Drept procesual civil. cauză greşit soluţionată în apel în temeiul excepţiei de inadmisibilitate a cererii. casare cu trimitere. incidenţa prevederilor art. 184 din codul de procedură civilă.

DREPT PROCESUAL CIVIL. CAUZĂ GREŞIT SOLUŢIONATĂ ÎN APEL ÎN TEMEIUL EXCEPŢIEI DE INADMISIBILITATE A CERERII. CASARE CU TRIMITERE. INCIDENŢA PREVEDERILOR ART. 184 DIN CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ.

Instanţa de fond a fost sesizată cu judecarea a două capete de cerere prin care s-a urmărit efectiv realizarea dreptului, şi anume anularea unor acte al căror caracter fals s-a cerut a fi constatat, greşit instanţa de apel reţinând caracterul inadmisibil al acţiunii din perspectiva prevederilor art. 111 din Codul procedură civilă.

Astfel, în condiţiile în care procesul penal a fost finalizat cu darea unei soluţii de scoatere de sub urmărire penală, urmare a intervenirii prescripţiei, în cauză îşi găsesc incidenţa prevederile art. 184 din Codul de procedură civilă, care statuează că atunci când nu este caz de judecată penală, sau dacă acţiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă.

Prin urmare, nefiind cercetat fondul cauzei în apel, devine necesară, raportat la dispoziţiile art.312 alin. 1, 3 şi 5 din Codul de procedură civilă, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare în apel.

- art. 111 din Codul de procedură civilă

- art. 84 din Codul de procedură civilă

- art. 312 alin. 1, 3 şi 5 din Codul de procedură civilă

DECIZIA CIVILĂ NR. 115/2015-R din 26.03.2015 (dosar nr. 1566/266/2008*)

Prin Sentinţa civilă nr. 301/19.03.2014 pronunţată de Judecătoria Negreşti Oaş în dosar nr. 1566/266/2008, a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamantul C. I., împotriva pârâtului V. G., acţiune ce are ca obiect „declarare în fals şi anulare”. Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtului suma de 2.440 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În fapt pârâtul, în dosarul nr. 535/2004 al Tribunalului Satu Mare, având ca obiect pretenţii materiale formulate faţă de reclamantul cauzei, a depus în probaţiune ca temei al pretenţiilor sale, două înscrisuri sub semnătură privată, intitulate „minută” şi „proces verbal”, ambele din data de 18.02.1998.

Reclamantul pe considerentul că semnăturile de pe înscrisurile susmenţionate nu îi aparţin a sesizat caracterul fals al acestor înscrisuri prin plângerea penală ce a făcut obiectul dosarului nr. 535/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş.

În cursul urmăririi penale derulate în cadrul dosarului cu nr. 535/P/2006 au fost efectuate un număr de trei lucrări de specialitate identificare caracteristici grafice a scrisului de pe înscrisurile contestate de reclamant, după cum urmează:

1. Prin Raportul de constatare tehnică ştiinţifică nr. 40678/10.10.2006 întocmit de specialişti ai Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Satu Mare, s-a constat că semnăturile de pe cele două înscrisuri „nu au fost executate de persoana cu următoarele date de identificare: C. I. dom. în Negreşti Oaş, str. B., nr. xx, jud. Satu Mare”.

2. Prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 116/29.06.2007 întocmit de Laboratorul Interjudeţean Timişoara, s-a stabilit că „semnăturile de la rubrica C. I. de pe originalele actelor sub semnătură privată, intitulate „minută” şi „proces verbal”, ambele încheiate la data de 18.02.1998, au fost probabil executate de titular, respectiv de reclamantul C. I.”.

3. Prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 222/15.10.2007 întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti se precizează că „Nu se poate stabili dacă C. I. a semnat ori nu cele două acte înaintate spre expertizare, respectiv „Minută” şi Proces verbal, ambele date din data de 18.02.1998”.

La ultima expertiză se întocmeşte şi o notă de constatare nr. 121/02.10.2007 întocmită de E. G., expert criminalist autorizat, cu calitatea de expert asistent la expertiza întocmită de I.N.E.C. Bucureşti, în care se precizează că „semnăturile existente în finalului documentelor olografe, intitulate „minută” şi „proces verbal” , ambele datate din data de 18.02.1998 nu au fost executate de C. I.”.

