Aspecte legate de aplicarea prevederilor art. 138 din Legea insolvenţei; angajarea răspunderii materiale personale. Necesitatea îndeplinirii condiţiilor esenţiale. Art. 138 lit. a, d şi e din Legea nr. 85/2006 rep

•Legea  nr.85/2006 rep.

Prin Sentinţa civilă nr.1254 din 09 aprilie 2012, Tribunalul  Harghita a admis acţiunea formulată de  administratorul judiciar L. F. IPURL, şi în baza art.138 alin.1 lit.a,d şi e din Legea nr.85/2006, a obligat administratorul G. M. să plătească în contul de faliment al debitoarei SC P.-L. T. SRL suma de 74.837 lei reprezentând totalul datoriilor debitoarei astfel cum este reflectat de tabelul definitiv.

Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul sindic a reţinut că la data de 15.01.2009, au fost predate lichidatorului judiciar balanţele de verificare şi bilanţurile contabile din perioada octombrie 2006 – decembrie 2008, precum şi o parte din actele de înfiinţare a societăţii, administratorul G. M. neconformându-se obligaţiei de a preda şi celelalte documente prevăzute de lege. În baza analizei actelor existente, lichidatorul debitoarei S.C. P.-L.T. S.R.L. a întocmit raportul privind cauzele şi împrejurările care au generat starea de insolvenţă, din care rezultă că aceste cauze decurg din lipsa preocupării conducerii societăţii în a asigura integralitatea patrimoniului şi din faptul că s-a ţinut o contabilitate fictivă, fără documente justificative, care nu reflectă patrimoniul şi starea financiară reală.

Cu ocazia comparării situaţiei scriptice cu situaţia faptică, lichidatorul a constat lipsuri din conturile de trezorerie în valoare totală de 425,13 lei (cont curent bancar – 340,63 lei, cont bancar în valută – 62,25 lei şi disponibilităţi din casierie – 22,25 lei), bunuri care nu au fost predate cu ocazia efectuării inventarului.

În lipsa unor dovezi contrare, situaţia descrisă mai sus creează prezumţia că administratorul a folosit aceste sume de bani în interesul propriu, fiind astfel incidente dispoziţiile art.138 lit.a din Legea nr.85/2006 modificată.

 Judecătorul sindic a apreciat că acţiunea este întemeiată şi în ceea ce priveşte stabilirea răspunderii în baza art.138 lit.e din Legea nr.85/2006 modificată, argumentele fiind următoarele:

Potrivit acestui text de lege, administratorii răspund cu averea proprie dacă „au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia”.

Lichidatorul judiciar arată că, din informaţiile cuprinse în bilanţurile contabile, rezultă că patrimoniul societăţii era la data de 31.12.2005 în valoare de 1.560.224,73 lei. Acesta a fost lichidat până la data de 31.12.2008 prin operaţii contabile nepermise de Legea contabilităţii, astfel cum reiese din registrele-jurnal aferente lunilor noiembrie 2006 şi ianuarie 2007. La 31.12.2008, valoarea rămasă a patrimoniului era de 425,13 lei, constând în soldul lichidităţilor băneşti ce ar fi trebuit să existe în conturile de trezorerie şi la care s-a făcut referire mai sus.

În maniera arătată, judecătorul sindic a apreciat că administratorul debitoarei a ascuns practic tot activul persoanei juridice, cu scopul prezumat de a-l sustrage de la urmărirea creditorilor şi de a le frauda interesele legitime.

Săvârşirea faptei prevăzute de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 modificată constă, în primul rând, din aceea că administratorul nu a predat documente contabile esenţiale, a căror analiză să permită stabilirea cauzelor concrete care au generat insolvenţa, precum şi identificarea elementelor patrimoniale în individualitatea lor sau a creanţelor societăţii falite.

În al doilea rând, pârâtul a înregistrat operaţii contabile de compensare a creanţelor de recuperat în valoare de 48.860,60 lei cu datoriile societăţii, fără documente justificative. Tot fără acte doveditoare sau cu acte neconforme cu legea, au fost făcute înregistrări contabile în registrul jurnal din luna noiembrie 2006, astfel: -se lichidează soldul „avansurilor acordate pentru imobilizări corporale” (cont 232) în valoare de 165.056,50 lei, precum şi soldul „imobilizărilor corporale în curs de execuţie” (cont231) în valoare de 26.867,59 lei, prin diminuarea în mod ilegal a „altor rezerve (cont 1068); -pe seama „altor rezerve” se soldează „avansurile de trezorerie ridicate şi nedecontate (cont 542) în valoare de 78.251,89 lei şi „clienţi – facturi de întocmit” (cont 418( în valoare de 227.857 lei. Totodată, se lichidează parţial soldul clienţilor nerecuperaţi în valoare totală de 257.945,09 lei.

