Achitare întrucât nu există probe că inculpatul a comis infracţiunea

Achitare întrucât nu există probe că inculpatul a comis infracţiunea

Prin rechizitoriul  Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău cu nr. …./P/2010 din 03.06.2013 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului  DS pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare din culpă  , prevăzută de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut faptul că inculpatul , în calitate de director de producţie în cadrul SC Instal Somet SA Buzău, nu a respectat, din culpă, dispoziţiile legale şi măsurile de prevedere pentru desfăşurarea activităţii de presurizare a recipientelor stingător, în sensul că u a luat măsuri ca : - instalaţia să fie legată printr-o conductă la un sistem de descărcare, pentru a se putea evacua gazul din butelii în cazul unei supraîncărcări, astfel încât să fie evitate eventualele accidente; - în timpul încărcării, recipientele butelii să fie bine fixate în poziţie verticală prin dispozitive speciale; - în cazul în care există riscul ruperii sau spargerii unor elemente ale echipamentului de muncă, situaţie care ar putea prezenta pericol semnificativ pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, să fie luate măsuri de protecţie adecvate ( conform dispoziţiilor art. 3.2.7. din Prescripţia tehnică ISCIR PT C5/2/2003 şi art. 2.7. din Anexa nr. 1 a HG nr.  1146/2006), faptă ce a condus la data de 25.09.2009 la explozia recipientului stingător tip P 50 şi la vătămarea corporală a părţii vătămate CI care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de cca. 250 zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul  nu a recunoscut fapta reţinută în sarcina, susţinându-şi nevinovăţia.

Analizând întregul material probator administrat în cauză , respectiv: declaraţiile inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor : …., raport de  expertiză medico legală, documente medicale, adrese SC Instal Somet SA, proces verbal de cercetare a evenimentului întocmit de ITM Buzău, instanţa va reţine următoarele:

La data de 07.04.2010, Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău a înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, dosarul de cercetare a evenimentului produs la data de 25.09.2009, în incinta SC Instal Somet SA Buzău, soldat cu vătămarea corporală a persoanei vătămate CI, lucrător al societăţii la momentul respectiv.

SC Instal Somet SA Buzău are ca obiect principal  de activitate „fabricarea de construcţii metalice şi de părţi componente ale structurilor metalice”, având ca obiect de activitate şi execuţia , reparaţia, verificarea şi încărcarea stingătoarelor, activităţi ce se execută în baza certificatului constatator şi a autorizaţiei ISCIR nr. …./19.11.2007.

Conform acestui înscris , responsabil cu supravegherea lucrărilor de umplere, reumplere, reparare, verificare tehnică periodică , scoatere din uz şi casarea recipientelor butelii pentru gaze comprimate tip stingătoare de incendiu este Diaconu Ştefan .

Inculpatul DS  ( 54  ani în prezent ) are domiciliul în municipiul …  , judeţul Buzău, este de profesie inginer , iar la data de 17.09.1996 a fost încheiat contractul individual de muncă ( nr. …./1996) între acesta şi  SC Instal Somet SA Buzău pe o perioadă neterminată, acesta urmând a-şi desfăşura activitatea în calitate de director de producţie.

La data încheierii contractului de muncă a fost întocmită şi fişa postului, printre responsabilităţi, reţinându-se în legătură cu echipamentul din dotare şi aceea de a „răspunde de funcţionarea în bune condiţii a echipamentului, aparaturii şi utilajelor din dotarea firmei” .

Persoana vătămată CI s-a angajat la data de 18.05.2006 , la  aceeaşi societate comercială aşa cum rezultă din contractul individual de muncă nr. …., iniţial pe o perioadă determinată, apoi modificat prin stabilirea caracterului neterminat al contractului individual de muncă, funcţia ocupată de acesta fiind aceea de strungar.

Accidentul de muncă produs în data de 25.09.2009 a avut loc în incinta halei de producţie a stingătoarelor, la punctul de lucru „presurizare stingătoare”, în spaţiul de lucru respectiv aflându-se şi alte posturi de lucru, conform schiţei întocmite de inspectorii ITM Buzău cu ocazia cercetării evenimentului.

