Acţiunea pauliană – condiţii de admisibilitate

Potrivit disp. art. 975 din Codul civil de la 1864, creditorii pot, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor. Acest text legal reglementează mijlocul juridic aflat la îndemâna creditorului prin care acesta poate acţiona împotriva actelor juridice făcute de debitor în frauda intereselor creditorului.

Pentru exercitarea acţiunii prevăzute de art. 975 din Codul civil este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii: creditorul că deţină o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, debitorul să fi încheiat un act în frauda drepturilor creditorului, debitorul să cunoască faptul că prin actul încheiat fraudează interesele creditorului şi complicitatea terţului dobânditor la frauda debitorului.

 Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 4553/2013, pronunţată în dosarul nr.  2573/190/2010*

Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus, urmare a declinării competenţei materiale de către Tribunalul B.N., ulterior precizată, reclamanta SC B.I  SRL a chemat în judecată pe pârâţii P.L., P.I., R.A.M  şi R.G  , solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună revocarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta P.L. – vânzătoare şi pârâţii R.A.M  şi R.G – cumpărători, privind imobilele: teren fâneţe, înscris în CF 2805 L. , în suprafaţă de 1.487 mp., nr. cadastral 588; teren fâneţe, înscris în CF 2806 L. , în suprafaţă totală de 1.695 mp., nr. cadastral 589; teren arabil, înscris în CF 2807 L. , în suprafaţă totală de 1.723 mp., nr. cadastral 590; teren arabil în suprafaţă de 438 mp, înscris în CF 2393 C.  şi teren arabil în suprafaţă de 3029 mp C. , în frauda intereselor reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că  în urma relaţiilor comerciale desfăşurate între SC B.I.  SRL şi SC J.I.  SRL s-a născut în sarcina SC J.I.  SRL obligaţia de plată a sumei de 344 942,03 lei, reprezentând preţ neachitat şi a sumei de 86. 500 lei reprezentând penalităţi de întârziere, obligaţii confirmate prin hotărâri judecătoreşti: ordonanţa nr. 39/2008 pronunţată de Tribunalul B.N. în dosar nr. 3208/112/2007, ordonanţa nr. 240/2009 pronunţată de Tribunalul B.N. în dosar nr. 547/112/2009 şi ordonanţa nr. 324/2009 pronunţată de Tribunalul B.N. în dosar nr. 540/112/2009.

Pentru executarea acestor obligaţii de plată a fost demarată procedura executării silite de către BEJ M.M în dosarul de executare nr. 396/2008.

Se mai arată că prin contractul de novaţie încheiat la 9.03.2009 între SC J.I.  SRL, P.L. şi SC B.I  SRL, pârâta P.L. a preluat drepturile şi obligaţiile SC J.I.  SRL stabilite prin ordonanţele menţionate anterior, emise de Tribunalul B.N., obligaţii care sunt în cuantum de 344.942,03 lei şi 85.000 lei penalităţi.

La data de 09.03.2009 a fost încheiat de către executorul judecătoresc M.M actul de adjudecare nr. 46 prin care imobilele identificate în CF 2805 L. , în suprafaţă de 1487 mp, în Cf 2806 L. , în suprafaţă de 1695 mp şi în CF 2807 L. , în suprafaţă de 1723 mp, au fost adjudecate de SC B.I.  SRL în contul creanţei pe care acesta o avea de încasat de la SC J.I.  SRL. Prin acelaşi act de adjudecare pârâta P.L. s-a angajat ca în termen de maxim 3 luni să achite debitul în sumă de 344 942, 03 lei integral în beneficiul SC B.I.  SRL, stipulându-se că, în cazul în care această obligaţie nu va fi respectată, imobilele precizate să fie utilizate de SC B.I.  SRL drept garanţie imobiliară, cu înscrierea în CF a interdicţiei de grevare şi înstrăinare.

Cu toate acestea, pârâta a înstrăinat imobilele pârâţilor R.A.M  şi R.G  , fapt constatat de reclamantă cu ocazia demersurilor efectuate de către executorul judecătoresc la cartea funciară pentru înscrierea menţiunilor de interdicţie de grevare şi înstrăinare.

În concluzie, arată reclamanta, pârâta P.L. nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate faţă de SC B.I.  SRL prin contractul de novaţie şi actul de adjudecare, a înstrăinat cu rea-credinţă imobilele cu care a garantat executarea obligaţiei preluate de la SC J.I.  SRL iar vânzarea imobilelor a avut loc în perioada în care pârâta P.L. s-a obligat să achite sumele datorate, contractul de vânzare-cumpărare fiind astfel încheiat în frauda intereselor reclamantei.

În drept  s-au invocat disp. art. 975 C.civ., art. 112 şi 274 C.pr.civ.

