Pretenţii

 Deliberând asupra cauzei civile de  faţă:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr.869/181/2013, la data de 23.12.2013, reclamanta SC C&C MH CON. SRL a chemat în judecată pe pârâta P  D. D  P.F.A, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata sumei de 37163,09 lei din care 4638,62 lei reprezentând contravaloare marfă neachitată şi 32524,67 lei reprezentând penalități de întârziere, actualizată până la data plăţii efective a debitului.

În motivare, reclamanta a precizat că în perioada 2009-2012, a furnizat pârâtei produse şi ambalaje, în valoare totală de 4638,62 lei,operaţiuni pentru care au fost emise facturile nr. 113393/19.08.2009, 147303/25.09.2010, 147304/25.09.2010, 153861/20.11.2010, 160476/02.02.2011, 163431/09.03.2011, 164265/16.03.2011, 164266/16.03.2011, 164267/16.03.2011, 167634/20.04.2011, 174800/22.06.2011, 174901/22.06.2011, 182078/24.08.2011, 202058/11.04.2012, produse care au fost ridicate integral de pârâtă, aceasta nerespectând termenul de plată şi 32524,67 lei reprezentând penalităţile de întârziere aferente facturilor enumerate mai sus şi calculate până la data de 21.02.2013.

De asemenea, a arătat reclamanta că, pârâta a acceptat la plată facturile, semnând şi aplicând ştampila pe facturi,  acesta urmând să achite un debit în cuantum de 37163,09 lei.

Cu privire la penalităţile de întârziere, a arătat reclamanta că, acestea au fost calculate începând cu data emiterii lor şi până la data de 14.10.2013, cu procent de 1% pentru fiecare zi întârziere, rezultând suma totală de 37163,09  lei, suma pe care creditoarea a încercat să o recupereze pe cale amiabilă, fiind întocmit în acest sens, procesul-verbal de mediere nr.440/19.09.2013.

Concluzionează reclamanta că, creanţa este certă, cuantumul fiind precis determinat potrivit facturilor comunicate debitoarei, lichidă, în sensul ca este exprimată în bani, determinată, potrivit facturilor emise şi acceptate de debitoare prin semnarea acestora şi exigibilă , fiind datorată de la scadenţă până la stingerea datoriei.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar proces-verbal nr. P440/19.09.2013, invitaţie la mediere, confirmări de primire,  notificare, facturile nr. 0202058/11.04.2012, 0182078/24.08.2011, 0174901/22.06.2011, 0174800/22.06.2011, 0167634/20.04.2011, 0164267/16.03.2011, 0164266/16.03.2011, 0164265/16.03.2011, 0163431/09.03.2011, 0160476/02.02.2011, 0153861/20.11.2010, 0147304/25.09.2010, 0147303/25.09.2010, 0113393/19.08.2009, confirmare de primire, sentinţa nr.487/2013 din 09.09.2013 a Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal şi note de şedinţă  însoţite de un set de înscrisuri ( filele 58-77).

În drept au fost invocate disp. art.1169,1170 coroborate cu art.1470,1475,1521 şi 1523 din Cod civil, rap. la art.194 Cpc.

La data de 14.01.2014, pârâta I.I. P. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii şi a invocat excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune pentru sumele menţionate în facturile nr.0113393/19.08.2009, nr.0147303/25.09.2010 şi nr.0147304/23.09.2010, deoarece s-a împlinit termenul general de prescripţie extinctivă de 3 ani prev. de  Decretul nr.167/1958.

A arătat pârâta că, nu a avut cunoştinţă despre existenţa facturilor până la momentul în care a fost chemată în judecată, susţinând că facturile nu au fost semnate de vreun reprezentat al pârâtei.

În apărare, pârâta a depus la dosar copii după chitanţele nr. 116378 / 03.05.2011, nr.113222/15.03.2011,nr.130504/10.01.2012,nr.128310/29.11.2011,nr.134925/03.04.2012, nr. 133044/06.03.2012, nr.137908/29.05.2012 şi  nr.142468/04.09.2012.

Analizând cererea reclamantei în considerarea probelor de la dosar şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente, instanţa reţine următoarele situaţii de fapt şi de drept:

Se reţine că, între  reclamanta SC C&C MH CON. SRL şi debitoare s-au derulat operaţiuni comerciale, reclamanta susţinând că a furnizat produse, în baza mai multor facturi, în valoare de 37163,09 lei, care nu ar fi fost achitate de pârâta .

Potrivit disp. art. 248 alin. 1 Cpc „Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.