Echipamentul de muncă implicat în accident este o instalaţie pentru presurizat stingătoare şi se compune din următoarele dispozitive : - banc realizat din schelet metalic; - un dispozitiv tampon sudat pe scheletul metalic al bancului, acesta având rolul de a prelua eventualele şocuri de presiune şi este echipat cu un robinet de trecere, care a re funcţia de a distribui gazul la stingător; - o butelie de azot fixată printr-un colier metalic de bancul de lucru, această butelie aflându-se în perioada de verificare tehnică periodică, conform declaraţiei de conformitate nr. …./15.02.2006 a producătorului SC Stingo Somet SA Buzău; butelia de azot este prevăzută cu un regulator de presiune, pe care sunt fixate două manometre, unul dintre ele indică presiunea existentă în butelia încărcată cu azot , iar celălalt indică valoarea presiunii la ieşirea din butelia de azot, valoarea fixată fiind de 14 bari. Această valoare reprezintă valoarea de lucru la care este reglată evacuarea gazului din butelia  de azot ; - un furtun de înaltă presiune, care are rolul de a realiza transvazarea gazelor de la butelia de azot la dispozitivul tampon; - un furtun de înaltă presiune, prin care se transvazează gazul de la dispozitivul tampon la recipientul stingătorului care urmează a fi presurizat.

Echipamentul de muncă menţionat anterior este destinat pentru presurizarea stingătoarelor transportabile tip P50, un astfel de stingător fiind compus din : corpul stingătorului, robinet care are funcţia de a realiza presurizarea stingătorului, dar şi evacuarea încărcăturii stingătorului în eventualitatea producerii unui incendiu, un manometru care a re rolul de a indica valoarea presiunii din interiorul recipientului şi care este prevăzut cu un ecran care indică valoarea presiunii de lucru a respectivului stingător, respectiv cea de 14 bari. 

La data de 08.09.2009 , martorul LM, reprezentant al SC Instal Somet SA a primit de la UM 01517 SIHLEA , printre altele , un număr de 3 stingătoare P50 , în vederea reparării, verificării şi încărcării. Stingătorul implicat  în accident nu a fost prevăzut cu serie, conform anexei la declaraţia de conformitate.

La nivelul SC Instal Somet SA a fost stabilită procedura de umplere, verificare, reparare, scoatere din uz şi casare a recipientelor butelii pentru stingătoare, aprobată de directorul general la data de 03.07.2006. Referitor la umplerea şi presurizarea stingătoarelor, procedura prevede realizarea unor operaţiuni preliminare, respectiv cea de recepţie pe bază de proces verbal de constatare şi predare primire, verificarea stării generale a recipientului. Interior şi exterior şi încercarea pe stand la o presiune hidraulică de 25 de bari.

La data de 23.09.2009 s-a procedat la verificarea stingătorului sub presiune la standul de probe hidraulice, operaţiune în timpul căreia martorul LM nu a constatat scurgeri , fisuri, deformări vizibile sau transpiraţii prin metal, stingătorul fiind trecut apoi în etapa de uscare.

În dimineaţa zilei de 25.09.2009 , persoana vătămată CI s-a prezentat la serviciu , iar prin intermediul martorului SC , inculpatul DS a dat dispoziţia verbală ca persoana vătămată să efectueze presurizarea unor stingătoare tip P50. Persoana vătămată

Persoana vătămată a descris operaţiunile pe care le-a efectuat anterior producerii accidentului, respectiv că a transportat stingătorul la instalaţia de presurizare, că a racordat furtunul  instalaţiei la stingător, că a deschis robinetul buteliei de azot, a verificat presiunea tubului de azot , cât şi a valorii de ieşire. Constatând că valorile de presiune erau normale, persoana vătămată a trecut la operaţiunea de deschidere a robinetului buteliei de azot, urmată de deschiderea robinetului stingătorului, urmărind creşterea graduală a presiunii din stingător, context în care a observat o creştere bruscă a respectivei valori, fapt ce l-a determinat să încerce să închidă robinetul stingătorului, dar în timpul acestei manevre, stingătorul a explodat, iar persoana vătămată a fost accidentată grav, în zona picioarelor şi a toracelui.

Imediat după producerea exploziei , la locul respectiv au ajuns martorul SC şi inculpatul DS care l-au scos pe CI în exteriorul secţiei, solicitând intervenţia Ambulanţei.

Persoana vătămată a fost internată iniţial la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău în perioada 25.09- 13.10.2009, diagnosticul la internare fiind de „politraumatism prin explozia unu extinctor, traumatism toracic, fractură metacarp 5 mâna dreaptă şi falange 3,4,5, fractură gambă stânga şi rotulă stânga”.

Ulterior, persoana vătămată a beneficiat de îngrijiri medicale şi în cadrul altor unităţi spitaliceşti, respectiv Institutul Naţional de Expertiă Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti, Spitalul de Ortopedie şi Traumatologie Recuperare Medicală Eforie Sud.