Faţă de aceste modalităţi nelegale de ţinere a contabilităţii, pârâtul nu a adus niciun contraargument.

În contextul prezentat, motivele invocate în apărare şi care ţin de existenţa dosarului nr.319/268/2009 al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, sunt irelevante sub aspectul soluţiei care se impune. În schimb, modul în care debitoarea a fost implicată în tranzacţionarea unor terenuri, întăreşte convingerea instanţei sub aspectul aplicabilităţii art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 modificată, astfel:

S.C. P.-L. T. S.R.L. a achiziţionat trei terenuri neîntabulate de la trei persoane fizice, preţul fiind achitat de cumpărătoare şi încasat de vânzători. Prin convenţiile încheiate, persoanele care au înstrăinat imobilele s-au obligat să se prezinte la notar pentru perfectarea contractelor, după întabularea în CF, însă acest lucru nu s-a mai realizat. Între timp, terenurile au fost vândute la 27.08.2004 către S.C. P. E. S.R.L. la preţul de 11.487 lei, însă veridicitatea acestei tranzacţii şi a încasării preţului, nu a putut fi stabilită de lichidator din cauza lipsei documentelor contabile. Pe de altă parte, din cărţile funciare în care s-a înscris dreptul de proprietate al celor trei persoane fizice, rezultă că noul proprietar este G. M., în baza contractelor de vânzare-cumpărare autentificate de B.N.P. Ferencz Iosif sub nr.4448/2006, nr.4446/2006 şi nr.4847/2006. Ca atare, prin intermediul S.C. P. E. S.R.L., care a cumpărat imobilele de la societatea debitoare şi ulterior le-a vândut administratorului G. M., acesta din urmă a devenit proprietar, însă fără a se cunoaşte preţul tranzacţiilor din cauza lipsei actelor contabile, pentru a se putea compara cu preţul de piaţă. De subliniat este faptul că, anterior acţiunilor întreprinse pentru a întabula cele trei terenuri pe numele său, pârâtul s-a angajat ca reprezentat al societăţii debitoare să transfere proprietatea imobilelor pe seama S.C. W. S.R.L., prin semnarea contractului nr.1093 din 19.06.2003 şi care a generat litigiile existente pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.

Faţă de cele arătate, judecătorul sindic s-a pronunţat în sensul arătat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs G. M. în calitate de fost administrator al debitoarei,  solicitând  admiterea căii de atac şi pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii formulate de administratorul judiciar L. F. IPURL.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat că, singura creanţă înscrisă în tabelul de creanţă al debitoarei este cea a DGFP Harghita în cuantum de 68.887 lei reprezentând penalităţi de întârziere, pentru neplata în termen a TVA, care a fost achitată la 23.04.2008.

De altfel,  singurul motiv pentru care i s-a atras răspunderea conform art.138 lit.a din Legea  nr.85/2006 este lipsa disponibilităţilor din conturile bancare a sumei de 440 lei aşa încât, în opinia recurentului, atragerea răspunderii patrimoniale trebuia să fie dispusă doar până la concurenţa acestui sume şi nu pentru întregul pasiv, nu există nici un raport de cauzalitate între lipsa celor 440 lei şi plata TVA la factura respectivă.

Recurentul mai arată că i s-a reţinut în sarcina sa  şi dispoziţiile aert.138 lit.d din Legea nr.85/2006 în sensul că nu ar fi condus evidenţa contabilă în conformitate cu legea, însă dovada că nu a desfăşurat o contabilitate fictivă o reprezintă însăşi faptul că la masa credată s-a înscris doar un singur creditor şi acesta doar cu majorări de întârziere pentru neplata la termen a TVA.

