Achiziţii publice. Decizie c.n.s.c. de soluţionare a contestaţiei pentru lipsa calităţii procesual active a societăţii petiţionare

Decizie 4945/R din 22.08.2013


Constatând că în mod greşit contestaţia a fost dezlegată în baza unei excepţii, instanţa reţine cauza spre rejudecare pe fond.

•O.U.G. nr. 34/2006 rep. – art. 431;

- art. 285 alin. 2;

•H.G. nr. 925/2006 – art. 84 şi art. 78.

Calitatea procesual activă trebuie să subziste pe tot parcursul demersului judiciar iniţiat de parte şi trebuie analizată prin prisma tuturor acţiunilor şi a intenţiei părţii respective.

Refuzul părţii de a-şi prelungi garanţia de participare şi perioada de valabilitate a ofertei, nu echivalează cu renunţarea la calitatea de ofertant în cadrul procedurii de atribuire şi pierderea interesului actual câtă vreme contestatoarea a depus garanţie bancară care acoperă întreaga perioadă vizată şi a înţeles să conteste actul procedural prin care i s-a adus la cunoştinţă faptul că nu a câştigat licitaţia. În plus, în dosar se află adresa de răspuns a contestatoarei din care rezultă că aceasta a solicitat eliberarea unei noi scrisori de garanţie bancară, urmând să depună documentul. Toate aceste aspecte exclud lipsa de interes a contestatoarei şi lipsa calităţii procesual active bazată pe aspectele legate de scrisoarea de garanţie bancară.

Deliberând, constată că prin Decizia nr. 1728/C1/1955 din 8.6.2012, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a hotărât: respingerea contestaţiei formulate de SC S. G. SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă SNGN R. SA, ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, cu admiterea concomitentă a cererii de intervenție formulate de SC U. G. SA, dispunându-se, în consecință, continuarea procedurii.

Pentru a decide astfel, Consiliul a reţinut, în esenţă, că autoritatea contractantă a organizat procedura de atribuire a acordului cadru de furnizare, prin „licitaţie deschisă", având ca obiect „SISTEM DE MONITORIZARE GPS", cod CPV 38112100-4, elaborând, în acest sens, documentaţia de atribuire aferentă şi publicând, în SEAP, anunţul de participare nr. 141143/ 14.12.2012. S-a mai reţinut că, după şedinţa de deschidere a ofertelor, etapa de evaluare a ofertelor, întocmirea Raportul procedurii nr. 4358/28.03.2013 şi soluţionarea a două contestaţii de către CNSC, autoritatea contractantă a emis Raportul procedurii nr. 8067/10.6.2013 potrivit căruia ofertele SC S. G.SRL şi SC U. G. SA au fost desemnate admisibile, oferta SC U. G. SA fiind desemnată câştigătoare a procedurii, ca urmare a criteriului de atribuire stabilit – preţul cel mai scăzut.

Consiliul a reţinut că în data de 10.6.2013 autoritatea contractantă i-a solicitat ofertantului SC S. G.SRL acceptul de a prelungi valabilitatea ofertelor cu 30 de zile, solicitare la care aceasta nu a dat curs, aşa cum reiese atât din documentele depuse la dosarul cauzei, cât şi din susţinerile părţilor. S-a observat că potrivit scrisorii de garanţie bancară nr. 1560/15967 emisă de V. R. SA pentru S. G.SA, valabilitatea acesteia este până la data de 14.06.2013, astfel că, la momentul depunerii contestaţiei, respectiv 17.6.2013, SC S. G.SRL nu mai deţinea o ofertă valabilă.

Consiliul a mai observat că, chiar dacă motivul care a stat la baza acestei solicitări de prelungire a valabilităţii ofertei, nu poate fi imputat ofertantului contestator, perioada de evaluare a ofertelor cade exclusiv în sarcina comisiei de evaluare, în această situaţie ofertanţii, în funcţie de interesele lor, având posibilitatea menţinerii sau renunţări la calitatea de ofertant. S-a concluzionat că societatea contestatoare, prin neprelungirea garanţiei de participare şi a perioadei de valabilitate a ofertei, şi-a manifestat unilateral intenţia de a renunţa la calitatea sa de ofertant în cadrul procedurii de atribuire având în vedere dispozițiile art. 431 din O.U.G. nr. 34/2006 coroborat cu art. 84 din H.G. nr 925/2006 privind obligaţia constituirii garanţiei de participare.

