Servitute de trecere.

Potrivit art. 616 Cod civil, „proprietarul al cărui loc este înfundat,  care nu are nici o ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său”. Instanţa a constatat că reclamantul nu se află în ipoteza descrisă de textul de lege, în sensul în care acesta are o ieşire la calea publică, doar că aceasta este una pietonală.

Şi în situaţia în care s-ar admite că accesul pietonal este insuficient, dreptul de servitute poate fi instituit în măsura în care este găsită, potrivit art. 618 Cod civil,  varianta „ce ar pricinui o mai puţină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă”. În prezenta cauză, aşa cum s-a arătat anterior, crearea unui drept de servitute echivalează cu lipsirea în totalitate a pârâţilor de propria curte, respectiv de a avea posibilitatea garării propriului autoturism.

Codul civil: art. 616, art. 617 şi art. 618.

Prin sentinţa civilă nr. 5650 din 27 iunie 2013  pronunţată de Judecătoria  Târgu-Mureş s-a respins cererea formulată de reclamantul-parat C. L.,  în contradictoriu cu  pârâţii-reclamanti S. M., S. S.- S. si S. T. - K.; s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi S. M., S. S.- S. si S. T. - K. in contradictoriu cu reclamantul-pârât C. L., ca rămasă fără obiect.

Împotriva respectivei hotărâri a formulat recurs C. L., care a solicitat admiterea recursului şi modificarea în tot a hotărârii atacate, să se dispună instituirea în favoarea şi utilitatea imobilului situat în xxx şi în sarcina imobilului situat în xxx dreptul de servitute de trecere cu piciorul şi cu vehiculul pe o porţiune de 2 m. lăţime, pe toată lungimea parcelei de teren cu nr.top.129125, astfel cum această porţiune se va identifica printr-un raport de expertiză topografică, a se dispune notarea dreptului de servitute în C.F.Nr.129124 Tg.-Mureş, nr.top.129124 şi C.F.Nr.129125 Tg.-Mureş, obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din 10 aprilie 2014 s-a pus în discuţie recalificarea căii de atac a recursului în cea a apelului, având în vedere obiectul cauzei şi s-a recalificat calea de atac în apel.

Prin Decizia civilă nr. 168 din 17.04.2014, Tribunalul Mureş a respins apelul declarat de apelantul C. L..

Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul  a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureş la data de 13.07.2012, reclamantul - pârât C. L. a chemat în judecată pe pârâţii - reclamanţi S. M., S. S.- S. şi S. T. - K., şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să se dispună instituirea în favoarea şi utilitatea imobilului situat în Xxx şi în sarcina imobilului situat în Xxx dreptul de servitute de trecere cu piciorul şi cu vehiculul pe o porţiune de 2 m. lăţime, pe toată lungimea parcelei de teren cu nr.top.129125, astfel cum această porţiune se va identifica printr-un raport de expertiză topografică, a se dispune notarea dreptului de servitute în C.F.Nr.129124 Tg.-Mureş, nr.top.129124 şi C.F.Nr.129125 Tg.-Mureş, în caz de opoziţie a pârâţilor la admiterea acţiunii, a solicitat obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâţii-reclamanţi au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională la cererea de chemare în judecată, prin care au solicitat respingerea cererii ca nefondată şi, prin cererea reconvenţională au solicitat ca în cazul în care instanţa s-a admis acţiunea reclamantului,  acesta să fie obligat la despăgubiri lunare in cuantum de 100 euro.

Instanţa de apel a reţinut că art. 616 Cod civil reglementează dreptul proprietarului unui loc care nu are nici o ieşire la calea publică, de a reclama o trecere pe fondul vecinului sau, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporţie cu paguba ce i s-ar ocaziona.

În conformitate cu art. 617 si art. 618 Cod civil, trecerea trebuie făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca să iasă la drum, însă trebuie ales locul ce ar pricinui cea mai redusă pagubă pentru proprietarul fondului aservit.

Aşa cum prevede art. 616 Codul Civil, prin loc înfundat se înţelege acel fond care nu are nici o ieşire la calea publică. Practica judiciară a lărgit însă noţiunea de loc înfundat, statuând că art. 616 Codul Civil se referă nu numai la imposibilitatea absolută de a ieşi la calea publică, ci şi la acele situaţii în care, deşi există o astfel de ieşire, ea prezintă inconveniente grave sau poate fi periculoasă pentru proprietarul fondului dominant. Mai trebuie reţinut că, pentru a da naştere la un drept de trecere, lipsa ieşirii la calea publică trebuie să fie străină de conduita proprietarului locului înfundat.

Din actele de la dosar şi din susţinerile părţilor, necombătute de apelant, situaţia actuală este rezultatul unei ieşiri din indiviziune astfel cum rezultă din actul notarial nr.1051 din 23.11.2010, extrasul CF nr.129125 Tg.Mureş şi reţinerile din raportul de expertiză. Acest partaj s-a efectuat fără instituirea unei servituţi de trecere.

Ca urmare, prin sistarea indiviziunii, care este rezultatul voinţei părţilor, a convenţiei de partaj întocmite de aceştia  reieşea fără dubiu crearea unui loc înfundat, sau cel puţin cu un acces pietonal mai greoi şi un acces imposibil cu vehicule. Faţă de acestea este evident că părţile au acceptat la momentul încheierii convenţiei de partaj crearea unui loc înfundat sau cel puţin a unei parcele cu un acces mai greoi.

Tribunalul a apreciat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 616 Cod civil, stabilind că înfundarea locului este rezultatul neprevederii coproprietarilor, care au înţeles să sisteze indiviziunea într-o modalitate care a dus la crearea unui acces greoi în curtea imobilului. De altfel, în acelaşi sens s-a pronunţat chiar practica judiciară invocată de apelant, a se vedea de exemplu Decizia nr. 2283/R din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj şi Decizia nr. 252 din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova.

