prin Decizia nr. 463/2014, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. IV alin. 1 şi 2 şi a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. IV alin. 3 din OUG nr. 1/2013.

Curtea Constituţională a reţinut că „indicii de corecţie prevăzuţi la art. IV alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 reprezintă rezultatul aplicării formulei de calcul prevăzute de art. 170 din Legea nr. 263/2010, cu luarea în calcul a câştigului salarial mediu brut realizat, specific fiecărui an avut în vedere: 2011, 2012 şi 2013”. „Prin Decizia nr. 437 din 29 octombrie 2013, Curtea a statuat că persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis până la data intrării în vigoare a OUG nr. 1/2013, adică în perioada 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013, beneficiază de aplicarea indicelui de corecţie reglementat de art. 170 din Legea nr. 263/2010, începând cu data de 1 ianuarie 2013”.

În continuare, Curtea Constituţională a reţinut că „dispoziţiile art. IV alin. 3 din OUG nr. 1/2013, aprobată prin Legea nr. 3/2013, introduse prin art. IV pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2013, contravin prevederilor art. 147 din Constituţie, întrucât indicii de corecţie rezultaţi din formula de calcul prevăzută de art. 170 din Legea nr. 263/2010, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013, trebuie să se cuvină începând cu 1 ianuarie 2013, aşa cum a constatat Curtea prin Decizia nr. 437 din 29 octombrie 2013, iar nu cu data de 7 noiembrie 2013”.

3. În speţă, apelanta a beneficiat de la 1.04.2006 de o pensie anticipată parţială stabilită în baza Legii nr. 19/2000, iar de la 14.01.2011 a fost înscrisă la pensie pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 263/2010.

Câtă vreme pensia pentru limită de vârstă a fost acordată în baza Legii nr. 263/2010, este logic să se admită că momentul deschiderii drepturilor de pensie este unul ulterior datei de 1.01.2011, când această lege a intrat în vigoare. Drepturile de pensie nu ar fi putut fi deschise în baza unei legi decât după ce acea lege a intrat în vigoare.

Pensia pentru limită de vârstă acordată apelantei prin decizia intimatei nr. Y/11.07.2013 corespunde astfel unui drept distinct de cel asupra pensiei anticipate parţiale de care a beneficiat aceasta în baza Legii nr. 19/2000, cu atât mai mult cu cât pensia pentru limită de vârstă a fost acordată în baza unei alte legi.

Pe de altă parte, pensia anticipată parţială şi pensia pentru limită de vârstă constituie categorii diferite de pensii, alături de pensia anticipată, pensia de invaliditate şi pensia de urmaş, astfel încât acordarea uneia dintre aceste pensii nu face inaplicabil art. 170 din Legea nr. 263/2010 în cazul aplicării alteia.

Art. 170 alin. 3 din Legea nr. 263/2010, potrivit căruia „indicele de corecţie se aplică o singură dată, la înscrierea iniţială la pensie”, se interpretează în sensul că o persoană care a beneficiat de aplicarea acestui indice la înscrierea iniţială la pensie nu-l poate cumula cu un nou indice de corecţie la un moment ulterior, chiar dacă i se acordă o nouă categorie de pensie. Dimpotrivă, acest articol nu se interpretează în sensul că unor persoane a căror pensie a fost calculată în baza Legii nr. 263/2010 ar putea să nu li se aplice deloc indicele de corecţie, pe motiv că au beneficiat în baza legislaţiei anterioare de o altă categorie de pensie, exigenţa legii fiind ca toate pensiile calculate în baza noii legi să includă acest indice o singură dată, începând de la data înscrierii iniţiale la pensie în baza Legii nr. 263/2010.

Astfel, aşa cum stabilirea în baza legislaţiei anterioare a unei pensii de urmaş în favoarea unui copil ori a unei pensii de invaliditate în favoarea unei persoane care temporar şi-a pierdut capacitatea de muncă nu-l lipseşte pe cel în cauză de aplicarea indicelui de corecţie la data întrunirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă sub imperiul Legii nr. 263/2010, această soluţie trebuie recunoscută în toate cazurile.

Nu în ultimul rând, în cazul unei pensii anticipate parţiale stabilite în baza Legii nr. 263/2010, indicele de corecţie aplicat iniţial nu se pierde la momentul transformării ei în pensie pentru limită de vârstă, astfel încât acest indice se acordă la înscrierea iniţială la pensie sub imperiul Legii nr. 263/2010 tuturor persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în baza ei, indiferent dacă au beneficiat în trecut de alte tipuri de pensii în baza legislaţiei anterioare, precum şi, în cazul în care acest indice a fost aplicat începând de la 1.01.2013, fără a se pierde ulterior ca urmare a acordării unei alte categorii de pensii.

Este întrunită aşadar ipoteza normativă a art. IV alin. 1 lit. a) din OUG nr. 1/2013 în cazul apelantei, a cărei pensie pentru limită de vârstă a fost acordată începând de la 14.01.2011, aceasta făcând parte din categoria persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1.01 – 31.12.2011 inclusiv. În această calitate, este îndreptăţită să beneficieze de indicele de corecţie prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010, cuantificat prin art. IV alin. 1 lit. a) din OUG nr. 1/2013 la valoarea de 1,12. Acest indice i se cuvine apelantei începând de la 1.01.2013, aşa cum a stabilit Curtea Constituţională prin Decizia nr. 463/2014, sus citată.

Această soluţie corespunde şi unei interpretări a legii în conformitate cu art. 16 alin. 1 din Constituţie, astfel încât în cazul tuturor drepturilor de pensie deschise în baza Legii nr. 263/2010 se utilizează aceeaşi formulă de calcul, inclusiv prin aplicarea indicelui de corecţie prevăzut de art. 170 asupra punctajului mediu anual determinat potrivit art. 95.

În această situaţie, rezultă că soluţia primei instanţe este nelegală, motiv pentru care curtea, în baza art. 480 alin. 2 C. proc. civ., va admite apelul, va schimba în tot sentinţa apelată în sensul că va admite cererea astfel cum a fost modificată şi va obliga pârâta să emită reclamantei o decizie de acordare a pensiei pentru limită de vârstă prin care să aplice indicele de corecţie de 1,12 asupra punctajului mediu anual de 1, 64284, începând de la 1.01.2013, precum şi să plătească acesteia diferenţele de pensie rezultate în urma aplicării acestui indice, începând de la 1.01.2013 până la data emiterii noii decizii, actualizate în funcţie de rata inflaţiei.