Act sexual cu un minor în formă continuată. Element material, stabilirea pedepsei

Sentinţă penală 888 din 15.04.2014


Prin sentinţa penală nr. 888NCPP/15.04.2014 a Judecătoriei Iaşi s-au dispus următoarele:

„În aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. 1 Cod penal, condamnă pe inculpatul X., cetăţean român, fără ocupaţie, fără antecedente penale, la pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de de act sexual cu un minor în formă continuată, prevăzută de art. 220 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.

În temeiul dispoziţiilor art. 67 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, pe o perioadă de un an.

În temeiul dispoziţiilor art. 66 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal.

În aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, potrivit art. 81 alin. 1 şi 82 din Codul penal din 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 4 luni, iar potrivit art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1969 suspendă, pe durata suspendării executării pedepsei principale, şi executarea pedepsei accesorii. (…)”

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Minora P., născută la data de 21.09.1997 a fost dată în plasament la asistentul maternal B., din comuna C., aceasta rămânând în plasamentul asistentului maternal până în noiembrie 2011. La 10.11.2011 s-a dispus plasamentul minorei în regim de urgenţă la Complexul de Servicii V. Costache.

Încă din clasa I minora l-a cunoscut pe inculpatul X., la Şcoala Generală C.a, iar în vara anului 2011 între aceştia a început o relaţie. În cursul lunii august 2011, într-o zonă puţin circulată din com. C. aceştia au întreţinut un raport sexual normal, fără constrângerea minorei. La scurt timp după aceea, în seara care a urmat, cei doi au întreţinut din nou relaţii sexuale, inculpatul crezând că aceasta avea 14 ani, în condiţiile în care aceasta avea doar 13 ani.

După mutarea la Complexul de Servicii V. Costache din mun. Iaşi, minora a păstrat, telefonic, legătura cu inculpatul, iar la 4.02.2012 a plecat din centru, fără aprobare, pentru a merge la domiciliul acestuia, fiind dusă în com. C. de martorul M, la solicitarea inculpatului, în timpul nopţii cei doi întreţinând, într-o casă ce aparţinea martorului M., două raporturi sexuale consimţite. La această dată, însă inculpatul avea convingerea că minora împlinise 15 ani.

În drept, faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise mai sus, întruneau la data săvârşirii lor elementele constitutive ale infracţiuni de act sexual cu un minor în formă continuată, prevăzută de art. 198 alin. 1, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969.

Instanţa a constatat că de la data săvârşirii faptei a intervenit o lege penală nouă, acţiunile din august 2011 reţinute în sarcina inculpatului întrunind, potrivit dispoziţiilor Codului penal în vigoare,  elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată, alcătuită din două acte materiale, prevăzută de art. 220 alin. 1, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal. Instanţa apreciază că, raportat la noile limite de pedeapsă, dispoziţiile Codului penal intrat în vigoare la 1.02.2014 sunt în mod cert mai favorabile decât cele în vigoare la data comiterii faptei, astfel încât în aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. 1 Cod penal, va reţine încadrarea juridică prevăzută de noua lege, mai favorabilă.

La stabilirea pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului instanţa a avut în vedere vârsta persoanei vătămate la data faptei, 13 ani, forma continuată de săvârşire şi numărul actelor materiale, situaţia deosebită a persoanei vătămate, care a făcut-o vulnerabilă şi a favorizat adoptarea acestui comportament, durata relaţiei cu inculpatul, dar şi lipsa antecedentelor penale ale acestuia şi atitudinea adoptată în cursul procesului, urmând a se orienta spre aplicarea unei pedepse sensibil peste minimul special.

Domenii speta