Comunicarea deciziei de impunere fiscală, condiţie pentru existenţa titlului executoriu

Sentinţă civilă 1054 din 03.06.2013


Constată că prin cererea înregistrată la data de 28.12.2012, contestatorul  M. O., dom. în M., str. G. C. nr. -  jud. S. , a solicitat , în contradictoriu cu intimatele  D. G. a F. P. – A. F. P. M., cu sediul în M., str. I.C. B.  nr. -, jud. S. , şi C. J. A. S. S., cu sediu în S. B. M. V. nr. - jud. S. , anularea titlului  executoriu nr. 323020013499113/4.12.2012 şi a somaţiei nr. 323020022143528/4.12.2012 ce i-au fost comunicate  de către A. F. M. la data de 10.12.2012, precum şi suspendarea executării silite în dosarul execuţional; solicită de asemenea, restituirea taxei de timbru şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul  arată, în esenţă,  că prin somaţie şi titlul executoriu a fost notificat asupra unei datorii fiscale  în cuantum total de 1695 lei , fără a se preciza  modul de calcul al acestei sume şi fără a fi  înştiinţat  prealabil începerii executării silite asupra existenţei şi naturii datoriei, prin comunicarea deciziei de impunere emise de C.J.A.S. S. , pentru a avea  posibilitatea atacării acesteia,  astfel că această omisiune este de natură să atragă nulitatea actelor de executare, îndeplinite cu nerespectarea prevederilor legale.

În drept, s-au invocat prev .art.OG 92/2003 corob. cu art. 399 C.p.c., art. 242 şi 101 C.p.c..

Partea intimată, A. F. P. M., fiind citată a depus întâmpinare – filele 10-12  dosar, solicitând respingerea contestaţiei la executare.

În motivare, intimata arată că, în fapt , actele de executare emise sunt TEMEINICE ŞI legale, chiar însuşi contestatorul neinvocând vreo neregularitate a lor. Cu privire la faptul că nu i-a fost comunicată contestatorului decizia de impunere pentru datoria fiscală înregistrată, intimata susţine că potrivit Ordinului comun nr. 806/608/934/2012 încheiat de Ministerul de F. cu  C.S. şi C.P., creanţa urmărită a fost preluată de la C. A. S. S.,  care nu a predat fizic întreg dosarul cu actele îndeplinite, ci numai transmisia electronică a datelor ,din care rezultă şi data comunicării actului de impunere ca fiind ziua de 15.06.2012 conform printscreen-urilor ataşate .

Consideră intimata că situaţia creată se datorează nerespectării de către C. A. S. ordinului de predare-primire a dosarelor contribuabililor către ANAF, apreciind că eventual s-ar impune citarea în cauză şi a acestei instituţii pentru a pune la dispoziţie toate actele şi documentaţia aferentă creanţei stabilite. Susţine intimata că este cesionar de bună credinţă ,iar contestatorul figurează în evidenţe cu datorii la contribuţia de sănătate aferente veniturilor obţinute din activităţi independente. De asemenea, se mai apreciază că, susţinerile contestatorului  relativ la titlul de creanţă şi titlul executoriu sunt confuze, iar organul fiscale nu are abilitarea de a cenzura legalitatea titlurilor executorii transmise spre executare.

Consideră că nu are nici un fel de culpă cu privire la impunerea realizată, iar chestiunea contestării formelor de executare silită nu rezolvă situaţia contribuabilului, organele fiscale neavând abilitarea de a verifica legalitatea titlurilor transmise spre executare.

Ataşat întâmpinării, intimata a depus, în copie  actele de executare contestate ,  dovada comunicării acestora , precum şi imaginea ecranelor –printscreen .

Intimata C. J.A.S.S., depunând întâmpinare – filele 20 dosar, solicitând respingerea contestaţiei.

Pe cale de excepţie a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive, pe considerentul că de la data de 1 iulie 2012, competenţa de administrare a contribuţiilor sociale a fost transferată organelor financiar-fiscale ale ANAF, iar pe fond, a susţinut că deciziile de impunere nr. 12430.1 şi 12430.3  din 31.05.2012 au fost comunicate contestatorului  prin scrisoare recomandată , fiind  primite de acesta potrivit confirmării de primire anexate întîmpinării.

