Respectarea prevederilor legislaţiei muncii. Obligaţia angajatorului de a încheia în formă scrisă contracte individuale de muncă, în cazul medicilor. Obligaţiile organelor de control

•Legea nr. 53/2003 rep. – art. 15 şi art. 278 alin. 2

•Legea nr. 95/2006 – art. 377 alin. 1

- art. 375 alin. 1

- art. 380 alin. 3

- art. 406 alin. 2 lit. g)

- art. 215 alin. 3

- art. 257 lit. b)

•Legea nr. 571/2003 – art. 52 alin. 1 lit. b)

Medicii care au obţinut certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România pot desfăşura activităţi medicale în sistem public de sănătate sau în sistem privat, fie ca angajaţi, fie ca persoană fizică independentă, pe bază de contract, în condiţiile legii, având autorizaţia de liberă practică.

Prin Sentinţa nr. 4147/30 octombrie 2012, Tribunalul Mureş a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. M. SRL, în contradictoriu cu pârâtul I. T. M. MUREŞ.

În considerentele Sentinţei, Tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

• ca urmare a controlului efectuat de inspectorii din cadrul I.T.M. Mureş, s-a încheiat procesul verbal de control nr. 32834/16.12.2011, împotriva căruia, reclamanta a formulat plângere prealabilă, iar prin decizia nr. 23/20.01.2012, pârâtul a răspuns că motivele invocate sunt neîntemeiate;

• reclamanta a încheiat contracte de prestări servicii medicale cu 80 de persoane, medici şi asistente medicale, pentru servicii medicale, iar nu de curierat, cum a susţinut prin acţiune; în contextul în care reclamanta a afirmat că între ea şi cele 80 de persoane nu s-au derulat raporturi juridice de dreptul muncii, ci raporturi juridice reglementate de Codul civil, prima instanţă a reţinut că nu este relevantă dispoziţia art. 1417 Cod civ. întrucât reclamantei i s-a imputat tocmai faptul că încheierea de contracte de prestări servicii nu este legală, trebuind încheiate contracte individuale de muncă; printre caracteristicile contractului de prestări servicii este şi aceea de a fi încheiat în scopul unei lucrări determinate, pe o perioadă determinată; prima instanţă a constatat că, potrivit convenţiilor depuse la dosar, prestatorii desfăşurau diverse servicii medicale pe perioade de 5 ani, ceea ce nu corespunde unei întreprinderi determinate; reclamantei nu i s-a imputat faptul că astfel de convenţii ar putea fi încheiate doar între persoane juridice, ci faptul că persoanele respective nu sunt autorizate şi înregistrate fiscal pentru serviciile medicale prestate şi că, totuşi, au încheiat convenţii civile; reclamanta trebuia să facă dovada faptului că aceste persoane nu prestează serviciile medicale în calitate de persoane fizice independente, ci în simpla calitate de medic sau asistent medical; comparaţiile făcute de reclamantă, între alte contracte şi contractul individual de muncă, nu au putut determina admiterea acţiunii, instanţa neprimind apărarea potrivit căreia ceea ce nu este interzis este permis; îngăduirea încheierii diferitelor contracte, prin normele Codului civil, nu presupune că acestea pot fi încheiate şi în domeniul relaţiilor de muncă, eludându-se normele speciale şi lipsind de protecţie persoanele ce sunt subiectul respectivelor contracte;