Referitor la cauza producerii accidentului, în actul de sesizare a instanţei se reţine că declaraţiile inculpatului şi ale persoanei vătămate sunt contradictorii, inculpatul arătând că vinovat de producerea accidentului este doar CI  care în momentul efectuării operaţiunii de presurizare a intervenit la regulator şi a mărit valoarea presiunii de ieşire , în timp ce persoana vătămată a susţinut că explozia a fost provocată de o defecţiune a regulatorului de presiune, coroborată cu faptul că instalaţiile de presurizare nu erau prevăzute cu dispozitive de protecţie.

Independent de susţinerile persoanei vătămate şi a inculpatului, procurorul de caz a menţionat faptul că stabilirea unor eventuale defecţiuni ale regulatorului de presiune, cât şi a  posibilităţii ca acesta să sufere o intervenţie umană, prin mărirea valorii de presiune, putea fi realizată cu ocazia efectuării  unei expertize tehnice, însă acest mijloc de probă nu a putut fi administrat în cauză, întrucât regulatorul de respectiv a fost aruncat după producerea accidentului de către angajaţii SC Instal Somet SA.

Cu toate acestea, procurorul de caz a reţinut faptul că excluzând varianta unei defecţiuni a regulatorului de presiune, ori o intervenţie a persoanei vătămate la acest dispozitiv, accidentul putea fi prevenit dacă inculpatul DS , în calitate de director de producţie, ar fi respectat dispoziţiile legale şi măsurile de prevedere pentru desfăşurarea activităţii de presurizare a recipientelor stingător.

Astfel, s-a reţinut că inculpatul în calitatea sa de director de producţie şi în conformitate cu prevederile din fişa postului răspundea de funcţionarea în bune condiţii a echipamentului, aparaturii şi utilajelor din dotarea societăţii, fiind. conform autorizaţiei ISCIR nr. …./19.11.2007, responsabil cu supravegherea tehnică periodică, scoatere din uz şi casare a recipientelor butelii pentru gaze comprimate tip stingătoare de incendiu .

În virtutea acestor responsabilităţi, a precizat procurorul de caz, inculpatul trebuia să ia măsuri în sensul respectării dispoziţiilor art. 3.2.7. din Prescripţia tehnică ISCIR PT C5/2/2003, conform cărora  instalaţia trebuia să fie legată printr-o conductă la un sistem de descărcare, pentru a se putea evacua gazul din butelii în cazul unei supraîncărcări, astfel încât să fie evitate eventualele accidente, dar şi al dispoziţiilor art. 3.2.9 din acelaşi act normativ care prevăd că  în timpul încărcării, recipientele butelii să fie bine fixate în poziţie verticală prin dispozitive speciale.

De asemenea, s-a mai reţinut că inculpatul nu a luat măsuri pentru protecţia adecvată a echipamentului de muncă fiind încălcate dispoziţiile art. 2.7 din Anexa nr. 1 a HG. Nr. 1146/2006 care prevăd că  în cazul în care există riscul ruperii sau spargerii unor elemente ale echipamentului de muncă, situaţie care ar putea prezenta pericol semnificativ pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, să fie luate măsuri de protecţie adecvate, menţionându-se faptul că după producerea accidentului inculpatul a luat măsura de protecţie a stingătorului prin montarea unei cuşti metalice de izolare.

Instanţa va reţine că  înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (faptele supuse judecăţii).

Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că adevărul  este, fără echivoc, cel pe care îl înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

În conformitate cu dispoziţiile art.99 alin.2 şi art.4  din Codul de procedură penală, precum şi cu cele ale art.23 alin.11 din Constituţia României, orice cetăţean beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, deschiderea unei proceduri judiciare penale - prin începerea urmăririi penale - nefiind posibilă decât în condiţiile prevăzute de lege.

Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnităţii umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la pronunţarea unei decizii judecătoreşti de condamnare, prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte „erga omnes”; soluţia magistraţilor trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

Pe lângă aceste reglementări din dreptul intern, trebuie reţinut că şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că: „principiul prezumţiei de nevinovăţie reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării şi că dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării, îi revine obligaţia de a arăta inculpatului care sunt acuzaţiile cărora le va face obiectul şi a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declaraţie de vinovăţie…”. (plenul hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue şi Jabordo versus Spania).

Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Din analiza întregului material probator administrat în cauză, instanţa constată că nu se poate stabili faţă de inculpat răspunderea penală pentru această infracţiune, urmând a se da eficienţă regulii „in dubio pro reo” şi a se pronunţa achitarea acestuia.

