Constată că prin rechizitoriul nr. …./P/2013 al Parchetului Moineşti, jud. Bacău şi înregistrat sub nr. …./260/2014 pe rolul Judecătoriei Moineşti, a fost trimis în judecată inculpatul B. G. sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală, faptă prev. de art. 181 alin.1 Cp.
În actul de sesizare a instanţei se arată că inculpatul B.G. la data de 19.10.2013 l-a lovit pe numitul B.I. cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 zile de îngrijiri medicale, cu spitalizare.
Din probatoriul administrat în cauză, materialul de urmărire penală şi declaraţiile date în faza de cercetare judecătorească, instanţa a reţinut următoarele:
În ziua de 19.10.2013, în jurul orelor.12.00, persoana vătămată B.I. a plecat de la domiciliul fiicei sale I.M. din localitatea T., la un magazin din apropiere.
În timp ce se deplasa pe drumul comunal T., în apropierea pct. Pârâul Sărat, s-a întâlnit cu inculpatul B.G. care se deplasa cu un atelaj hipo în aceeaşi direcţie de mers.
La un moment dat B.G. a început să înjure pe B.I. , după care l-a lovit iniţial cu partea metalică a biciului în cap, iar apoi cu pumnul, iar după ce a căzut la pământ a continuat să îl lovească cu picioarele.
După agresiune, şi-a continuat deplasarea la cale spre locuinţa sa, iar persoana vătămată s-a reîntors la locuinţa fiicei sale, prezentând multiple agresiuni.
Prezent în instanţă , inculpatul nu recunoaşte fapta şi arată că nu s-a întâlnit în ziua respectivă cu persoana vătămată , prezenta cauză fiind o înscenare.
Instanţa a pus în discuţia părţilor aplicarea prevederilor art.374 pct.7 NCPP.
Fapta de lovire este confirmată de matorul T.P., care în acea zi venea cu autoturismul proprietate personală pe DC T. , ocazie cu care l-a văzut pe inculpatul B.G. lovind cu piciorul o persoană căzută la pământ în faţa locuinţei C.E. (fila 28 dosar urmărire).
Martora I.M. , arată că se afla în curte împreună cu tatăl său şi B.I. deoarece mai aveau nevoie de materiale de construcţie , tatăl său , persoana vătămată a mers în sat să achiziţioneze nişte cuie şi la venire era plin de sânge , povestind că a fost lovit de inculpat.
De faţă la cele relatate au fost şi martorii I.G. , N.P. şi G.E. care în declaraţiile date confirmă cele declarate de martora I. (filele 20-26 dosar urmărire penală).
Din cuprinsul certificatului medico legal depus la dosarul cauzei , rezultă că persoana vătămată în urma loviturilor primite a necesitat un număr de 25-30 de zile îngrijiri medicale pentru vindecare , prezentând leziuni la nivelul capului şi toracelui , fractură a două coaste şi a 2 vertebre , care au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure.
Conform art.5 din NCP , în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Comparând limitele de pedeapsă ale infracţiunii cât modalităţile de executare , instanţa în baza art.386 NCPP , va dispune schimbarea încadrării juridice , din art.181 alin.1 Cod penal vechi în art.193 alin.2 NCP.
Situaţia de fapt fiind dovedită , în drept fapta inculpatului B.G. care la data de 19.10.2013 l-a lovit pe numitul B.I. cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 zile de îngrijiri medicale, cu spitalizare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art-193 alin.2 Cod penal,pentru care se va dispune pedeapsa cu amenda penală.
La individualizarea pedepsei , conform art. 74 NCP se va face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
În baza art.63 Cod penal nou se va atrage atenţia inculpatului asupra faptului că neexecutarea cu rea-credinţă a pedepsei amenzii penale aplicate conduce la înlocuirea numărului de zile-amendă rămase neexecutate cu un număr echivalent de zile de închisoare.
Persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 10.000 lei reprezentând daune morale, cheltuieli cu medicamentele , transportul la spital .
