Motivarea contestaţiei până la primul termen de judecată. Respingerea excepţiei nemotivării în termen, în lipsa unor prevederi legale, cu privire la conţinutul şi termenul de motivare a contestaţiei în anulare. - art. 105 alin. 2 şi 319 alin. 2 Cod de pr

Decizie 191/C din 15.05.2014


SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.

Materie: Contestaţie în anulare.

Motivarea contestaţiei până la primul termen de judecată. Respingerea excepţiei nemotivării în termen, în lipsa unor prevederi legale, cu privire la conţinutul şi termenul de motivare a contestaţiei în anulare.

- art. 105 alin. 2 şi 319 alin. 2 Cod de procedură civilă

Decizia nr. 191/ C/ 15. 05. 2014 a Secţiei a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Oradea.

Dosar 5376/111/2009/a1***

Prin Decizia nr. 30 din 30 ianuarie 2014 pronunţată în dosar nr. 5376/111/2009/a1*, Curtea de Apel Oradea a constatat nule recursurile declarate de recurenţii contestatorii SC ”M.” SRL – prin administrator M.V.C. şi T.M.M. în contradictoriu cu intimata debitoare SC ”O. & L.” SRL – prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ M. O. şi intimaţii creditori: SC”M. R. L. IFN”SA Bucureşti, SC ”C.R.M.” SRL Bucureşti, B. SA Bucureşti, B. L. IFN SA Bucureşti şi intimaţii pârâţi: B. M. F., D. M. C., SC ”A.M.” SRL împotriva Sentinţei nr.1991/F din 25 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosar nr. 5376/111/2009/a1, pe care a menţinut-o în totul.

Pentru a pronunţa astfel, examinând cu prioritate excepţia de nulitate a recursurilor invocată din oficiu de către instanţă, raportat la prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, s-au reţinut următoarele:

Prin sentinţa recurată, judecătorul-sindic s-a pronunţat asupra contestaţiilor formulate de contestatorii S.C. M. S.R.L. şi T.M.M. împotriva procesului-verbal de licitaţie din 10.04.2013 întocmit în cadrul procedurii de adjudecare a bunurilor aparţinând societăţii debitoare S.C. O. & L. S.R.L. Dosarul de insolvenţă în care s-a pronunţat această hotărâre se află pe rolul instanţei de judecată din anul 2009, când a fost deschisă procedura de insolvenţă împotriva societăţii debitoare.

Faţă de această situaţie, raportat la prevederile art.8 alin. 1 şi 2 din Legea 85/2006, art. 7 alin. 1 şi 2 şi art. 82 din Legea 76/2012, toate hotărârile judecătoreşti pronunţate în acest dosar vor fi susceptibile de recurs, iar modificările aduse prevederilor art. 8 alin. 1 şi 2 din Legea 85/2006 prin art. 59 pct. 2 din Legea 76/2012 (prin care s-a prevăzut calea de atac a apelului împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic) se vor aplica doar în dosarele în care cererea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost formulată ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Prin urmare, faţă de prevederile art. 8 alin. 1 şi 2 din Legea 85/2006 în forma existentă anterior modificărilor survenite prin Legea 76/2012, hotărârea pronunţată de judecătorul-sindic era susceptibilă de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.

Acesta este şi motivul pentru care, în baza art. 84 Cod procedură civilă, instanţa de recurs a calificat calea de atac declarată în cauză ca fiind recurs. Se va observa că recurenţii înşişi au declarat în mod legal calea de atac a recursului, doar că motivele căii de atac depuse separat au fost intitulate „motive de apel”.

Prin urmare, analizând dacă aceste motive au fost formulate şi depuse în termen, faţă de excepţia invocată din oficiu de instanţă şi precizările aduse anterior, Curtea va avea în vedere că, potrivit art. 302/1 alin. 1 lit. c) Cod procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

De asemenea, potrivit art. 303 alin. 1 şi 2 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Chiar dacă, în speţă, recursul este exercitat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, iar într-o asemenea situaţie, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanţa de recurs putând să examineze hotărârea atacată sub toate aspecte, aceasta nu înseamnă că cererea de recurs poate fi motivată până la prima zi de înfăţişare, ci sunt incidente şi în această situaţie prevederile art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă.

