Acţiune în constatare

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ORADEA

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. …….

Şedinţa publică de la 17 Iunie 2014

Completul compus din:

PREŞEDINTE …..

Grefier ….

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant …… şi pe pârât ………… , având ca obiect acţiune în constatare.

La apelul nominal făcut, nu se prezintă părţile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Constată că, fondul cauzei s-a dezbătut la data de 10.06.2014, mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă întocmită cu respectiva ocazie, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre şi prin care s-a amânat pronunţarea pentru astăzi, pentru a da posibilitate părţilor să depună la dosar concluzii scrise.

INSTANŢA

DELIBERÂND

Constată că prin cererea de chemare in judecata, înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 25.02.2014, sub nr de dosar ….. reclamantul ………. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ….., să constate ca art. 3 pct 3.1, 3.2 şi 3.5 din contractul de credit nr …. şi art. 3 pct 3.1, 3.2 şi 3.5 din contractul de credit nr ……privind modificarea unilaterală a dobânzii şi comisionul de administrare constituie clauze abuzive în sensul art 4 alin 1 şi 2 din legea nr 193/2000, constatând nulitatea absolută a acestora, să oblige pârâta la negocierea cu reclamantul a clauzelor privind dobânda percepută în baza contractelor de credit arătate, să constate ca plată nedatorată comisionul de administrare încasat lunar de la data încheierii celor două contracte şi până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti şi să oblige pârâta la restituirea acestor sume, conform graficelor de rambursare, să dispună continuarea derulării convenţiilor cu excluderea clauzelor de la art 3 pct 3.5.

In motivarea in fapt a cererii, reclamantul a arătat ca a încheiat cu pârâta la data de 11.01.2008, respectiv la 11.09.2008, contractele de credit bancar nr …… respectiv ….., pentru suma de 9778,50 Euro, pe o perioadă de 120 luni, respectiv 6758,86 Euro pe o perioadă de 84 luni. 

Formularea referitoare la dobânda curentă variabilă, datorită caracterului de generalitate şi a neraportării la elemente de ordin obiectiv, nu face posibil ca reclamantul să cunoască nivelul acestei dobânzi.

Clauza este abuzivă, iar contractul este unul de adeziune, consumatorul neavând posibilitatea să negocieze niciuna dintre clauzele acestuia.

Pârâta nu justifică perceperea comisionului de administrare, de 0,45% în cazul primului credit, respectiv 0,39% în cazul celui de-al doilea, având în vedere că sunt credite de nevoie personale, care nu trebuiau monitorizate de pârâtă, iar reclamantul şi-a achitat întocmai şi la scadenţă fiecare rată, neavând nicio întârziere la plată.

Prin perceperea acestui comision s-a creat un dezechilibru semnificativ a obligaţiilor contractuale în detrimentul reclamantului, fiind obligat să achite băncii o sumă exorbitantă raportat la valoarea creditului, în condiţiile în care restituirea acestuia este garantată cu garanţii reale mobiliare. Suma totală a acestui comision reprezintă un dublu beneficiu al băncii, fiind practic o dobândă mascată, percepută pe lângă cea stabilită contractual.

In drept, s-au invocat prevederile legii nr  190/1999, nr 193/2000 OG nr 9/2000, OUG nr 50/2010.

În probaţiune, reclamantul a anexat cererii, în copie: contractele de credit nr. ………, grafice de rambursare credite, invitaţie pentru şedinţa de informare privind avantajele medierii.

Pârâta ………a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în cadrul căreia a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru sumele achitate în perioada 11.01.2008- 25.02.2011 pentru primul contract, respectiv 11.09.2008- 25.02.2010 pentru cel de-al doilea, excepţia inadmisibilităţii cererii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivarea în fapt a întâmpinării, referitor la prima excepţie, s-a arătat că acţiunea în restituirea prestaţiilor este prescriptibilă în termenul de 3 ani, care a început să curgă de la data încheierii fiecărui contract de credit.

Referitor la a doua excepţie, s-a arătat că cererea este inadmisibilă întrucât clauzele contractuale învederate de reclamant sunt excluse de la controlul caracterului abuziv, comisioanele şi dobânda fiind componente ale preţului contractului.