Din punct de vedere al obiectului, excepţia prescripţiei este o excepţie de fond pentru că vizează condiţiile de regularitate în care poate fi declanșată procedura executării.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa reţine că, potrivit sentinţei civile nr.487/09.09.2013 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi (filele 27-28 dosar), reclamanta SC C&C MH CON. SRL a intrat în procedura de insolvenţă, astfel că instanţa apreciază că nu a fost îndeplinit termenul general de prescripţie extinctivă de 3 ani prevăzut de lege, motiv pentru care urmează să respingă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa reţine că disp. art. 1166 Cod civil prevăd că „Contractul este acordul de voinţă dintre două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic”, iar potrivit disp. art. 1171 Cod civil „Contractul este sinalagmatic atunci când obligaţiile născute din acesta sunt reciproce şi independente. În caz contrar, contractul este unilateral chiar dacă executarea lui presupune obligaţii în sarcina ambelor părţi.” , iar disp. art. 1516 c. civ., prevăd că, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei, iar  în caz contrar are dreptul la dezdăunare.

Astfel, pentru angajarea răspunderii contractuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor raporturi contractuale stabilite între părţi, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, existenţa unui prejudiciu patrimonial, existenţa unei legături de cauzalitate între prejudiciu şi nerespectarea obligaţiilor contractuale, precum şi vinovăţia părţii care a cauzat prejudiciul.

Faţă de situaţia de fapt reţinută mai sus, instanţa constată că între părţi s-a născut un raport juridic ce este supus regulilor răspunderii civile contractuale, iar conform prevederilor articolului 1270 din Codul civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.

Prin urmare, în temeiul regulilor teoriei generale a obligaţiilor, creditorul pretins al unui raport juridic trebuie să probeze în faţa instanţei existenţa dreptului de creanţă, caz în care revine debitorului sarcina dovezii fie a nevalabilităţii raportului juridic, fie a stingerii obligaţiei în modurile recunoscute de Codul civil, cel mai frecvent fiind acela al plăţii.

 De asemenea, în raportul juridic bilateral, fiecare parte trebuie să execute prestaţia sa, şi numai dacă partea contractantă nu execută, atunci cealaltă parte poate invoca excepţia de neexecutare, ceea ce nu e cazul în prezentul dosar, pârâta rămânând în pasivitate.

Potrivit disp. art.249 Cpc „Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.”

Pentru ca o factură emisă de creditor să fie considerată  acceptată  de debitor este necesar ca factura respectivă să poarte semnătura şi ştampila debitorului.

Din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă că  pârâta P.F.A. P.D., a achitat parţial debitul, în sensul că, potrivit înscrisului de la fila nr.77 dosar, a rămas de achitat suma de 611,87 lei, precum şi facturile nr.0147304/25.09.2010 cu valoare de 144,87 lei, nr.0202058/11.04.2012 cu valoare de 402,42 lei (rezultând suma de 1205,74 lei), care cuprind ştampila şi semnătura pârâtei, astfel că, aceste facturi emise de reclamantă sunt acceptate la plată, deci confirmate de pârâtă prin semnarea şi aplicarea ştampilei.

 În speţă, având în vedere cele menţionate mai sus şi  având în vedere că pe celelalte facturi nu se regăsesc semnătura şi ştampila pârâtei, instanţa reţine că, reclamanta a făcut dovada parţială a temeiniciei susţinerilor sale, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 249 C. p. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 1.030 C. p. civ., instanţa va admite în parte acţiunea formulată de reclamanta SC C&C MH CON. SRL, prin lichidator judiciar Consultant Insolvenţă SPRL şi YNA Consulting SPRL, în contradictoriu cu pârâta  P.F.A. P. D. urmând a fi obligată pârâta să plătească reclamantei 1205,74 lei, actualizată în raport de rata inflaţiei de la data când hotărârea devine definitivă până la plata plăţii efective, reprezentând contravaloare marfă livrată şi neachitată.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 32524,67 lei reprezentând penalități de întârziere, instanţa reţine că, operaţiunile comerciale dintre părţi, generatoare de raporturi juridice, s-au desfăşurat în baza unui contract în formă simplificată, respectiv comanda urmată de executare, livrarea comenzii făcându-se potrivit facturilor emise de reclamantă şi acceptate la plată, deci confirmate de pârâtă.

Simpla menţiune de pe factură cu privire la plata penalităţilor nu poate fi asimilată unei clauze penale din perspectiva principiului forţei obligatorii a contractului consacrat de art. 1166 Cod civil, întrucât este un act unilateral de voinţă al reclamantei, neasumat de către pârâtă.

Astfel, acceptarea la plată a acestor facturi nu echivalează cu acordul celeilalte părţi cu privire la pretinsele penalităţi de întârziere, aspect confirmat de doctrină cât şi de jurisprudenţa în materie.

Având în vedere cele reţinute şi Decizia nr.778/22.02.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa va respinge petitul privind obligarea pârâtei P.F.A. P. D. la plata penalităţilor de întârziere.

Domenii speta

Spete similare