Partaj bunuri comune-lichidare regim matrimonial- prezumţia de egalitate

De regulă, în cazul împărţelii bunurilor între soţi, operează prezumţia că amândoi au contribuit în mod egal la dobândirea bunurilor, însă, această prezumţie poate fi răsturnată cu ajutorul unor probe convingătoare din care să rezulte că aportul unuia din soţi a fost mai mare decât al celuilalt.

Conform art. 33 Codul familiei, bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali a unuia dintre soţi, iar la alin. 2 al aceluiaşi articol prevede că „după urmărirea bunurilor proprii ale soţului debitor, creditorul său personal poate cere împărţirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanţei sale”.

Pentru ca un bun dobândit în timpul căsătoriei să fi bun propriu al unuia dintre soţi, trebuie să fie dată una din situaţiile de excepţie prevăzute de art.31 din Codul familiei iar, apelantul nu a probat  incidenţa vreuneia din aceste situaţii.

Faptul că  niciunul dintre foştii soţi nu a indicat o contribuţie egală  nu determină instanţa să reţină alte cote de contribuţie, deoarece  prezumţia de egalitate operează în temeiul legii şi  dacă soţii pretind alte cote de contribuţie trebuie să răstoarne această prezumţie.

Nefiind probat de apelant că are o contribuţie mai mare decât soţia,  pentru a se stabili cui i se va atribui apartamentul instanţa trebuie să aibă în vedere  celelalte criterii  prevăzute de art.673 indice 9 din C.pr.civ. or, tribunalul având în vedere aceste criterii a constatat că, în mod legal şi temeinic, apartamentul a fost atribuit  pârâtei P.L.

Asigurarea locuinţei copilului minor este o îndatorire a părinţilor, potrivit art.488 din Codul civil, iar dacă părinţii, au fost de acord ca, după divorţ, locuinţa copilului lor să fie la locuinţa tatălui, aceasta nu echivalează cu  dreptul copilului de a locui până la majorat în aceeaşi locuinţă în care tatăl locuia la data divorţului, ci părintele, la care  copilul are locuinţa stabilită, are obligaţia să asigure copilului o locuinţă  corespunzătoare astfel încât acestuia să-i fie asigurată dezvoltarea  fizică, mentală spirituală, şi socială în mod armonios.

Legea nu prevede  că  părintele este obligat să asigure locuinţa copilului într-un imobil proprietate privată ci această locuinţă  poate fi  şi o locuinţă închiriată.

 Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 9736/2013, pronunţată în dosarul nr. 11230/190/2011

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub numărul de mai sus, reclamanta R.C.I. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii P.L., P.G. şi C.B., prin Sucursala B., să se dispună ieşirea din indiviziune asupra imobilului înscris în CF nr. 50281 C1-U11 B., cu nr. top 7584/b/25, proprietate comună a soţilor pârâţi; şi atribuirea imobilul în cauză debitoarei P.L., cu obligarea acesteia la plata unei sulte compensatorii către soţul său P.G., conform expertizei judiciare ce se va efectua în cauză; cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că, în baza titlului executoriu, bilet la ordin serie şi număr BRDE3AE 0121031, emis la data de 17.12.2008, cu scadenţă la data de 16.03.2009, de către S.C. A.I. S.R.L. şi avalizat de către pârâta P.L., s-a încuviinţat executarea silită împotriva societăţii debitoare şi a debitoarei avalist. B.E.J. M.M. a demarat procedurile de executare silită, până la concurenţa sumei de 32.975.15 lei (29.870 lei împrumut nerestituit, bilet la ordin şi 3.105.15 lei cheltuieli de executare silită). Au fost somaţi, în acest sens, atât societatea debitoare cât şi avalista P.L., conform art. 61 şi art. 62 din Legea nr. 58/1934. S-a emis ulterior somaţie imobiliară către debitoarea avalist, în la data de 03.02.2010, în conformitate cu art. 387, 497 al. 2 şi art. 500 Cod procedură civilă.