Pe fond, clauza referitoare la dobânda revizuibilă nu are caracter abuziv, neexistând nicio interdicţie legală în practicarea unei dobânzi variabile. Tipul de dobândă revizuibilă practicat de pârâtă nu implică modificarea clauzelor contractuale, ci exclusiv valoarea dobânzii ca urmare a evoluţiei pieţei financiare. În legea nr 193/2000 nu se reţine obligaţia explicită a băncii să includă, referitor la dobânda variabilă, un criteriu de variaţie transparent, explicit, independent de voinţa creditorului, ci doar specificarea unui motiv care să dea dreptul băncii să varieze dobânda. Utilizarea sintagmei „evoluţia pieţei financiare” sintetizează o modalitate de calcul complexă, luând în considerare şi faptul că informaţia legată de această evoluţie, la nivelul accesibil consumatorului, era de notorietate. Nu există un dezechilibru semnificativ, întrucât pentru ambele contracte dobânda a scăzut în cei 5 ani care au trecut de la încheierea contractelor.

Solicită respingerea capătului de cerere prin care se solicită obligarea reclamantei la negocierea unei dobânzi, întrucât încalcă principiul libertăţii de voinţă al părţilor.

Clauzele privind dobânda au fost modificate prin actul adiţional, pe baza unei formule de calcul raportată la indici verificabili, astfel cum obligă legea în vigoare, prin acceptarea tacită a clientului.

OUG nr 50/2010 nu elimină comisionul de administrare, ci dimpotrivă, stabileşte că acesta nu este abuziv şi poate fi perceput pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. Referitor la susţinerea că riscul de credit este acoperit de garanţia reală mobiliară, arată că acest comision de administrare nu este unul de risc, iar instituirea unei garanţii reprezintă doar o componentă a riscului de credit.

În drept, au fost invocate prevederile art 201, 205 Cod proc civ, art 969, 970, 1169, 1584 Cod civil, OUG nr 174/2008, OG nr 21/1992, legea nr 193/2000, OUG nr 50/2010.

În probaţiune, s-au anexat întâmpinării: adrese către reclamant referitoare la întârzieri în plata ratelor, raport de constatări efective întocmit de Deloitte Audit SRL Anexa 4 la procedurile referitoare la comisioanele de acordare şi administrare pentru creditele garantate şi negarantate, Anexa 1 la Procedura referitoare la rata dobânzii practicate de bancă, situaţia plăţilor efectuate de reclamant.

La termenul de judecată din 27.05.2014, instanţa a pus în discuţie excepţiile invocate de pârâtă, pe care le-a unit cu fondul cauzei.

În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul reclamantului.

Analizând actele şi lucrările cauzei, instanţa constată următoarele:

Între pârâtă, în calitate de bancă împrumutătoare, şi reclamant, în calitate de împrumutat, s-au încheiat contractele de credit nr. ………. în temeiul căreia pârâta a acordat reclamantului un credit în valoare de 9778,5 Euro, sumă ce urma sa fie rambursata in termen de 120 luni, respectiv un credit în valoare de 6758,86 Euro, sumă ce urma sa fie rambursata in termen de 84 luni.

Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 (legea de transpunere în dreptul naţional a cerinţelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii), o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Alin. 2 al aceluiaşi articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

În cauza C-484/08-  Hotărârea 2010-06-03 Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid- CJUE a dispus că articolul 4 alineatul (2) şi articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naţionale, precum cea în cauză în acţiunea principală, care autorizează un control jurisdicţional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar şi inteligibil.

Articolul 2 CE, articolul 3 alineatul (1) litera (g) CE şi articolul 4 alineatul (1) CE nu se opun unei interpretări a articolului 4 alineatul (2) şi a articolului 8 din Directiva 93/13 potrivit căreia statele membre pot adopta o reglementare naţională care autorizează un control jurisdicţional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al preţului sau al remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar şi inteligibil.

Faţă de acestea, instanţa va respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă.

