Plângere contravenţionala hg 984/2005

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul BIL şi pe intimata DIRECTIA SANITARA  VETERINARA SI PENTRU  SIGURANTA ALIMENTELOR A, având ca obiect - plângere contravenţionala HG 984/2005.

INSTANŢA

 Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 06.03.2014,  petentul BIL a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Direcţia Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor A, anularea procesului-verbal de contravenţie serie AG nr. 002514  încheiat la data de 20.02.2014.

În motivare, petentul a arătat că, în ziua de 22.02.2014, s-a deplasat împreună cu fratele său BM şi un consătean PS la târgul de animale din comuna Ş de unde a achiziţionat doi purcei. Acesta a precizat că nu cunoştea faptul că trebuie să deţină documente însoţitoare pentru animal şi că a presupus că dacă vânzătorului i s-a permis accesul în târg acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. La ieşirea din târg, a fost oprit de agenţii DSV A care i-au solicitat documentele animalelor.

Cu această ocazie, petentul le-a explicat agenţilor că nu deţine astfel de documente, că tocmai a achiziţionat animalele, fapt pentru care a mers şi l-a adus pe vânzător. Astfel, petentul a aflat că nici acesta nu avea asupra lui documentele însoţitoare, deşi conform art. 5 din Norma sanitar-veterinară privind condiţiile sanitar-veterinare de funcţionare a târgurilor de animale vii, pot avea acces în târguri numai animalele vii identificate şi înregistrate potrivit legii, însoţite de documentele sanitar-veterinare.

De asemenea, petentul a mai învederat instanţei că, în târgul respectiv, nu sunt puse anunţuri care să arate obligativitatea deţinerii acestor documente de către comercianţi, chiar dacă această practică ar fi necesară, în opinia petentului, întrucât în zonele rurale, sunt oameni care nu cunosc legislaţia în domeniu. Astfel, autorităţile şi administratorii târgurilor ar trebui să ia măsuri suplimentare de prevenire şi protejare a cetăţenilor.

Prezenţa vânzătorului de la care petentul a achiziţionat animalele denotă faptul că administratorul a încălcat legea şi că reprezentanţii DSV nu şi-au făcut datoria, deoarece nu i-au controlat pe comercianţi.

În opinia petentului, sancţiunea aplicată este exagerată în raport de fapta comisă şi de gravitatea acesteia. Agentul constatator ar fi putut să îi aplice un avertisment, mai ales că petentul este la prima abatere de acest gen, animalele erau cumpărate pentru sine, deci nu reprezentau un risc pentru altcineva, nu cunoştea legislaţia în domeniu, iar administratorul târgului nu i-a protejat interesele.

Totodată, petentul consideră că procesul-verbal este nul absolut, întrucât nu este menţionată data săvârşirii faptei ceea ce contravine dispoziţiile art. 17 din OG nr. 2/2001.

În drept, petentul a invocat dispoziţiile OG nr. 2/2001.

În probaţiune, acesta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri. În consecinţă, acesta a depus la dosar procesul-verbal contestat (fila 3)

Cererea a fost legal timbrată, dovada achitării taxei de timbru în valoare de 20 de lei fiind depusă la dosar (fila 10).

La data de 09.04.2014, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În fapt, aceasta a arătat că în data de 20.02.2014, o echipă de medici veterinari-inspectori  a efectuat un control  în târgul din comuna Ş. Cu această ocazie, petentul a fost depistat şi sancţionat contravenţional pentru faptul că nu a prezentat la control documentele de proveninţă a celor două suine. Animalele au fost aduse în târg şi scoase la vânzare, fără îndeplinirea condiţiilor legale de comercializare, respectiv fără a poseda formular de mişcare şi certificat sanitar – veterinar pentru suine vii. Or, conform art. 3 lit. a pct. 2 din HG nr. 894/2004 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitar veterinare, vânzarea sau înstrăinarea cu orice titlu, cumpărarea ori luarea în proprietate cu orice titlu a animalelor fără documentele prevăzute de legislaţia sanitară-veterinară constituie contravenţie şi se sancţionează conform art. 4 lit. a) pct. 3 din HG nr. 894/2004.

În ceea ce priveşte motivele invocate de petent, intimata a precizat că acestea sunt neîntemeiate, în partea introductivă a procesului-verbal fiind menţionate datele personale ale agentului constatator, data la care a constatat săvârşirea contravenţiei, faptele săvârşite de acesta. Astfel sunt îndeplinite dispoziţiile art. 17 din OG nr. 2/2001. Celelalte afirmaţii reprezintă, în opinia intimatei, o încercare de a induce în eroare instanţa de judecată.