În ceea ce priveşte neoperarea actelor contabile pe care i le-a solicitat administratorul judiciar, recurentul arată că, conform celor două procese verbale de predare primire, a predat lichidatorului toate actele contabile pe care acesta i le-a solicitat. De altfel, judecătorul sindic se contrazice afirmând la pagina 2 că s-au depus actele contabile din perioada 2006 – decembrie 2008 pentru ca la pagina 3 să reţină că administratorul nu a predat documente contabile esenţiale  a căror analiză să permită stabilirea cauzelor concrete care au generat insolvenţa.

O altă critică vizează faptul că deşi s-a reţinut în sarcina sa şi fapta prevăzută la lit.e din art.138 din Legea nr.85/2006, respectiv deturnarea sau ascunderea unei părţi din activul persoanei juridice, lichidatorul ar trebui să arate unde sunt acele active şi care sunt acestea. De altfel, întregul raport privind cauzele şi împrejurările care au generat starea de insolvenţă a debitoarei conţine doar elemente la modul general fără arătarea în concret în ce constă fapta materială generatoare de prejudicii.

Recurentul susţine că pentru achitarea datoriei societăţii, respectiv a TVA-ului a fost nevoit să facă un credit personal la bancă întrucât vânzarea terenului nu a mai avut loc, acesta revenind în proprietatea sa. Nu se consideră vinovat de niciuna din faptele care i-au fost imputate.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa a apreciat că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Procedura instituită de Legea nr. 85/2006 s-a deschis faţă de debitoarea SC P. – L. T. SRL la data de 24.11.2008 prin sentinţa nr. 2699, la cererea creditoarei DGFP Harghita, acesta fiind şi singura înscrisă în tabelul definitiv de creanţe a debitoarei cu suma de 66.344 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente TVA. Deşi iniţial în cererea de deschidere a procedurii datoria  debitoarei faţă de această creditoare era de 158.858, până la data de 24.11.2008, administratorul debitoarei a făcut dovada  că la data de 23.04.2008 achitase suma de 92.514 reprezentând TVA, prin contractarea unui credit personal. Prin notificarea din 18.12.2008, recurentului i s-a pus în vedere să predea lichidatorului actele şi documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, acte predate de acesta conform proceselor verbale din. 15.01.2009 şi 10.03.2010. După această ultimă dată, lichidatorul judiciar nu şi-a mai precizat cererea de angajare a răspunderii (formulată  la data de 26.10.2009), în sensul de a indica expres care dintre documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 nu au mai fost predate şi care este raportul de cauzalitate între această faptă şi intrarea debitoarei în stare de insolvenţă. Pe de altă parte, chiar dacă au fost efectuate înregistrări contabile fără documente justificative, aceste nereguli nu pot fi asimilate unei contabilităţi fictive sau de ascundere a activului  debitoarei, cu atât mai mult  cu cât, lichidatorul nu a arătat ce active au fost ascunse, dacă au fost acte frauduloase a căror anulare se impune şi nici nu s-a dovedit intenţia directă a recurentului în săvârşirea faptelor precum şi a raportului de cauzalitate.  Pe de altă parte, aşa cum se poate constata din actele şi lucrările dosarului, creanţa DGFP provine dintr-o singură factură (de altfel, nemaiconcrectizându-se obiectul contractului aferent aşa cum rezultă din hotărârile depuse la dosar, preţul nu a mai fost plătit, însă recurentul trebuia să achite TVA), nefăcându-se vreo dovadă că datorită neachitării TVA la termen, societatea a intrat în star de insolvenţă.

În analizarea vinovăţiei administratorului pentru insolvenţa societăţii, Curtea a apreciat că nu se poate face abstracţie de originea creanţei pentru care s-a deschis procedura, aşa cum s-a arătat mai sus, vinovăţia şi raportul  de cauzalitate fiind condiţii esenţiale ale angajării răspunderii, condiţii care trebuie dovedite.

Cel mult, în speţă, recurentului i se poate reproşa lipsa din casierie a unor lichidităţi în cuantum de 440 lei însă nu s-a făcut, aşa cum s-a arătat mai sus, dovada existenţei unui raport de cauzalitate între această faptă şi intrarea debitoarei în insolvenţă.

Faţă de aceste considerente, Curtea a apreciat recursul ca fiind fondat, urmând a-l admite, sentinţa atacată fiind  modificată în sensul respingerii cererii lichidatorului de stabilire a răspunderii materiale a administratorului G. M.

Domenii speta

Spete similare