Referitor la cererea privind constatarea ca abuzive a clauzelor contractuale de la art 3.1, art 3.2 din contractul nr ……, instanţa reţine următoarele:

Art 3.1 stipulează că pentru creditul acordat, împrumutatul datorează băncii o dobândă curentă variabilă, ce se acumulează zilnic până la data rambursării integrale a sumelor datorate în baza prezentului contract de credit şi se calculează prin aplicarea ratei anuale a dobânzii curente la soldul creditului. În scopul calculării dobânzii se consideră anul de 360 zile şi luna de 30 zile şi se aplică formula menţionată în condiţiile generale de derulare a operaţiunilor bancare.

Art 3.2 stabileşte: la data încheierii prezentului contract, rata dobânzii curente este de 9,5% pe an. Banca poate modifica rata dobânzii curente în funcţie de evoluţia pieţei financiare, urmând să aducă la cunoştinţă împrumutatului noua rată a dobânzii în modalităţile menţionate în condiţiile generale de derulare a operaţiunilor bancare.

Dispoziţii similare sunt şi în contractul nr ………., diferenţa fiind doar la cuantumul dobânzii de la art 3.2, aceasta fiind de 11%.

Deşi pârâta a susţinut că dispoziţiile referitoare la dobândă au fost modificate prin acte adiţionale la contractele de credit, aplicabile ca urmare a acceptării tacite din partea consumatorului, aceste acte adiţionale nu au fost depuse la dosar şi nu s-a făcut în nici un mod dovada existenţei şi aplicării acestora în relaţiile dintre părţi. În consecinţă, instanţa urmează a analiza aceste clauze, în forma lor iniţială, din contractele încheiate în anul 2008.

Este evident că nu se poate reţine caracterul abuziv al celor două clauze menţionate, în integralitatea lor, întrucât, eliminarea lor completă din contracte, ar conduce la existenţa unor contracte de credit bancar fără nici un fel de dobândă, teză care, evident, nu poate fi acceptată. Prin urmare, instanţa va analiza aceste clauze doar sub aspectul caracterului variabil al dobânzii şi al modului în care aceasta variază, astfel cum şi-a motivat şi reclamantul, în fapt cererea.

În acest sens, se reţin următoarele:

Potrivit art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr 193/2000, cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Pct 3.1 referitor la caracterul variabil al dobânzii şi pct 3.2 teza a II-a referitor la caracterul variabil al dobânzii din ambele contracte de credit pun sub semnul întrebării echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, în funcţie de „evoluţia pieţei financiare”, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul.

Or, conform art. 1 lit. a din Anexa Legii, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiţia ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut şi în contract şi, totodată, cu condiţia informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Astfel, clauza care da dreptul Băncii pârâte de a modifica unilateral dobânda nu este raportata la un indicator precis, individualizat, determinabil, fiind indicat doar în mod generic.

Nu se explică în nici un mod ce se înţelege prin „evoluţia pieţei financiare” şi nu este indicat niciun criteriu în funcţie de care poate fi apreciată această evoluţie.

Art 1 lit a din legea nr 193/2000 permite unui furnizor de servicii financiare să modifice rata dobânzii plătibile de către consumator dacă există o motivaţie întemeiată, însă contractele de credit nu fac nicio referire la o astfel de motivaţie, lăsând la latitudinea băncii atât momentul la care decide modificarea dobânzii, cât şi cuantumul acesteia, fără să explice consumatorului nici de ce a hotărât modificarea dobânzii, nici pe baza căror argumente a stabilit noul cuantum.

Este evident că în aceste condiţii pârâta nu îndeplineşte condiţie pozitivă de transparenţă, impusă de lege.

Având în vedere toate aceste argumente, instanţa va constata că pct 3.1 referitor la caracterul variabil al dobânzii şi pct 3.2 teza a II-a referitoare la caracterul variabil al dobânzii din Conditiile Speciale ale Conventiilor de Credit nr. ………., constituie clauze abuzive in sensul art. 4 alin 1 din legea nr. 193/2000, va constata nulitatea absolută a acestora si dispune modificarea clauzelor contractuale, in sensul eliminarii acestor prevederi din contracte, mentinand ca valabile restul dispozitiilor conventiilor de credit.