Raportat la aceste precizări, Curtea a observat că ambelor recurente li s-a comunicat sentinţa recurată la data de 14.08.2013, astfel că, începând cu această dată, recurenţii aveau la dispoziţie 7 zile pentru motivarea recursului declarat. Or, motivele de recurs au fost expediate prin poştă de către ambii recurenţi Curţii de Apel Oradea doar la data de 20.09.2013, cu depăşirea termenului legal imperativ de 7 zile, astfel că sancţiunea care intervine în această situaţie este decăderea, potrivit art. 103 Cod procedură civilă, cu consecinţa constatării nulităţii recursurilor, prevăzută expres de art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă.

Într-adevăr, în cuprinsul dispozitivul sentinţei atacate se prevede că hotărârea este susceptibilă de apel în 30 zile de la comunicare, în loc de recurs în 7 zile de la comunicare, cum este prevăzut expres de lege, însă acest aspect nu face ca motivarea recursului peste termenul prevăzut de lege să fie considerată ca fiind cu respectarea prevederilor legale.

Exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalităţii, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, fapt ce înseamnă că o hotărâre judecătorească să nu poată fi atacată pe alte căi decât cele prevăzute de lege.

Deoarece calea de atac şi termenul în care aceasta se declară sunt date de lege şi nu de către instanţa de judecată, indicarea sau calificarea greşită în dispozitiv a căii de atac ori a termenului în care aceasta se exercită nu poate deschide părţii un alt drept decât cel pe care legea îl prevede.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa a constatat nulitatea recursurilor, cu consecinţa menţinerii sentinţei pronunţate.

Faţă de culpa procesuală a recurenţilor, raportat la prevederile art. 274 alin. 1 şi art. 277 Cod procedură civilă, instanţa a apreciat că se impune ca aceştia să fie obligaţi în solidar la plata cheltuielilor de judecată, dat fiind că interesul lor în soluţionarea cauzei este comun, ambii invocând atât prin contestaţiile formulate, cât şi prin recursurile declarate aceleaşi motive în susţinerea poziţiei lor procesuale. În consecinţă, se impune obligarea acestora la plata în solidar a sumei de 1.000 lei în favoarea intimaţilor D.C. şi B.M. şi a sumei de 1.000 lei în favoarea intimatei S.C. A.M. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu avocaţial justificat prin chitanţele depuse la dosar.

Împotriva acestei decizii au formulat contestaţie în anulare SC M. SRL şi T.M.M..

I. Prin contestaţia formulată, contestatoarea SC M. SRL a solicitat anularea hotărârii atacate cu consecinţa rejudecării recursului pe fond, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestaţiei se arată că prin procesul verbal de licitaţie din data de 10.04.2013, întocmit de CI. M.O., in calitate de lichidator judiciar al S.C. O.& L. S.R.L., a fost valorificat prin metoda licitaţiei publice spaţiul comercial situat în Mun. Oradea, Str. xxxxx nr.x, bl. xx, parter, identificat prin CF 155685-C1-U1 număr cadastral 392/21/a in suprafaţa de 98.14 mp, teren cota indiviza 21.07 mp, CF 155685-C1-U8 (nr. vechi 94285) nr. cadastral 392/2l/b in s.c. 104 m.p, su 90.5 mp. teren cota indiviza 22.6 mp; CF. 155685-C1-U2 (nr. vechi 94286) nr. cadastral 392/2l/C in s.c. 18.4 mp, su 9.4 mp, teren cota indiviza 2 mp pentru suma de 95.243 Euro.

Aşa cum a arătat în faţa instanţei de fond, licitaţia a fost organizata în pofida solicitării creditorului garantat B. SA, care a solicitat amânarea licitaţiei pana la data de 30.04.2013 şi organizarea licitaţiei pentru vânzarea în bloc a tuturor imobilelor aparţinând S.C. O. & L. S.R.L., având în vedere oferta de cumpărare depusa de societatea M. SRL prin care s-a oferit preţul de 263.830 Euro pentru toate bunurile ce aparţineau societăţii debitoare. Deşi lichidatorul judiciar a fost sesizat atât de societatea B. SA. în calitate de creditor al societăţii debitoare, cât şi de administratorul special desemnat în cauza, în vederea amânării licitaţiei programată pentru data de 10.04.2013, având ca obiectiv valorificarea tuturor bunurilor ce aparţin societăţii debitoare, cu consecinţa îndestulării creanţelor tuturor creditorilor şi nu doar a unui singur creditor, practicianul în insolvenţă a continuat totuşi procedura de valorificare a bunului.