În dovedire s-a solicitat încuviinţarea probei cu interogatoriul pârâţilor şi s-au depus înscrisuri (f. 57-77, 86-87).

Pârâţii R.AM şi R.G au formulat întâmpinare (f. 96-100), solicitând anularea cererii de chemare în judecată pentru netimbrare, respingerea acţiunii ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii convocării la conciliere directă prev. de art. 720 ind. 1 C.pr.civ., dat fiind caracterul comercial al acţiunii, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În susţinerea excepţiei nulităţii cererii pentru lipsa timbrajului pârâţii au arătat că, pentru scutirea de taxe judiciare de timbru în temeiul art. 77 din Legea 85/2006 este necesar ca acţiunea introductivă să fie introdusă de administratorul judiciar sau de lichidator, ori procedura insolvenţei s-a deschis faţă de creditoare doar la data de 19.02.2010.

În motivarea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii convocării la conciliere directă pârâţii arată că litigiul este de natură comercială datorită calităţii de comerciant a reclamantei precum şi datorită faptului că izvorul debitelor care conferă dreptul de gaj general asupra bunurilor persoanei fizice P.L. sunt relaţii comerciale între două societăţi-persoane juridice. Potrivit art. 893 din Codul comercial caracterul comercial al obligaţiei pentru una dintre părţi atrage după sine jurisdicţia comercială asupra întregului litigiu. Dat fiind caracterul comercial, precum şi obiectul evaluabil în bani, procedura de soluţionare  a cererilor de chemare în judecată este reglementată de prevederile art. 720 ind. 1 şi urm. din Codul de procedură civilă. În situaţia de faţă, arată pârâţii, reclamanta nu a încercat niciodată efectuarea unei concilieri directe în înţelesul art. 720 ind. 1 din Codul de procedură civilă.

Pe fondul cauzei, pârâţii arată că acţiunea reclamantei este neîntemeiată, pârâţii la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare fiind de bună-credinţă, neavând cunoştinţă despre datoriile pârâtei P.L. către terţi şi nici despre intenţia de urmărire a bunurilor obiect al contractului de vânzare-cumpărare.

La momentul încheierii contractului a cărei revocare se cere, bunurile dobândite erau libere de sarcini, în colile CF nu erau notate litigii asupra acestor imobile.

De altfel, doctrina şi practica judiciară au statuat fără echivoc că acţiunea pauliană este o acţiune subsidiară, ceea ce înseamnă că ea este admisibilă numai după constatarea insolvabilităţii debitorului. În acest sens, creditorul este obligat în prealabil să pornească executarea silită împotriva debitorului şi numai în cazul în care procedura executării silite încetează din lipsă de bunuri urmăribile va putea să dovedească prejudicierea intereselor sale şi să promoveze o acţiune revocatorie.

Având în vedere faptul că reclamanta nu a făcut dovada insolvabilităţii persoanei fizice P.L.,  pârâţii invocă beneficiul de discuţiune.

 Pentru termenul de judecată din data de 05.12.2012, pârâta P.L. a formulat note de şedinţă, prin care a invocat  excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţie respinsă prin încheierea civilă pronunţată în şedinţa publică din data de 15.05.2013.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit disp. art. 975 din Codul civil de la 1864, creditorii pot, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor. Acest text legal reglementează mijlocul juridic aflat la îndemâna creditorului prin care acesta poate acţiona împotriva actelor juridice făcute de debitor în frauda intereselor creditorului. Pentru exercitarea acţiunii prevăzute de art. 975 din Codul civil este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii: creditorul că deţină o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, debitorul să fi încheiat un act în frauda drepturilor creditorului, debitorul să cunoască faptul că prin actul încheiat fraudează interesele creditorului şi complicitatea terţului dobânditor la frauda debitorului.

Analizând îndeplinirea condiţiilor mai sus menţionate, instanţa constată că reclamanta are calitatea de creditoare a pârâtei P.L., prin ordonanţa nr. 240/2009 pronunţată de Tribunalul B.N. la data de 10.04.2009, rămasă definitivă şi irevocabilă la data de 03.06.2009, pârâta P.L. fiind obligată la plata către reclamantă a sumei de 344.942,03 lei reprezentând debit şi a sumei de 86.500 lei reprezentând penalităţi de întârziere, sume ce reprezintă creanţe certe, lichide şi exigibile. La data de 02.06.2009 pârâţii P.I., P.L. şi R.A.M  au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public D.C.L prin încheierea de autentificare nr. 774/02.06.2009, prin care pârâţii P.I. şi P.L. au vândut pârâtei R.A.M următoarele bunuri imobile: teren fâneţe, înscris în CF 2805 L. , în suprafaţă de 1.487 mp., nr. cadastral 588; teren fâneţe, înscris în CF 2806 L. , în suprafaţă totală de 1.695 mp., nr. cadastral 589; teren arabil, înscris în CF 2807 L. , în suprafaţă totală de 1.723 mp., nr. cadastral 590; teren arabil în suprafaţă de 438 mp, înscris în CF 2393 C.  şi teren arabil în suprafaţă de 3029 mp, înscris în CF 2407 C. , nr. cad. 1648.