Instanţa va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la negocierea dobânzii, neexistând nici un text legal care să instituie o astfel de obligaţie. Însăşi ideea de negociere exclude obligaţia de a negocia.

Evident, părţile pot negocia oricând rata dobânzii sau orice alt element din cuprinsul contractelor, fără a se putea însă pronunţa o hotărâre judecătorească prin care să fie obligate în acest sens.

Referitor la comisionul de administrare, se reţin următoarele:

Art 3.5 din contractul de credit nr ………. prevede că, pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului, precum şi a îndeplinirii oricăror alte obligaţii asumate de acesta în baza contractului de credit, împrumutatul datorează lunar băncii un comision de administrare de 0,45% ce se calculează prin aplicarea procentului la valoarea iniţială a  creditului.

Art 3.5 din contractul de credit nr …….. prevede că, pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului, precum şi a îndeplinirii oricăror alte obligaţii asumate de acesta în baza contractului de credit, împrumutatul datorează lunar băncii un comision de administrare de 0,39% ce se calculează prin aplicarea procentului la valoarea iniţială a  creditului.

Existenta acestui comision de administrare este prevazuta si de OUG nr 50/2010 - art.36, fiind perceput, conform legii, pentru „monitorizarea/ înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/ rambursării creditului acordat consumatorului.”

Aceeaşi definiţie a comisionului există şi în contract, deci s-a explicat, încă de la momentul contractării, raţiunea perceperii acestui comision, permis de legea care a fost adoptată ulterior tocmai pentru a proteja interesele clienţilor băncilor- OUG nr 50/2010.

Reclamantul a susţinut că nu se justifică perceperea comisionului de administrare, având în vedere că sunt credite de nevoie personale, care nu trebuiau monitorizate de pârâtă, iar reclamantul şi-a achitat întocmai şi la scadenţă fiecare rată, neavând nicio întârziere la plată.

Instanţa reţine însă că toate creditele trebuie monitorizate de bancă, neexistând nicio raţiune pentru care cele de nevoie personale ar fi exceptate. În speţă, necesitatea monitorizării este justificată, pentru ambele contracte, reclamantul având întârzieri la plata ratelor, între 5 şi 25 zile şi primind în aceste sens notificări repetate din partea pârâtei, atât scrise cât şi prin sms (filele 35-70).

Raţiunea comisionului de administrare nu are legătură cu existenţa unor garanţii, nefiind vorba despre comision de risc, ci are legătură cu o serie de activităţi desfăşurate de bancă (monitorizarea/ înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/ rambursării creditului acordat consumatorului).

Simplul fapt că acest comision nu a fost negociat la momentul încheierii contractului, nu este de natură, prin el însuşi, să determine caracterul abuziv al clauzei, fiind necesar, în plus, conform art 4 alin 1 din legea nr 193/2000, ca această clauză să creeze, în detrimentul consumatorului, şi contrar bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Însă, faţă de cele de mai sus, instanţa constată că prin clauza referitoare la comisionul de administrare, nu s-a creat in defavoarea reclamantului si contrar cerintelor bunei-credinte un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor semnatare ale convenţiei de credit, motiv pentru care va respinge acest capăt de cerere.

Având în vedere această soluţie, va constata că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru sumele achitate cu titlu de comision de administrare a rămas fără obiect.

În baza art 453 Cod proc civ, reţinând admiterea în parte a cererii, va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial parţial, corespunzător pretenţiilor admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii.

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul  ……. în contradictoriu cu pârâta …...

Constata ca art 3.1 referitor la caracterul variabil al dobânzii şi art 3.2 teza a II-a referitoare la caracterul variabil al dobânzii din Conditiile Speciale ale Conventiilor de Credit nr. ……., constituie clauze abuzive in sensul art. 4 alin 1 din legea nr. 193/2000, constată nulitatea absolută a acestora si dispune modificarea clauzelor contractuale, in sensul eliminarii acestor prevederi din contracte, mentinand ca valabile restul dispozitiilor conventiilor de credit.

Respinge ca nefondate celelalte pretenţii

Constată că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a rămas fără obiect.

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.06.2014.

Preşedinte, Grefier,

Domenii speta

Spete similare