Prin Încheierea nr. 6584/2010 a OCPI B.-N., s-a notat somaţia imobiliară asupra imobilului situat în loc. B., str. C.M., bl. G7, sc. B. ap. 25, jud. B.-N., compus din 4 camere, bucătărie, cămară, hol, 1 toaletă, 1 sas, un balcon, împreună cu cota indiviză de 19.65/1246 părţi din teren şi cota indiviză de 7,06/535 părţi din părţile comune indivize, înscris în CF nr. 50281 C1-U11 B., cu nr. top 7584/b/25 proprietate comună a celor doi soţi pârâţi.

În aceste condiţii, imobilul se află în proprietatea devălmaşă a celor doi soţi, fiind dobândit în timpul căsătoriei. Raportat la art. 493 alin. 1 Cod procedură civilă care prevede că creditorii personali ai unui debitor coproprietar nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilul aflat în proprietate comună, ci va trebui să ceară mai întâi partajul acelui imobil, reclamanta a formulat prezenta acţiune civilă pentru partajarea imobilului în cauză.

În drept s-au invocat prevederile art. 493 alin. 1 Cod procedură civilă şi art. 339, 353 Cod civil.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-8) şi s-a solicitat efectuarea unei expertize judiciare care să precizeze valoarea de piaţă a imobilului precum şi cotele care revin soţilor, precum şi acvirarea dosarului execuţional nr. 499/ 2009.

Legal citată, pârâta CB, prin Sucursala B., a formulat întâmpinare prin care a arătat că reclamanta R.C.I. S.A. - Sucursala B. solicită ieşirea din indiviziune asupra imobilului înscris în CF nr. 50281 C-1U11 a localităţii B. cu nr. top 7584/b/25, proprietatea comună a soţilor pârâţi P.L. şi P.G., precum şi atribuirea imobilului în cauză soţiei P.L. cu plata sultei către soţ. Motivul promovării acestei acţiuni este recuperarea creanţei în cuantum de 32.975,15 lei, în baza titlului executoriu bilet la ordin emis de către societatea comercială A.I. S.R.L., în favoarea reclamantei, bilet la ordin avalizat de pârâta P.L..

După cum se poate vedea din extrasul de carte funciară al imobilului în discuţie, acesta este grevat de sarcini - ipotecă de rang I în favoarea CB S.A. - Sucursala CN şi de interdicţia de înstrăinare şi grevare.

În ceea ce priveşte poziţia C.B. S.A., în calitate de creditoare ipotecară, se precizează că pârâţii P.G. M şi P.L. au încheiat cu CB S.A.- Sucursala B. contractul de ipotecă nr. 4888/28.06.2007, autentificat la B.N.P. BE sub nr. 2637/2007, în calitate de garanţi ipotecari, prin care s-au obligat să garanteze creditul în sumă de 77.000 lei (Contract de credit nr. RQ07062958069379 din 28.06.2007), acordat pârâtului P.G.M, cu imobilul situat în B., constând în apartament 4 camere, înscris în C.F. nr. 50281 C-1U11 a localităţii B. cu nr. top 7584/b/25 (provenită prin conversia de pe hârtie a CF nr. 5127/25), calitatea de garanţi ipotecari având-o ambii soţi - coproprietari.

Dar, ceea ce nu trebuie pierdut din vedere este împrejurarea că C.B.S.A. are calitatea de creditoare ipotecară, fiind titulara unui drept de ipotecă de rang I. Aceasta înseamnă că indiferent de modalitatea de partajare agreată de reclamanta sau dispusă de către instanţă, C.B. se va îndestula cu precădere din imobilul în discuţie, conform art. 1746, 1790 Cod civil.

Văzând starea de fapt şi de drept mai sus prezentate, în funcţie de valoarea actuală de circulaţie a imobilului, arată pârâta că trebuie analizat interesul juridic - folosul practic imediat pentru realizarea partajului, pe care reclamanta R.C.I. SA - Sucursala B. îl justifică în cauză.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 19-25).

Legal citat, pârâtul P.G. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat să se dispună respingerea acţiunii ca nefondată şi, pe cale de consecinţă, să se dispună atribuirea apartamentului pârâtului reclamant reconvenţional fără sultă compensatorie, având în vedere sursele proprii la achiziţionarea acestuia.