În drept, petenta a invocat dispoziţiile OG nr. 2/2001, HG nr. 894/2004, OG nr. 42/2004.

În probaţiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

La data de 29.04.2014, petentul a depus răspuns la întâmpinare. Acesta a arătat că recunoaşte săvârşirea faptei, însă aceasta a fost determinată de neglijenţa şi indiferenţa organizatorului şi a angajaţilor târgului care au permis accesul unor persoane şi animale care nu îndeplineau condiţiile legale, neglijenţa organelor de control care nu au verificat comercianţii, ci pe cumpărătorii de bună-credinţă şi necunoaşterea legislaţiei în domeniu de către petent.

Totodată, din întâmpinarea depusă de intimată, reiese că petentul a fi fost vânzător, însă din formularea-procesului verbal rezultă că a fost cumpărător. De asemenea, acesta a susţinut că se impune anularea procesului-verbal pe motiv că nu a fost menţionată data săvârşirii faptei.

În subsidiar, petentul a solicitat înlocuirea sancţiunii aplicate cu avertismentul.

La termenul din 18.09.2014, instanţa a încuviinţat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 22.02.2014 a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiei serie AG nr.002514,  prin care s-a reţinut faptul că petentul, aflându-se în târgul de animale Ş, a achiziţionat două suine fără documentele prevăzute de legislaţia sanitar veterinară. Fapta constituie contravenţie potrivit art. 3 lit. a) pct. 2 din HG 984/2005, iar petentului i s-a aplicat o amendă contravenţională de 600 lei .

Instanţa constată că fapta imputată petentului este aceea de a cumpăra cele două animale, şi nu de a le pune în vânzare, întrucât modalitatea de formulare a procesului-verbal este ambiguă, în sensul că petentul a fost surprins în târgul animale vii cu doi porci la vânzare (cumpărare) fără documente legale. Având în vedere că procesul-verbal confirmă în parte varianta prezentată de petent, instanţa va reţine că situaţia de fapt este cea arătată de petent.

În privinţa legalităţii procesului-verbal, instanţa constată că acesta respectă toate condiţiile de formă prevăzute de art.17 din O.G. 2/2001 sub sancţiunea nulităţii absolute. Instanţa nu poate reţine motivul de nulitate invocat de petent, în sensul că în procesul – verbal nu este menţionată data săvârşirii faptei. Din cuprinsul acestuia, rezultă neîndoielnic că fapta a fost săvârşită la momentul încheierii procesului-verbal, respectiv 20.02.2014. Totodată, prezenţa petentului la momentul întocmirii acestuia confirmă faptul că data încheierii procesului-verbal este şi data constatării săvârşirii contravenţiei. De altfel, şi petentul a recunoscut că procesul-verbal a fost încheiat în momentul constatării comiterii faptei reţinute în sarcina sa.

În ceea ce priveşte condiţiile de fond ale procesului-verbal, instanţa constată că potrivit art. 21 din OG nr. 42/2004 aprobată prin Legea 215/2004, mişcarea internă, importul, tranzitul, exportul şi comerţul cu animale vii sunt supuse certificării astfel că animalele vii pentru a fi obiectul comerţului trebuie să fie însoţite de un certificat veterinar şi, după caz, de alte documente pentru atestarea îndeplinirii cerinţelor veterinare şi de conformitate. Fapta reţinută în sarcina sa a fost corect încadrată în dispoziţiile art. 3 lit. a) pct. 2 din H.G. nr. 984/2004 care stabileşte că reprezintă contravenţie cumpărarea ori luarea acestora în proprietate cu orice titlu, fără documentele prevăzute de legislaţia sanitară veterinară.

Cât priveşte legalitate sancţiunii aplicate, instanţa constată că potrivit aceluiaşi text de lege, fapta se pedepseşte cu amendă de la 600 de lei la 1200 lei astfel că sancţiunea aplicată petentului este legală.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că petentul a recunoscut că a cumpărat animalele fără a solicita documentele sanitar-veterinare, însă aceasta a indicat anumite motive care, în opinia acestuia, au determinat săvârşirea acestei faptei.