• prima instanţă a reţinut ca fiind esenţială, în privinţa raporturilor de muncă, obligaţia încheierii contractelor individuale de muncă, cu toate elementele specifice acestora, alte categorii de contracte putând fi încheiate atunci când sunt îndeplinite condiţiile referitoare la raporturile juridice respective; deci, importantă este stabilirea naturii raporturilor juridice, determinată de drepturile şi obligaţiile părţilor; de asemenea, de esenţa raporturilor de muncă este relaţia de subordonare, care, în cauză, este dovedită prin faptul că medicii şi asistentele se aflau la dispoziţia reclamantei, pe o perioadă de 5 ani, având obligaţia de a respecta fişa postului (art. 6.4. din contract) şi programul de lucru, precum şi obligaţia de a anunţa perioada concediului de odihnă; normele din Codul fiscal, invocate de reclamantă, referitoare la diversele convenţii sau raporturi civile de muncă, nu au putut fi reţinute ca argument convingător pentru infirmarea obligaţiei de încheiere a contractelor individuale de muncă, prin art. 52 alin. 1 lit. d din Legea nr. 571/2003, legiuitorul nepermiţând încheierea de convenţii civile pentru activităţile supuse Codului Muncii; în fine, faptul că reclamanta a fost sancţionată cu avertisment, neaplicându-i-se o sancţiune pecuniară, nu poate duce la concluzia lipsei obligaţiei de încheiere a contractelor individuale de muncă.

Împotriva Sentinţei nr. 4147/30 octombrie 2012 a declarat recurs reclamanta SC A. M. SRL, invocând disp. art. 304 pct. 9, 3041 Cod proc. civ., solicitând a se dispune admiterea acestuia şi modificarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, a anulării Deciziei nr. 23/20 ianuarie 2012 emise de I.T.M Mureș, a anulării în parte a Procesului verbal de control nr. 32834/16.12.2011, cu privire la măsurile de la punctul 1, anexa nr. 2. În esenţă, recurenta a susţinut următoarele motive: între aceasta şi cele 80 de persoane s-au derulat raporturi juridice reglementate de art. 1470 Cod civ., şi nu de Codul muncii, toate persoanele având calitatea de liber profesionişti, dovedită prin punerea la dispoziţia organului de control a celor 80 de contracte de locaţiune a lucrărilor, având ca obiect prestarea serviciilor medicale de către medici şi asistente medicale; în mod greşit, s-a reţinut de către organul de control faptul că aceste persoane nu au calitatea de „persoane fizice autorizate”, din motivele prezentate de intimată rezultând că un contract de prestări de servicii poate fi valabil încheiat doar între persoane juridice, poziţie nesusţinută de prevederile Codului civil sau de vreo altă prevedere legală în vigoare; recurenta consideră că, faţă de disp. art. 1470 Cod civ., doar disp. art.80-82 din Codul muncii pot avea caracterul de norme speciale, dar cele două categorii de norme au sfere de aplicare total diferite, astfel că nu se poate pune problema priorităţii normelor speciale faţă de cele generale; contractele încheiate de recurentă respectă condiţiile prevăzute de art. 1470-1471 Cod civ., aceasta nesăvârşind vreo acţiune sau inacţiune prin care să încalce disp. art. 276 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003; doctrina şi jurisprudenţa recunosc valabilitatea convenţiei civile de prestări servicii încheiate în baza Codului civil, asimilând-o contractului de antrepriză; deci, încheierea convenţiilor civile de prestări servicii este legală, chiar şi după modificarea Legii nr. 53/2003 care, în art. 10 conţine definiţia contractului individual de muncă, aceste convenţii supunându-se dispoziţiilor Codului civil; pentru a-şi realiza activitatea, recurenta are relaţii de colaborare, în baza unor raporturi juridice născute prin încheierea contractelor potrivit disp. art. 1410, 1412, 1413, 1470-1490 Cod civ., cu persoane fizice, organul de control constatând, în mod greşit, faptul că nu au fost încheiate „contracte de muncă”; activitatea desfăşurată în baza unei convenţii sau a unui contract civil nu se supune Codului muncii, intrând în această categorie contractele de comision, mandat, drept de autor, precum şi contractul de prestări servicii încheiat între o persoană fizică autorizată şi orice altă persoană, art. 285 alin.2 din Codul muncii recunoscând posibilitatea existenţei unor raporturi juridice de muncă în baza altor reglementări; între părţile contractului nu a existat, în cauză, raport de subordonare şi autoritate presupus de contractul individual de muncă, în temeiul căruia angajatorul are posibilitatea de a dispune de prerogative normative, organizatorice şi disciplinare; relaţiile de colaborare dintre recurentă şi cele 80 de persoane (medici şi asistenţi medicali) sunt legale, având ca temei normele Codului civil, legalitatea contractelor şi convenţiilor civile fiind recunoscută şi de normele fiscale, respectiv art. 52 alin. 1 lit. d din Legea nr.571/2003, de OMF nr. 2371/2007 (cu referire la instrucţiunile de completare a formularului 205 „Declaraţie informativă privind impozitul reţinut pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, pe beneficiari de venit”, cod 14.13.01.13/I, la rubrica „Venituri din activităţi independente desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil” bifându-se plătitorii de venituri care au obligaţia de a calcula, reţine şi vira impozit prin reţinere la sursă, potrivit art. 52 din Legea nr. 571/2003), de OMF nr. 233/2011, de OMF nr. 101/2008, de HG nr. 1397/2010, precum şi de art. III din OUG nr. 58/2010 pentru completarea şi modificarea Legii nr. 571/2003; începând cu data de 1 iulie 2010, legislaţia fiscală a stabilit cazurile în care un venit poate fi reconsiderat dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi „asimilat” salariului.

