Plângere împotriva rezoluţiei procurorului. Ultraj. Neîndeplinirea condiţiilor privind calitatea subiectului pasiv.

Sentinţă penală 454 din 15.05.2014


„În baza disp. art. 2781alin.8 lit. a) Cod procedură penală coroborat cu disp.art.15 din Legea nr.255/2013 respinge, ca fiind nefondată, plângerea formulată de către petentul P. împotriva ordonanţei procurorului emisă la data de  04.12.2013 în dosarul penal nr.14882/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, menţinută prin rezoluţia prim – procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi nr.6363/II/2/2013  emisă la data de17.01.2014,  acte pe care le menţine”.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că dispoziţia de  neîncepere a urmăririi penale dispusă  faţă de  intimatul R. în ceea ce priveşte infracţiunea de „ultraj” prev. şi ped. de art. 239 Cod penal din 1968 este legală şi temeinică, în cauză fiind incidentă o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale – respectiv cea prevăzută de disp.art. 10 alin.1 lit.d Cod procedură penală din 1968. Fapta reclamată de către petent ca fiind săvârşită de către intimat nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii anterior menţionată, sub aspectul laturii obiective, pentru aceleaşi argumente expuse de către procurorul de caz în ordonanţa contestată. Astfel, în mod corect, procurorul a reţinut că elementul care califica faptele de lovire sau alte violente (prev. de art. 180 al.2 Cod penal din 1968) ca si infracţiune de „ultraj" prev. şi ped. de art.239 Cod penal din 1968 este reprezentat de calitatea speciala a victimei care trebuie sa aibă calitatea de funcţionar public ce îndeplineşte o funcţie ce implica exerciţiul autorităţii de stat (prin incriminarea infracţiunii de ultraj legiuitorul penal a înţeles să acorde o protecţie sporita acestei categorii de funcţionari publici). Totodată, condiţiile esenţiale pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 239 al.2 din Cod penal din 1968 sunt acelea ca acţiunile care alcătuiesc elementul material al infracţiunii sa fie îndreptate împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implica exerciţiul autorităţii de stat, aflat in exerciţiul funcţiunii sau pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii. Funcţionarul se afla in exerciţiul funcţiunii în tot timpul destinat îndeplinirii atribuţiilor sale de serviciu, respectiv atunci când îndeplineşte orice activitate legata de aceste atribuţii. Daca funcţionarul se afla in exerciţiul funcţiei, lovirea săvârşita împotriva acestuia constituie infracţiunea de ultraj, chiar si atunci când aceasta nu ar fi legata de o fapta îndeplinita de funcţionar în exerciţiul funcţiei. Argumentaţia constă în aceea ca funcţionarul reprezintă, atunci când se afla în exerciţiul funcţiei sale, autoritatea statului şi, ca atare, prin fapta comisa se aduce atingere respectului cuvenit acestei autorităţi.

Numitul P. îndeplinea la data de 24.10.2012 funcţia de paznic de vânătoare, fiind angajat, in baza unui contract de munca, al asociaţiei AVPS L.C., persoana juridica privata, gestionara a Fondului de Vânătoare L..

Potrivit disp. art. 49 din Legea nr. 407/2006 privind Vânătoarea si protecţia fondului cinegetic, constatarea contravenţiilor (prev. de art. 48 din acelaşi act normativ) si aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul salariat cu atribuţii de ocrotire a vânatului din cadrul persoanelor juridice care gestionează fonduri de vânătoare, de personalul structurilor de administrare a ariilor naturale protejate, de alt personal de specialitate, împuternicit in acest scop de conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura, precum si de lucrătorii anume desemnaţi de Ministerul Administraţiei si Internelor.

Potrivit disp. art. 50 al.  1  din Legea nr. 407/2006, "persoanele împuternicite sa constate contravenţiile prevăzute la art. 48 sunt asimilate, in exercitarea  atribuţiilor ce decurg din  împuternicire,  personalului care îndeplineşte o funcţie ce implica exerciţiul autorităţii publice".

Fata de conţinutul art. 49 şi art.50 din Legea nr. 407/2006 privind Vânătoarea si protecţia fondului cinegetic, paznicii de vânătoare (funcţionari ce au atribuţii de ocrotire a vânatului), salariaţi ai persoanelor juridice private care gestioneza fonduri de vânătoare, pot încheia acte de constatare a unor fapte de natura contravenţionala si pot aplica, sancţiunile contravenţionale  aferente doar in situaţia in care au fost împuterniciţi în acest scop, în mod expres, de conducătorul autorităţii publice stat centrale care răspunde de silvicultura. Totodată, potrivit reglementarii exprese  cuprinse in art. 50 din Legea 407/2006, persoanele care deţin o astfel de împuternicire sunt asimilate funcţionarilor publici care îndeplinesc o funcţie ce  implica exerciţiul autorităţii de stat doar in situaţia in care exercita efectiv atribuţiile ce decurg din împuternicire, respectiv atribuţii de constatare a contravenţiilor prev. de art. 48 din Legea 407/2006 si de aplicare a sancţiunilor contravenţionale, nu si desfăşurarea altor atribuţii de serviciu.

Aşa cum rezultă din relaţiile furnizate de AVPS L.C.,  momentul agresării sale de catre R., petentul se afla în  timpul programului de lucru, însa nu in îndeplinirea unor acte de constatare/sancţionare contravenţionala a unor contravenţii prev. de Legea 407/2006, activităţi pentru care nu deţinea împuternicirea expresă prevăzută  de art. 49 al aceluiaşi act normativ. Totodată, nici din menţiunile cuprinse in fisa postului ocupat de numitul P., înaintata la dosarul de urmărire penală de către angajatorul sau nu rezulta ca acesta ar fi avut atribuţii de constatare/sancţionare contravenţionala.