Ca martor pentru latura civilă a fost audiat N.I. care a relatat că nu cunoaşte cheltuielile efectuate dar în urma loviturilor primite de la inculpat , persoana vătămată are şi în prezent starea de sănătate alterată şi a fost puternic afectată de cele întâmplate.
La dosarul cauzei a fost depusă de către partea civilă o serie de chitanţe şi bilete de transport din care rezultă că a efectuat cheltuieli în valoare de 213,02 lei.
Cu privire la pretenţiile civile, instanţa reţine ca regulă generală că răspunderea patrimonială a inculpatului pentru prejudiciul cauzat prin săvârşirea unei fapte penale poate fi angajată în condiţiile art. 1.349 N.C.C.,, care presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii ce caracterizează raspunderea civilă delictuală: fapta ilicită, prejudiciul – rezultatul negativ suferit de partea vatamată ca urmare a incalcarii drepturilor patrimoniale ocrotite prin legea penala, cert si nereparat inca, legatura de cauzalitate directa dintre fapta ilicită si prejudiciul produs, vinovatia sub forma intentiei directe.
Instanţa constată că în conformitate cu prevederile art.313 din Legea nr.95/2006, Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti are calitatea de parte civilă în cauză , astfel că apreciază că pretenţiile civile ale Spitalului, reprezentând cheltuielile pe care le-a efectuat cu îngrijirea medicală acordată persoanei vătămate sunt întemeiate şi prin urmare, va fi obligat inculpatul către acesta la plata sumei solicitate.
În privinţa daunelor morale, instanţa apreciază că suferinţele părţii vătămate , reprezintă pentru aceasta un prejudiciu moral, fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul – rezultatul negativ suferit de partea vătămată-parte civilă, ca urmare a încălcării dreptului subiectiv nepatrimonial ocrotit de legea penală – dreptul la viaţă, prejudiciul cert şi nereparat încă, legatura de cauzalitate directă dintre fapta ilicită şi prejudiciul produs, vinovaţia inculpatului.
Cu privire la cuantumul daunelor morale instanţa reţine că despăgubirile acordate cu acest titlu urmăresc compensarea echitabilă a prejudiciului moral provocat, determinat de suferinţa pricinuită şi urmările rămase în urma loviturilor primite.
Instanţa va avea în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale necesitatea de a păstra un echilibru care să asigure stabilirea unei despăgubiri integrale a acestui prejudiciu, fără a minimiza importanţa suferinţei psihice cauzate persoanei vătămate prin stabilirea unui cuantum nesemnificativ dar şi fără a transforma aceste daune într-un mod de îmbogăţire nejustificată sau într-o amendă excesivă pentru cei care le plătesc.
În baza art. 397 alin. (1) N.C.proc.pen. rap. la art. 1.349 N.C.civ., faţă de disp. art. 25 alin. (1) N.C.proc.pen., vor fi admise în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B.I. şi va fi obligat pe inculpatul la plata sumei de 7213,02 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul suferit (213,02 lei – prejudiciu material şi 7.000 lei – prejudiciu moral).
În baza art. 397 alin. (1) N.C.P.P. rap. la art. 1.349 N.C.C., faţă de disp. art. 23 alin. (2) şi art. 25 alin. (1) N.C.P.P., se va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul de Urgenţă Moineşti şi obligă pe inculpat la plata sumei de 1581,32 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art. 274 alin. (1) N.C.proc.pen., va fi obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 276 alin. (1) N.C.proc.pen., va fi obligat inculpat la plata către partea civilă a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare , onorariu apărător
Tribunalul Arad
Trafic de influenţă
Judecătoria Drăgășani
Conducerea sub influenta bauturilor alcoolice
Judecătoria Craiova
INFRACTIUNI CONTRA SIGURANTEI CIRCULATIEI PE DRUMURILE PUBLICE art. art. 338 alin. 1C.p
Judecătoria Caracal
Conducerea unui autoturism fara permis de conducere
Tribunalul Teleorman
PERICOLUL SOCIAL AL UNEI INFRACŢIUNI