Prin întâmpinarea depusă la 20 iunie 2013 (f. 24-29, dos. Curții de Apel Tg.-Mureș), intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureş a solicitat a se dispune respingerea recursului, formulând, în esență, următoarele apărări: temeiul juridic pentru existenţa convenţiilor civile cu raport de subordonare a fost abrogat prin pct. 17 din Legea nr. 571/2003, cu referire la art. 1-7, 15, 16 lit. b, 18, 20 din Legea nr. 130/1999; odată cu modificările aduse Legii nr. 53/2003, prin OG nr. 55/2006, nu mai există nicio limitare minimă a fracţiunii de normă pentru care angajatorii au obligaţia încheierii contractelor de muncă cu timp parţial; contractele civile pot fi încheiate conform dreptului comun numai pentru activităţi cu caracter ocazional, excluzând subordonarea prestatorului muncii faţă de beneficiarul acesteia, realizându-se uno ictu; activităţile celor 80 de persoane cu care recurenta a încheiat contracte civile de prestări servicii au caracter repetitiv, existând şi raporturi de subordonare economică şi juridică, recurenta stabilind locul şi programul de muncă, precum şi sarcinile de serviciu, persoanele cu care s-au încheiat contractele folosind baza materială a recurentei; relaţia de subordonare rezultă şi din faptul că medicii şi asistentele se aflau la dispoziţia recurentei pe o perioadă de 5 ani, având obligaţia de a respecta fişa postului şi de a anunţa perioada concediului; contractele civile de prestări servicii nu au fost încheiate de recurentă cu persoane fizice autorizate, iar potrivit art. 380 alin. 3 din Legea nr.95/2006, calitatea de persoană fizică independentă se dobândeşte de către medici în baza certificatului de membru al Colegiului medicilor din România şi a înregistrării la administraţia financiară în a cărei rază teritorială domiciliază medicul; normele Codului muncii au caracter special faţă de cele ale Codului civil, în privinţa raporturilor dintre angajator şi salariat, iar încheierea unui contract sub o altă denumire, cu scopul evitării încheierii contractului individual de muncă reprezintă o încălcare a prevederii art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003; practica judiciară depusă la dosar certifică faptul că nu există temei pentru încheierea convenţiilor civile cu raport de subordonare; contractul individual de muncă este şi un instrument legal de asigurare a unor condiţii de muncă adecvate activităţii desfăşurate, de protecţie socială, de sănătate şi securitate în muncă, de respectare a demnităţii şi conştiinţei angajatului; printre consecinţele negative ale muncii fără contract individual de muncă, intimata a enumerat lipsa cheltuielilor pentru serviciile de medicina muncii, inexistenţa obligaţiei de respectare a salariului minim pe economie sau a coeficienţilor de ierarhizare şi a sporurilor prevăzute în contractele colective de muncă, neachitarea indemnizaţiei pentru primele zile de concediu medical sau de concediu pentru îngrijirea copilului bolnav, neacordarea concediului şi a indemnizaţiei de maternitate/paternitate, lipsa cheltuielilor implicate de protecţia maternităţii, lipsa cheltuielilor cu formarea profesională continuă, neacordarea zilelor libere stabilite prin lege şi contractele colective de muncă.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluţionarea recursului potrivit motivelor invocate, precum şi regulilor statornicite de disp. art. 3041 Cod proc. civ. -, a reţinut următoarele aspecte:

Ca urmare a întocmirii Notei de constatare nr. 32834/16 decembrie 2011, I.T.M. Mureş a emis Procesul verbal de control nr. 32834/16 decembrie 2011, cu menţiunea că nota de constatare constituie Anexa nr. 1 la procesul verbal.

Astfel cum rezultă din procesul verbal menționat, principalul obiectiv al controlului l-a constituit respectarea prevederilor legislaţiei muncii în vigoare (f. 29, dos. Tribunalului Mureş), prin Planul de măsuri ce constituie Anexa nr. 2 la procesul verbal de control stabilindu-se, ca primă măsură, obligaţia angajatorului de a încheia în formă scrisă contracte individuale de muncă cu cei 80 de salariaţi menţionaţi în tabelul din anexa nr.1 la PVC nr. 32834 (conf. art. 16 din Legea nr.53/2003, republicată). Data începerii activităţii va fi identică cu data primirii la muncă (data precizată de unitate în contractele de prestări servicii) – f. 37, dos. Tribunalului Mureş. Aceasta este măsura atacată prin acţiunea introdusă de SC A. M. SRL la 25 ianuarie 2012, după ce a parcurs procedura prealabilă, finalizată cu Decizia nr. 23/20 ianuarie 2012 prin care I.T.M. Mureş a analizat contestaţia formulată de SC A. M. SRL, conchizând că îşi menţine în totalitate Procesul verbal de control nr. 32834/16 decembrie 2011 şi, prin urmare, că motivele invocate în contestaţie sunt neîntemeiate (f. 14-17, dos. Tribunalului Mureş).

În Nota de constatare nr. 32834/16 decembrie 2011 s-a reținut, în esență – ca, de altfel, în Decizia nr. 23/20 ianuarie 2012 – că angajatorul a primit la muncă un număr de 80 salariați fără a încheia contracte individuale de muncă, anterior începerii raporturilor de muncă. Acestea prestează activitatea în baza unor contracte civile de prestări servicii, neavând contracte individuale de muncă conform prevederilor articolului 15 din Legea nr. 53/2003, republicată.

Curtea are în vedere, în primul rând, disp. art. 380 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 – în forma aplicabilă la data încheierii procesului verbal de control -, text de lege invocat de intimată, prin întâmpinare (f. 27, dos. Curții de Apel Tg.-Mureș), potrivit căruia medicii care au obţinut certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România pot desfăşura activităţi medicale potrivit pregătirii profesionale în sistemul public de sănătate sau/şi în sistemul privat, fie ca angajaţi, fie ca persoană fizică independentă pe bază de contract.  De asemenea, disp. art. 377 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 statuează că Medicii care îndeplinesc condiţia de cetăţenie prevăzută la art. 370 şi sunt membri ai Colegiului Medicilor din România exercită profesia de medic, în regim salarial şi/sau independent.

Normele speciale anterior evocate sunt accentuate de disp. art. 375 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 care statornicește un principiu, și anume profesia de medic are la baza exercitării sale independenţa şi libertatea profesională a medicului.