CNSC a apreciat că, în condiţiile în care a refuzat să îşi prelungească valabilitatea ofertei şi a garanţiei de participare asociat ei, refuz care echivalează, practic, cu o abandonare a competiţiei şi cu retragere a ofertei, întrucât o ofertă care nu mai este valabilă şi care nu mai este însoţită şi acoperită de garanţia de participare corespunzătoare, trebuie exclusă de la licitaţie, abordare se regăseşte şi în practica judiciară, fiind exemplificate în acest sens Decizia civilă nr. 2423 din 26 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal și Decizia civilă nr. 1658 din 22 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia contencios administrativ şi fiscal.

CNSC a stabilit că prin neprelungirea garanţiei sale, la solicitarea expresă a autorităţii contractante, contestatoarea SC S. G.SRL doreşte să evite riscul de a-i fi reţinută o parte din garanţie în eventualitatea respingerii ofertei sale de către Consiliu, comportament care nu poate fi tolerat, dovedind că, în realitate, nu este interesată de conservarea şanselor sale de câştigare, ci de blocarea activității autorității contractante.

S-a constatat că societatea contestatoare a devenit un terţ faţă de licitaţia la care a participat, nemaiavând o ofertă valabilă juridic, astfel că nu mai suferă sau riscă să sufere un prejudiciu, la acest moment, ca o consecinţă a actului autorităţii contractante de respingere a ofertei sale, aspect care echivalează cu nejustificarea unui interes actual.

Împotriva Deciziei nr. 2280/239/C10/2509 din 28.06.2013 a formulat plângere ofertanta SC S. G.SRL, solicitând (1) anularea Deciziei, (2) anularea Comunicării nr 8088 din 10 iunie 2013 a rezultatului aplicării procedurii de atribuire a acordului cadru pentru Licitaţie deschisă organizată pentru atribuirea acordului cadru de achiziţie publica având ca obiect: "Sistem de monitorizare GPS" - Cod CPV 38112100 emisă de către autoritatea contractantă, (3) anularea Raportului procedurii nr. 8067/10.06.2013 în baza căruia s-a transmis Comunicarea nr. 8088 din 10 iunie 2013 a rezultatului aplicării procedurii de atribuire, (4) obligarea Autorităţii Contractante la reluarea procedurilor pentru adjudecare a Contractului "Sistem de monitorizare GPS" - Cod CPV 38112100 din etapa reevaluării ofertelor conform cerinţelor prevăzute la punctele 3.1.9. si 3.7.1.din Caietul de sarcini, (5) sancţionarea conducătorului Autorității Contractante conform prevederilor art. 294 din OUG nr. 34/2006, (6) suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea plângerii.

În susținerea plângerii, s-a arătat că Autoritatea Contractantă, încălcând Decizia nr. 1370/C11/1221/7239/19.04.2013, prin care CNSC a obligat-o ca, în termen de 10 zile de la comunicarea Deciziei să procedeze la reevaluarea ofertelor SAS și UTI, a comunicat rezultatul procedurii de reevaluare abia peste 1 lună și jumătate, timp în care nu s-a solicitat prelungirea ofertei – abia în data de 10 iunie 2013, cu 4 zile înainte de expirarea ofertei SAS și în aceeaşi zi când s-a comunicat soluția respingerii ofertei, Autoritatea Contractantă a solicitat prelungirea ofertei. Petiționara a subliniat că la data de 10.06.2013, ora 12:08, când i s-a comunicat soluția de respingere a ofertei ca necâștigătoare s-a născut, practic, dreptul său de a contesta, moment la care oferta era valabilă, conform Scrisorii de garanție nr.1560/15967 si Adresei nr. 74089/12.04.2013. Petiționara a considerat că dreptul său la acțiune nu se putea stinge decât prin prescripție, astfel că, în condițiile în care avea calitatea de ofertant la data nașterii dreptului la contestație, contestația nu putea fi respinsă.