În ciuda demersurilor efectuate de ea împreună cu administratorul special şi creditorul B. SA, lichidatorul judiciar a continuat demersurile de valorificare a bunului, sub pretextul că ea ar fi avut timp suficient să se înscrie la licitaţia publică din data de 10.04.2013. În acest sens, solicită a se observa faptul ca anunţul pentru licitaţia publica desfăşurată în data de 10.04.2013 a fost publicat în data de 04.04.2013. Data publicării anunţului s-a făcut într-o zi de joi, astfel încât potenţialii cumpărători şi ofertanţi aveau la dispoziţie numai 3 zile lucrătoare pentru a lua cunoştinţa de faptul scoaterii la vânzare a bunului, de vizitarea acestuia, de evaluare a opţiunilor de cumpărare a caietului de sarcini (care nu ştiu dacă a fost vreodată întocmit de lichidatorul judiciar), de întocmirea efectiva a unei oferte si de depunere a garanţiei de participare la licitaţie, care în speţă, era mult mai mare decât garanţia la care a fost obligat să o depună singurul participant la licitaţie ce a ofertat pentru cumpărarea unui singur imobil, respectiv suma de 28.000 Euro, sumă pe care este de notorietate că ofertantul M. SRL nu o putea depune decât prin virament bancar, această din urmă procedură necesitând un interval de timp de minim 2 zile lucrătoare. Apreciază faptul că în speţă, lichidatorul judiciar a dat dovada de rea-credinţă, favorizând valorificarea unui singur bun din patrimoniul societăţii şi anume, bunul care s-a dovedit, de-a lungul timpului, ca fiind cel mai rentabil din punct de vedere economic, acesta fiind dat spre închiriere pe întreaga durată a desfăşurării activităţii a societăţii falite.

Aşa cum s-a arătat în fata instanţei de fond, conform art. 7 din Regulamentul de licitaţie, lichidatorul judiciar avea obligaţia să asigure posibililor ofertanţi 5 zile lucrătoare pentru ca aceştia sa aibă posibilitatea sa se înscrie în şedinţa de licitaţie organizată în data de 10.04.2013. Dispoziţiile Regulamentului de licitaţie au fost încălcate în mod flagrant de care lichidatorul judiciar prin scurtarea termenului de la 5 zile lucrătoare la 3 zile lucrătoare.

În acest context a formulat contestaţie şi apoi recurs împotriva sentinţei instanţei de fond, pentru faptul că nici aceasta şi nici lichidatorul judiciar nu au ţinut cont de scopul principal al Legii nr. 85/2006, care este reglementat prin dispoziţiile art. 2: „Scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă." Având în vedere dispoziţiile invocate, consideră că lichidatorul judiciar, în momentul continuării demersurilor de valorificare a unui singur bun, în condiţiile în care avea ofertă pentru valorificarea tuturor bunurilor societăţii falite, fapt ce ar fi condus la acoperirea creanţelor mai multor creditori şi nu a unuia singur, a încălcat cu rea-credinţă unul dintre principiile fundamentale ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, urmărind în mod strict interesul unui singur creditor şi nu interesul colectiv al tuturor creditorilor înscrişi în Tabelul preliminar al creanţelor.

De asemenea, arată faptul ca instanţa de fond a respins contestaţia subscrisei, deşi înainte cu nici o lună de momentul desfăşurării licitaţiei din 10.04.2013 aceeaşi instanţă dispunea lichidatorului judiciar prin încheierea dată în şedinţă publică la data de 19 Martie 2013 în dosarul de faliment nr. 5376/111/2009, să procedeze la valorificarea în bloc a bunurilor debitoarei, hotărâre rămasă irevocabilă la data soluţionării contestaţiei sale.

