Revocarea suspendarii executarii pedepsei dupa 1 feb 2014

Sentinţă penală 832 din 13.05.2014


La data de 13.05.2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Găeşti cererea petentului DI, cerere de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate intimatului SI.

În motivare a invocat neachitarea obligaţiilor civile la plata cărora a fost obligat intimatul prin sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Găeşti în dosarul nr. .../232/2011. Cererea a fost motivată în drept. A fost anexată sentinţa penală menţionată.

Analizând actele dosarului, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în cauză, instanţa a constatat că:

Prin sentinţa penală nr. 86 din data de 27.02.2013, pronunţată de Judecătoria Găeşti în dosarul nr. .../232/2011, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 11.03.2013, instanţa a dispus:

„În baza art. 181 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 74 alin. 1 lit. a rap. la art. 76 lit. e Cod penal,

Condamnă pe inculpatul SI, la 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală.

În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal,

Interzice inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, pe perioada de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.

În baza art. 81 Cod penal,

Suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 Cod penal, şi anume 2 ani şi 3 luni.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal,

Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii aplicate în baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal.

Potrivit art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.

În baza art. 14, art. 346 alin. 1 Cod procedură penală şi art. 998 şi următoarele Cod civil,

Admite în parte acţiunea civilă alăturată celei penale de partea civilă DI şi obligă pe inculpat la plata către partea vătămată - parte civilă DI a sumei de 3000 lei cu titlu de daune morale.

Obligă pe inculpat la plata sumei de 155,35 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală,

Obligă pe inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.193 alin.1 şi 2 Cod procedură penală,

Obligă pe inculpat la plata către partea vătămată a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată - onorariu avocat”.

Sentinţa penală de mai sus a rămas definitivă la data de 11.03.2013.

Conform deciziei nr. 14/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că sesizarea instanţei în vederea revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, trebuie făcută înainte de expirarea termenului de încercare, indiferent dacă judecarea cauzei are loc anterior sau ulterior acestui termen.

Faţă de decizia mai sus invocată, instanţa a constatat că cererea formulată de petent nu este nicidecum prematură, aşa cum a încercat să susţină intimatul prin apărător (f. 18, dar şi concluziile scrise de la f. 40), ci este în mod corect făcută înainte de expirarea termenului de încercare.

Instanţa a mai constatat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 15 alin. 1 şi 2 din Legea 187/2012, care arată că măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza Cod penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Cod penal nou, iar regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Cod penal din 1969.

Astfel, instanţa s-a raportat la dispoziţiile Cod penal anterior, dar şi la art. 447 Cod procedură penală anterior, potrivit căruia asupra revocării sau anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute în art. 83 ori în art. 85 Cod penal anterior sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute în art. 86 indice 4 ori în art. 86 indice 5 Cod penal anterior se pronunţă, instanţa care judecă ori a judecat în primă instanţă infracţiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea.

Faţă de textele mai sus expuse, instanţa a constatat că este competentă să judece prezenta cerere, fiind instanţa care a judecat în primă instanţă infracţiunea ce ar putea atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, dar şi că a fost în mod legal sesizată, anume de partea interesată – petentul DI.

 Potrivit art. 84 Cod penal anterior, aplicabil în cauză, dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedeşte ca nu a avut putinţa de a îndeplini acele obligaţii.

Faţă de acest text, instanţa a reţinut că legiuitorul foloseşte expresia „instanţa dispune”, ceea ce înseamnă că revocarea suspendării executării pedepsei este imperativă, obligatorie,  ori de câte ori se constată că cel condamnat nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare. Dacă legiuitorul s-ar fi referit nu la o obligaţie, ci la o simplă facultate a instanţei, ar fi folosit expresia „instanţa poate dispune”, însă nu se întâmplă aşa.

O singură excepţie a fost reglementată, anume „afară de cazul când cel condamnat dovedeşte ca nu a avut putinţa de a îndeplini acele obligaţii”. Este lesne de înţeles că voinţa legiuitorului a fost ca revocarea să fie regula, care să se aplice de fiecare dată când cel condamnat nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, iar excepţia să fie numai situaţia când cel condamnat dovedeşte că nu a avut putinţa de a îndeplini acele obligaţii.

Din modul cum este redactat acest articol reiese clar faptul că sarcina probei revine intimatului, deci cel condamnat trebuie să dovedească imposibilitatea achitării despăgubirilor civile, nicidecum această sarcină a probei nu revine petentului, care, conform art. 84 Cod penal anterior, ar putea să rămână pur şi simplu pasiv, acestuia nu i se impune să facă nicio dovadă în cursul unui asemenea proces penal. 

Intimatul a reuşit să facă dovada că nu este angajat cu contract individual de muncă (f. 28), că nu deţine bunuri mobile şi imobile în proprietate (f. 36) şi că nu realizează venituri (f. 38), dar din ancheta socială (f. 21-22) reiese că intimatul, astfel cum el însuşi declară, realizează venituri neînsemnate şi sporadice, lucrând ocazional. 

 Din moment ce intimatul nu a făcut dovada că este inapt de muncă, dimpotrivă el însuşi a declarat că desfăşoară unele activităţi aducătoare de venituri, nimic nu justifică neîndeplinirea obligaţiilor civile de către acesta. Neputinţa efectivă a achitării acestor venituri s-ar fi dovedit numai dacă intimatul ar fi administrat probe din care să reiasă că este inapt de muncă, însă din moment ce intimatul recunoaşte că este apt de muncă şi că munceşte, este evident că el avea posibilitatea îndeplinirii obligaţiilor civile, însă nu a făcut-o.

 Cât timp intimatul este apt de muncă, chiar dacă din acte rezultă că nu are bunuri mobile şi imobile pe numele său şi că nu obţine venituri, el trebuia să depună toate diligenţele pentru a putea plăti despăgubirile civile.

Instanţa a reţinut deci că intimatul nu a făcut dovada în prezenta cauză cum că i-a fost cu neputinţă să plătească despăgubirile civile, din moment ce este apt de muncă. Chiar dacă intimatul este o persoană cu o situaţie materială precară, aşa cum pretinde, sentinţa penală prin care a fost condamnat a rămas definitivă la data de 11.03.2013, deci intimatul a avut la dispoziţie mai mult de un an în care, dacă ar fi fost de bună credinţă, ar fi achitat măcar o sumă infimă către petent, pentru a-şi exprima disponibilitatea în acest sens. Faptul că el nu a achitat nici măcar un leu către petent nu poate reprezenta decât rea credinţă, în opinia instanţei, iar această atitudine trebuie sancţionată conform legii.

De altfel, deşi susţine că trăieşte modest, intimatul nu este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu, ci îşi angajează apărător ales (f. 12), dovedind deci că nu este chiar lipsit de posibilităţi materiale.

Având în vedere că intimatul nu a făcut dovada în prezenta cauză că i-a fost cu neputinţă să plătească despăgubirile civile, el fiind apt de muncă, singura soluţie pe care instanţa o poate pronunţa este aceea de a dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, soluţia fiind impusă de art. 84 Cod penal anterior.

 Soluţia a rămas definitivă prin neexercitarea căii de atac.

Domenii speta