Potrivit petiționarei, în cuprinsul Deciziei atacate, CNSC acuză, în mod direct si neargumentat legal, că „SC S. G.SRL doreşte să evite riscul de a-i fi reținută o parte din aceasta garantie în eventualitatea respingerii ofertei sale de către Consiliu", fără a ține cont de demersurile pe care le-a efectuat în sensul prelungirii garanţiei, conform celor spuse în adresa înaintată Consiliului. S-a menționat că în mod greșit interpretează Consiliul intenţia petiționarei, susţinând că a refuzat să prelungească valabilitatea ofertei, când de fapt, însăși Autoritatea a creat cu buna știință, în mod discriminatoriu, o situaţie confuză cu privire la valabilitatea ofertei, iar din formularea contestației și efectuarea demersurilor în vederea prelungirii scrisorii de garanție reieșea intenția clară de a continua procedura și interesul în promovarea dreptului la acţiune pentru îndreptarea prejudiciului suferit. În fine, legat de chestiunea respingerii contestației pentru lipsa calității procesuale active, petiționara a mai precizat că V. R. SA a emis, la data de 26.06.2013, Scrisoare de Garanţie Bancară nr. 1560/16169 pentru participare cu oferta la procedura de atribuire, valabilă de la data de 14.06.2013 până la data de 14.07.2013.

Pe fondul cauzei, s-a argumentat că Autoritatea Contractantă a încălcat art. 78 din HG nr. 925/2006 și principiul tratamentului egal prevăzut de art. 201 alin. 2 din OUG nr 34/2006, refuzând să solicite clarificări în cadrul procedurii de reevaluare a ofertei SC U. G. SA în ceea ce priveşte funcţionarea echipamentului de identificare şofer si deconectarea sistemului de monitorizare în timpul mersului vehiculului sau lipsa unei componente a sistemului de monitorizare - bateria de back-up. S-a reținut că în temeiul art.36 alin. 2 lit. a din HG nr. 925/2006, oferta SC U. G. SA trebuia să fie respinsă ca neconformă, deoarece nu respectă cerinţele pct. 3.19 și 3.7.1 din caietul de sarcini. Petiționara a arătat că, în cadrul testării efectuate de Autoritatea Contractantă, la întoarcerea de pe traseul efectuat de către autovehiculul pe care U. G. SA a instalat produsul ofertat, reprezentanţii S. G.au auzit şoferul ce a condus autovehiculul pe care se afla instalat soluţia de monitorizare U. G. SA spunând faptul că în timpul mersului s-a confruntat cu blocarea repetată a sistemului de identificare şofer pe care soluţia tehnică trebuia să îl conţină – mai exact, identificatorul de şofer a funcţionat cu deficiențe și dispozitivul de avertizare sonoră prin care şoferul este anunţat că trebuie să se reautentifice, s-a repornit de mai multe ori în timpul testului, deși este prevăzută o singura procedura de autentificare, la pornirea motorului, incident care nu a fost negat de reprezentanţii U. G. SA.

Petiționara a subliniat că cele două neregularități, deconectarea si funcţionarea defectuoasă a sistemului de monitorizare, nu permit reconstituirea fidelă și corectă a activităţii vehiculului, din cauza că traseul este denaturat. În acest mod, potrivit petiționarei, nu s-a ținut de sesizările cu privire la neîncadrarea ofertei societăţii U. G. SA în prevederile Caietului de sarcini, Autoritatea Contractantă încălcând cu bună ştiință prevederile art. 280 din OUG nr.34/2006 cu privire la obligativitatea Deciziei CNSC si ale art.78 din HG nr.925/2006 cu privire la obligaţia solicitării de clarificări.

Petiționara a considerat că, depășindu-și competențele legale, Autoritatea Contractantă opinează și asupra cauzei blocării soluţiei de monitorizare, preluând, în mod integral și fără nici o cenzură, susţinerile ofertantului UTI și apreciind că aspectele tehnice ale disfuncțiilor constatate nu fac obiectul Caietului de sarcini.

