Acţiune în Constatare

Dosar nr.

- acţiune în constatare -

ROMÂNIA JUDECĂTORIA BOTOŞANI - SECŢIA CIVILĂ ! Şedinţa publica din data de Instanţa constituită din: PREŞEDINTE -GREFIER-SENTINŢA CIVILĂ NR.

. ; Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanţii şi şi pe pârâta ., având ca obiect acţiune în constatare, , '

Se' constată 'că la dosar s-a depus de către dl. av:, • chitanţa nr., în cuantum de lei,

reprezentând onorariu avocat. - : .

Dezbaterile .asupra fondului au avut loc în data de, situaţie consemnată. în încheierea de şedinţă din acea dată, încheiere iare face parte integrantă din prezenta hotărâre, şi când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunţarea pentru astăzi, când:

i

Ţ\ ' INSTANŢA, Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei la data de sub nr. reclamanţii şi, în

contradictoriu cu pârâta., au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa: sa constate

caracterul abuziv şi nulitatea absolută a pct.5 lit.a) din condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr.

şi a art,3 pct.5.1 Ht.b din actul âjdiţional nr. al convenţiei de credit ni*.; să constate:caracterul abuziv

şi nulitatea absolută a pct.5 lit.a) din condiţiile speciale ale convenţiei de credit hr. şi a art.3 pct.5.1

lit.b din actul adiţional,nr. al convenţiei de credit nr.; să oblige pârâtă la restituirea sumelor încasate

cu titlu de comision de risc în cjianium de 262,48 CHF în perioada şi la restituirea sumelor încasate

cu titlu de comision de' administrare de la data de până la. soluţionarea; prezentului litigiu, cu

cheltuieli de judecată,'}}: .'■

în fapt, în motivarea acţiunii, în esenţă, reclamanţii au arătat că au încheiat cu pârâta convenţia de credit m\la data de, având ca obiect acordarea unui credit în cuantum de 55.000 CHF pentru o perioada de luni, iar'ţa; data de a fost încheiată convenţia de creditnr. având ca obiect acordarea unui credit în cuantunji de 26.000 CHF pentru o perioadă de luni.

Au mai arătat reclamanţii că la punctul .5 litera a din convenţia de credit nr. este înserată clauza contractuală referitoare fa comisionul de risc de 0,1 % aplicat la soldul, creditului plătibil lunar în zilelede scadenţă pe t!oată durata de derulare a contractului iar la punctul ;5:literaa din convenţia de credit nr. s-a prevăzut în aceleaşi condiţii un cofnision de risc în cuantum \4e\0,T5 %.

Reclamanţii mai învederează că ambele convenţii de credit nu au fost negociate iar cele două

credite acordate sunt garantate c!u ipotecă de rang 1 asupra imobilului teren-în-suprafaţă de, situat în

intravilanul municipiului, str. nr., judeţul, pe care se află construcţia PiM, cu suprafaţa construită la

sol de m.p. înscrisă în CF nr., bi.n proprietate comună..?

Se mai afirmă faptul că a data de au primit din partea pârâtei actele adiţionale la cele două convenţii de credit, prin care aii fost informaţi asupra modificării condiţiilor contractuale, respectiv redenumirea comisionului de risjc în comision de administrare, act cu care nu au fost de acord.

în drept, reclamanţii au invocat Legea nr. 193/2000, Legea nr.296/2004,

; în dovedirea acţiunii, reclamanţii au depus înscrisuri," ■ ■

■x Cererea a fost ti mbrată cju taxă j udiciară de timbrU în cuantum de lei.

.-«;• Pârâta.a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii, fără

cheltuieli de judecată.;f ■-: -

în fapt, în motivarea întâmpinării, în esenţă, pârâta a învederat că prevederea contractuală privind comisionul de risc nur este abuzivă, deoarece: intră in categoria clauzelor care satisfac cerinţe de preţ şi piaţă, iar comisionul a fost exprimat într-un limbaj uşor inteligibil; contractele de credit au fost negociate de părţi; reclamanţii se încadrează în categoria consumatorilor medii; redactarea clauzei a fost tăcută cu respectarea Directivei 87/102/CE şi a Directivei 2008/48/CE; asigurarea realizată asupra imobilului nu acoperă în întregime împrumutul acordat; între drepturile şi obligaţiile părţilor nu există un dezechilibru semnificativ; clauzele contractelor de credit încheiate de pârâtă sunt diferite, în funcţie de aptitudinea fiecărui client de a negocia prevederile.

în drept, pârâta a invocat art.l alin.(5), art.16, art.44 din Constituţie, Legea nr.363/2007, Directiva 87/102/CEE, Directiva 2008/48/CEE, Normele B.N.R. nr. 1.7/2003, O.U.G. nr.99/20006, Legea nr.193/2000.

In apărare, pârâta a propus proba cu înscrisuri, încuviinţată de instanţă, şi proba cu interogatoriul reclamanţilor.

