Indemnizaţii reparatorii acordate în baza Legii nr. 341/2004. Modalitate de calcul

Decizie 24/A din 21.01.2014


La nivelul anului 2011, modalitatea de calcul a  indemnizaţiilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie determinată prin luarea în considerare a criteriului introdus de Legea nr. 285/2010, care nu mai operează cu criteriul salariului mediu brut asupra căruia să se aplice coeficienţii de multiplicare, ci are în vedere, în mod special şi derogatoriu, cuantumul indemnizaţiei aflate în plată la nivelul lunii octombrie 2010, asupra căruia trebuie aplicată majorarea de 15%.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 aprilie 2013,  reclamantul O. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş, ca prin hotărâre judecătorească:

- să fie obligată pârâta la plata diferenţelor dintre indemnizaţiile lunare reparatorii pe anul 2011 calculate prin raportare la valoarea de 2022 lei/lună şi indemnizaţiile lunare reparatorii efectiv plătite acestuia în anul 2011;

- să fie obligată pârâta la plata indemnizaţiilor lunare reparatorii pe anul 2012 calculate prin raportare la valoarea de 2117 lei/lună;

- să fie obligată pârâta la plata indemnizaţiilor lunare reparatorii pe anul 2013 calculate prin raportare la valoarea de de 2223 lei/lună;

Prin Sentinţa civilă nr. 1762 din 03.09.2013 Tribunalul Mureş a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul O. I. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş, a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a diferenţelor dintre indemnizaţiile lunare reparatorii calculate prin raportare la valoarea de 2.022 lei şi indemnizaţiile lunare reparatorii efectiv plătite acestuia în anul 2011; a respins restul pretenţiilor reclamantului.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamantului i s-a conferit titlul de „Luptător pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 – Luptător remarcat prin fapte deosebite” , titlu reglementat de art. 3 alin. 1 lit. b pct. 3 din Legea nr. 341/2004.

De asemenea, reclamantul este beneficiarul unei indemnizaţii reparatorii, prevăzute de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 341/2004, stabilită prin decizia nr. 285124/2010 .

Prin cererile nr. 10234/2013, nr. 102342/2013 şi nr. 102344/2013, reclamantul a solicitat pârâtei: plata diferenţelor dintre indemnizaţiile lunare reparatorii pe anul 2011 calculate prin raportare la valoarea de 2022 lei/lună şi indemnizaţiile lunare reparatorii efectiv plătite acestuia în anul 2011; plata indemnizaţiilor lunare reparatorii pe anii 2012 şi 2013.

Prin adresele nr. 103374/2013  şi nr. 103582/2013, pârâta a comunicat reclamantului refuzul de a efectua plăţile solicitate, arătând că: a calculat corect indemnizaţiile lunare reparatorii pe anul 2011 calculate prin raportare la valoarea de 1836 lei, conform Legii nr. 12/2010; plata indemnizaţiilor pe anii 2011-2012 a fost suspendată prin pct. 2 al articolului unic al  Legii nr.283/2011 şi ale art. 9 din OUG nr. 84/2012.

Faţă de această stare de fapt, instanţa a reţinut că prezenta cauză este guvernată de dispoziţiile Legii nr. 263/2010, în baza normei de trimitere cuprinse în art. 43 alin. 2 din Legea nr. 341/2004.

Potrivit art. 4 alin. 4 din Legea nr. 341/2004, reclamantul poate beneficia de o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la “salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat”, aferent anului pentru care se face plata.

Conform art. 15 din Legea nr. 287/2010: „Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 este de 2.022 lei”.

Pârâta a susţinut că prin folosirea, de către art. 15 din Legea nr. 287/2010, a termenului „câştig salarial” în loc de „salariu”, prevederile  art. 4 alin. 4 din Legea nr. 341/2004 ar fi rămas fără un indicator de raportare a calculului cuantumului indemnizaţiei, apărând un vid legislativ pentru anul 2011.

 În temeiul art. 5 alin. 2 şi alin. 3 Cod proc.civ., lacuna legii nu poate fi invocată.

Pe de altă parte, instanţa a reţinut că, aşa cum rezultă din interpretarea gramaticală, logică şi sistematică a textelor legale mai sus menţionate, noţiunile de „câştig salarial” şi „salariu” sunt sinonime, legiuitorul având în vedere venitul salarial, indiferent de diferitele denumiri: salariu, venit salarial, câştig salarial etc. Aceasta, deoarece atât în cuprinsul art. 4 alin. 4 din Legea nr. 341/2004 , cât şi în cel al art. 15 din Legea nr. 341/2004 se face referire în mod clar la una şi aceeaşi noţiune: aceea care este utilizată la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi este aprobată prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Deci, în acest context legal, sfera noţiunilor „câştig salarial” şi „salariu” se suprapun, existând identitate.