De asemenea, având in vedere si dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei : „Scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat in insolvenţă.", consideră că, in speţă, se impunea modificarea sentinţei atacate, respectiv admiterea contestaţiei sale, iar pe cale de consecinţa anularea procesului - verbal atacat si obligarea practicianului in insolvenţă in calitate de lichidator judiciar al S.C. O. & L. S.R.L., să procedeze la convocarea Adunării creditorilor în vederea supunerii spre aprobare a ofertei de cumpărare depusă de societatea M. SRL in data de 09.04.2013, prin care aceasta îşi arată intenţia de a achiziţiona bunurile reprezentând întreg patrimoniul societăţii falite (in bloc), astfel cum chiar judecătorul sindic a dispus lichidatorului judiciar prin încheierea din 19.03.2013, încheiere de care nici măcar instanţa de fond nu a mai ţinut cont la momentul deliberării si pronunţării asupra contestaţiei sale, ignorând practic propria hotărâre, definitivă si irevocabilă, pronunţată cu aproximativ 20 de zile înainte de termenul desfăşurării şedinţei de licitaţie publica din 10.04.2013, acesta fiind contextul în care s-a declarat recursul.

•Instanţa de recurs a anulat atât recursul SC M. SRL cât şi al recurentei T.M.M. ca fiind nul pentru nemotivarea în termen.

•Această soluţie s-a dat cu încălcarea regulilor procedurale respectiv excepţia nulităţii fiind pusă în discuţie la termenul solicitat de către ea pentru pregătirea apărării raportat la faptul că s-a reziliat contractul cu avocatul care a reprezentat-o anterior.

•Ea trebuia să fie citată cu această menţiune pentru a se putea pronunţa asupra ei.

•Mai mult, sentinţa instanţei de fond a fost dată cu drept de apel în termen de 30 de zile, iar contestaţia a fost judecată după noile reguli de procedură ca atare, în condiţiile în care avea cunoştinţă de această excepţie, formula o cerere de repunere în termen cu atât mai mult cu cât din îndeplinirea dovezii de comunicare sentinţa apare ca fiind depusă în cutia poştală a societăţii, însă societatea nu are cutie poştală, având în permanenţă personal care se ocupă de primirea corespondentei.

•În acest context consideră că este îndreptăţită la un proces echitabil din punctul său de vedere consideră că prezenta cerere este admisibilă şi solicită a fi admisă.

•În drept au fost invocate prevederile art.318 Vechiul Cod de procedură civilă.

II. Prin contestaţia formulată, contestatoarea T.M.M. a solicitat anularea hotărârii atacate cu consecinţa rejudecării recursului pe fond, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestaţiei se arată că instanţa de recurs a anulat atât recursul său cât si al recurentei SC M. SRL ca fiind nul pentru nemotivarea în termen, dar consideră că în prezenta speţă considerăm că ne aflăm în situaţia prevăzută de către art. 318 VCPC, decizia atacată fiind rezultatul unei greşeli materiale.

•Conform filelor 78 si 85 din dosar rezultă că ei nu i-a fost comunicată sentinţa atacată decât în data de 17.10.2013, fiind în termen cu depunerea motivelor de recurs chiar dacă s-ar stabili că termenul de depunere a motivelor este de 7 zile şi nu de 30 de zile de la data comunicării.

•În cazul în care se va trece peste această apărare solicită a se avea în vedere faptul că această soluţie s-a dat cu încălcarea regulilor procedurale respectiv excepţia nulităţii fiind pusă în discuţie la termenul solicitat de către ea pentru pregătirea apărării raportat la faptul că s-a reziliat contractul cu avocatul care a reprezentat-o anterior.

Arată de asemenea că trebuia să fie citată cu această menţiune pentru a se putea pronunţa asupra ei.

•Mai mult sentinţa instanţei de fond a fost dată cu drept de apel în termen de 30 de zile, iar contestaţia a fost judecată după noile reguli de procedură ca atare în condiţiile în care avea cunoştinţă de această excepţie formula o cerere de repunere în termen cu atât mai mult cu cât din îndeplinirea dovezii de comunicare sentinţa nu a fost comunicată cu ea decât abia în data de 17.10.2013 aşa cum a arătat mai sus.