La termenul de astăzi instanţa a procedat la luarea interogatoriului reclamanţilor.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de, pârâta., în calitate de împrumutator, şi reclamanţii şi, în calitate de împrumutaţi, au încheiat convenţia de credit nr. având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 55.000 CHF, pentru o durată de luni, calculată de la data încheierii convenţiei, pentru o dobândă fixă de 4,25 % p.a. Contractului i-a fost ataşat un grafic de rambursare în care părţile au prevăzut suma de plata lunară pe care reclamanta trebuia să o achite către bancă.

La data de, pârâta în calitate de împrumutător, şi reclamanţii şi, în calitate de împrumutaţi, au încheiat convenţia de credit nr., având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 26.000 CHF, pentru o durata de luni, calculată de la data încheierii convenţiei, pentru o dobândă fixă de 4,25 % p.a. Contractului i-a fost ataşat un grafic de rambursare în care părţile au prevăzut suma de plată lunară pe care reclamanta trebuia să o achite către banca.

Potrivit clauzei cuprinsă în condiţiile speciale ale convenţiilor de credit, pct.5 lit a, s~a prevăzut în sarcina împrumutaţilor un comision de risc de 0,1 % pentru convenţia de credit nr. aplicat la soldul creditului, plătit lunar în zilele de scadenţă, pe toată durata de derulare a convenţiei de credit şi un comision de risc de 0,15 % pentru convenţia de credit nr. aplicat la soldul creditului, plătit lunar în zilele de scadenţă, pe toată durata de derulare a convenţiei de credit.

Prin actele adiţionale la convenţiile de credit, emise de către pârâtă la data de, ulterior apariţiei OUG nr.50/2010, s-a eliminat comisionul de risc şi s-a prevăzut în sarcina împrumutaţilor un comision de administrare credit de 0,1 % pe lună pentru convenţia de credit nr. şi comision de administrare credit de 0,15 % pe lună pentru convenţia de credit nr., aplicabil la soldul creditului, datorat şi plătibil de către reclamantă lunar, pe toată durata creditului, la data scadenţei, „pentru administrarea de către Bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziţie împrumutatului".

Astfel, pârâta a încasat, de la data încheierii convenţiei şi până la data de, comisionul de risc, iar începând cu data de, comisionul de administrare.

Legea aplicabilă:

Având în vedere că încheierea contractului de credit a avut loc anterior datei de (data la care Codul civil din 2009 a intrat în vigoare), raporturile juridice dintre părţi sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum art.6 aîin.(2) din Codul civil din 2009 şi art.3 şi art.l02 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009 stabilesc.

Raporturile contractuale stabilite între părţi şi deduse judecăţii intră sub incidenţa Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, reclamanţii având calitatea de consumatori în sensul art.2 alin.(l) din actul normativ, respectiv de persoane fizice părţi la un contract încheiat în afara activităţilor lor comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, iar pârâta având calitatea de comerciant în sensul art.2 alin.(2) din actul normativ, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activităţi comerciale autorizate.

La analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanţa va avea în vedere Legea nr.193/2000 în forma republicată în Monitorul Oficial nr.305/18.04.2008, potrivit principiului

tempus regit actum (actul juridic' respectiv condiţiile de validitate ale acestuia şi. cauzele de nulitate, sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii convenţiei).

Aplicarea Directivei nr.93/13/CKK:

.Ca regulă generală, directiva nu este direct aplicabilă în dreptul intern, fiind necesar ca

statele membre destinatare să o transpună printr-o lege naţională..

Pentru ca o directivă să beneficieze totuşi de efect direct (înţeles ca posibilitatea invocării,

unei nornie de drept comunitar jntr-un litigiu aflat pe rolul instanţelor naţionale), în situaţia în care

nu a -fost implementata sau a fost implementată incorect, trebuie să fie mtninite trei cerinţe: î)

termenul stabilit pentru transpunerea directivei să fi expirat, iar statui să nu.fi transpus directiva sau

sa o fi transpus-6 incorect; 2) prevederea invocată să fie clară, precisă, necondiţionată de adoptarea

unor măsuri de implementare; 3) partea împotriva căreia éste invocată este o autoritate statală, astfel

cum â;aceasta a fost definită îri cauza C-188/89 poster. Aceste cerinţe au fost stabilite de Curtea

Europeană de Justiţie în mai multe cauze: C-41/74 Van Duyn,C-148/78 Ratti, Q-l52/84 Marshall'

I. în cauză însă; niciuna dintre părţi nu are calitatea de autoritate statală, astfel că pârâta nu se poate

prevala de efectul direct al Directivei nr.93/13/CKE..