În legătură cu probaţiunea administrată raportat la infracţiunea de vătămare din culpă reţinută în sarcina inculpatului, procurorul de caz indică  , la modul general , că inculpatul nu a respectat dispoziţiile legale şi măsurile de prevedere pentru desfăşurarea activităţii de presurizare a recipientelor stingător, menţionând dispoziţiile legale încălcate, care au fost redate anterior.

În realitate,  instanţa  apreciază că o interpretare obiectivă a tuturor probelor administrate în cauză  conduce la următoarea concluzie:  că în rechizitoriu , procurorul de caz a apelat la propria sa deducţie, întemeiată pe susţinerea persoanei  vătămate şi pe interpretarea la modul general a unor dispoziţii legale , cu toate că a admis faptul că stabilirea eventualelor defecţiuni ale regulatorului de presiune, cât şi posibilităţii de a suferi o intervenţie umană din partea persoanei vătămate , prin mărirea valorii de presiune nu s-au putut realiza , pentru că resturile rămase după producerea accidentului au fost aruncate.

 Aşadar, de aici se desprinde o concluzie logică şi anume aceea că explozia s-ar fi putut produce urmare unor defecţiuni ale regulatorului de presiune sau urmare intervenţiei persoanei vătămate care ar fi intervenit la regulator şi a mărit  valoarea presiunii de ieşire şi  că numai o expertiză tehnică de specialitate ar fi putut stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Tot expertiza ar fi putut stabili cu titlu de certitudine dacă în condiţiile respective,  de dinaintea accidentului, cu toate măsurile de protecţie luate, s-ar fi putut împiedica producerea exploziei şi urmările acesteia.

Nu-i mai puţin adevărat că tot un expert,  specialist în domeniu, ar fi  adus argumente solide  pentru a se putea stabili fără echivoc o culpă exclusivă a uneia dintre părţile implicate , o culpă comună în producerea accidentului sau un caz fortuit,  dar ca să stabileşti culpa exclusivă a inculpatului doar pe supoziţii şi deducţii , fie ele şi „logice” , reţinând că doar acesta putea preveni accidentul nu este normal.

În cursul cercetării judecătoreşti, probele administrate nu au eliminat dubiul cu privire la  cauzele producerii accidentului.

Instanţa are în vedere că la pronunţarea unei condamnări instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea asupra vinovăţiei inculpatului pe baza unor probe sigure,clare, certe, ori în cauza de faţă cele în acuzarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală , nu au acest caracter.

Evaluarea probatoriului la care s-a făcut trimitere mai sus, lasă loc nesiguranţei în privinţa răspunderii penale a inculpatului, pornind de la următoarele constatări: principala probă a acuzării o constituie declaraţiile persoanei  vătămate date în faţa organelor de cercetare penală  în cuprinsul cărora victima precizează că explozia a fost provocată de o defecţiune a regulatorului de presiune coroborată cu faptul că instalaţiile de presurizare nu erau prevăzute cu dispozitive de protecţie, această susţinere fiind practic doar o supoziţie, probă ce este coroborată cu dispoziţii legale pe care inculpatul nu le-ar fi respectat.

 În faţa instanţei, persoana vătămată a susţinut că explozia s-a datorat faptului că reductorul era foarte vechi , menţionând că  „ stingătorul încarcă la 14 bari, dar totul s-a întâmplat foarte repede şi nu am avut timp să intervin pentru că acul s-a dus foarte repede”.

În mod normal , presiunea nu poate fi depăşită , manometrul pe ieşire fiind fixat la 14 bari, moment în care lucrătorul acţionează şi închide robinetul stingătorului( date tehnice – fila 234 dosar u.p.).

Martorii audiaţi în cauză , respectiv SC ( muncitor)  a arătat în faţa instanţei faptul că pe reductorul în cauză s-a lucrat şi în ziua precedentă până la sfârşitul programului, accidentul producându-se a doua zi cu primul stingător, că  nu poate învinovăţi pe nimeni de producerea accidentului, cauzele putând fi multiple, de la o defecţiune a reductorului la o eroare umană , că nu îşi aminteşte dacă a auzit vreun fâsâit ( la reductor) şi dacă a anunţat acest lucru.

 La rândul său, martorul LM ( responsabil neoficial al locului de muncă unde s-a produs accidentul, dar în ziua respectivă nu se afla în cadrul societăţii) a arătat că efectua o astfel de activitate ca cea efectuată de persoana vătămată încă din 2007 , iar din punctul său de vedere nu doar reductorul ar fi fost cauza producerii exploziei, posibil şi manipularea greşită a stingătorului sau materialul din care era produs. A mai arătat că „fâşâitul” era comun tuturor reductoarelor.