•În acest context, consideră că este îndreptăţită la un proces echitabil din punctul său de vedere, contestaţia fiind admisibilă şi solicită a fi admisă.

•Pe fondul cauzei, reiterează motivele invocate în contestaţia formulată de SC M. SRL. 

•Solicită a se admite contestaţia, iar în urma rejudecării recursului să fie modificată în tot sentinţa atacata cu consecinţa admiterii contestaţiei aşa cum a fost formulată.

•În drept au fost invocate prevederile art. 318 Vechiul Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată, intimaţii SC A.M. SRL, B. M. F. şi D. M. C., au solicitat pe cale de excepţie respingerea contestaţiei ca nemotivată, respingerea contestaţiei ca inadmisibilă şi în raport de contestaţia în anulare formulată de T.M.M. să se dispună pe cale de excepţie respingerea contestaţiei ca tardivă iar cu privire la fondul cauzei solicită respingerea ambelor contestaţii ca neîntemeiate, cu cheltuieli de judecată.

În raport de contestaţia depusă de SC M. SRL solicită respingerea acesteia pe cale de excepţie sens în care invocă :

1. excepţia nemotivării contestaţiei prin raportare la depunerea motivelor acesteia peste termenul prevăzut de lege.

Solicită a observa că împotriva Deciziei civile nr. 30 din 30.01.2014, în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 319 alin 2 contestatoarea M. a declarat calea de atac extraordinară aceasta respectiv la data de 13.02.2014, iar motivarea în fapt şi în drept a contestaţiei a fost realizată însă la data de 27.03.2014 prin depunerea motivelor în cuprinsul unui memoriu separat la acel termen de judecată.

În aceste condiţii apreciază că motivele de contestaţie au fost tardiv formulate, astfel cum s-a arătat în doctrină „fără a se apela la aplicarea prin analogie a art. 306 Cod Procedură Civilă din coroborarea dispoziţiilor art. 319 cu cele ale art. 317 şi respectiv art. 318 reiese că atât cererea propriu zisă cât şi motivarea în fapt şi în drept (care alcătuiesc împreună contestaţia în anulare) trebuie depuse cu respectarea termenului prevăzut de lege pentru fiecare tip de hotărâre (susceptibilă sau nesusceptibilă de executare silită)" (G. Boroi, O. Spineanu Matei Codul de procedură civilă comentat p. 635).

Apreciază că se impune a nu lua în considerare motivele depuse la data de 27.03.2014 şi ca o consecinţă a respingerii contestaţia ca nemotivată de vreme ce cererea prin care calea de atac a fost exercitată, depusă în termen nu cuprinde niciun motiv de contestaţie.

Prin raportare la data redactării hotărârii, dată opozabilă părţii termenul de 15 zile prescris de lege era deja împlinit la data de 27.03.2014.

2. excepţia inadmisibilităţii contestaţiei

Prin raportare la motivele expuse în cuprinsul contestaţiei în anulare solicităm a se observa că acestea nu se circumscriu temeiului de drept indicat, fapt pentru care apreciem ca inadmisibilă contestaţia solicitând respingerea acesteia pe cale de excepţie.

În fapt, neacordarea unui termen de apărare (în condiţiile în care recursul era deja la al treilea termen de judecată partea avea cunoştinţă de termen şi a desemnat pentru a se prezenta în instanţă o persoană ce nu avea calitatea de consilier juridic) nu se circumscrie motivelor prevăzute expres şi limitativ de disp. ari 318.

De asemenea greşita indicare a căii de atac în cuprinsul hotărârii pronunţate de judecătorul fondului nu reprezintă un motiv de contestaţie în anulare.

Cu privire la contestaţia în anulare formulată de T.M.M. invocă :

2. excepţia tardivităţii contestaţiei

În condiţiile în care aceasta a fost depusă direct pentru termenul din 27.03.2014, peste termenul legal de 15 zile prevăzut în cuprinsul art. 319 Cod Procedură Civilă, prin raportare la data redactării hotărârii, dată opozabilă părţii termenul de 15 zile prescris de lege era deja împlinit la data de 27.03.2014.