. Cu toate acestea, instanţa va analiza caracterul abuziv al clauzelor contractuale şi prin prisma a'rt.4 aliri.(2);din Directijva anterior identificata, potrivit principiului interpretării dreptului intern prin prisma celui comunitar (chiar şi prin prisma unei directive necorespunzător transpuse la momentul încheierii contractului), statuat de Curtea de la Luxemburg în cauza C-106/89 Marleasing. ' . •

('eriuţelc calificării unei clauze contractuale drept "abuzive":

Potrivit art.4 alin.(l) şi alin.(2) din Legea nr.193/2000, o clauzăcontractuală'care nu a

fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună

cu alte prevederi din contract, \creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-

credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, p clauza contractuală

fiind considerată ca nefiinânegociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără â

da posibilitate consumatorului- \să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standardpreformulate

sau condiţiile genérale de vâiizare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului

respectiv;■ "■ -v ->-;'

Potrivit art4 alm.(6) (ţin Legea nr.193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se 'asociază, '-.nici. .cu.jdefihirm'Jobţc'ctulUi principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi dé: plată; $é de o parte, nici cit produsele şiserviciile'oferiteiîn schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Astfel cum art.4 alinl(3) din Lege stabileşte, faptul că anumite aspecie ale clauzelor

contractuale sau numai una ^dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude

aplicarea prevederilor prezentai legi,pentru restul contractului, în cazul în care o, evaluare globală

a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant: Dacă un comerciant

pretinde că ó clama standard jpreformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria

lui să prezinte probe în acest sens.. ' V

De asemenea, art.l alin.(l) din Legea nr.193/2000 prevede că orice contract încheiat între

comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii ya cuprinde clauze

contractuale claré, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare- cunoştinţe de

specialitate.,;.V .  v'

: Potrivit art.4 aîin.(2)j din Directiva nr.?3/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al

clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau

remaneraţiei,-pe¿d%o p@tfe\fi}ţă:deservi^^bunurile furnizate ^q/^^^ft^sţaitpi pe de

alta parte. în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.

'^M Din textele; legale anterior menţionate reiese că o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întruneşte trei condiţii: 1) nu a fost negociată direct cu consumatorul; 2) creează un. dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile pârtilor, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe; 3) nu se referă la obiectul sau la preţul contractului, atunci când acestea sunt: clar şi inteligibil exprimate.

Convenţiile de credit încheiate între părţi au caracterul unui contract standard preformutqt, în sensul art.4 alin.(3) din Legea nr.193/2000, întrunind toate trăsăturile generale ale unui contract de adeziune: între reclamanţi, părţile contractante aflate în nevoia obţinerii unei sume de.bani, şi pârâtă, partea contractantă deţinând resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primului, există o evidentă poziţie de inegalitate economică; clauzele contractuale reprezintă în fapt condiţiile contractuale generale, amănunţite, stabilite de pârâtă pentru perioada respectivă şi anterior încheierii convenţiei, pentru toţi potenţialii clienţi aflaţi în aceeaşi situaţie cu reclamanţii; clauzele contractuale sunt rezultatul manifestării de voinţă a unei singure părţi contractante, respectiv a pârâtei, reclamanţii doar manifestându-şi voinţa de a încheia convenţia.

Negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraoferta sau de a discuta stipularea unei clauze (prin ipoteză, destinatarul îşi poate exprima oricând punctul de vedere cu privire la condiţiile contractuale oferite sau poate propune una sau mai multe contraoferte), şi nici nu se limitează la ocazia oferită potenţialului client de a „alege" valoarea sumei împrumutate moneda creditului şi durata contractuală, de a citi condiţiile contractuale oferite de bancă, ci implică ocazia oferita destinatarului de a influenţa efectiv conţinutul şi numărul clauzelor. Pârâta nu a făcut însă dovada schimbării/modificării vreunei clauze din iniţiativa destinatarilor ofertei, respectiv a faptului ca reclamanţii au avut şi alte opţiuni decât cele de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate, deşi sarcina acestei probe îi revenea, potrivit art.4 alin.(2) din Lege.

Nu există identitate între caracterul special al condiţiilor convenţiilor de credit şi caracterul negociat al acestora. Condiţiile au fost calificate drept "speciale11 doar ca urmare a faptului că acestea cuprind elementele care diferenţiază aceste contracte de altele din aceeaşi categorie (numele împrumutatului, suma acordată de bancă, durata creditului, cuantumul dobânzilor şi al comisioanelor etc). Faptul că reclamanţii au acceptat să semneze convenţiile de credit în condiţiile impuse de pârâtă nu înseamnă că au renunţat la dreptul de a solicita anularea clauzelor.

Nu poate fi considerată "proprie turpitudine" acţiunea formulată de reclamanţi pentru declararea caracterului abuziv al clauzelor preformulate de pârâta, ci pârâta se află în culpă, pentru încălcarea art.l alin.(3) din Legea nr.193/2000 şi stipularea de clauze abuzive.

Potrivit art.4 alin.(3) din Legea nr.193/2000, pârâta trebuie să prezinte probe privind caracterul negociat al contractului, nu reclamanţii trebuie sa facă dovada că au solicitat modificarea clauzelor contractuale propuse de bancă.