Autoritatea Contractantă a solicitat prin Întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în data de 25.7.2013 (f. 38-42) respingerea plângerii și menținerea soluției pronunțate de Consiliu. Legat de lipsa calității procesuale active a petiționarei, în procedura urmată în fața Consiliului, s-a arătat că la momentul depunerii contestaţiei la CNSC, respectiv 17.06.2013, SC S. G.SRL nu mai deţinea o ofertă valabilă: valabilitatea ofertei era până în 12.6.2013, iar valabilitatea scrisorii de garanţie era până în 14.6.2013, în timp ce demersurile pentru prelungirea duratei garanţiei de participare au fost făcute ulterior expirării acesteia și doar după solicitarea CNSC-ului, prelungire care nu a fost adusă la cunoştinţa autorităţii contractante decât prin depunerea plângerii la Curtea de Apel Mureş.

Intimata a menționat că este adevărat că nu poate fi imputat ofertantului contestator expirarea garanției, însă aceasta, prin neprelungirea garanţiei de participare şi perioadei de valabilitate a ofertei, şi-a manifestat unilateral intenţia de a renunţa la calitatea sa de ofertant în cadrul procedurii de atribuire având în vedere faptul că potrivit art. 431 din O.U.G. nr. 34/2006 coroborat cu art. 84 din H.G. nr. 925/2006 legiuitorul a stabilit în sarcina autorităţii contractante obligaţia constituirii garanţiei de participare în scopul de a se proteja de riscul unui eventual comportament necorespunzător al ofertanţilor pe întreaga perioadă derulată până la încheierea contractului. S-a opinat că este exclusă condiţia existenţei unui interes actual şi direct şi, totodată, a cauzării unui prejudiciu ca urmare a unui act al autorităţii contractante, din moment ce contractul nu putea fi atribuit petentei, elemente care duc la concluzia conform căreia, în lipsa întrunirii celor două cerinţe cumulative, a interesului direct şi a existenţei unui prejudiciu, contestatoarea nu avea calitate procesuală activă în formularea unei contestaţii.

Legat de fondul cauzei s-a precizat că în temeiul prevederilor art 78 din HG 925/2006 stabilirea clarificărilor care se vor solicita în cadrul procedurii este a comisiei de evaluare si nu a ofertanţilor. S-a mai menționat că în urma testului efectuat la sediul autorităţii contractante s-a constatat că ambele firme ofertante corespund cerinţelor din caietul de sarcini și respectă punctele 3.1.9 si 3.7.1 din acesta, invocate de petenta, adică poziţiile transmise de ambele dispozitive erau vizibile în timp real în rapoarte, cu respectarea parametrilor minimali solicitaţi si ambele software-uri de monitorizare afişau sub formă de tabel cele solicitate prin caietul de sarcini. Potrivit intimatei, faptul că soluţia de monitorizare s-a blocat în timpul mersului este o problemă de instalare, respectiv exploatare, despre care reprezentantul SC U. G. SA a susţinut că este o chestiune remediabilă și care se datorează instalării dispozitivului într-un timp foarte scurt, iar analiza acestui aspect al blocajului soluţiei de monitorizare în timpul mersului excede cerinţelor autorităţii contractante din documentaţia de atribuire, nefiind prevăzuta nicio cerinţa în acest sens în documentaţia de atribuire.

Prin Întâmpinarea formulată (f. 43-48), intimata U. G. SA a solicitat respingerea plângerii și menținerea Deciziei nr. 2280/239/C10/2509/28.6.2013 adoptate de Consiliul National de Soluţionare a Contestaţiilor.

Intimata a susținut că petenta nu a depus niciun document din care să reiasă demersurile de prelungire a ofertei, iar copia scrisorii de garanţie bancară nr. 1560/16169 emisă de V. R. SA, depusă de petenta la dosarul cauzei, are ca data de emitere 26.06.2013, cu două zile înainte ca CNSC să se pronunţe asupra contestaţiei formulate de S. G.SRL. Intimata a arătat că la data introducerii contestaţiei la CNSC (17.6.2013), S. G.SRL nu mai deţinea o scrisoare de garanţie valabilă în vederea participării la procedura de achiziţie, cu toate că o scrisoare de garanţie bancară de participare la o procedură de achiziţie publică, se poate obţine de pe o zi pe alta în condiţiile în care situaţia financiară a solicitantului este solidă și permite emiterea unei asemenea scrisori.