Cu privire la fondul contestaţiilor, apreciază ambele contestaţii ca fiind neîntemeiate. Astfel în raport de contestaţia formulată de SC M. SRL subsecvent considerentelor de inadmisibilitate, motivele acesteia nu se circumscriu celor specifice privind exercitarea căii extraordinare de atac, neacordarea unui termen de apărare sau greşita indicare a căii de atac în cuprinsul hotărârii pronunţate de judecătorul fondului nu reprezintă o greşeală materială sau necercetarea unui motiv de modificare sau casare.

Învederează că în ce priveşte respingerea cererii de amânare, cauza se afla la al treilea termen de judecată, termen pentru care contestatorii formulaseră pe considerente aberante o a doua cerere de strămutare (subsecvent respingerii unei prime astfel de cereri, la fel de aberante) aveau cunoştinţă despre termenul de judecată în condiţiile în care au desemnat un reprezentant ce s-a prezentat în instanţă.

Toate aceste aspecte sunt consemnate în cuprinsul hotărârii şi fac dovada încercării contestatorilor de a prelungi soluţionarea cauzei.

Cu privire la greşita indicare a căii de atac în cuprinsul hotărârii pronunţate de judecătorul fondului astfel cum în mod corect instanţa de control judiciar a reţinut, calea de atac este cea dată de lege nu de către judecătorul care a soluţionat hotărârea atacată, şi în plus părţile erau reprezentate prin avocat, acesta fiind un garant al cunoaşterii dispoziţiilor legale şi al exercitării corespunzătoare a dreptului la apărare.

Avocatul care a formulat calea de atac a fost unul ales al părţii astfel încât nici unei alte persoane nu îi este imputabilă nerespectarea termenului legal de exercitare a căii de atac.

Cu privire la fondul cauzei, învederează că societatea comercială alături de intimaţi, a devenit ca efect al licitaţiei publice organizate de către lichidatorul judiciar M.O., adjudecatarii imobilului situat în Oradea str. M., nr. x, bl xx parter.

Apreciază că instanţa fondului în mod temeinic a respins contestaţiile formulate în cauză de către contestatorii SC M. SRL şi T.M.M. reţinând legalitatea procedurii de licitaţie organizate de către lichidatorul judiciar.

Pentru toate aceste considerente, apreciază că se impune respingerea căii de atac exercitate cu cheltuieli de judecată.

Verificând contestaţiile formulate, prin prisma motivelor invocate şi raportat la excepţiile ridicate prin întâmpinare, instanţa a reţinut următoarele:

I. În ceea ce priveşte contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. M. S.R.L., Curtea a reţinut că, în privinţa acesteia, prin întâmpinarea formulată de intimaţi, au fost invocate două excepţii, respectiv excepţia motivării tardive a contestaţiei şi excepţia inadmisibilităţii acesteia.

Raportat la prima dintre cele două excepţii invocate, instanţa a reţinut că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă. Potrivit art. 319 alin. 1 şi 2 Cod procedură civilă, contestaţia se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă, în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. Textul de lege nu prevede că această cale de atac ar trebui motivată în terenul de exercitare, însă pe de altă parte legea nici nu acordă un termen pentru declararea contestaţiei şi altul pentru motivarea acesteia. În lipsa prevederii unor condiţii în Codul de procedură civilă cu privire la conţinutul contestaţiei în anulare, instanţa apreciază că motivele depuse până la primul termen de judecată fixat în soluţionarea cauzei nu pot fi apreciate ca tardiv formulate.

Mai mult decât atât, din dosarul cauzei nu reiese data certă la care contestatoarea S.C. M. S.R.L. ar fi luat cunoştinţă de decizia atacată. În cuprinsul contestaţiei în anulare cu care a sesizat instanţa la data de 13.02.2014, aceasta a precizat expres că va depune motivele după comunicarea deciziei atacate. Fiind vorba, însă, despre o hotărâre irevocabilă, care nu se comunică părţilor, momentul subiectiv al luării la cunoştinţă a hotărârii putea fi dovedit de intimaţi prin orice mijloc de probă. Din dosarul cauzei nu rezultă, însă, din nici un înscris momentul luării efective la cunoştinţă de către contestatoare a deciziei, iar în această situaţie motivarea contestaţiei în anulare nu se poate face anterior momentului cunoaşterii de către contestator a deciziei în întregul ei, pentru că doar de la momentul lecturării acesteia contestatorul poate aprecia dacă instanţa a săvârşit o neregularitate procedurală care să poiată fi invocată prin respectiva cale de atac.