În motivare se arată că apartamentul situat în B. identificat cu nr. top 7584/b/25 a fost achiziţionat în baza contractului autentificat sub nr. 4381/2001 de către pârâtul reclamant reconvenţional P.G. din surse proprii, după cum urmează: suma de 50.000.000 lei a primit-o de la mama sa LEM, iar suma de 100.000.000 lei contractată prin creditul bancar este restituită sub formă de rate tot de către mama acestuia în baza partajului de ascendent întocmit de către mama pârâtului reclamant reconvenţional, încheind şi un înscris sub semnătură privată în acest sens. Mama pârâtului reclamant reconvenţional a dorit ca fiecare dintre cei trei fii ai săi, respectiv pârâtul reclamant reconvenţional P.G., PAN şi PD, să aibă o locuinţa proprie. Părţile nu au încheiat în formă autentică acest partaj deoarece au o relaţie foarte bună, bazată pe încredere şi respect reciproc, neexistând divergenţe, aspecte care justifică imposibilitatea morală de a încheia în formă autentică. Rezultă că imobilul apartament obiect al partajului este bun propriu al pârâtului reclamant reconvenţional.

Potrivit art. 340 Cod civil nou, nu sunt bunuri comune ci bunuri proprii ale fiecărui soţ bunurile dobândite în schimbul sumelor de bani dobândite ca bun propriu. Sumele de bani dobândite în baza unui partaj de ascendent sunt proprii fiecărui soţ care le primeşte. Astfel, pârâţii nu au calitate de soţi, căsătoria dintre cei doi fiind desfăcută în baza Sentinţei de divorţ nr. 2835/2012, pronunţată în dosarul civil nr. 12798/190/2011 de către Judecătoria B., iar minorul are locuinţa în imobilul sus-menţionat.

În drept s-au invocat prevederile art. 115 Cod procedură civilă şi art. 343 alin. 2 Cod civil.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 40-42) şi s-a solicitat admiterea interogatoriul pârâtei P.L., precum şi a probei testimoniale.

Prin scriptul depus la dosarul cauzei la termenul din 01.06.2012, pârâta C.B. a arătat că în cauza ce face obiectul dosarului 11230/190/2011 cu termen la 01.06.2012, urmare a solicitării instanţei prin care li se comunică un exemplar din întâmpinarea şi cererea reconvenţională depusă la dosar în şedinţa publică din data de 20.04.2012 de către reprezentanta pârâtului PG, arată că îşi menţine cele arătate în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pentru primul termen din data de 16.03.2012, reiterând aspectele de fapt şi de drept expuse anterior.

La termenul din 21.09.2012, reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională a pârâtului P.G., solicitând respingerea cererii reconvenţionale ca fiind neîntemeiată şi admiterea cererii introductive, aşa cum a fost formulată.

În motivare se arată că pârâtul solicită atribuirea apartamentului în cauză, motivat de faptul că imobilul respectiv este bun propriu şi nu este dobândit de soţi în timpul căsătoriei. Face referire la un act sub semnătură privată intitulat „partaj", prin care arată că mama sa, LEM a plătit ratele apartamentului, în baza unui partaj de ascendent. De asemenea, afirmă că restul banilor necesari pentru achiziţionarea apartamentului sunt din surse proprii.

Aceste apărări sunt nefondate, situaţia prezentată nefiind reală. Contrar celor menţionate de către pârât, în speţa de faţă sunt aplicabile prevederile Vechiului Cod Civil şi nu celui nou la care face referire. Partajul de ascendent invocat este un act sub semnătură privată. Acesta nu are dată certă şi, privitor la acest aspect, nu este opozabil terţilor şi, deci, nici reclamantei, raportat la prevederile art. 1182 Vechiul cod civil. În consecinţă, nu se poate stabili data acestuia şi nu îi poate fi opus.

Pe de altă parte, art. 795 Vechiul Cod civil prevede că partajul de ascendent se poate face, sub sancţiunea nulităţii absolute, numai cu respectarea regulilor de formă prevăzute de lege pentru donaţii sau testamente. Art. 813 Vechiul Cod civil prevede că toate donaţiile se fac prin act autentic. Coroborând cele două texte de lege, rezultă că pentru a fi valabil, partajul de ascendent în cauză trebuia întocmit în formă autentică.