Cu privire la fondul cauzei, intimata a menționat că se impune a se observa faptul că din oferta tehnică transmisă de U. G. SA reiese că toate cerinţele din caietul de sarcini privitoare la funcționarea echipamentului de identificare șofer sunt îndeplinite de sistemul ofertat de SC U. G. SA, după cum este scris și la pagina 5 din oferta tehnică transmisă. Legat de chestiunea lipsei unei componente a sistemului de monitorizare – bateria de back-

up – , s-a opinat că din pagina 6 ofertei tehnice rezultă că toate cerințele caietului de sarcini sunt îndeplinite. Intimata a argumentat că nu poate fi vorba nici de nerespectarea cerinţelor din Caietul de sarcini, pct. 3.1.9, respectiv 3.7.1, din moment ce îndeplinirea cerinţelor în cauză reiese din paginile 3 și 7 din ofertă. Relativ la blocarea repetată a dispozitivului de avertizare sonoră, intimata a menționat că pe toata perioada desfăşurării testului funcţional realizat în data de 19.03.2013 la sediul autorităţii contractante dispozitivul de autentificare şofer și dispozitivul de avertizare sonoră cu ajutorul căruia şoferul este anunţat că trebuie să se autentifice pentru a putea porni vehiculul a funcţionat în parametrii optimi, neputându-se lua în considerare susţinerea contestatoarei că ar fi auzit şoferul care a condus autovehiculul spunând ca în timpul mersului s-a confruntat cu blocarea repetată a sistemului de identificare şofer pe care soluţia tehnica trebuia să-l conţină. S-a mai arătat că echipamentul a funcţionat în parametrii optimi (fără întreruperi) pe toată durata testării funcţionale, aspect care se poate observa din reproducerea fidelă a traseului urmat de vehicul în timpul testului. Intimata a mai menționat că în faza evaluării ofertelor, prezentarea soluţiei software si a rapoartelor emise de aplicaţie, în urma realizării testării funcţionale, s-a realizat separat în fata comisiei, fără ca celălalt ofertant să fie prezent, rezultatele testelor și respectarea caietului de sarcini nefiind cunoscute de către celălalt ofertant.

Examinând actele şi lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 283 alin. 3 din O.U.G. nr. 34/2006, Curtea de apel a reținut următoarele:

Curtea de apel a observat că, în procedura urmată în fața CNSC, contestația formulată de SC S. G.SRL nu a fost analizată pe fond, fiind respinsă pentru lipsa calității procesuale active a societății petiționare. Pentru a ajunge la această soluție, CNSC a avut în vedere faptul că refuzul SC S. G.SRL de a-și prelungi garanția de participare și perioada de valabilitate a ofertei echivalează cu o renunțare la calitatea sa de ofertant în cadrul procedurii de atribuire, la abandonarea licitației și pierderea interesului actual de a contesta actele procedurii, câtă vreme contractul nu ar putea fi atribuit contestatoarei. În plus, Consiliul a mai reținut și reaua-credință a contestatoarei, apreciind că neconsituirea garanției dovedește că ofertanta nu este interesată de conservarea șanselor de câștigare a contractului, prin prelungirea valabilității ofertei sale și a garanției aferente, ci de blocare a activității autorității contractante.

Cu alte cuvinte, CNSC și-a fundamentat, în fapt, soluția pe neconstituirea de către contestatoare a garanției de participare, împrejurare care ar dovedi, în mod nemijlocit, intenția de retragere a ofertei. Trebuie reținut însă că probele administrate în fața CNSC dovedesc o altă situație de fapt.

Astfel, prin adresa nr. 11984/2509-C10/21.6.2013 (filă nenumerotată din vol. 1/2 al dosarului CNSC) s-a solicitat de către CNSC depunerea de către contestatoare a documentului din care rezultă prelungirea ofertei și a garanției de participare. Prin răspunsul nr. 14804 din 21.6.2013 (filă nenumerotată din vol. 1/2 al dosarului CNSC) emis de contestatoare, s-a precizat că s-a solicitat eliberarea unei noi scrisori de garanție de către bancă, urmând ca acest document să fie depus în termen util. Aceeași poziție a fost reiterată de contestatoare și în Întâmpinarea la cererea de intervenție a SC U. G. SA și Punctul de vedere din 27.6.2013, formulate (file nenumerotate din vol. 1/2 al dosarului CNSC).

