Interpretarea dispoziţiilor art. 3 din Legea nr 554/2004 a contenciosului administrativ coroborat cu art. 2 alin.1 lit.c din acelaşi act normativ privind tutela administrativă exercitată de Prefect asupra actelor administrative emise de autorităţi

 Prin sentinţa nr.2702 din 06 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr.3930/101/2014 a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul Prefectul Judeţului Mehedinţi în contradictoriu cu  pârâţii Primarul Comunei X, reprezentant al Unităţii Administrativ Teritoriale Comuna X şi Y, ca neîntemeiată.

Împotriva  acestei sentinţe s-a exercitat calea de atac a recursului de către recurentul reclamant solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi rejudecând cauza să admită cererea de chemare in judecată în sensul anulării dispoziţiei contestate emisă de Primarul Comunei X, Judeţul Mehedinţi.

Recurentul reclamant a învederat, în esenţă, că, interpretarea  dată de instanţa de fond textului Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă nu este justă. A mai arătat că, potrivit dreptului administrativ, un act administartiv trebuie să indeplinească patru condiţii, respectiv să fie emis in forma şi cu respectarea procedurii prevăzute de lege, să fie emis de autoritatea competentă şi in limitele competenţei sale, să fie conform cu Constituţia, legile şi actele normative in vigoare, să fie conform cu interesul public urmărit de lege.

A mai arătat că, deşi Legea nr. 24/2000 reglementează tehnica legislativă la adoptarea actelor cu caracter normativ, dispoziţiile acestei legi, devin incidente prin extensie şi asupra actelor cu caracter individual, acestea supunându-se aceloraşi reguli de tehnică legislativă. Astfel, actele cu caracter individual nu sunt exceptate de la obligativitatea emiterii acestora in context cu legea şi de a se respecta anumite reguli de tehnică legislativă la emiterea acestora.

A nu se interpreta in acest sens inseamnă a se susţine că, actele cu caracter individual sunt exceptate de la obligativitatea respectării legilor privind condiţiile de formă şi fond necesare la intocmirea lor valabilă, precum şi de la obligativitatea motivării acestora. In opinia sa, noţiunea de lege trebuie luată într-un sens larg incluzând toate actele normative care constituie forme de exprimare a normelor de drept.

De asemenea că, prin dispoziţia contestată  Primarul Comunei X a nesocotit nu numai principiile de drept administartiv prin care se consacră obligativitatea respectării legii la emiterea actelor administrative dar şi dispoziţiile legilor in vigoare. A mai arătat că, emitentul actului nu a precizat care este legea in aplicarea căreia s-a emis. Totodată că, nu a fost contrasemnată de către secretarul primăriei, aspect ce reprezintă un viciu de formă la emiterea actului. Din conţinutul acesteia nu rezultă care este salariul tarifar de încadrare, care este sporul de vechime care trebuia inclus in salariul de bază, care sunt celelate sporuri cu caracter permanent prevăzute de lege. A mai arătat că nu se face trimitere la gradul de salarizare, la clasa de salarizare, deoarece in funcţie de acestea, fiecare salariat în parte se incadrează într-o anumită grilă de salarizare, condiţii care ar permite salariatului să verifice dacă salariul este corect stabilit.

Totodată că, salariatului i s-a incălcat dreptul la informare potrivit art. 17 alin.3 lit. K şi art. 39 alin.h din codul muncii, art. 31 alin.2 din Constituţie şi i s-a restrând exercitarea unor drepturi şi libertăţi contrar dispoziţiilor art. 53 alin.1 din Constituţia României.

De asemenea că, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că, salariatului nu i-a fost produs niciun prejudiciu. Astfel, in funcţie de vechimea in muncă se stabileşte cota procentuală a sporului de vechime care se include in salariul de bază. Ori salariatul, prin dispoziţie emisă nu i se precizează nici vechimea in muncă şi nici cuantumul sporului pentru vechimea în muncă. A mai arătat că, salariatul nu poate verifica nici dacă vechimea in muncă este corect este corect determinată şi nici care este sporul de vechime acordat sau dacă acesta a fost corect stabilit sau dacă a fost inclus sau nu în salariul de bază.

A mai arătat că, intrucât carnetele de muncă nu mai există, singurele inscrisuri din care rezultă sporul de vechime şi toate sporurile cu caracter permanent sunt dispoziţiile de stabilire a salariului sau eventualel adeverinţe eliberate de angajatori. Or, din conţinutul dipoziţiei contestate nu reies aceste elemente.

Mai mult, actul de stabilire a salariului brut, aşa cum a fost intocmit, nu este relevant pentru casele de pensii, la momentul pensionării. De asemenea dispoziţia nu cuprinde nicio menţiune referitoare la posibilitatea de a fi contestată in instanţa de contencios.