Pentru motivele de fapt şi de drept anterior menţionate, instanţa reţine caracterul de adeziune al convenţiei de credit nr, şi al convenţiei de credit nr. încheiată între părţi, şi deci caracterul nenegociat al clauzelor contestate de reclamanţi.

Clauzele contractuale criticate de reclamanţi:

Pct.5 lît.a) din condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr. şi al convenţiei de credit nr. prevăd în favoarea pârâtei dreptul de a percepe un comision de risc de 0,1%, pentru prima convenţie şi 0,15 %pentru cea de a doua convenţie, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadenţă, pe toată perioada de derulare a convenţiei de credit,

Art.3 pct. 5.1. lit.b din actele adiţionale ale convenţiilor de credit s-a prevăzut în sarcina împrumutaţilor un comision de administrare credit de 0,1 % pe lună pentru convenţia de credit nr. şi comision de administrare credit de 0,15 % pe lună pentru convenţia de credit nr., aplicabil la soldul creditului, datorat şi plătibil de către reclamantă lunar, pe toată durata creditului, la data scadenţei, „pentru administrarea de către Bancă a creditidui din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziţie împrumutatului".

în ceea ce priveşte art.4 alin.(6) din Legea nr.193/2000 şi art.4 alin.(2) din Directiva 93/13/CEE, instanţa reţine:

a) comisionul de risc nu descrie obiectul principal al contractului (obiectul contractului fiind ' definit ca prestaţia la care o parte se obligă) si nici nu se referă la raportul calitate / preţ al bunurilor sau serviciilor prestate.

Comisionul de risc nici rju faceparte '{firi obiecliul principal al contractului, astfel cum acesta este detaliat la art.l din condiţiile speciale ale convenţiei (comisionul de risc.este menţionat de-abia la art.5 din condiţiile speciale ale convenţiei, articol intitulat "Comisioane",;şi la secţiunea 3 din condiţi ile generale ale convenţiei, secţiune intitulată "costuri"), nici nu se referăla raportul calitate / preţ al prestaţiei asumate de pârâtă (punerea sumei de bani la dispoziţia clientului), deoarece lipseşte justificarea perceperii acestuia.

Spre deosebire de dobândă, care reprezintă echivalentul folosinţei unei sume de bani pentru,

o anumită perioadă, eomisionuj este în general perceput pentru serviciile prestate / operaţiunile

efectuate de către bancă; în cau^a, banca a perceput comisionul de risc fără: a presta vreun serviciu

său a efectua vreo operaţiune. ''Punerea la dispoziţie a creditului" (într-o singură tranşă - executare

ww icfu a obligaţiei pârâtei) menţionată în art.3.5 din condiţiile generale ale convenţiei, nu justifică

perceperea Unui comision pentru întreaga perioadă contractuală (luni), comision aplicat lunar la

soldul creditului.j":

Mai mult, instanţa reţine că, tot pentru "punerea Ia dispoziţie a creditului" ("pentru creditul

acordat"), au fost prevăzute Si dobânda (art.3.1.1 din condiţiile generale ale: convenţiei), şi

'comisionul'de aranjament (art,3ţ.4 din condiţiile generale ale convenţiei); astfel^pentru îndeplinirea

unei singure obligaţii, banca aj solicitat de la client efectuarea mai multor prestaţii pe întreaga

perioadă contractuală^!.-A-

Simpla includere a comisionului de risc în dobânda anuală efectivă (DAE) nu transformă, această prestaţie lipsită de1 justificare în preţ al contractului. Această includere într-un termen bancar consacrat în legislaţia naţionajă a fost făcută doar pentru a. crea aparenţa "legalităţii" acestui comision nejustificat şi foarte oneros.

Instanţa nu contestă faptjul că perceperea comisionului de risc a stat la baza voinţei pârâtei de a contracta, dată fiind şi valoarea ridicată a acestuia, şi că prin anularea clauzei reglementând acest comision pârâta ar suferi o pierdere financiară. însă această împrejurare nu = constituie un impediment pentru anularea clauzei Cu acest obiect, legea nefacând distincţie: între clauzele care au avut un rol determinant pentru exprimarea consimţământului, şi cele mai puţin importante, saU între clauzele care au caracter patrimbnial şi cele care nu au caracter economic.

b) comisionul-de risc nu a fost exprimat în mod clar şi inteligibil;

Nici în contract, nici cu ocazia judecăţii prezentei cauze, nu au fost indicate motivele perceperii^ acestui comision, respectiv riscurile acoperite (denumirea acestui comision inducând ideea prevenirii apariţiei unor riscuri).

Simpla, menţionare a Valorii (procentului aplicabil sau a sumelor pe care reclamanţii

urmează sale plătească lunari potrivit planului de rambursare) şi a perioadei > pentru 'care este

datorat, fără ca reclamanţii -să aibă posibilitatea de a.cunoaşte",cauzele'-perceperii (riscurile

acoperite), ,iar instanţa, pe aceeja de aprecia asupra temeinicii sale, în .eventualitatea unui litigiu, nu

■conferă acestei clauze Uri "caracter clar ş\ neechivoc. îri condiţiile în care noţiunea "risc" este una

extrem de genei'âlă, pregătirea,jprudenţa şi atenţia clienţilor, diligentele depuse de acesta pentru a se

infoHTia, calitatea reclamanţilor de "consumatori medii" (art.2 lit.m) din Legea ni\363/2O07), sunt

lipsite de relevanţă. < ' j ;.; •

Nu prezintă importanţă nici consultarea de către reclamanţi a planului de rambursare a

credj tulul,':' :în condiţiile în care acesta nu conţine decât valoarea comisionului de risc, nu şi

perceperea acestuia.[

. Instanţa;constată acest Comision reprezintă doar un.cost nejustificat,:o sumă de bani pe care pârâta a solicitat-o iară a oferi vreo contraprestaţie. V

De altfel, riscul, înţeles ca posibilitatea unei pierderi, reprezintă iun element specific contractelor aleatorii (actelor juridice eu titlu oneros în care toate părţile au în vedere posibilitatea unui câştig şi riscul unei pierderi, datorită unei împrejurări viitoare şi incerte, de care depinde întinderea sau chiar existenţa obligaţiei); contractul de credit însă are caracter comutativ, întinderea' şi existenţa obligaţiilor asumate de părţi fiind precis deteraiinate încă de la realizarea acordului de: voinţă, iar în cazul în care reclamanţii nu şi-ar executa obligaţiile contractuale, pârâta ar avea la dispoziţieprocedura.execut^iijsilite, inclusiv realizarea garanţiilor prevăzute în favoarea sa.

Riscurile pe care o bancă trebuie să le suporte sunt acoperite atât ca urmare a perceperii dobânzii stipulate în contract, cât şi ca urmare a constantei adaptări a ofertei de creditare la condiţiile economice, de notorietate fiind ajustarea ratei dobânzii şi a comisioanelor la situaţia economică naţională şi internaţională, în contractele de credit nou încheiate. Riscul nerambursării creditului şi a dobânzii este acoperit prin constituirea garanţii reale imobiliare în favoarea pârâtei, prin asigurarea imobilului la o valoare suficientă pentru garantarea recuperării sumei împrumutate, primele de asigurare fund suportate exclusiv de reclamanţi, prin eventuala executare silită asupra celorlalte bunuri ale reclamanţilor. Nu în ultimul rând, de esenţa activităţii desfăşurate de un comerciant (bancă) este riscul pe care acesta, şi-1 asumă prin desfăşurarea respectivei activităţi comerciale; însă prin clauzele contractuale impuse reclamanţilor, pârâta încearcă să transfere asupra acestora din urmă întregul risc al creditului acordat, indiferent de cauzele şi valoarea acestuia.

Reglementările din domeniul protecţiei consumatorului au avut drept scop tocmai înlăturarea situaţiilor de inegalitate contractuală şi limitarea posibilităţii profesioniştilor de a introduce în contract obligaţii de plată nejustificate, care nu au corespondent în servicii prestate în favoarea clientului, sub pretextul că acestea constituie "costul" acordării creditului (au fost incluse în DAE), cost pe care consumatorul este obligat să îl accepte, în vederea satisfacerii diverselor nevoi.

Instanţa mai constată că alin. 6 al art. 4 din Legea 193/2000 limitează intervenţia instanţei de judecată în contractele dintre comercianţi şi consumatori, prevăzând că aceasta nu poate evalua caracterul abuziv al unei clauze care priveşte definirea obiectului principal al contractului, şi nici nu poate să îşi extindă analiza asupra calităţii de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, raportat la produsele sau serviciile oferite în schimb, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil. Instanţa reţine că norma de transpunere a Directivei 93/13/CEE, cuprinsă în acest alineat, are un conţinut cel puţin inexact raportat la prevederile din directivă a căror transpunere în legislaţia naţională s-a urmărit, prevederi potrivit cărora evaluarea caracterului inechitabil al condiţiilor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici justeţea preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de mărfurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, dacă aceste condiţii sunt exprimate în mod clar şi inteligibil (art. 4 alin.2).

Raportat însă la efectul direct al acestei Directive, efect ce rezultă din caracterul clar, precis şi necondiţionat al textului actului comunitar (cauza 41/74 Van Duyn v. Home Office şi cauza 148/78 Pubblico Ministero v. Tuîlio Ratti), şi văzând şi dispoziţiile art. 249 din Tratat, instanţa va aplica, din oficiu, prevederile art. 4 alin.2 din Directivă, dând dispoziţiei naţionale de transpunere a acestui text din legislaţia comunitară înţelesul care rezultă din textul Directivei.