Nu în ultimul rând, reclamanta arată că pârâţii au fost căsătoriţi încă din anul 1991, conform Sentinţei civile nr. 2835/2012. Bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune, aceasta este prezumţia pe care o instituie Codul civil. E greu de crezut că pârâtul, după 10 ani de căsnicie, contribuie doar el, cu surse proprii, la achiziţionarea apartamentului. Oricum, până la proba contrară şi banii susţinuţi a fi din surse proprii sunt tot bunuri comune.

Tot în cuprinsul actului de partaj se arată că mama va achita ratele creditului apartamentului situat la nr. 25. Nu se poate şti dacă acest fapt s-a şi întâmplat. Mai trebuie observat că apartamentul s-a achiziţionat la data de 13.09.2001. Dar mama pârâtului, la data de 15.02.2001, nu avea cum să ştie că fiul acesteia îşi va achiziţiona un apartament exact la numărul 25. Contractul de ipotecă datează din data de 28.06.2007, adică după 6 ani de la achiziţionarea apartamentului. De bună seamă că respectivul credit nu a fost contractat pentru plata apartamentului, ci pentru alte afaceri.

În aceste condiţii, apare evident reaua credinţă a pârâtului şi a pârâtei care încearcă prin orice mijloace să evite achitarea datoriilor. Pentru motivele arătate, se impune respingerea acţiunii reconvenţionale.

În drept s-au invocat prevederile art. 795, 813, 1182 din Vechiul Cod civil.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate şi a temeiurilor juridice aplicabile, instanţa a reţinut următoarele :

În baza titlului executoriu, bilet la ordin serie BRDE3AE nr. 0121031, emis la data de 17.12.2008, de către S.C. A.I. S.R.L. şi avalizat de către pârâta P.L., cu scadenţă la data de 16.03.2009, s-a încuviinţat executarea silită împotriva societăţii debitoare şi a pârâtei P.L., în calitate de avalist, în dosarul de executare nr. 499/ex/2009 al B.E.J. M.M.,  pentru recuperarea sumei de 32.975.15 lei (29.870 lei debit restant şi 3.105.15 lei cheltuieli de executare silită).  Au fost somaţi, în acest sens, atât societatea debitoare cât şi avalista P.L., conform art. 61 şi art. 62 din Legea nr. 58/1934. Ulterior s-a emis somaţia imobiliară către pârâta PL, în la data de 03.02.2010, în conformitate cu art. 387, 497 al. 2 şi art. 500 Cod procedură civilă iar prin Încheierea nr. 6584/2010 a OCPI B.-N., s-a notat somaţia imobiliară asupra imobilului situat în loc. B., str. C.M., bl. G7, sc. B. ap. 25, jud. B.-N., compus din 4 camere, bucătărie, cămară, hol, 1 toaletă, 1 sas, un balcon, împreună cu cota indiviză de 19.65/1246 părţi din teren şi cota indiviză de 7,06/535 părţi din părţile comune indivize, înscris în CF nr. 50281 C1-U11 B., cu nr. top 7584/b/25 proprietate comună a celor doi pârâţi.

Raportat la art. 493 alin. 1 Cod procedură civilă de la 1865 care prevede că creditorii personali ai unui debitor coproprietar nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilul aflat în proprietate comună, ci va trebui să ceară mai întâi partajul acelui imobil, reclamanta a formulat prezenta acţiune civilă pentru partajarea imobilului în cauză.

Conform extrasului de carte funciară pentru informare, depus la dosar (fila 7), imobilul apartament situat în B., C.M., nr. G1, sc. B, etaj IV, ap. 25, intabulat în C.F. nr. 50281-C1-U11 a localităţii B., sub nr. top. 7584/b/25 este înscris în cartea funciară pe numele celor doi pârâţi, P.G.M şi P.L., în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 4381/2001 autentificat de notarul public Bria Eugenia, ca bun comun.  În fila C a cărţii funciare au fost notate dreptul de ipotecă şi interdicţia de înstrăinare în favoarea C.B. S.A..

Pârâţii P.G.M şi PL au fost căsătoriţi de la data de 21.09.1991 şi până la data de 12.03.2012, când a fost desfăcută căsătoria lor pe baza consimţământului soţilor, prin sentinţa civilă nr. 2835/2012 pronunţată de Judecătoria B. (fila 41).

Imobilul descris mai sus (a cărui partajare se urmăreşte în cauză), a fost cumpărat de pârâţi la data de 12.09.2001,  în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 4381/2001 autentificat de notarul public BE (fila 175), pentru un preţ de 150.000.000 lei (ROL), din care suma de 50.000.000 lei a fost achitată „din surse proprii” la data încheierii contractului iar suma de 100.000.000 lei a fost achitată dintr-un credit obţinut de pârâtă de la C.B. B. (contractul de împrumut nr. 308/12.09.2001). 

Conform art. 30 Codul Familiei (în vigoare la data dobândirii bunului), „Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor. Orice convenţie contrară este nulă. Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită”.

Plecând de la acest text legal, de regulă, în cazul împărţelii bunurilor între soţi, operează prezumţia că amândoi au contribuit în mod egal la dobândirea bunurilor, însă, această prezumţie poate fi răsturnată cu ajutorul unor probe convingătoare din care să rezulte că aportul unuia din soţi a fost mai mare decât al celuilalt. Prin cererea reconvenţională formulată în cauză pârâtul P.G.M a invocat faptul că apartamentul este bunul său personal, fiind cumpărat din banii primiţi cu titlu de donaţie de la mama sa.  Această susţinere nu poate însă să fie reţinută în cauză. Actul sub semnătură privată intitulat „partaj" (fila 40), prin care se arată că mama pârâtului, LEM, va plăti ratele apartamentului, în baza unui partaj de ascendent, nu are dată certă şi nu este opozabil reclamantei, având în vedere prevederile art. 1182 Vechiul cod civil.  De altfel, având în vedere legătura de rudenie dintre semnatarii acestui înscris, există îndoieli cu privire la constituirea înscrisului „pro cauza” (pentru a fi folosit de pârât în proces), atâta timp cât nu au fost administrate şi alte probe cu care să poată fi coroborat (probe de unde să rezulte existenţa unor astfel de sume în patrimoniul mamei pârâtului şi din care să rezulte remiterea sumelor). Nici lipsa la interogatoriu a pârâtei nu poate să aibă o astfel de valenţă, atâta timp cât ambii pârâţi au interesul de a scoate imobilul de la executare silită (fapt ce ar afecta dreptul de gaj general al reclamantei).

În concluzie instanţa reţine că imobilul a fost cumpărat în timpul căsătoriei de către cei doi pârâţi, pârâta P.L. fiind de altfel titularul contractului de împrumut contractat pentru cumpărarea imobilului – ceea ce înseamnă că la data cumpărării apartamentului realiza venituri. Tot astfel, aşa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar (144 – 158), pârâta este administratorul S.C ET S.R.L. şi a realizat în perioada 2000 – 2012 venituri, din salarii, din profesii liberale şi din dividende – nefiind astfel răsturnată prezumţia de comunitate privind  bunul imobilul.

Pentru aceste motive instanţa va respinge ca fiind neîntemeiată cererea reconvenţională formulată în cauză de pârâtul PGM, prin care se solicită a se constata calitatea de bun propriu a acestui imobil.

Conform art. 33 Codul familiei, bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali a unuia dintre soţi, iar la alin. 2 al aceluiaşi articol se prevede că „după urmărirea bunurilor proprii ale soţului debitor, creditorul său personal poate cere împărţirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanţei sale”.

Faţă de existenţa acestui impediment la executare (calitatea de bun comun al imobilului urmărit), în vederea valorificării creanţei pe care o deţine, este întemeiată cererea reclamantei de sistarea stării de indiviziune dintre pârâţi privind imobilul apartament situat în B., str. C.M., bl. G7, sc. B. ap. 25, jud. B.-N., compus din 4 camere, bucătărie, cămară, hol, 1 toaletă, 1 sas, un balcon, împreună cu cota indiviză de 19.65/1246 părţi din teren şi cota indiviză de 7,06/535 părţi din părţile comune indivize, înscris în CF nr. 50281 C1-U11 B., cu nr. top 7584/b/25, respectiv  atribuirea imobilului pârâtei P.L., cu obligarea acesteia la plata sultei compensatorii către pârâtul P.G.M, în cuantum de 50% din valoare. Conform raportului de expertiză tehnică judiciară, efectuat în cauză de expertul PI, imobilul descris mai sus, a fost evaluat la valoarea de piaţa de 151.300 lei. 

