Reducerea cuantumului penalităților de întârziere. Contract de vânzare-cumpărare. Pretenții bănești

Reducerea cuantumului penalităților de întârziere. Contract de vânzare-cumpărare. Pretenții bănești. Fond

Cuprins pe materii: Contractul de vânzare-cumpărare. Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori. Jurisprudența Curții de Justiţie a Uniunii Europene. Nulitatea contractului.

Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației. Constatarea unor clauze abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută parţială a clauzei penale abuzive, până la o limită ce poate fi apreciată ca rezonabilă în raport cu prejudiciul cauzat. Invocarea din oficiu a nulității absolute a clauzei abuzive și înlocuirea de drept cu dispozițiile legale aplicabile în materie. Admitere în parte.

Judecătoria Liești, Secția civilă, Sentința civilă nr. 396/27.05.2014

Prin acţiunea formulată reclamanta S.C. XXX S.R.L., în contradictoriu cu pârâții C.E.C. și G.V.V., a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților la plata sumelor restante reprezentând contravaloare marfă livrată, a penalităților de întârziere calculate conform contractului încheiat cu aceștia. Reclamanta a arătat că a desfăşurat relaţii comerciale cu pârâți, în temeiul contractului de vânzare cumpărare, iar reclamanta și-a îndeplinit obligația de a livra marfa la locul, la termenul și în condiții de calitate către debitorul principal, sens în care au fost emise facturi fiscale în valoare totală de 389,84 lei, sumă pe care debitorul nu a înţeles să o achite. A mai precizat creditoarea că, potrivit art. 7 pct 4 din convenţia părţilor, pentru sumele neplătite la termen, debitorul va plăti penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, respectiv 1% pentru fiecare zi de întârziere în primele 30 de zile și 3 % începând cu a 31 -a zi de întârziere. Penalitățile vor fi calculate nelimitat chiar dacă cuantumul lor depășește valoarea mărfii pentru care se datorează plata, anexând în acest sens  un tabel privind calculul penalităţilor.

Acțiunea a fost admisă în parte.

Potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. XXXX/09.07.2013 încheiat între S.C. XXXX S.R.L., în calitate de vânzător și C. E. C., în calitate de cumpărător (debitor principal), reclamanta s-a obligat să vândă și să predea produsele prezentate spre comercializare, iar debitoarea s-a obligat să achiziționeze produse prezentate în Catalog și să le achite. Totodată, în art. 5.2 al contractului este prevăzut ca termenul de plată al facturilor 30 zile de la data emiterii acestora. În cuprinsul contractului la capitolul ”Obligațiile și drepturile cumpărătorului” - la art. 7.4 este prevăzut că în caz de întârziere în efectuarea plăţii, să plătească penalităţi în cuantum de 1 % pe zi de întârziere în primele 30 de zile și 3% începând cu a 31-a zi de întârziere, iar cuantumul penalităţilor pot depăşi cuantumul debitului principal. În ceea ce privește pârâtul G. V. V., acesta are calitatea de fideiusor și conform art. 10.3 din contract, acesta s-a obligat să raspundă în solidar cu cumpărătorul în caz de neexecutare a obligațiilor de plată.

În drept, având în vedere situaţia de fapt reţinută, instanţa arată că potrivit art. 1270 Codul civil: Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, potrivit principiului pacta sunt servanda, acestea fiind ţinute să-şi exercite drepturile, respectiv să-şi îndeplinească obligaţiile întocmai cum au fost prevăzute în contract.

Totodată, conform prevederilor art. 1516 C.civ. creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligaţiei asumate de către debitor prin contract. În materia contractelor sinalagmatice, debitorul va putea fi obligat de către instanţă la executarea silită a obligaţiilor contractuale asumate ori de câte ori creditorul face dovada îndeplinirii obligaţiei sale, iar debitorul nu face proba executării obligaţiilor asumate prin contract.

Instanţa a constatat caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei reclamantei, întrucât aceasta rezultă din contractul de vânzare cumpărare nr. XXXX/09.07.2013, înscris semnat de către părţi, precum şi din cele 2 facturi, respectiv factura seria XXX nr. XXX/11.07.2013 și factura seria XXX nr. XXX/11.07.2013, cuantumul acesteia fiind determinat, în privinţa debitului principal - 389,84 lei, iar creanţa este exigibilă dat fiind faptul că termenele de plată stipulate în contract erau împlinite la data introducerii cererii de chemare în judecată.

În ce priveşte împrejurarea neachitării acestei datorii, aceasta este confirmată în cauză de probele administrate. Cum în cauză pârâții nu au făcut nicio dovadă în acest sens, neexecutarea obligaţiei de către aceștia rezultă cu certitudine şi le este imputabilă.

Referitor la obligarea debitorului la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 1 % pe zi de întârziere în primele 30 de zile și 3% începând cu a 31-a zi de întârziere, instanţa a constatat că stipularea unor asemenea penalităţi, echivalează cu o penalitate cumulată de 1095 % pe an, ceea ce contravine dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.

Astfel, potrivit Legii nr. 193/2000 art. 4: alin. 1 o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor și alin. 2 o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

În cazul de faţă, instanţa observă că între părţi nu a fost încheiat un contract ca urmare a unei negocieri, dovadă fiind forma tip a contractului, cu rubricile libere în dreptul cumpărătorului şi fideiusorului, completate ulterior cu pixul, motiv pentru care consideră că nu au fost negociate clauzele contractuale privind cuantumul penalităţilor de întârziere. Simpla semnare a acestui tip de contract nu reprezintă negociere.

Totodată, conform literei i) din anexa Legii nr. 193/2000, este considerată clauză abuzivă clauza care obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, ipoteză pe care instanţa o apreciază îndeplinită în cauză.

Instanţa constată că debitul principal este în valoare de 389,84 lei, iar penalităţile de întârziere calculate pentru aprox. 3 luni de la data scadenţei sunt în valoare de 947,31 lei.

Observând cuantumul penalităţilor de întârziere stabilit prin clauzele contractului încheiat de părţi în caz de neplată a facturilor scadente, respectiv 947,31 lei, se poate constata că penalitatea impusă se află într-o disproporţie vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând costurile pentru recuperarea creanţei, generând astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar cerinţelor bunei-credinţe şi în detrimentul consumatorului.

Nerespectarea dispoziţiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută parţială a clauzei penale abuzive, până la o limită ce poate fi apreciată ca rezonabilă în raport cu prejudiciul cauzat. Sancţiunea nulităţii are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziţia legală, ca şi din raţiunea şi scopul acesteia.

În acest sens, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că protecţia recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanţa naţională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecăţii are caracter abuziv. (cauza Ferenc Schneider, C 137/08).

Curtea a statuat că "în ce priveşte problema dacă o instanţă învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant şi un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecţie introdus prin directivă porneşte de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual şi al forţei de a negocia, într-o poziţie dezavantajoasă faţă de comerciant şi deţine un nivel mai scăzut de cunoştinţe faţă de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influenţa conţinutul acestora. ( pct. 46)

Astfel, în cadrul atribuțiilor care îi revin în temeiul dispozițiilor directivei, instanța națională trebuie să verifice dacă o clauză din contractul care face obiectul litigiului cu care este sesizată intră în domeniul de aplicare al acestei directive. În caz afirmativ, instanța menționată este obligată să aprecieze, dacă este cazul din oficiu, această clauză în raport cu cerințele privind protecția consumatorului prevăzute de directiva menționată. ( pct. 49)

Totodată, instanța are în vedere și prevederile art. 1247 alin. 3 din C. civ. prin care instanța este obligată sa invoce din oficiu nulitatea absolută.

Din punct de vedere al efectelor nulității, dispozițiile art. 1255 alin. 2 C. Civ. prevede: În cazul în care contractul este menținut în parte, clauzele nule sunt înlocuite de drept cu dispozițiile legale aplicabile ( în cauză fiind dobânda legală ).

Reglementarea în materia dobânzilor este dată de O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti.

Astfel, potrivit art. 1 alin. 3 din O.G. 13/2011 Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare.

În ceea ce priveşte valoarea dobânzii legale penalizatoare, instanţa are în vedere prevederile art. 3 alin. 2 din O.G. 13/2011: Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale.

Față de cele menționate, acțiunea a fost admisă în parte, respectiv a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 389,84 lei, reprezentând debit neachitat şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă debitului, calculată în baza art. 3 alin. 2 din O.G. 13/2011, începând cu data de 10.08.2013 şi până la data plăţii integrale a debitului neachitat. A respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

Domenii speta

Spete similare