De altfel, nici nu ar exista posibilitatea instituirii unei servituţi de trecere atâta timp cât din pozele depuse la dosar f.31-33, dosar primă instanţă şi din raportul de expertiză în specialitatea topografie reiese că nu există o curte a reclamantului aptă de a permite accesul auto, iar staţionarea autoturismelor în curtea pârâţilor ar face imposibilă folosirea de către pârâţi a propriei proprietăţi. Susţinerile că serviciile de urgenţă nu ar avea acces aste neconformă realităţii deoarece în caz de necesitate, conform prevederilor legale, este permisă pătrunderea autoturismelor aparţinând serviciilor de urgenţă pe orice proprietate.

În consecinţă, neexistând o altă stare de fapt decât cea reţinută în mod legal de prima instanţă, Tribunalul s-a pronunţat în sensul arătat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea căii de atac, modificarea în tot a deciziei atacate şi a sentinţei civile pronunţate de judecătoria Tg. Mureş şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În drept, recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 7şi 8 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate recurentul a arătat următoarele:

Instanţele au apreciat greşit faptul că lipsa de ieşire la calea publică este rezultatul voinţei reclamantului.

Prin actul de ieşire din indiviziune reclamantul a avut doar reprezentarea evidenţierii în CF diferite şi împrejurarea că fiecare din cele două imobile rezultate în urma dezmembrării vor avea cale separată de acces. Mai mult, prin declaraţia autentificată sub nr. 1052 din 23.10.2012 pârâţii au consimţit asupra dreptului reclamantului de a avea acces la conductele de utilităţi aflate în curtea imobilului asupra căruia se doreşte instituirea servituţii.

În ceea ce priveşte obiectul acţiunii, în opinia recurentului, instanţele au făcut aprecieri greşite, schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al cererii  în sensul în care s-a cerut instituirea dreptului de trecere cu autoturismul şi nicidecum staţionarea autoturismului în curtea pârâţilor. 

Intimaţii pârâţi nu au formulat întâmpinare.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În primul rând, situaţia actuală a imobilului proprietatea reclamantului este consecinţa încheierii de către acesta împreună cu pârâţii a actului notarial de dezmembrare şi ieşire din indiviziune nr. 1051/23.11.2010.

Actul autentic a fost precedat de întocmirea unei documentaţii cadastrale de dezmembrare avizată de OCPI sub nr. 57491/2010.

Din această perspectivă susţinerile recurentului reclamant nu pot fi primite în sensul în care între părţi nu a fost încheiat doar un document notarial din care nu a avut reprezentarea imposibilităţii de acces cu mijloace auto, ci s-a întocmit şi o lucrare cadastrală din conţinutul căreia rezultă, în reprezentare grafică, întinderea şi amplasamentul fiecăruia din cele două imobile dezmembrate, precum şi căile de acces. 

Întocmirea declaraţiei autentice privind accesul la reţele de utilităţi nu face altceva decât să confirme înţelegerea explicită pe care părţile au avut-o la momentul dezmembrării privind curtea  pârâţilor şi accesul reclamantului doar la utilităţile din această curte.

În al doilea rând, chiar dacă s-ar face abstracţie de situaţia astfel creată, acţiunea reclamantului nu poate fi admisă.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că suprafaţa de teren aferentă curţii pârâţilor are o lăţime de 2.90 metri, astfel că formarea a două căi de acces este imposibilă întrucât ar îngrădi accesul ambilor proprietari.

În opinia recurentului „trecerea” reclamantului cu autoturismul prin curtea  pârâţilor nu le îngrădeşte acestora dreptul de proprietate.

Această susţinere este contrazisă atât de lucrarea de specialitate efectuată în cauză cât şi de planşele foto aflate la dosar. Din schiţa grafică întocmită de expert şi planşele foto rezultă că, în fapt, curtea prin care se doreşte crearea unei servituţi are forma unui culoar cu o lăţime de 2.90 metri, având atât în stânga cât şi în dreapta ziduri, culoar pe care nu se pot afla două autoturisme în mod simultan.

Potrivit art. 616 Cod civil, „proprietarul al cărui loc este înfundat,  care nu are nici o ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său”. Instanţa a constatat că reclamantul nu se află în ipoteza descrisă de textul de lege, în sensul în care acesta are o ieşire la calea publică, doar că aceasta este una pietonală.

Şi în situaţia în care s-ar admite că accesul pietonal este insuficient, dreptul de servitute poate fi instituit în măsura în care este găsită, potrivit art. 618 Cod civil,  varianta „ce ar pricinui o mai puţină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă”. În prezenta cauză, aşa cum s-a arătat anterior, crearea unui drept de servitute echivalează cu lipsirea în totalitate a pârâţilor de propria curte, respectiv de a avea posibilitatea garării propriului autoturism.

Nu sunt întemeiate susţinerile recurentului potrivit cărora instanţele au schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al cererii de chemare în judecată, considerând că obiectul cererii  l-ar reprezenta dreptul de a staţiona în curtea reclamantului. Dată fiind configuraţia curţilor celor două imobile, în situaţia actuală, accesul cu mijloace auto a reclamantului s-ar putea face doar până la poarta ce separă curţile. Din planşele foto depuse la dosar rezultă că reclamantul nu poate pătrunde pe proprietatea sa cu autoturismul întrucât dimensiunile spaţiului liber al curţii  nu permit acest lucru.

Astfel fiind, instanţa de recurs a conchis că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 Cod procedură civilă, hotărârea pronunţată de tribunal fiind legală sub aspectele invocate de recurent şi analizate de instanţa de recurs.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat.

Domenii speta

Spete similare