Prin urmare, în acord cu prevederile art. 673 ind. 5 alin. 2 Cod de procedură civilă, raportat la art. 36 Codul familiei, instanţa va dispune partajarea bunului în modalitatea arătată, cu obligarea pârâtei P.L. la plata către pârâtul PGM a sumei de 75.650 lei cu titlu de sultă compensatorie, corespunzător dreptului lui de proprietate din acest imobil - în cotă de 1/2.

În baza dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 7/1996, instanţa va dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate exclusiv în favoarea pârâtei, asupra imobilului descris mai sus inclusiv asupra sarcinilor de care este grevat imobilul, urmând ca reclamanta să îşi valorifice în continuare drepturile  prin mijlocele legale puse la dispoziţie.

În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, văzând culpa procesuală a pârâţilor, aceştia vor fi obligaţi să plătească reclamantei suma de 1.690 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu expert.

Împotriva sentinţei expuse, în termen, a declarat apel pârâtul PGM, care a solicitat  schimbarea acesteia în sensul de  a se respinge cererea privind atribuire a apartamentului  intimatei P.L. şi a se admite cererea reconvenţională aşa cum a fost formulată şi atribuirea apartamentului apelantului, fără sultă, având în vedere sursele proprii la achiziţionarea acestuia.

Se susţine că prima instanţă, în mod nelegal: a reţinut contribuţia egală a soţior, fără ca aceştia să solicite o contribuţie egală;  nu a reţinut contribuţia exclusivă a reclamantului la dobândirea apartamentului, apartament care a fost achitat din bani proveniţi de la mama lui şi că,  fără nici un temei instanţa a reţinut că  înscrisul care consemnează partajul  intervenit între mamă şi copii a fost întocmit pro cauza deşi martora semnatară a înscrisului TM a declarat că a fost de faţă, în anul 2001, când  s-a încheiat înţelegerea;  netemeinic a reţinut că mama lui nu avea venituri.

Prin concluziile scrise, depuse  după închiderea dezbaterilor, apelantul a susţinut că  sentinţa este nelegală sub aspectul modalităţii de partajare a apartamentului, prin  atribuirea acestuia  fostei soţii, şi  întrucât,  urmare a divorţului dintre el şi pârâta P.L., locuinţa minorei rezultată din căsătoria lor, a fost stabilită la locuinţa lui.

Intimata-pârâtă P.L. nu s-a prezenta în instanţă şi nici nu a formulat apărări în scris.

Intimata reclamantă SC RI A Sucursala B. a formulat întâmpinare şi şi-a ales  avocat care s-a prezentat în instanţă, solicitând respingerea apelului şi menţinerea sentinţei atacate(f.20).

În sarcina apelantului a fost stabilită obligaţia achitării taxei judiciare de timbru pentru apel în cuantum de 3.405 lei(f.7) şi o diferenţă de taxă judiciară de timbru datorată pentru fondul cauzei, de 4.709 lei(f.14), atât rezoluţia din 1 martie 2014(f.7)cât şi încheierea din 30 aprilie 2014(f.14), prin care s-au stabilit  taxele de timbru,  rămânând definitive, cu privire la diferenţa de taxă de timbru datorată pentru fond, prin necontestare şi în privinţa taxei de timbru datorată pentru apel, ca urmare a respingerii cererii de reexaminare formulată de apelant, prin încheierea din data de 3 aprilie 2014, dată  în dosarul  ataşat.

Ca urmare a formulării cererii de ajutor public judiciar de către apelant instanţa a admis în parte această cerere şi a dispus eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru datorată pentru apel, de 3.405 lei, în14 rate lunare  începând cu luna iunie 2014, potrivit încheierii din camera de consiliu din data de 21 mai 2014( f.24).

Apelul declarat nu este fondat, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică.

Domenii speta

Spete similare