Legiuitorul a utilizat, în  art. 380 alin. 3 din Legea nr. 95/2006, sintagma pe bază de contract (iar nu pe bază de contract individual de muncă) tocmai pentru a acoperi și situația prestării activității, de către medici, în calitate de persoane fizice independente. Abordarea legiuitorului corespunde celei reflectate de disp. art. 278 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, rep., conform căreia pot exista raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă (cu privire la care sunt incidente prevederile Codului muncii, dar ca norme de drept comun și numai în măsura în care normele speciale nu sunt complete, iar aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective).

De altfel, posibilitatea desfășurării activității independente, de către medici, rezultă cu claritate, odată în plus, din disp. art. 65 alin. 1 al Legii nr. 95/2006 (cu referire la medicii de familie) și din disp. art. 406 alin. 2 lit. g  al Legii nr. 95/2006 (cu referire la medicii cu practică independentă), iar activitatea independentă este recunoscută expres prin disp. art. 215 alin. 3, art. 257 lit. b din Legea nr. 95/2006, art. 52 alin. 1 lit. b din Legea nr. 571/2003.

Curtea are în vedere, în al doilea rând, faptul că, astfel cum rezultă din contractele încheiate de SC A. M. SRL, analizate de organul de control, obiectul acestora l-a constituit prestarea de servicii medicale în favoarea beneficiarului, în calitatea medicului de liber profesionist (e.g., Contractul de prestări servicii nr. 50/2010 - –. 63, dos. Tribunalului Mureș -, Contractul de prestări servicii nr. 149/2007 – f. 68, dos. Tribunalului Mureș -, Contractul de prestări servicii nr. 91/2009 – f. 71, dos. Tribunalului Mureș -, Contractul de prestări servicii nr. 148/2007 – f. 74, dos. Tribunalului Mureș -, Contractul de prestări servicii nr. 52/2010 – f. 78, dos. Tribunalului Mureș -, Contractul de prestări servicii nr. 13/2009 – f. 81, dos. Tribunalului Mureș -, Contractul de prestări servicii nr. 142009 – f. 84, dos. Tribunalului Mureș -, Contractul de prestări servicii nr. 21/2009 – f. 87, dos. Tribunalului Mureș -, Contractul de prestări servicii nr. 601/2010 – f. 90, dos. Tribunalului Mureș -, Contractul de prestări servicii nr. 90/2010 – f. 93, dos. Tribunalului Mureș -, Contractul de prestări servicii nr. 33/2009 – f. 96, dos. Tribunalului Mureș -, Contractul nr. 42/2009 – f. 99, dos. Tribunalului Mureș, Contractul de prestări servicii nr. 39/2009 – f. 102, dos. Tribunalului Mureș, Contractul de prestări servicii nr. 110/2010 – f. 105, dos. Tribunalului Mureș -, Contractul de prestări servicii nr. 80/2008 – dos. Tribunalului Mureș -, Contractul de prestări servicii nr. 56/2008 – f. 111, dos. Tribunalului Mureș -, Contractul de prestări servicii nr. 141/2009 – f. 114, dos. Tribunalului Mureș, etc.).

De asemenea, din înscrisurile dosarului rezultă că o serie de contracte de prestări de servicii încheiate de recurentă și supuse analizei intimatei au fost încheiate cu medicul, în calitatea sa de posesor al autorizației de liberă practică (indicându-se datele de identificare a acesteia) – e.g., f. 68, 74, 196, 198, 200, 202, 204, 206, 208, 210, 212, dos. Tribunalului Mureș.

Or, organul de control s-a limitat la întocmirea unei liste incluse în Nota de constatare nr. 32834/16 decembrie 2011, cuprinzând numele persoanelor cu care SC A. M. SRL a încheiat contractele de prestări servicii, perioada contractului și ceea ce I.T.M. Mureș a apreciat ca fiind obiectul contractului (f. 33-35, dos. Tribunalului Mureș), fără să facă mențiuni clare, punctuale și fără distincțiile care se impuneau – prin prisma normelor speciale anterior evocate – cu privire la persoanele ce au încheiat contractele în calitate de medici și cele care au încheiat contractele în calitate de asistenți medicali. Tot astfel, organul de control a ignorat, atât în Nota de constatare, cât și în Procesul verbal de control nr. 32834/16 decembrie 2011, calitatea de liber profesionist, în care medicul a încheiat contractele de prestări de servicii, astfel cum rezultă din clauzele acestora, precum și existența autorizației de liberă practică, indicată expres într-o serie de contracte.

