Infracţiunea de şantaj

Sentinţă penală 147 din 06.07.2011


Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Rosiorii de Vede din data de 26 mai 2011 a fost trimis în judecata în judecata, în stare de arest preventiv, inculpatul P.F., pentru savârsirea infractiunii de santaj, fapta prevazuta si pedepsita de art. 194 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Din analiza probelor aflate la dosarul cauzei instanta retine urmatoarea situatie de fapt :

La data de 3 mai 2011, partea vatamata  C. Al. M., elev la Liceul Administrativ Economic Rosiorii de Vede, însotit de martorul I. Ghe., s-a prezentat la sediul Politiei Municipiului Rosiorii de Vede, unde a sesizat faptul ca de mai mult timp, fara motiv, prin amenintari cu acte de violenta, inculpatul P. Fl. îi pretinde diverse sume de bani, cu titlu de” taxa de protectie”.

În cursul lunii aprilie 2011, nu s-a putut stabili data, în Parcul Gradina Publica din Rosiorii de Vede, aflat în imediata apropiere a unitatii scolare unde acesta este elev, l-a întâlnit pe inculpatul P. Fl., care fara nici un motiv i-a pretins suma de 50 lei, pe care partea vatamata urma sa i-o plateasca la o data ulterioara în termen de o saptamâna, în caz contrar, inculpatul amenintând partea vatamata  cu acte de violenta.

Pe parcursul lunii aprilie 2011, în mai multe rânduri, atât pe strada cât si la scoala, inculpatul a amenintat partea vatamata  pentru a obtine de la aceasta suma de 50 lei, suma pe care inculpatul a marit-o ajungând la suma de 200 lei. Speriat de amenintarile inculpatului si neavând suma solicitata, partea vatamata i-a dat inculpatului un telefon mobil marca Nokia N 95, pentru a scapa de amenintari.

Ulterior primirii telefonului mobil, motivând ca nu-i place si ca este „ o chinezarie”, inculpatul i-a solicitat din nou partii vatamate suma de 200 lei, amenintându-l cu acte de violenta sau chiar cu moartea în cazul în care nu va fi platita suma. De fiecare data când inculpatul ameninta partea vatamata îi pretindea acestuia suma de 200 lei, suma ce urma sa fie remisa la o data ulterioara amenintarilor, fixându-i partii vatamate un termen pentru plata sumei pretinse.

La data de 2 mai 2011, dupa – amiaza, nu s-a putut stabili ora, inculpatul a întâlnit-o pe partea vatamata, caruia în mod insistent si prin amenintari cu acte de violenta i-a solicitat sa plateasca suma de 200 lei si chiar i-a cerut partii vatamate sa se deplaseze împreuna la locuinta acesteia pentru obtinerea sumei. În timp se aflau pe strada Dunarii din Rosiorii de Vede, partea vatamata  si inculpatul s-au întâlnit cu martorul ocular E. A.G. care conducea autoturismul proprietate personala marca BMW, cu numar de înmatriculare TR – 87 – GDY si care  a asistat la amenintarile adresate de inculpat partii vatamate. Fiind audiat, martorul a declarat ca partea vatamata  a încercat sa fuga când a coborât din autoturism în apropierea locuintei sale, timp în care inculpatul i-a cerut sa-i aduca de la domiciliu suma de 200 lei sau un monitor tip „L.C.D.”, amenintându-l cu bataia. Fiind refuzat de partea vatamata  inculpatul i-a cerut partii vatamate sa urce din nou în masina martorului, acesta refuzându-l pe inculpat si spunându-i ca nu doreste „sa aiba probleme”.

Dupa ce a plecat din zona unde locuieste partea vatamata  însotit de martor cu autoturismul acestuia, inculpatul a sunat din nou pe partea vatamata  si prin amenintari cu acte de violenta, l-a somat ca pâna a doua zi, respectiv 3 mai 2011, orele 12,00, sa-i aduca la Barul „LAGUNA” suma de 200 lei.

Activitatea infractionala a inculpatului s-a desfasurat în perioada aprilie 2011 – 3 mai 2011, când partea vatamata  a mers la locuinta martorului caruia i-a povestit situatia creata de inculpat, acesta însotindu-l la sediul Politiei Municipiului Rosiorii de Vede.

Ca urmare a acestei plângeri, la data de 3 mai 2011, orele 12,30, inculpatului i-a fost organizat un flagrant cu suma de 200 lei. Astfel, inculpatul a fost depistat pe str. Caragiale în fata Barului  „LAGUNA” cu respectiva suma primita de la partea vatamata. La audieri, în faza de urmarire penala, inculpatul nu a recunoscut fapta comisa, pretinzând ca suma de 200 lei, reprezinta o „datorie „, pe care acesta o avea fata de inculpat. 

Situatia de fapt expusa rezulta din coroborarea ansamblului probator administrat în cauza, respectiv declaratiile inculpatului si ale partii vatamate, procese verbale de efectuare constatare a infractiunii flagrante, declaratii de martori, planse fotografice si înregistrare video, certificat medico – legal nr. 819/2011 eliberat de S.M.L. Teleorman.

În drept, fapta inculpatului întruneste elementele constitutive ale infractiunii de santaj, fapta prevazuta de art. 194 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea ca în realizarea aceleiasi rezolutii infractionale, în perioada aprilie – mai 2011, în mod repetat prin amenintari cu acte de violenta si cu moartea, a determinat-o pe partea vatamata  sa-i plateasca suma de 200 lei, cu titlul de taxa de protectie.

Domenii speta