Raportat la aceste aspecte, neputându-se cunoaşte cu exactitate momentul la care contestatoarea a luat la cunoştinţă despre decizia atacată, depunerea motivelor contestaţiei la primul termen de judecată fixat în soluţionarea cauzei nu poate fi apreciată ca fiind tardivă, ci răspunde exigenţelor stabilite de art. 319 alin. 2 paragraf final cod procedură civilă, fiind depuse în limita maximă de timp de un an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. De asemenea, în condiţiile în care acestea au fost comunicate intimaţilor, care au avut posibilitatea de a-şi formula apărarea, nu se poate reţine că depunerea acestora la dosar la primul termen de judecată le-ar fi produs vreo vătămare care să determine anularea actului de procedură în condiţiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.

Pentru aceste considerente, a fost respinsă excepţia nemotivării în termen a contestaţiei ca nefondate.

În ceea ce priveşte excepţia de inadmisibilitate a contestaţiei în anulare, Curtea a observat că, în fapt, în invocarea acestei excepţii, intimaţii se raportează la motivele expuse de contestatoare în susţinerea contestaţiei, aspect ce ţine de temeinicia contestaţiei în anulare, iar nu de admisibilitatea acesteia, motiv pentru care instanţa a examinat apărările formulate de intimaţi prin întâmpinare odată cu analiza temeiniciei contestaţiei în anulare, raportat la motivele invocate de contestatori.

Prin urmare, analizând contestaţia contestatoarei S.C. M. S.R.L., instanţa a reţinut că, deşi aceasta nu a indicat în mod expres pe care dintre cele două motive permise de art. 318 îşi fundamentează contestaţia, totuşi în condiţiile în care aceasta face referire în cuprinsul motivelor la încălcarea de către instanţa de recurs a regulilor procedurale, Curtea a analizat contestaţia formulată raportat la primul motiv al contestaţiei în anulare specială, respectiv săvârşirea unei greşeli materiale cu ocazia soluţionării recursului.

Din această perspectivă, instanţa a reţinut că textul art. 318 are în vedere greşeli materiale cu caracter procedural, în legătură cu aspecte formale ale judecăţii, respectiv erori de fapt, involuntare, care au determinat o soluţie greşită, iar nu greşeli de judecată, căci în acest din urmă caz ar ajunge să se examineze justeţea soluţiei pronunţate în recurs, ceea ce nu este admisibil.

Or, în speţă, faptul că instanţa de recurs nu a acordat termen de apărare recurentei, faţă de rezilierea contractului de asistenţă juridică şi pentru ca aceasta să se pronunţe asupra excepţiei nulităţii recursului invocată din oficiu de instanţă, nu se constituie într-o greşeală materială, ci ţine de modul în care instanţa de recurs a înţeles să dea eficienţă prevederilor legale incidente în soluţionarea respectivelor chestiuni prealabile.

Mai mult decât atât, potrivit textului de lege, dezlegarea dată prin hotărârea instanţei de recurs trebuie să fie rezultatul unei greşeli materiale. Or, contestatoarea nu invocă faptul că soluţia de constatare a nulităţii recursului ar fi rezultatul unei greşeli materiale, ci este nemulţumită de modul în care instanţa de recurs a soluţionat cererile sale prealabile, respectiv neacordarea unui termen de amânare în cauză. Astfel, pentru a se putea reţine temeinicia contestaţiei, greşeala materială săvârşită de instanţă ar trebuie să fie esenţială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, soluţia ar fi fost alta. Or, această împrejurare nu poate fi reţinută în speţă, căci nu se poate reţine că, dacă instanţa de recurs ar fi admis cererea de amânare pentru pregătirea apărării, soluţia asupra recursului ar fi fost alta.