Astfel, rezultă că dreptul instanţei de a examina caracterul abuziv al unei clauze nu se poate extinde asupra clauzelor care definesc obiectul contractului, şi nici asupra caracterului adecvat/just/proporţional cu calitatea contraprestaţiei, a preţului stipulat în cuprinsul acestuia, raportat la serviciile sau bunurile oferite în schimb (dacă, bineînţeles, aceste clauze sunt clare şi inteligibile).

Insă, instanţa nu poate să nu observe că, deşi art. 4 alin.2 al variantei în limba română a Directivei se referă la definirea obiectului contractului, atât varianta în limba engleză, în limba germană cât şi cea în limba franceză prevăd expres şi tara echivoc că este vorba doar despre definirea obiectului principal al contractului, variantă ce, de altfel, este în deplină concordanţă cu preambulul Directivei (alineatul 21), inclusiv în varianta în limba română a acestuia.

Instanţa apreciază ca nu se poate susţine, în mod întemeiat, că acest comision constituie obiectul principal al contractului, nici din perspectiva societăţii bancare şi, cu atât mai puţin, din perspectiva împrumutatului, noţiunii de obiect principal putându-i-se circumscrie doar suma de bani împrumutată (din perspectiva consumatorului), respectiv, din perspectiva băncii, dobânda încasată. Astfel, nu se poate susţine, în mod plauzibil, de către intimată, că la încheierea contractului de credit a avut în vedere, în principal, faptul ca împrumutatul va achita comisionul de risc.

Chiar făcând abstracţie de acest argument, se observă că, la o privire superficială a textelor enunţate, ar rezulta că instanţa nu poate cenzura justeţea costului total al creditului (cost ce se pretinde ca include şi comisionului de risc şi/sau de administrare ), raportat la serviciile oferite în schimb de către bancă. însă, instanţa nu poate să nu observe că, în realitate, comisionul de risc nu

reprezintă decât ; în aparenţă coVtrapfèstàtia^p^clientul -în "-schimbul "'.punerii la

dispoziţie a creditului. Acest lucru ar fi fost valabil în cazul dobânzii,, care constituie obiectul principal al contractului din perspectiva băncii. Din însăşi scopul perceperii acestuia, scop care este cu atât mai evident în definiţia| dată acestui comision în cuprinsul actelor adiţionale la contract rezultă în mod indubitabil că acest comision ascunde o clauză similară unei clauze penale, cu diferenţa ca suma stabilită cu acest titlu se plăteşte, nu în momentul neexecuţării contractului, ci anticipat, prin perceperea lunară, cu acest titlu, a unui procent aplicat soldului creditului, banca evaluând şi încasând astfel anticipat prejudiciulcauzat âéesteia prin . eventuala neexecutare a contractului de către împrumutat şi încasând deci iară just temei contravaloarea unui prejudiciu care nu este nici cert nici actual. Ca jitare, nu suntem în niciun caz în prezenţa unui preţ al contractului, natura juridică a comisionului de risc fiind cea mai sus arătată.

Mai mult decât atât, 'comisionul de risc, respectiv de administrare a creditului din perspectiva riscurilor asumate, constituind, în realitate, contravaloarea, prejudiciului cauzat băncii prin neexecutareâ contractului, este exclus expres din dobânda anuală efectivă, deci din costul total al creditului la consumator, exprimat în procent anual din valoarea creditului total acordat. Acest luciu rezultă din definiţia DAE enunţată în art.l pct.3 Ht.d din actele adiţionale, care exclude expres, din calcului dobânzii anuale, efective, cheltuielile plătibiic de împrumutat pentru nerespectarea uneia dintre angajamentele sale stipulate în contractul de credit, Or comisionul de

risc reprezintă tocmai o asemenea cheltuială

■ i

c) între drepturile si obligaţiile părţilor există un dezechilibru semnificativ

Reclamantul este obligat, în plus faţă de dobânda de.4,25 % p.a în cazul convenţiei de credit nr. al convenţiei de credit nr., să plătească lunar pârâtei o importantă sumă de bani (0,1% şi 0,15 % din soldul creditului- adică o paloare apropiată de valoarea dobânzii), fără a beneficia de vreo contraprestaţie din partea băncii1.

în aplicarea regulilor de interpretare date art.3 alin.(l) din Directiva 93/13/CEE de către Curtea de Justifiera Uniunii j Europene" în Cauza C-415/ll Mohamed Aziz ; împotriva Caixa d'Esţalvisde Caţalunya, .Tarrăgona i Manresa (Catalunyacaixa) - paragrafele 68, 71, 73, ,74; instanţa reţine: comisionul de risc nu este prevăzut ca atare în legislaţia naţională; pentru preîntâmpinarea riscului consmnd în herestituirea la scadenţă a sumef împrumutate au fost reglementate garanţiile reale şi personale; pentru punerea creditului la dispoziţia împrumutatului a fost prevăzut dreptul creditorului de a solicita dobândă legala, sau personală..,

Astfel, compărând prejvederile contractuale cu prevederile légales instanţa constată că

încheierea contractului de credit bancar i-a plasat pe reclamanţi într-o situaţie juridica- mai puţin

favorabilă în raport çU cea prevăzută de dreptul naţional în vigoare pentru -contractele' 'de împrumut

încheiate cu un neprdfesionisţ, şi- că reclamanţii hu au nicio posibilitate de a face să înceteze

perceperea acestui comision abuziv.V v:  ^ţ; :

d) perceperea comisionului de risc este contrară cerinţelor bunei-credinţe - ;

Comisionul de risc reprezintă în fapt o a 'doua dobândă (comisionul este calculat în condiţia similare dobânzii, astfel cum reiese din analiza comparativă a art.5 lit.a) din condiţiile speciale ale convenţiei, şi a art;3vl .1 dinj condiţiile generale ale convenţiei), care a daţ profesionistului posibilitatea de a-şr creşte semnificativ profitul prin împovărarea nejustiflcată a consumatorului.

Astfel, în primul rând, şocîetafeă:bancarăsăvârşeşte:u'ri-adevărat:doîprin-inducerea'în.eroare a consumatorilor: banca urmăreşte atragerea consumatorilor prin stipulareaUnor dobânzi mult mai mici şi deci. mult mai atractive în relaţie cu dobânzile practicate de alte : societăţi; bancare ce acţionează ;pe aceeaşi piaţă relevantă şi recuperează apoi diferenţa prin stipularea comisionului de. risc, niărind asttel în mod artificial costul total al creditului, în detrimentul consumatorului. Practic, conusionul de risc. iui reprezintă, în aceste condiţii, decât o dobândă miiscatăy menită să facă dificilă evaluarea, de către consumatorul mediu, a costului total al creditului raportat la costul aceluiaşi credit, contractat eu o altă societate bancară. Ca atare, aceasta practică nu poate fi decât expresia relei-credinţe a societîiţii bancare, în relaţiile sale cu consumatoml.

Apoi, nu se poate ignara faptul că reaua - credinţă a intimatei se reflectă şi în raport cu celelalte societăţi bancare, care stabilesc dobânzi mai mari fără a percepe, concomitent cu acestea, şi comisioane tară acoperire în costul pe care acordarea unui credit îl presupune, în mod real şi actual, ceea ce a condus la crearea, în favoarea intimatei, a unui avantaj concurenţial faţă de celelalte societăţi bancare ce ofertau servicii similare, avantaj obţinut cu încălcarea exigenţelor bunei-credinţe ce trebuie să guverneze relaţiile comerciale şi concurenţa dintre comercianţi.

Mai mult decât atât, astfel cum rezultă şi din preambulul Directivei 93/13/CEE, la evaluarea bunei credinţe, trebuie acordată o atenţie deosebită autorităţii poziţiilor de negociere ale părţilor, dacă consumatorul a fost influenţat să fie de acord cu condiţia în cauză. Or, în condiţiile în care banca intimată avea, la momentul contactării, incontestabil o poziţie de autoritate în negocierea dintre părţi, rezultă că aceasta a putut, tară efort, să influenţeze consimţământul consumatorului la încheierea contractului, cel puţin prin crearea impresiei caracterului mai scăzut al costului total al creditului (atractiv prin dobânzile mici), raportat la costurile altor credite ofertate pe piaţă. Faptul invocat de către intimată privind existenţa tabelului conţinând toate componentele costului total al creditului (dobânzi, comisioane etc.) nu poate înlătura aceasta concluzie, câtă vreme costul total al creditului nu poate fî determinat decât în urma unor calcule relativ complexe.

La momentul încheierii convenţiei de credit, exista Legea nr. 193/2000, care interzicea profesioniştilor, cu titlu general, stipularea de clauze abuzive (clauze întrunind cerinţele prevăzute de art.4 alin.(l) din Lege) în contractele încheiate cu consumatorii, iar pârâta nu poate invoca necunoaşterea dispoziţiilor normative (nemo censetur ignorare legeni). Faptul că, la momentul încheierii convenţiei de credit, nicio dispoziţie legală nu interzicea perceperea comisionului de risc, este lipsit de relevanţă.

De altfel, instanţa constată şi că, începând cu data de 17.09.2010, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2010, pârâta nu a eliminat comision de risc a cărui percepere nu mai putea fi făcută, potrivit art.36 din Ordonanţă, ci, cu rea-credinţă, 1-a redenumit, creând aparenţa "legalităţii" acestui comision.

Pentru aceste considerente, instanţa va constata caracterul abuziv al pct.5 lit.a) din condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr. privind comisionul de risc, al pct.5 lit.a) din condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr. privind comisionul de risc, al art.3 pct.5.1. lit.b din actul adiţional la convenţia de credit nr. privind comisionul de administrare şi al art.3 pct.5.1. lit.b din actul adiţional la convenţia de credit nr. privind comisionul de administrare.

Restituirea sumelor percepute de pârâtă cu titlu de comision de risc/ administrare:

Prestaţia la care pârâta debitoare s-a obligat - acordarea unei sume de bani către reclamantă - a fost executată dintr-o dată; deci, convenţia de credit este un contract cu executare dintr-o dată (uno ictu), fiind aşadar posibilă restituirea prestaţiilor efectuate de reclamanţi în temeiul clauzei privind comisionul de risc care urmează a fi anulată, potrivit principiului retroactivităţii (nulitatea produce efecte atât pentru viitor, cât şi pentru trecut, din chiar momentul încheierii actului juridic) şi a principiului restabilirii situaţiei (interiore (ceea ce s-a executat în baza unui act juridic sau a unei clauze anulat(e) trebuie restituit).

In cazul contractelor sinalagmatice, restituirea prestaţiilor executate în temeiul unei clauze anulate are la bază instituţia plăţii nedatorate, reglementată de art.1092 din vechiul C.civ., art. 1341 din noul C.civ.

în cauză, sunt întrunite condiţiile plăţii nedatorate: reclamanţii, în calitate de solvens, au achitat sume de bani cu titlu de comision de risc/administrare, în vederea stingerii obligaţiei prevăzute de pct.5 lit.a) din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr. şi ale convenţiei de credit nr. şi art.3 pct.5.1. lit.b din actele adiţionale la convenţia de credit nr. şi la convenţia de credit nr., deşi datoria a cărei stingere a fost urmărită prin plată nu exista - prevederea contractuală anulată apare ca şi când nici nu ar fi existat.

în consecinţă, instanţa va obliga pârâta Ia restituirea către reclamanţi a sumei de 262,48 CHF cu titlu de comision de risc pentru perioada şi a tuturor sumelor percepute cu titlu de comision de administrare de la data de până în prezent.

Pentru considerentele mai sus arătate, instanţa va admite cererea reclamanţilor, va constata caracterul abuziv al pct.5 lit.a) din condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr. privind comisionul de risc, al pct.5 lit.a) din condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr. privind comisionul de risc,

al art;3 ; pct.5.1. lit.b din actul adiţional ía Convenţia de credit nr. privind comisionul de administrare şi al art.3 pct.5.1 lit.b din actul adiţional la convenţia de credit nr. privind comisionul de administrare, va constata njulitatea absolută a clauzei contractuale privind comisionul de risc şi nulitatea absolută a clauzei contractuale privind comisionului de administrare, va Obligă pârâta la restituirea către reclamanţi a suinei de 262,48 CHF cu titlu de comision de risc pentru perioada, va obligă pârâta la restituirea către reclamanţi a tuturor sumelor percepute cu titlu de comision de administrare de la data de pâjnă în prezent şi va dispune înlăturarea din actul adiţional nr. la convenţia de credit nr. şi din actul adiţional nr. la convenţia de credit nr. a dispoziţiilor privind comisionul de administrare. , . ;.'

în temeiul art.453 alin.1 Cod procedură civilă instanţa va obligă pârâta la plata către reclamanţi a sumei de cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciara.de timbru în cuantum de lei şi onorariu avocat în sumă de lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂŞTE:

Admite . acţiunea formulatăde reclamanţii , având CNP şi, având CNP, ambii cu domiciliul în municipiul, str, nr. şc, ap., {judeţul, în contradictoriu cu pârâta., cu sediul în municipiul, sector, m\,et. şi, înregistrată la Registrul Comerţului cu nr., C.T.F. RO, Registrul Bancar nr; ).■■■■

Constată caracterul abuziv al'pct.5 lit.a) din condiţiile, speciale ale convenţiei de credit nr. privind comisionul de risc, al ţjct.5 lit.a) din condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr. privind comisionul de risc, al art.3 pfct.5.1. lit.b din actul adiţional la convenţia de credit nr. privind comisionul de administrare şi alart.3 pct.5.1. lit.b din actul adiţional la convenţia de credit nr. plivind comisionul dc administrare.

.Constată, nulitatea absolută a clauzei contractuale privind comisionul de risc şi nulitatea absolută a clauzei contractuale privind comisionului de administrare.

; Obligă pârâta la restituirea către reclamanţi a sumei.de 262,48 CHF cutitlu de comision de

risc pentru perioada; jVV\V: ; -

Obligă pârâta la restituirea către reclamanţi a tuturor sumelor percepute cu titlu decomision

de administrare de la data de papă în prezent.- V -:'?v

Dispune înlăturarea din ^etul adiţional nr. la convenţia de credit nr. şi din actul adiţional nr. Ia convenţia de credit nr. a dispoziţiilor privind comisionul de administrare.

Obligă pârâta la plata către reclamanţi a sumei de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbm în cuantum de lei şi onorariu avocat în sumă de lei.

CU "apel .în 30 de zile de

a comunicarea hotărârii, care. se depune la Judecătoria Botoşani.

-Pronunţată'în şedinţă publică astăzi,

PREŞEDINTE,

GREFIER,

Domenii speta

Spete similare