Pentru exercitarea acţiunii pauliene actul de vânzare-cumpărare menţionat este necesar să prejudicieze interesele reclamantei, respectiv să creeze o stare de insolvabilitate a pârâtei P.L.. Sarcina probei îndeplinirii acestei condiţii revine reclamantei, în temeiul disp. art. 1169 Cod civil, potrivit cărora cine face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. Raportat la probele administrate în cauză instanţa reţine că reclamanta nu a probat faptul că pârâta P.L. se află în stare de insolvabilitate, reclamanta nefăcând nici un demers în vederea recuperării pe calea executării silite a creanţei sale. Prin urmare, în lipsa unei executări silite şi a unei constatări a stării de insolvabilitate a debitoarei P.L., instanţa de fond a constatat că reclamanta nu a probat îndeplinirea condiţiei fraudării intereselor sale prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare de către pârâţii P.L. şi P.I. cu pârâta R.A.M.

În ceea ce priveşte frauda debitorului, prima  instanţă a reţinut că, nefiind dovedită starea de insolvabilitate a pârâtei P.L. nu poate fi reţinută nici reaua-credinţă a acesteia la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Instanţa reţine de asemenea că reclamanta nu a probat nici condiţia complicităţii pârâţilor P.I. şi R.A.M la frauda debitorului, nefiind probată existenţa stării de insolvabilitate şi fraudei debitoarei P.L.. Mai mult, buna credinţă a pârâţilor P.L., P.I. şi R.A.M este prezumată de art. 1899 alin. 2 Cod civil potrivit cărora buna credinţă se presupune totdeauna şi sarcina probei cade asupra celui ce aleagă rea-credinţă.

Având în vedere aceste considerente, instanţa a apreciat că reclamanta nu a probat condiţiile necesare exercitării acţiunii pauliene prevăzute de art. 975 din Codul civil de la 1864, motiv pentru care a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Potrivit disp. art. 274 Cod pr. civ. partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere la plata cheltuielilor de judecată, însă, având în vedere faptul că pârâţii nu au probat efectuarea vreunor cheltuieli de judecată instanţa a respins cererea acestora de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta solicitând casarea sentinţei atacate şi rejudecând cauza, admiterea acţiunii civile formulate.

În motivarea recursului s-a susţinut că sentinţa atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor legale. Un prim motiv de recurs invocat s-a referit la incompatibilitatea completului de judecată ce a soluţionat cauza prin sentinţa atacată, întrucât acelaşi judecător a pronunţat şi sentinţa civilă nr.1139/2011 a Judecătoriei Bistriţa, sentinţă desfiinţată în urma recursului declarat de reclamantă, cauza fiind casată cu trimitere spre rejudecare aceleaşi instanţe, iar cauza a fost rejudecată de aceeaşi judecătoare, contrar prevederilor art.24-36 Cod procedură civilă coroborate cu art.158-166 Cod procedură civilă. Sub acest aspect, a mai susţinut că nu s-a indicat în sentinţa atacată că reclamanta a formulat cerere de recuzare a judecătoarei.

Un alt motiv de recurs invocat de reclamantă a vizat fondul cauzei, susţinând în esenţă că erau întrunite toate cerinţele impuse de art.975 Cod civil vechi pentru admiterea acţiunii revocatorii formulate de reclamantă deoarece contractul de vânzare cumpărare  atacat în cauză a fost încheiat de debitorii P. cu intimaţii R. în frauda drepturilor legale ale recurentei reclamante, ce deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, fiind încuviinţată executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de ordonanţa nr. 240/2009 pronunţată de Tribunalul B.N. la data de 10.04.2009, rămasă definitivă şi irevocabilă la data de 03.06.2009, pârâta P.L. fiind obligată la plata către reclamantă a sumei de 344.942,03 lei reprezentând debit şi a sumei de 86.500 lei reprezentând penalităţi de întârziere, sume ce reprezintă creanţe certe, lichide şi exigibile. În acest sens, s-a mai susţinut că prima instanţă a nesocotit în totalitate actele întocmite în dosarul execuţional prin care se arată că debitoarea P.L. se află în stare de insolvabilitate, că nu deţine în patrimoniu bunuri mobile sau imobile, doar bunuri comune dobândite cu soţul acesteia în timpul căsătoriei, nu deţine depozite bancare şi nu realizează venituri.