Faptul că nu îl cunoştea pe vânzător şi că acesta nu i-a predat aceste certificate nu îl exonerează de vină. De asemenea, nici o posibilă culpă a organizatorului târgului de animale nu conduce la o altă concluzie. Încălcarea normelor legale de o altă persoană nu are drept consecinţă înlăturarea răspunderii petentului.

În egală măsură, instanţa constată că petentul invocă drept cauză a săvârşirii contravenţiei faptul că nu cunoştea legislaţia în materie. Unul din principiile fundamentale de drept este acela că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii în favoarea sa (nemo censetur ignorare legem). Aplicabilitatea acestuia în sistemul de drept românesc rezultă chiar din art. 1 alin. 5 din Constituţie care reglementează obligaţia de a respecta legilor. Publicarea în Monitorul Oficial a legilor vizează tocmai acest aspect, întrucât, astfel, se aduc la cunoştinţa publicului normele care reglementează relaţiile sociale pentru ca pe viitor aceştia să poată să le respecte.

Prin urmare, instanţa constată că apărarea formulată de petent nu înlătură răspunderea contravenţională a acestuia.

Instanţa nu poate reţine nici susţinerea petentului referitoare la neglijenţa organelor de control. Tocmai faptul că acesta a fost sancţionat pentru încălcarea prevederilor legale care condiţionează cumpărarea animalelor şi a produselor animale de deţinerea certificatelor sanitar-veterinare demonstrează că acestea şi-au îndeplinit atribuţiile. Art. 3 lit. a) pct. 2 din HG 984/2005 sancţionează în egală măsură fapta de a vinde animale, fără a avea documentele însoţitoare şi fapta de a le cumpăra în aceleaşi condiţii. Astfel, nu se poate reţine că aceştia trebuiau să sancţioneze cu preponderenţă comercianţii.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franţa, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag şi Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţa, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011 pronunţată în cauza Ioan Pop c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat faptul că prezumţiile de fapt şi de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenţia neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenţia impune, însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenţie, este tocmai ca o anumită proporţie între acestea şi prezumţia de nevinovăţie instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ţine cont în analiza proporţionalităţii, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ şi, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franţei, 7 octombrie 1988, par. 28; Anghel c. României, par. 60).

Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza Neaţă c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Având în vedere aceste principii, instanţa constată că petentului i s-a acordat posibilitatea de a obţine administrarea unor probe din care să rezulte netemeinicia procesului-verbal de contravenţie. Cu toate acestea, petentul nu a reuşit să aducă nici măcar o probă prin care să înlăture prezumţia de legalitate şi temeinicie de care se bucură actul de constatare a contravenţiei.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii contravenţionale aplicate, în raport cu dispoziţiile art.21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, instanţa constată că sancţiunea constând în amendă contravenţională în cuantum de 600 lei nu este proporţională prin raportare la gradul de pericol social al faptei săvârşite. Fapta de a cumpăra două animale, în interes personal, fără a deţine certificate sanitar-veterinare, prezintă un grad de pericol social redus, iar aplicarea sancţiunii constând în avertisment este aptă pentru atingerea scopului legii contravenţionale. Totodată, instanţa va avea în vedere că petentul este la prima faptă de aceasta natură.

Chiar dacă sancţiunea aplicată petentului a fost stabilită în valoarea minimă prevăzută de lege, instanţa apreciază că aceasta nu corespunde cu pericolul social creat prin fapta reţinută în sarcina sa. Orice sancţiune juridică, inclusiv cea contravenţională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancţiunea amenzii. Sancţiunile juridice nu constituie mijloace de răzbunare a societăţii, ci de prevenire a săvârşirii faptelor ilicite şi de educare a persoanelor vinovate. Or, în cauză, instanţa apreciază că scopul sancţiunilor contravenţionale se realizează şi prin aplicarea unei măsuri de atenţionare a contravenientului fără aplicarea amenzii contravenţionale.

Faţă de aceste considerente, instanţa urmează să admită în parte plângerea formulată de petent şi să dispună înlocuirea amenzii in valoare de 600 lei, aplicată prin procesul-verbal anterior menţionat, cu sancţiunea avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul BIL, domiciliat în comuna M, judeţul A, în contradictoriu cu Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor A.

Înlocuieşte amenda contravenţională de 600 lei, aplicată prin procesul-verbal seria AG nr. 002514 din 20.07.2014, cu sancţiunea avertismentului.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Costeşti.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02.10.2014.

Domenii speta

Spete similare