Totodată că este, doctrina de drept administartiv a consacrat principiul motivării actelor administrative.

A mai arătat că, instanţa de fond nu a dat dovadă de rol activ in aflarea adevărului, nelămurind toate aspectele menţionate in cererea de chemare în judecată, nu le-a analizat şi nici nu le-a coroborat cu textele legii.

De asemenea că, nerespectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege conduc la aplicarea sancţiunii nulităţii actului respectiv.

În drept  au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin.1 pct. 6 şi 8 N.C.p.c..

Deşi legal citaţi intimaţii pârâţi nu au depus întâmpinare şi nici nu s-au prezentat în instanţă pentru a formula eventuale apărări.

Considerentele instanţei de recurs în raport de motivele invocate şi de dispoziţiile art. 488 pct.  6 şi 8  N.C.p.c:

1. În privinţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin.1 pct.6 NCPC, Curtea constată că, pentru a se reţine incidenţa acestui motiv, trebuie ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază, astfel că, inexistenţa acestora împiedică exercitarea controlului judiciar, sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 alin.1 lit. b NCPC, ca de altfel şi cercetarea fondului cauzei au în vedere  stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

În cauză, motivarea primei instanţe răspunde acestor exigenţe legale, instanţa de fond arătând care sunt considerente care au condus la adoptarea soluţiei de respingere a cererii de chemare in judecată.

Totodată, sentinţa instanţei de fond supusă analizei nu cuprinde motive contradictorii şi nici străine de natura cauzei, astfel că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct.6 N.C.p.c.

2. Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de disp. pct. 8 C.p.c.- lipsa de temei legal a sentinţei recurate, ori pronunţarea acestei cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii Curtea, contrar susţinerii recurentului reclamant, constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente in cauză.

Prin Dispoziţia  contestată  în cauză de către  recurentul – reclamant, Prefectul  Judeţului  Mehedinţi,  s-a stabilit de către  Primarul Comunei X încadrarea  salarială pentru pârâtul Y.

Pârâtul Y este încadrat  ca personal  contractual in cadrul Primăriei Comunei X. Prin urmare,  dispoziţia  de încadrare  salarială  ce vizează  personalul contractual este  un act  de dreptul muncii supus jurisdicţiei  speciale  de dreptul muncii. De altfel, intimatul nu a contestat  dispoziţia emisă  la secţia  conflicte  de muncă.

Natura juridică a actului ce face  obiectul  contestaţiei  este  o  problemă  esenţială  cu implicaţii asupra  conturării  în mod  judicios a cadrului  procesual  din perspectiva  obiectului  învestirii instanţei,  aspecte  ce se circumscriu  motivelor de recurs de ordine  publică.

 Tutela  administrativă  se exercită de către Prefect  asupra actelor  administrative emise  de autorităţile  administraţiei  publice  locale  în consens  cu  art. 3 din legea nr.  554/2004 coroborat  cu  art. 2 alin.1 lit. c. Or, dispoziţia  contestată  în cauză  reprezintă  un  act  derivat  din raporturi contractuale  de dreptul  muncii, nefiind circumscris sferei actelor  administrative de drept  public  astfel cum  sunt definite  de legiuitor  potrivit art. 2 alin.1 litl  c  din legea  nr.  554/2004. De altfel,  pentru contestare Codul Muncii prevede o procedura specifică  raporturilor  contractuale, procedură desfăşurată  în faţa  instanţei civile.

 Concluzia se impune, observând şi  faptul  că  în esenţă, criticile  vizează vicii de formă  ori caracterul  incert  al cuantumului  salariului, critici  ce reprezintă  eventual  vătămări ce ar putea  fi  invocate  şi dovedite  exclusiv de angajatul  vizat  iar nu  probleme de nulitate absolută  ce  ar rezulta  din  contradicţia  actului  cu acte  normative  cu caracter superior în baza cărora  au  fost  emise.

În concluzie, dispoziţia contestată  excede  obiectului  tutelei  administrative  ce poate fi exercitată exclusiv în condiţiile  art. 3 din Legea  nr. 554/2004, astfel încât  este  inadmisibil  demersul  Instituţiei  Prefectului  Jud.  Mehedinţi.  În acest  context  de fapt  şi de drept nu  se mai impune analiza  detaliată a criticilor  prezentate de recurent.

Pentru aceste  considerente, în temeiul  dispoziţiilor art.  496 alin. 1  NCPC , dat  fiind  că  soluţia  de respingere acţiunii  este  legală, însă  cu motivarea  sus expusă, va respinge  recursul  ca  nefondat. 

Domenii speta

Spete similare