La data de 26.6.2013 a fost emisă de către SC V. R. SA Scrisoarea de Garanție Bancară nr. 1560/16169, cu termen de valabilitate de la 14.6.2013 până la data de 14.7.2013, scrisoare care a fost expediată la adresa CNSC anterior pronunţării Deciziei atacate. Prin urmare, premisa de fapt de la care pornește întregul raționament al CNSC nu este în concordanță cu realitatea, neputând sta la fundamentul unei concluzii temeinice.

Neîndoielnic, calitatea procesuală activă trebuie să subziste pe tot parcursul demersului judiciar inițiat de parte, condiție care a fost însă dovedită prin depunerea Garanției Bancare nr. 1560/16169 din 26.6.2013, care acoperă întreaga perioadă analizată. Cum contestatoarea a probat obținerea scrisorii de garanție bancară nu poate fi dedusă din nicio altă împrejurare intenția acesteia de a renunța la participarea în procedura de atribuire, concluzie care era, de altfel, contrazisă și în momentul anterior emiterii documentului bancar, câtă vreme contestatoarea a înțeles să conteste actul procedurii prin care i s-a adus la cunoștință faptul că nu a câștigat licitația urmată.

Cele două hotărâri judecătorești evocate în cuprinsul Deciziei emise de CNSC nu pot prezenta relevanță, din moment ce din practica judecătorească invocată rezultă că în cauzele respective nu s-a făcut deloc dovada prelungirii scrisorii de garanție de participare, în timp ce în speța dedusă judecății această probă a fost realizată de către contestatoare anterior pronunțării Deciziei de către CNSC.

Existând dovada analizată, considerentele vizând intenția de ocolire de către contestatoare a dispozițiilor art. 2781 alin. 1 din OUG nr. 34/2006 ori cele având ca obiect lipsa de interes a contestatoarei decurgând din imposibilitatea obținerii unui beneficiu juridic din calea contestației în lipsa unei oferte valabile, sunt nefondate, fiind clădite pe o premisă neadevărată.

În consecință, Curtea a reținut că se impune admiterea plângerii și desfiinţarea Deciziei nr. 2280/239 C10/2509 din 28.6.2013 și, față de dispozițiile art. 285 alin. 2 din OUG nr. 34/2006, în forma aplicabilă judecății prezentei cauze, constatând că contestația formulată de SC S. G.SRL a fost dezlegată în mod greșit în baza unei excepții procesuale, va reţine cauza spre judecare pe fond.

Analizând, în continuare, pe fond contestația exercitată de către SC S. G.SRL, Curtea a reţinut că petiționara aduce în discuție nesocotirea de către autoritatea contractantă a dispozițiilor art. 78 din HG nr. 925/2006 și a principiului tratamentului egal al ofertanților consacrat de art. 201 alin. 2 din OUG nr. 34/2006, în condițiile în care autoritatea nu a solicitat clarificări ofertantei SC U. G. SA cu privire la funcționarea echipamentului de identificare șofer și deconectarea sistemului de monitorizare în timpul mersului vehiculului ori lipsa bateriei back-up, deși acest lucru s-a solicitat expres de contestatoare prin adresa din data de 25.4.2013.

Curtea de apel a observat că potrivit art. 78 din HG nr. 925/2006, invocat de petiționară, „Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea clarificărilor. Comunicarea transmisă în acest sens către ofertant trebuie să fie clară, precisă şi să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare.”

Textul citat consacră obligația comisiei de evaluare din cadrul autorității contractante de a solicita clarificări și completări ofertanților în măsura în care acestea sunt necesare pentru a putea fi evaluate ofertele formulate. Obligația subzistă în situațiile în care clarificările sau completările sunt necesare „pentru evaluarea fiecărei oferte”, astfel că, în cazul în care comisia apreciază că oferta dispune de toate elementele necesare pentru a se putea stabili dacă este acceptabilă, conformă și poate fi evaluată, nu are relevanță poziția unui alt participant cu privire la același aspect. Dreptul de apreciere cu privire la eventuale clarificări ori completări necesare aparține comisiei, ceilalți participanți neputând contesta modul în care a fost exercitat acest drept al autorității, mai ales că în speță este vorba de aspectele ale propunerii tehnice, iar potrivit art. 274 alin. 3 din OUG nr. 34/2006, ofertanții nu au acces nici în faza judecării contestației la a propunerilor tehnice ale celorlalţi ofertanţi la procedura de atribuire, în lipsa unui acord scris al respectivilor ofertanţi.