Martorul SN , manager al SC Instal Somet SA , a precizat în cursul cercetării judecătoreşti faptul că producerea accidentului s-a datorat persoanei vătămate care nu şi-a luat toate măsurile conform instrucţiunilor de la locul de muncă, insistând pe faptul că acesta ar fi ţinut stingătorul în poziţie verticală în momentul în care a introdus presiune şi văzând că nu ia presiune a încercat să mărească presiunea din reductor pentru eliminarea pulberii care se tasează pe ţeava de evacuare, astfel producându-se explozia.

Inculpatul a precizat în declaraţiile sale faptul că nu era nevoie de o conductă de suprapresiune, pentru că stingătorul avea un robinet de presiune care era prevăzut cu o supapă de presiune care elimina surplusul, că modelul de stingător avea suportul de fixare pe care era aşezat şi prins cu două bride cu şurub care îl menţineau în poziţie verticală . A mai arătat că ulterior accidentului a hotărât să fie amplasat un ţarc în interiorul căruia să se desfăşoare astfel de manopere şi poate dacă nu-l făcea, nu i se imputa şi acest lucru, susţinând că nicio firmă de profil nu avea un astfel de ţarc . Tot inculpatul a susţinut faptul că explozia nu se putea produce dacă regulatorul funcţiona corect, chiar dacă supapa de pe stingător era defectă şi că resturile exploziei au fost verificate de cei la ITM imediat după producerea accidentului, fără să cunoască din dispoziţia cui au fost aruncate aceste resturi.

Instanţa apreciază că nu trebuie omis nici faptul că instalaţia respectivă a fost autorizată ISCIR,  activităţile fiind  executate  în baza certificatului constatator şi a autorizaţiei ISCIR nr. …. şi că dacă ele nu corespundeau normativelor în vigoare nu ar fi primit autorizaţia respectivă.

Mai mult , trebuie reţinut şi faptul că resturile exploziei au fost aruncate la cca.1 an – 1 an şi jumătate , după accident, ( declaraţii LM şi SN) nefiind nimeni „interesat” să le conserve, că ITM Buzău a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău la data de 14.04.2010 referitor la evenimentul produs la data de 25.09.2009 , iar urmărirea penală a început la data de 14.12.2012 faţă de SC Instal Somet SA şi la data de  12.04.2013 faţă de inculpatul SD, persoana vătămată depunând mai multe cereri de urgentare a soluţionării cazului, încă din anul 2010.

Având în vedere că la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în speţă probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei acestuia, se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului”. (in dubio pro reo).

 Regula in dubio pro reo, constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care aflarea adevărului, consacrat în art.4 Cod procedură penală  se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti penale nu-şi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-l achite.

Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo, este o problemă de fapt. Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur şi simplu, nu există ( ex. : expertiza)  şi totuşi îndoiala persistă în ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este „echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie” şi deci inculpatul trebuie achitat.

 În speţa de faţă, procurorul  nu a putut dovedi că inculpatul este cel  din  culpa căruia ( culpă exclusivă) s-a produs explozia în urma căreia a fost accidentată persoana vătămată, consecinţele accidentului neputându-i-se imputa inculpatului.

Instanţa va reţine că, potrivit art. 396 alin. 2 Cod procedură penală condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată , dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, toate aceste concluzii ce fundamentează hotărârea de condamnare trebuind să fie susţinute de probe certe de vinovăţie, prin care să fie răsturnată prezumţia de nevinovăţie prevăzute de art. 4 Cod procedură penală şi art. 99 alin. 2 Cod procedură penală.

În consecinţă , instanţa  în baza art.16 lit.c Cod procedură penală raportat  la art.396 Cod procedură penală va achita pe inculpatul DS pentru infracţiunea prevăzută de art. 196 alin. 2 şi 3  Cod penal ( în  vechea reglementare art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal) săvârşită împotriva părţii vătămate  CI întrucât nu există probe  că inculpatul a săvârşit infracţiunea.

Va respinge acţiunile civile formulate de părţile civile CI , Institutul Naţional de Expertiă Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti, Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, Spitalul de Ortopedie şi Traumatologie Recuperare Medicală Eforie Sud având în vedere că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii delictuale.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Va respinge cererea părţii responsabile civilmente  SC Instal Somet SA Buzău de acordare a cheltuielilor judiciare în conformitate cu art. 276 alin. 6 Cod procedură penală.

Domenii speta

Spete similare