La această ultimă expertiză se întocmeşte şi o a doua notă de constatare nr. 372/05.11.2007 de către numitul G. N., expert criminalist autorizat în expertiza grafică şi tehnică a documentelor, cu calitatea de expert asistent la expertiza întocmită de I.N.E.C. Bucureşti, în care se precizează că „semnăturile existente în finalului documentelor olografe, intitulate „minută” şi „proces verbal”, ambele datate din data de 18.02.1998 au fost executate de reclamantul C. I.”.

Prin Rezoluţia procurorului din 14.06.2013 dată în dosarul 535/P/2006, se dispune scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pârât V. G. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Această soluţie a rămas definitivă prin Sentinţa penală nr. 133/03.09.2013 pronunţată de Judecătoria Negreşti Oaş în dosar nr. 939/266/2013, apreciindu-se printre altele că „există un dubiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, de către învinuitul V. G., dubiu care coroborat cu prezumţia de nevinovăţie care îi profită acestuia”.

În dosarul 955/2001 aflat pe rolul Tribunalului Satu Mare reclamantul prezentei cauze care are calitatea de pârât în dosarul aflat pe rolul Tribunalului la data de 14.02.2001 depune întâmpinare, fără a invoca că actele care stau la baza pretenţiilor civile formulate de pârâtul cauzei faţă de reclamantul C. I., respectiv „minută” şi „proces verbal” ar fi false, ori că semnătura de pe acest înscrisuri nu i-ar aparţine. Dosarul 955/011 în urma declinării competenţei a fost înregistrat sub nr. 535/83/2004, care se află încă pe rolul Tribunalului Satu Mare.

La termenul de judecată din 25.02.2002 la cererea pârâtului C. I., instanţa în acelaşi dosar a luat un interogatoriul pârâtului cauzei V. G., fără a se contesta veridicitatea înscrisurilor din litigiu.

Având în vedere că, prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 116/29.06.2007 întocmit de Laboratorul Interjudeţean Timişoara, s-a stabilit că „semnăturile de la rubrica C. I. de pe originalele actelor sub semnătură privată, intitulate „minută” şi „proces verbal”, ambele încheiate la data de 18.02.1998”, au fost probabil executate de titular, respectiv de reclamantul C. I., precum şi faptul că pe actele respective semnează doi martori - F. I. şi C. G. (fratele părţii vătămate), iar semnăturile ambilor martori s-a stabilit că le aparţin, instanţa de fond nu a putut constata că acestea sunt false, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului.

În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă 1865, reclamantul fiind în culpă procesuală, prima instanţă l-a obligat să plătească pârâtului suma de 2.440 lei cheltuieli de judecată, cheltuieli ce reprezintă onorariu avocat conform delegaţiei de la fila nr. 46 din dosar fond.

Împotriva Sentinţei civile nr. 301/2014, reclamantul C. I., prin avocat, având în vedere prevederile art. 282 şi urm. Cod de procedură civilă (vechi), a declarat apel, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârii instanţei de fond în sensul admiterii acţiunii conform prevederilor art. 184 alin. 1 Cod de procedură civilă (vechi) şi desfiinţarea totală a înscrisurilor intitulate „minută” şi „proces-verbal”, întocmite la data de 18.02.1998, pentru caracterul fals al acestora, prin lipsa semnăturii sale. De asemenea, solicită cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat şi taxe judiciare de timbru la instanţa de fond şi apel.

Prin decizia civilă nr. 462/Ap din data de 18.11.2014, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr. 1566/266/2008*, s-a admis excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu.

S-a admis apelul apelantului C. I., domiciliat în Negreşti Oaş, str. B., nr. xx, judeţul Satu Mare, împotriva Sentinţei civile nr. 301/19.03.2014 a Judecătoriei Negreşti Oaş, din dosar nr. 1566/266/2008, în contradictoriu cu intimatul V. G., domiciliat în Negreşti Oaş.

S-a schimbat în totalitate sentinţa apelată.

S-a respins ca nefondată cererea apelantului privind acordarea de cheltuieli de judecată.

A fost obligat apelantul să plătească intimatului 1.500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Astfel cum s-a formulat obiectul cererii de chemare în judecată – constatarea că două înscrisuri sunt false şi a nulităţii acestora ce decurge din caracterul fals – aceasta reprezintă o acţiune prin care instanţa de judecată este sesizată cu o cerere de constatare a unei situaţii de fapt, inadmisibilă potrivit art. 111 din Codul de procedură civilă.

În adevăr, falsitatea unui înscris (trebuie făcută distincţia că nu s-a solicitat constatarea nulităţii unui act juridic, spre exemplu pentru lipsă de consimţământ) ca mijloc de probă, în cadrul unui litigiu civil, se cercetează în cadrul instituţiei de drept procesual civil a procedurii înscrierii în fals (art. 180-184 din Cod de procedură civilă), pe cale incidentală, nicidecum direct ca obiect al unei cereri de chemare în judecată în materie civilă.

În temeiul art. 274 alin.1 din Cod de procedură civilă, instanţa a obligat apelantul să plătească intimatei 1.500 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs apelantul reclamant C. I., timbrat cu 10 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, solicitând admiterea acestuia, în principal casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, excepţia inadmisibilităţii invocate din oficiu fiind admisă netemeinic, nelegal, în subsidiar, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii, admiterii apelului, cu cheltuieli de judecată; intimatul pârât V. G., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei, respingerea apelului, menţinerea soluţiei instanţei de fond cu o altă motivare a inadmisibilităţii cererii, menţinerea cheltuielilor de judecată de 2.440 lei în fond şi acordarea a 1500 lei în apel.

Prin motivele de recurs, C. I. a invocat că în mod surprinzător s-a admis apelul urmare a invocării din oficiu a inadmisibilităţii acţiunii ce fusese respinsă la fond. Caracterul incomplet al dispozitivului ce contravine motivării, pare a-i înrăutăţi situaţia în propria cale de atac.

Din dispozitiv nu poate să îşi dea seama dacă a pierdut sau a câştigat, se impune casarea deciziei. A purtat cu pârâtul un litigiu comercial în care acesta s-a prevalat de două înscrisuri false „Minută” datată la 18.02.1998 şi „Proces verbal” cu aceiaşi dată, în dosar nr. 535/2004 al Tribunalului Satu Mare.

La data respectivă el putea să defăimeze înscrisul conform art. 177 şi urm. Cod procedură civilă prin procedura verificării de scripte, a cărui finalitate în caz de constatare a falsului ar fi fost sesizarea de către instanţă a organelor penale sau depunerea unei plângeri penale pentru fals, de care, a uzat şi el. Dosarul s-a suspendat, însă procedura penală s-a finalizat prin netrimiterea în judecată, ceea ce a impus aplicarea art. 184 Cod procedură civilă.

Ca urmare, prin demersul său a fost înlocuită modalitatea de sesizare a organelor juridice, aspecte nesesizate de instanţe ci de el, acţiunea nefiind astfel inadmisibilă în sensul art. 111 Cod procedură civilă. Nu s-a cercetat fondul cauzei în apel. Probele administrate trebuiau să formeze convingerea instanţelor că actele folosite de pârât sunt false şi să se procedeze în consecinţă, să le declare false, fapt ce procurorul din motive ştiute doar de el nu l-a făcut.

S-a invocat în drept art. 304 pct. 9, 312 alin. 3 Cod procedură civilă.

Recurentul V. G., prin motivele de recurs, a invocat că nu a fost admis apelul ci, cauza s-a soluţionat prin respingerea acţiunii, motivată prin prisma excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, deci se impunea respingerea apelului şi acest lucru să se reflecte clar şi limpede în dispozitiv.

Apelantul, în culpă procesuală, trebuia obligat la cheltuieli de judecată, ori, s-a scăpat din vedere obligarea în acest sens, fiind o gravă eroare, neglijenţă, şi se impune menţinerea cheltuielilor de judecată.

În drept s-a invocat art. 304 pct. 7, art. 274 Cod procedură civilă.

Recurentul V. G., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului declarat de C. I., cu cheltuieli de judecată. S-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, acţiunea civilă fiind inadmisibilă. În 2001 a solicitat în dosar nr. 955/2001 obligarea recurentului intimat la creanţele datorate potrivit minutei, procesului verbal, înscrisuri ce reprezintă convenţie amiabilă de recunoaştere şi plată a sumelor de bani datorate.

Timp de 5 ani a formulat aceste apărări bazate pe cele două înscrisuri fără a pune la îndoială legalitatea semnăturilor, că ar fi false, nici când s-au formulat obiective la expertiza contabilă. Urmare a plângerii penale, litigiul civil s-a suspendat 7 ani, şi repus pe rol urmare a scoaterii sale de sub urmărire penală, expertul declarând că C. I. a semnat actele.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, instanţa de recurs a constatat următoarele:

Astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, între părţile în litigiu s-a mai derulat un proces în care au fost depuse ca probe două înscrisuri sub semnătură privată numite „minută” şi „proces verbal”, ambele datate la 18.02.1998, dosar nr. 535/2004 al Tribunalului Satu Mare. Recurentul, reclamant şi în acel dosar, C. I., a formulat o plângere penală împotriva recurentului pârât V. G. invocând că acele înscrisuri ar fi false, plângere ce a făcut obiectul dosarului penal nr. 535/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş.