Pornind de la datele pe care le-a omis, organul de control avea obligația – ca reflectare a îndeplinirii atribuției stabilite prin art. 19 lit. c din Legea nr. 108/1999, rep. referitoare la solicitarea documentelor şi informaţiilor necesare pentru realizarea controlului sau pentru efectuarea cercetării evenimentelor – să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 380 alin.3  din Legea nr. 95/2006, corob. cu art. 377 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 cu privire la fiecare contract de prestări de servicii încheiat între recurentă și medici. În actele de control nu s-a precizat nici măcar numărul total al medicilor - deși aceștia beneficiază de un regim juridic aparte al raporturilor de muncă, statornicit prin normele speciale la care s-a făcut referire în aceste considerente -, respectiv numărul total al asistenților medicali, precizând doar că recurenta a primit la muncă un număr de 80 salariați (conform tabelului de mai jos) – f. 33, dos. Tribunalului Mureș.

În condițiile relevate, invocarea de către intimată a disp. art. 19 alin. 1 lit. h din Legea nr. 108/1999 – potrivit căreia organul de control are abilitarea de a dispune angajatorului măsuri, în vederea remedierii într-un timp determinat a neconformităţilor constatate – nu poate primi eficiență juridică, față de modalitatea în care intimata a înțeles să procedeze la exercitarea atribuțiilor legale, demers care implica o analiză concretă, de fond, cu luarea în considerare a tuturor datelor necesare, anterior întocmirii procesului verbal de control.

În fine, faptul că în contractele de prestări de servicii medicale s-a prevăzut durata de 5 ani nu infirmă aplicabilitatea normelor speciale cu privire la posibilitatea prestării activității medicale (de către medici), ca persoane fizice independente, pe bază de contract, textele de lege necerând încheierea câte unui contract pentru fiecare prestație/activitate medicală (o astfel de interpretare nefiind legalmente fundamentată, de către intimată), iar chestiunea „raportului de subordonare” - de altfel enunțată prin considerații cu caracter general, în Nota de constatare, organul de control susținând că medicii și asistenții medicale se află „într-o anumită ierarhie-de subordonare, față de conducerea unității”, subordonarea fiind „atât economică cât și juridică” pentru că SC A. M. SRL stabilește locul și programul de muncă, poate modifica sarcinile de serviciu/programul de funcționare a unității, încasează banii de la și pentru persoanele consultate, alocă fonduri pentru dotarea/buna funcționare a unității/secțiilor (f. 35, dos. Tribunalului Mureș) – este însoțită de concluzia existenței subordonării, fără ca aceasta să fie susținută de analiza contractelor, cu trimitere clară la clauzele acestora și la modalitatea în care conținutul lor ar înlătura incidența disp. art. 380 alin. 3, art. 377 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, cu indicarea normelor juridice încălcate sau a celor care anihilează efectul celor mai sus menționate.

Având în vedere considerentele anterior expuse, Curtea a admis recursul reclamantei şi a modificat în tot hotărârea atacată - art. 312 alin. 1 teza  I, art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 2 teza I, alin.3 teza I Cod proc. civ. -, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, al anulării dispoziţiei cuprinse la pct.1 din Anexa 2 la Procesul verbal de control nr. 32834/16 decembrie 2011, precum şi a Deciziei nr.23/20 ianuarie 2012 – acte emise de pârâta I.T.M. Mureş. În temeiul disp. art. 274 alin. 1 Cod proc. civ. (aplicabil prin efectul normelor de trimitere cuprinse în art. 316, 298 Cod proc. civ.), pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în primă instanţă şi recurs, în sumă de 12,9 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

Domenii speta

Spete similare