Sentinta civila

Hotărâre 6518 din 19.11.2014


Dosar nr. 3927/1748/2014

ROMÂNIA

JUDECATORIA CORNETU

SENTINTA CIVILA NR.6518

ŞEDINŢA  PUBLICĂ DIN DATA DE  19.11.2014

INSTANTA CONSTITUITA  DIN:

PRESEDINTE:

GREFIER :

Pe rol  se afla solutionarea cauzei civile privind pe creditor F.R.  si pe debitor A., având ca obiect ordonanta de plata OUG 119/2007/art.1013 Cpc su.

Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 12.11.2014, fiind consemnate in încheierea de sedinta  de la acea data, ce face parte integranta din prezenta, cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 19.11.2014, cand in aceeasi compunere  a retinut urmatoarele.

INSTANŢA

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 18.07.2014, sub nr. de dosar 3927/1748/2014, creditoarea  F.R a solicitat în contradictoriu cu debitorul  A. emiterea unei ordonanţe de plată prin care să fie obligat acesta la plata sumei de 47559,99 lei, reprezentând debit principal si penalităţi de intârziere, cu cheltuieli de judecata.

În motivare, creditoarea a arătat că între aceasta şi debitor s-au desfăşurat relaţii comerciale, constând in livrarea unor mărfuri către aceasta din urma. Creanţa este certă, cuantumul preţului fiind cuprins în factura, lichidă, câtimea sa fiind determinată prin aceasta, şi exigibilă, obligaţia fiind ajunsă la termen.

În drept, creditoarea a invocat dispoziţiile art. 1013 si urm. C.Pr. Civ.

La  data de 23.09.2014, creditoarea si-a modificat cererea in sensul diminuării debitului solicitat la suma de 20.613,47 de lei, reprezentand penalităţi de intârziere, fata de imprejurarea ca debitorul a achitat debitul principal in cursul procesului.

În susţinerea cererii a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Debitorul nu a formulat întâmpinare.

Instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, reţine următoarele:

In fapt, intre creditoare şi debitor s-au desfăşurat relaţii comerciale constând în livrarea unor mărfuri, conform contractului de vanzare-cumparare nr. 81/13.05.2010

Pentru contravaloarea serviciilor prestate creditoarea a emis  o serie de facturi fiscale, insusite de deditor prin semnare, in valoare de 31.260,15 lei.

In cursului procesului debitorul a achitat suma de 31.260,15 lei.

Instanţa constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1013 alin. 1 C. Pr. Civ., conform căruia  procedura prevăzută de Titlul IX al C. Pr. Civ. se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte civile.

De asemenea, instanţa reţine că debitorul nu a formulat întâmpinare, desi a fost legal citat cu aceasta menţiune, iar, conform art. 1018 alin. 3 C. Pr. Civ., in cazul nedepunerii intampinarii, instanta poate considera aceasta ca o recunoastere a pretenţiilor creditorului, astfel ca debitorul nu mai poate contesta caracterul cert, lichid si exigibil al creantei. 

Totodată instanţa are in vedere si faptul ca debitorul a achitat  debitul principal, in cursul procesului, ceea ce echivalează cu o recunoaştere a  pretenţiilor creditorului.

In ceea ce priveste penalitatile de intarziere, instanta constata ca potrivit art. art. VIII din contractul de vanzare-cumparare nr. 81/13.05.2010, cumparatorul pentru orice intarziere in plata pretului  datoreaza penalitati de intarziere in cuamtum de 0,2 % zi si ca acesta este de drept in intarziere, conform art. IV din acelasi contract.

Pentru aceste motive va fi obliga debitorul la plata sumei  de 20.613,47 lei, calculata de la data scadentei si pana la data de 28.08.2014, cu titlu de penalitati de intarziere , conform calculului depus la dosar la fila 52.

Pentru acestea instanţa va admite cererea, asa cum a fost precizata, şi va ordona debitoarei ca în termen de 20 zile de la data comunicării prezentei hotărâri să achite creditoarei suma de 20.613,47  lei, cu titlu de penalitati de intarziere.

Cu privire la cheltuielile de judecata, instanta va avea in vedere prevederile art. 453 CPC, astfel ca va obliga debitorului la plata sumei de 2758,12 lei, reprezentand cheltuieli de judecata din care 2558,12 lei -onorariu avocat  (f. 61-62) şi 200 lei taxa juciciara de timbru (f.6) .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite cererea sa cum, a fost precizata in cauza privind pe creditor F. R., cu sediul in …………………………………si pe debitor A., cu sediul in ………………………………

Ordonă debitorului să plătească creditoarei, în termen de 20 de zile de la comunicarea hotărârii, suma de 20 613,47 lei, cu titlu de penalitati de intarziere.

Obligă debitorul să plătească creditoarei suma de 2758,12 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă pentru creditoare.

Cu drept de cerere în anulare, în 10 zile de la comunicare, pentru debitor.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.11.2014

PRESEDINTE GREFIER