Cu ocazia soluţionării plângerii penale, s-au efectuat trei rapoarte de expertiză tehnică ştiinţifică a căror concluzii au fost însă contradictorii, iar prin Rezoluţia procurorului din data de 14.06.2013 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului V. G. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. Soluţia a fost menţinută prin Sentinţa penală nr. 133/03.09.2013 pronunţată de Judecătoria Negreşti Oaş în dosar nr. 939/266/2013 prin care însă s-a apreciat că există un dubiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, de către învinuitul V. G., dubiu care coroborat cu prezumţia de nevinovăţie îi profită acestuia.

Prezentul litigiu a fost promovat ulterior pronunţării acelei soluţii, iar din analiza cererii de chemare în judecată – fila 1 dosar fond – se reţine că recurentul reclamant a solicitat a se constata că cele două înscrisuri – „minută” şi „proces verbal” datate la 18.02.1998 şi depuse în dosar nr. 535/2004 al Tribunalului Satu Mare, sunt false, a se dispune anularea acestor acte, cu cheltuieli de judecată.

Art. 111 Cod procedură civilă prevede faptul că, partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Curtea a reţinut din cele expuse faptul că, instanţa de fond a fost sesizată cu două capete de cerere prin care s-a urmărit efectiv realizarea dreptului, anularea unor acte a căror falsitate s-a cerut a fi constatată urmare a faptului că lipseşte semnătura uneia dintre părţi, deci, implicit, consimţământul ar fi inexistent, greşit instanţa de apel reţinând contrariul. Câtă vreme plângerea penală – arătată mai sus – a fost finalizată prin scoaterea de sub urmărire penală, urmare a intervenirii prescripţiei, implicit erau incidente dispoziţiile art. 184 Cod procedură civilă conform cărora, când nu este caz de judecată penală sau dacă acţiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă, prin orice mijloace de probă, greşit instanţa de apel reţinând contrariul, criticile fiind fondate.

Deoarece nu s-a cercetat fondul cauzei în apel prin decizia recurată, fiind necesară astfel, raportat la incidenţa dispoziţiilor art. 304 alin. 1 pct. 9 Cod procedură civilă, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare în apel pentru a se face o analiză în acest sens, celelalte aspecte invocate de recurentul reclamant nu se mai impun a fi analizate.

Referitor la recursul declarat de V. G., din analiza deciziei recurate se reţine că într-adevăr dispozitivul acesteia este incomplet, fiind admisă excepţia inadmisibilităţii, admis apelul, schimbat în totalitate sentinţa, fără a se preciza în ce sens, deşi în minuta întocmită s-a precizat că se dispune respingerea cererii ca inadmisibilă.

Cu toate că s-a reţinut că se impune aceeaşi soluţie, deci de respingere a acţiunii, însă pe excepţia inadmisibilităţii nu pe fond, şi implicit erau aplicabile dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă şi păstrarea dispozitivului prin care recurentului pârât îi fuseseră acordate cheltuieli de judecată, greşit instanţa de apel a dispus schimbarea sentinţei în întregime, criticile fiind fondate. Este evident că soluţia poate părea puţin bizară câtă vreme s-a admis apelul şi s-a păstrat practic soluţia iniţială de respingere a acţiunii, însă, câtă vreme sentinţa a analizat cauza pe fond iar în apel s-a apreciat că se impunea a fi soluţionată pe excepţie, implicit nu a avut loc efectiv o înrăutăţire a situaţiei în propria cale de atac, dispoziţiile art. 296 Cod procedură civilă nefiind încălcate.

Ca urmare, pentru a se asigura o soluţionare unitară a cauzei, atâta vreme cât există atât motive de casare cât şi de modificare a deciziei recurate, fiind incidente dispoziţiile art. 304 alin. 1 pct. 9 Cod procedură civilă, instanţa de recurs, în baza art. 312 lin. 1, 3 Cod procedură civilă, a admis ca fondate ambele recursuri, a casat decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, ocazie cu care se vor avea în vedere toate aspectele invocate de părţi.

Domenii speta

Spete similare