În drept, s-au invocat prev. OUG 125/2011; Legea 95/2006; Ordinul CNAS nr.617/2007; L. nr. 571/2003 , OG 92/2003, art. 115-118 C.p.c..

Ataşat întâmpinării s-au depus deciziile de impunere nr. 12430.1 şi 12430.3  din 31.05.2012, şi dovada de confirmare-primire.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 12.02.2013, contestatorul solicită respingerea excepţiei ca nefondată , învederând că actele contestate emană de la această intimată, iar în privinţa dovezii de comunicare a deciziilor de impunere ,  sesizează instanţei faptul  că domiciliul său nu este în ţară , că semnătura de pe dovada de confirmare –primire nu-i aparţine, că la data expedierii nu se  menţionează  anul , ci doar ziua şi luna, că acest act nu poartă  ştampila poştei şi semnătura lucrătorului poştal , iar în cuprins nu se menţionează felul trimiterii şi  nr. oficiului poştal de unde s-a expediat scrisoarea recomandată, motiv pentru care apreciază contestatorul că acesta ar fi un fals.

Intimata A. F. P. M. a solicitat şi ea la rândul său respingerea excepţiei invocate de  Casa J.A.S.S..

La data de 12.03.2013 , C.J.A.S. S. a depus la dosarul cauzei , în copie certificată pentru conformitate cu originalul, extras din borderoul  prin care s-a realizat comunicarea deciziilor de impunere contestatorului şi pentru care acesta a semnat de primire în data de 4.07.2012 ( f. 51-52.

Faţă de depunerea acestor dovezi, prin completarea la întâmpinare depusă la 25.03.2013  intimata A.F.P.M. şi-a reiterat poziţia procesuală, de respingere a contestaţiei formulate.

Examinând actele şi lucrările dosarului, şi având a se pronunţa mai întâi asupra excepţiei invocate, instanţa reţine următoarele :

Cauza prin obiectul ei se supune procedurii de soluţionare a contestaţiei la executare prev. de OG 92/2003, care se completează, potrivit art.2 alin.3 din ordonanţă, şi cu dispoziţiile dreptului comun ale art.399 şi urm. C.pr.civilă, actele contestate, constituind forme de executare silită, atât din perspectiva ordonanţei amintite, cât şi în accepţiunea dată de către intimate  aceloraşi acte, prin  conţinutul inserat în cuprinsul lor.

Ca atare , se constată că actele de executare silită contestate sunt emanaţia exclusivă a intimatei A. F.P. M., şi ca atare, intimata C.J.S. Jud. S., nu are calitate procesuală pasivă, excepţia invocată dovedindu-se întemeiată, urmând a fi admisă,  şi pe cale de consecinţă ,cererea contestatoarei va fi respinsă cu privire la această intimată.

Pe fondul cauzei, analizând legalitatea actelor de executare  efectuate , instanţa reţine următoarele:

Contestatorul realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, iar în această calitate datorează contribuţii corespunzătoare la fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Contestatorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile mai sus arătate şi nu a depus la C.A.S.  declaraţiile nominale privind obligaţiile ce îi reveneau, astfel că  în baza protocolului încheiat între ANAF şi C. A. S. au fost calculate veniturile realizate de contestator, iar la data de 31.05.2012 C. A. S. S. a emis deciziile  de impunere : nr. 12430.1  pentru suma  de 792  lei  şi respectiv nr. 12430.3 pentru suma de 903 lei, în valoare totală de 1695 lei ,  constând în contribuţie asigurări sănătate şi debite accesorii derivate din calcularea şi perceperea majorărilor de întârziere, precum şi a penalităţilor aferente aceleaşi perioade.

Contestatorului  i-au fost comunicate  titlul executoriu nr.323020013499113/4.12.2012 şi  somaţia nr. 323020022143528/4.12.2012 prin scrisoare cu confirmare de primire , fiind primite în data de 12.12.2012 conform dovezii de la f. 17 dos.