Nesolicitarea unor clarificări ar putea fi contestată numai în situația în care prin modul în care s-a procedat s-a adus atingere principiilor esențiale care stau la baza procedurii de atribuire, prevăzute de art. 2 alin. 2 din OUG nr. 34/2006. Curtea nu a putut însă reține în cauză nesocotirea acestor principii, și în special, a cerinței tratamentului egal, în condițiile în care ofertanții participanți la procedura de față au fost supuși acelorași criterii de evaluare. În același timp, în concret, s-ar fi putut vorbi de o încălcare a acestui principiu în ipoteza în care în cazul existenței acelorași neregularități, oferta contestatoarei ar fi fost evaluată în mod diferit (respins ca inacceptabil sau neconform) față de cel al concurentului direct.

În cauză însă autoritatea contractantă a considerat că nu sunt necesare alte lămuriri sub aspectul caracterului conform al ofertei SC U. G. SA, iar dovezile depuse la dosar în susținerea acestei poziții infirmă argumentele petiționarei, care a arătat că oferta desemnată câștigătoare nu respectă cerințele art. 3.1.9. și art. 3.7.1. al Caietului de sarcini. Conform art. 3.1.9 „Poziţiile transmise de dispozitiv să fie vizibile în timp real și în rapoarte cu următorii parametrii minimali: adresa (pentru locaţiile cartografiate pe hărţile puse la dispoziţie), distanta parcursă, viteză", iar potrivit art. 3.7.1. „Software-ul de monitorizare prin GPS trebuie să afişeze tabelar sub forma de raport detaliat al traseului cât și grafic pe hartă, adresa și viteza fiecărei poziţii, viteza medie între două poziţii consecutive cât și viteza medie a unui segment de drum dintre o pornire și o oprire, pe o perioadă de până la o lună pentru fiecare mijloc de transport".

Așa cum a menționat și petiționara, dacă sistemul de monitorizare a funcționat cu deficiențe în timpul testării se poate verifica din analiza rapoartelor legate de test. Or, din dovada depusă la SC U. G. SA (Anexa 1 la întâmpinarea acesteia) și din poziția autorității contractante, consemnată inclusiv în Raportul procedurii nr. 8067/10.6.2013, care a verificat rapoartele testelor rezultă, că și în cazul dispozitivului propus de SC U. G. SA pozițiile erau vizibile în rapoarte și ambele software-uri de monitorizare afișau sub formă de tabel cele solicitate prin caietul de sarcini.

Curtea a constatat că întreaga argumentație a petiționarei este bazată pe susținerea că în cadrul testării efectuate la sediul autorității contractante, reprezentanții societății au auzit de la șoferul autovehiculului pe care s-a montat sistemul de monitorizare ofertat de SC U. G. SA disfuncționalitățile arătate. Această simplă afirmație nu se reflectă în niciun mijloc de probă, și chiar dacă s-a recunoscut de autoritatea contractantă blocarea dispozitivului, din actele administrate nu reiese că ele ar fi afectat cerințele stabilite în documentația de atribuire.

În fine, nu poate fi reținută în cauză nerespectarea de către autoritatea contractantă a Deciziei nr. 1370/C11/1221/1239 din 19.4.2013 a CNSC, deoarece prin aceasta s-a dispus reevaluarea ofertei SC U. G. SA, fără vreo legătură cu neregulile invocate de către petiționată în prezentul litigiu. De altfel, nici petiționara nu a dezvoltat această susținere, nearătând în ce ar consta nesocotirea Deciziei pronunțate de CNSC.

În consecință, în urma rejudecării contestației, Curtea a reţinut caracterul nefondat al contestației, urmând să o respingă ca atare, menținând soluția din Decizia atacată vizând admiterea cererii de intervenție formulate de SC U. G. SA.