Faţă de aspectele anterior reţinute, instanţa a apreciaat că modul în care instanţa de recurs a soluţionat cererea de amânare a soluţionării cauzei la termenul de judecată din data de 30.01.2014 nu constituie o greşeală materială în sensul art. 318 Cod procedură civilă, măsura dispusă de către instanţă fiind motivată. De asemenea, instanţa a observat că, la acelaşi termen de judecată, recurenta şi-a fundamentat cererea de amânare şi pe depunerea unei noi cereri de strămutare a dosarului, după ce o primă cererea de strămutare fusese respinsă de către ÎCCJ, fiind evidentă intenţia acesteia de a tergiversa soluţionarea cauzei.

Pentru aceleaşi considerente, neacordarea unui termen de amânare faţă de excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu de către instanţa de recurs nu poate fi apreciată drept o greşeală materială a instanţei, cu atât mai mult cu cât însăşi recurenta contestatoare prin avocatul său îşi intitulase în mod legal calea de atac ca fiind recurs. Prin urmare, instanţa nu a făcut decât să clarifice în şedinţa publică din data de 30.01.2014 că în mod legal s-a declarat recurs, în condiţiile în care partea a formulat „motive de apel”, iar excepţia nulităţii recursului a fost invocată în consecinţa acestui fapt.

Faţă de toate aspectele reţinute, în baza art. 320 Cod procedură civilă, a fost respinsă contestaţia în anulare ca nefondată.

II. În ceea ce priveşte contestaţia în anulare formulată de contestatoarea T.M.M., instanţa a reţinut că, în privinţa acesteia, este întemeiată excepţia tardivităţii formulării contestaţiei în anulare invocată de intimaţi prin întâmpinare, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 319 alin. 2 paragraf II Cod procedură civilă, împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data la care hotărârea a rămas irevocabilă.

Astfel, termenul de exercitare a contestaţiei curge de la momentul subiectiv la care contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, moment care trebuie să se situeze în termenul maxim de un an de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Dovada momentului la care contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre poate fi făcută prin orice mijloc de probă. În speţă, fiind vorba despre o hotărâre irevocabilă, aceasta nu a fost comunicată părţilor, însă din înscrisurile aflate la dosarul de revizuire nr. 5376/111/2009/a1** la filele 5 şi 6, rezultă că la data de 05.03.2014 contestatoarea T.M. a luat cunoştinţă de hotărârea atacată prin prezenta contestaţie în anulare.

Astfel, la data de 05.03.2014, aceasta a formulat o cerere în dosarul nr. 5376/111/2009/a1** pentru a se i se aproba studierea dosarului nr. 5376/111/2009 la arhiva instanţei şi la aceeaşi dată a formulat o altă cerere prin care a solicitat eliberarea unor copii din chiar dosarul de recurs nr. 5376/11172009/a1*.

Prin urmare, din moment ce contestatoarea a studiat la data de 05.03.2014 întregul dosarul nr. 5376/111/2009 la care erau ataşate toate dosarele versionate nr. 5376/111/2009/a1* şi nr. 5376/111/2009/a1**, este evident că la data respectivă – 05.03.2014 contestatoarea a luat cunoştinţă şi de decizia nr. 30 a Curţii de Apel Oradea aflată la dosar, cu atât mai mult cu cât contestatoarea a şi solicitat eliberarea unor copii din chiar dosarul de recurs nr. 5376/111/2009/a1* în care s-a pronunţat decizia nr. 30/30.01.2014. Or, în condiţiile în care contestatoarea nu a solicitat şi copie de pe această decizie, înseamnă că aceasta avea deja cunoştinţă despre aceasta, în condiţiile în care studiase întregul dosar la data de 05.03.2014.

Raportat la aceste aspecte, reţinând că data luării la cunoştinţă a deciziei nr. 30 este 05.03.2014, aceasta este data de la care curge termenul de 15 zile în care trebuia declarată această cale extraordinară de atac. Or, depunerea contestaţiei în anulare abia la data de 27.03.2014, cu depăşirea acestui termen legal imperativ, atrage decăderea contestatoarei din dreptul de a exercita calea de atac, astfel cum prevede expres art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, cu consecinţa respingerii contestaţiei în anulare ca tardiv introdusă.

În consecinţă, în baza art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa a admis excepţia tardivităţii, cu consecinţa respingerii ca tardivă a contestaţiei în anulare formulată de contestatoarea T.M.M.