Potrivit art 141 cod procedura fiscala “(1) executarea silita a creanţelor fiscale se efectuează in temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent in a cărui raza teritoriala îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

(1^1) In titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanţele fiscale neachitate la scadenta, reprezentând impozite, taxe, contribuţii si alte venituri ale bugetului general consolidat, precum si accesoriile aferente acestora, stabilite in condiţiile legii.

(2) Titlul de creanţa devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori in alt mod prevăzut de lege.”

Potrivit art 111 cod procedura fiscala “(1) Creanţele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează.

Deşi intimata C.J.A.S. S. a susţinut că  deciziile de impunere i-au fost comunicate contestatorului prin poştă  cu scrisoare recomandată de confirmare-primire  şi în acest sens a invocat  dovezile ataşate  la f.28 şi 52 dos., din examinarea acestora se constată  însă  că doar una dintre cele două decizii i-a fost comunicată contestatorului, anume cea  înregistrată sub nr. 12430.1 /31.05.2012 privind suma de 792 lei şi  pentru care acesta a semnat de primire , nu şi cea referitoare la obligaţiile de plată accesorii înregistrată sub nr. 12430.3 /31.05.2012. Sub acest aspect , faptul că în extrasul de pe borderoul prin care s-a realizat comunicarea , depus de intimată, apar menţionate ca fiind ,, livrate” actele înregistrate sub nr. 12430.1 şi 12430.3 , deci ambele decizii de impunere,  este lipsit de relevanţă atât timp cât nu s-a făcut dovada  comunicării decât în privinţa uneia dintre acestea.

 Şi cum,  opozabilitatea titlului executoriu este condiţionată de comunicarea titlului de creanţă către contribuabil, acesta luând astfel la  cunoştinţă de existenţa obligaţiei de plată stabilită în sarcina sa, precum şi de data scadenţei, având dreptul să fie informat, chiar şi în situaţia în care stabilirea creanţei este rezultatul unor verificări asupra unor venituri neimpuse, descoperite ulterior, conform art.107 C.pr.fiscală, ,rezultă că în lipsa comunicării titlului de creanţă care este decizia de impunere, organul fiscal nu poate pretinde aducerea la îndeplinire a obligaţiei de plată,  şi cu atât mai puţin, nu poate să procedeze la executarea silită a acesteia.

Ca atare, în raport de argumentele de drept şi fapt expuse, instanţa constată că decizia de impunere nr. 12430.3 /31.05.2012 nu a devenit scadentă pentru a deveni titlu executoriu, întrucât cu privire la acest act administrativ  fiscal nu a expirat termenul de plată, deoarece decizia nu a fost comunicată către contestator , conform obligaţiilor instituite prin O.M.F. nr. 94/2006.

În privinţa deciziei de impunere nr. 12430.1 /31.05.2012 comunicată contestatorului , astfel cum atestă semnătura acestuia de pe dovada de primire( f. 28) , se constată că aceasta nefiind  atacată de contestator în termenul şi condiţiile prescrise de lege , a devenit titlu executoriu , aşa încât  , referitor la suma impusă prin aceasta , emiterea formelor de executare este corectă .

Cât despre faptul că majorările de întârziere sunt sau nu datorate C.S., este de menţionat că acest aspect nu poate fi soluţionat în cadrul contestaţiei la executare , deoarece pentru contestarea contribuţiilor, taxelor sau impozitelor  datorate bugetului de stat , O.G. nr. 92/2003  prevede o altă procedură de contestare a lor, la organele financiar-fiscale  şi apoi la instanţele de contencios-administrativ.

În consecinţă, faţă de considerentele de drept şi de fapt enunţate contestaţia debitorului este admisibilă doar  în parte , astfel că  în baza disp. art. 172-174 C.p.fisc  se va dispune anularea parţială a formelor  de executare emise la data de 04.12.2012 de către  intimată  constând în titlu executoriu şi somaţie pentru  suma de 903 lei reprezentând  debite accesorii, menținând actele de executare întocmite  pentru suma de 792 lei reprezentând contribuţie asigurări de sănătate .

În baza art. 23 lit. e  din Legea 146/1997 se va dispune restituirea către contestator, la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri,  a taxei judiciare de timbru aferente contestaţiei , în sumă de 83,24 lei.