Aceeaşi concluzie rezultă şi din argumentul de interpretare sistematică a legislaţiei în materie, întrucât prin articolului unic al OUG nr. 11/2011, privind utilizarea indicatorului de referinţă câştigul salarial mediu brut în actele normative din domeniul muncii şi protecţiei sociale, se prevede că sintagma "salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat" se înlocuieşte cu sintagma "câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat". Deşi înlocuirea sintagmelor potrivit celor de mai sus este prevăzută în cuprinsul articolului unic doar în privinţa dispoziţiilor din Cap. IV al Legii nr. 329/2009, totuşi, din însăşi denumirea actului normativ şi din expunerea de motive, reiese fără dubiu echivalarea incontestabilă a cele două sintagme în domeniul muncii şi protecţiei sociale, deci inclusiv în cazul Legii nr. 341/2004. În plus, aceeaşi soluţie devine incidentă şi prin reţinerea argumentului analogiei, potrivit art. 5 alin. 3 Cod proc.civ.

În concluzie, faptul că, prin art.15 din Legea nr. 287/2010 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011, s-a utilizat sintagma de „câştig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011” (de 2.022 lei), nu este de natură să lipsească de conţinut prevederile  art. 4 alin. 4 din Legea nr. 341/2004, pentru anul 2011, raportate la dispoziţiile art.15 din Legea nr. 287/2010, iar nu ale Legii nr. 12/2010, această din urmă lege privind numai anul 2010.

În ceea ce priveşte solicitarea de acordare a indemnizaţiilor reparatorii  pentru anul 2012, se observă că prin art.18 din cadrul art. II al OUG nr.80/2010, s-a dispus că în anul 2012, indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă.

Conform art.4 alin. 4 din Lege nr.341/2004, de o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiază şi persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, numai dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Potrivit art.3 alin.1 lit.b pct.3 din Legea nr. 341/2004, titlul de Luptător remarcat prin fapte deosebite este atribuit celor care, în perioada 14 - 25 decembrie 1989, au mobilizat şi au condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi au menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar şi le-au apărat până la data judecării dictatorului, în localităţile unde au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi celor care au avut acţiuni dovedite împotriva regimului şi însemnelor comunismului între 14 - 22 decembrie 1989.

Reclamantul se încadrează în aceste prevederi legale mai sus menţionate, posedând titlul de „Luptător pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 – Luptător remarcat prin fapte deosebite” (f. 4-5), titlu reglementat de art. 3 alin. 1 lit. b pct. 3 din Legea nr. 341/2004, neputând beneficia de acordarea indemnizaţiilor reparatorii în anul 2012, din cauza interdicţiei instituite prin art.18 din cadrul art. II al OUG nr.80/2010.

În ceea ce priveşte anul 2013, potrivit art. 9 din OUG nr.84/2012, prevederile art. 15, art.18, art.19 şi art.20 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013.

Din acest motiv, nici în anul 2013, reclamantul nu este îndreptăţit la plata indemnizaţiei reparatorii prevăzute de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 341/2004, interdicţia legală a acordării acestui drept fiind menţinută.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat apel reclamantul Oroian Ioan şi pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş.

Reclamantul O. I. a arătat că hotărârea instanţei de fond se limitează la concluzii vagi asupra sumelor cuvenite reclamantului, fără a face o verificare exhaustivă a dreptului reclamantului legat de aceste sume.

Drepturile cuvenite pentru anul 2012 şi anul 2013 sunt, în opinia apelantului, suspendate, situaţie în care acesta a invocat Decizia nr. 23/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia „un bun nu poate fi pierdut în măsura în care legiuitorul dispune doar suspendarea beneficiului fructelor acestuia”.

Simpla invocare a unui act normativ în conţinutul motivării instanţei, raportat la practica judiciară şi doctrina în materie atrage nulitatea actului de procedură atacat. Hotărârea este calificată de apelant ca fiind pronunţată cu „lipsă de curaj procesual” în adoptarea unei măsuri reparatorii aprobată printr-o lege specială, la rândul ei nerespectată de către organele statului.

În opinia apelantului, indemnizaţia cuvenită potrivit legii speciale nu poate fi suspendată, întrucât Protocolul adiţional nr. 1 la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată în anul 1948, prevede expres că „niciun drept nu poate fi îngrădit în mod abuziv de către legislaţia unui stat democrat”.

Pârâta CJP Mureş a criticat hotărârea atacată subliniind că interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor art. 10 alin. 1 din Legea 285/2010 este eronată. Cu alte cuvinte, instanţa trebuia să aibă în vedere cuantumul indemnizaţiei aflată în plată în luna octombrie 2010 şi nicidecum cuantumul câştigului mediu salarial brut, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010.

În opinia apelantei, măsura luată de legiuitor cu referire la Legea 285/2010 a vizat plafonarea indemnizaţiilor la nivelul anului 2010 şi nicidecum actualizarea lor. Soluţia de admitere a acţiunii reclamantului creează o apreciere subiectivă a dispoziţiilor Legii 341/2004, procedând la o actualizare a indemnizaţiei pe alte criterii decât cele stabilite în actele normative în vigoare.

Reclamantul apelant O. I. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului pârâtei. Noua sintagmă utilizată de legiuitor prin Legea 287/2010, respectiv aceea de „câştig salarial mediu brut” nu este de natură să lipsească de conţinut prevederile art. 4 alin. 4 din Legea 341/2004. Legiuitorul a folosit termeni diferiţi reglementând, în realitate, acelaşi lucru. Echivalenţa dintre noţiunea de salariu mediu brut şi câştig mediu brut este deosebit de importantă, indemnizaţia nefiind similară cu dreptul de pensie, astfel că tratamentul juridic trebuie să fie diferit. Nu în ultimul rând, se mai arată prin întâmpinare, prima instanţă s-a raportat la valoarea coeficientului 1 de 2.022 lei, având în vedere un act normativ valabil, promulgat şi aflat în vigoare.

Apelul pârâtei este fondat, pentru următoarele considerente:

Prezentei cauze îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin 4 din Legea 341/2004.

Prin Decizia nr. 22 din 18 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  a procedat la interpretarea, cu putere obligatorie, a acestor dispoziţii legale dispunând ca : „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010,  indemnizaţiile lunare reparatorii şi indemnizaţiile lunare prevăzute de Legea nr. 341/2004 se calculează, în anul 2011, prin aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizaţiei aflat în plată în luna octombrie 2010.”

Pentru a pronunţa a această decizie, ÎCCJ a reţinut în esenţă că potrivit art. 4 din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, indemnizaţia reparatorie lunară reglementată de acest act normativ se calculează prin aplicarea unor coeficienţi asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului în care se face plata.

Prin art. 14 lit. d) din Legea nr. 118/2010 s-a stabilit că aceste drepturi se reduc cu 15% de la data intrării în vigoare a acestei legi iar, ulterior, prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, s-a statuat că, începând cu luna ianuarie 2011, drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1), lit. a), b), şi d) şi alin. (4), art. 13 şi 14 din Legea nr. 118/2010 se majorează cu 15% faţă de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010.

Rezultă deci că legea nouă (Legea 285/2010), derogând de la cea anterioară în materie, Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, instituie un alt criteriu în funcţie de care să se cuantifice indemnizaţiile lunare reparatorii.

În raport cu această reglementare expresă, a susţine că, în continuare, determinarea cuantumului indemnizaţiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie realizat după algoritmul prevăzut de acest act normativ, respectiv prin aplicarea unor coeficienţi asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului în care se face plata, înseamnă a ignora caracterul normelor temporare şi speciale.

La nivelul anului 2011, modalitatea de calcul al indemnizaţiilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie determinată prin luarea în considerare a criteriului introdus de Legea nr. 285/2010, care nu mai operează cu criteriul salariului mediu brut asupra căruia să se aplice coeficienţii de multiplicare, ci are în vedere, în mod special şi derogatoriu, cuantumul indemnizaţiei aflate în plată la nivelul lunii octombrie 2010, asupra căruia trebuie aplicată majorarea de 15%.

Având în vedere că, potrivit art. 517 NCPC, dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanţe, Curtea a admis apelul declarat de pârâtă şi rejudecând cauza, în limitele criticate, a schimbat în parte hotărârea Tribunalului, respingând integral acţiunea.

Cu referire la pretenţiile reclamantului vizând plata indemnizaţiei pentru anii 2012 şi 2013, Curtea subliniază că legiuitorul nu a suspendat plata dreptului, ci, pentru o perioadă limitată de timp, a suprimat plata acestui drept. Apelantul este în eroare atunci când consideră că dreptul i-a fost suspendat. Exprimarea legiuitorului este clară şi concisă şi nu lasă loc de interpretări.

Pentru argumentele exprimate succint în prezenta decizie vizând pretenţiile aferente anilor 2012 şi 2013, alături de argumentele aduse de prima instanţă,  Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul O. I.