Recurenta reclamantă a mai susţinut că intimata pârâtă debitoare P.L. cu bună ştiinţă împreună cu intimatul P.I. în detrimentul evident al reclamantei de a-şi încasa creanţa sa legală aflată în executare silită cu 8 zile înainte de expirarea termenului dat prin actul de adjudecare nr.46/9 martie 2009 a perfectat contractul de vânzare cumpărare autentificat la 2 iunie 2009 de BNP D.C prin care se vinde printre alte imobile lui R.A.M ce este sora lui P.I. şi lui R.G şi imobilele teren fâneţe, înscris în CF 2805 L. , în suprafaţă de 1.487 mp., nr. cadastral 588; teren fâneţe, înscris în CF 2806 L. , în suprafaţă totală de 1.695 mp., nr. cadastral 589; teren arabil, înscris în CF 2807 L. , în suprafaţă totală de 1.723 mp., nr. cadastral 590.

Recurenta a mai reliefat că la data de 9 martie 2009 între reclamanta recurentă şi pârâta intimată P.L. s-a încheiat contractul de novaţie nr.47/2009 prin care această intimată prelua în totalitate obligaţiile de plată ale SC J.I.  SRL către reclamantă pentru  de sumele de 344.942,03 lei şi de 86.500 lei, iar odată cu încheierea contractului de novaţie potrivit art.1718 Cod civil s-a născut în favoarea recurentei reclamante dreptul de gaj general asupra patrimoniului pârâtei intimate P.L..

În drept, s-au invocat prevederile art.264/1, art.299-316, art.274 Cod procedură civilă, art.975 şi art.1718 Cod civil, art.77 din legea nr.85/2006.

Trebuie precizat că recursul declarat de reclamantă a fost iniţial înregistrat pe rolul secţiei a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bistriţa Năsăud, însă prin încheierea din 15  ianuarie 2014 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi transpunerea acesteia la secţia I civilă a  aceluiaşi tribunal.

Intimaţii pârâţi R.A.M şi R.G au depus întâmpinare în cauză, anterior transpunerii dosarului, solicitând respingerea recursului declarat de reclamantă şi menţinerea sentinţei atacate ca legale şi temeinice f.22-26.

În susţinerea acestei poziţii procesuale s-a reliefat că motivul de recurs vizând alcătuirea instanţei este vădit neîntemeiat, dispoziţiile legale invocate de recurentă se referă la judecătorul ce a soluţionat fondul cauzei, ori în speţă în primul ciclu procesual nu a fost soluţionat fondul cauzei, ci a fost admisă o excepţie peremtorie.

În ce priveşte motivul de recurs vizând fondul cauzei s-a susţinut, în esenţă, că nu sunt întrunite condiţiile impuse de lege pentru admiterea unei acţiuni pauliene fiindcă reclamanta face dovada existenţei unei creanţe certe şi exigibile numai împotriva pârâtei P.L., nu şi asupra proprietarului intimat P.I., că nu s-a dovedit provocarea stării de insolvabilitate a debitoarei, aceasta mai având şi alte bunuri urmăribile, că nu există complicitatea terţului dobânditor la frauda debitorului, intimaţii pârâţi R. fiind de bună credinţă în momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare contestat, la data contractării bunurile cumpărate erau libere de sarcini, nefiind notate în cf. litigii asupra imobilelor cumpărate de intimaţi şi că lipsa unei singure condiţii conduce la respingerea acţiunii pauliene ca neîntemeiată.

După transpunerea cauzei pe rolul acestei secţii, au depus întâmpinare şi intimaţii pârâţi P.L. şi P.I. solicitând respingerea recursului declarat de reclamantă şi menţinerea sentinţei atacate, cu cheltuieli de judecată f.10-12.

În susţinerea acestei poziţii procesuale s-a reliefat că nu este fondat motivul de recurs vizând incompatibilitatea judecătorului întrucât judecătorul a soluţionat iniţial doar o excepţie peremtorie, iar nu fondul cauzei.  În ce priveşte fondul cauzei, intimaţii au susţinut că prima instanţă a analizat pe baza probelor administrate dacă sunt întrunite condiţiile impuse de art.975 Cod civil şi a constatat că nu sunt îndeplinite în speţă cerinţele legale pentru admiterea acţiunii pauliene, nu s-a făcut dovada stării de insolvabilitate a debitoarei care mai deţine şi alte bunuri în patrimoniu, aspect ce rezultă şi din dosarul de partaj nr.796/190/2011 şi nici nu s-a probat complicitatea terţilor dobânditori la presupusa fraudă.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi din oficiu potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că nu există temeiuri care să conducă la casarea ori modificarea sentinţei atacate, motiv pentru care recursul declarat a fost respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare