Recurs. Nulitate

Decizie 1701 din 04.12.2013


Recurs. Nulitate

- Noul Cod de procedură civilă (Legea nr. 134/2010)

Potrivit art. 83 alin. (3) din Noul Cod de procedură civilă „La redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi în exercitarea şi susţinerea recursului, persoanele fizice fi asistate şi, după caz, reprezentate, sub sancţiunea nulităţii, numai de către un avocat (…), iar conform art. 486 alin. (2) şi (3) din acelaşi act normativ, la cererea de recurs se va ataşa împuternicirea avocaţială, sub sancţiunea nulităţii.

Prin urmare, nedepunerea dovezii declarării recursului prin avocat este sancţionată cu nulitatea recursului.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,

Decizia civilă nr. 1701 din  4 decembrie 2013, G.O.

Prin Încheierea din 4 septembrie 2013, pronunţată în dosarul nr.11049/55/2013, Tribunalul Arad a dispus suspendarea judecării apelului declarat de petentul G.D. împotriva Sentinţei civile nr. 4788 din 30.07.2013, pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 11049/55/2013, având ca obiect cerere de încuviinţare a executării silite.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a constatat că părţile nu s-au prezentat şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciind că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 411 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul G.D., solicitând admiterea recursului şi trimiterea cauzei la tribunal în vederea continuării judecăţii.

Prin adresa emisă la data de 08.10.2013 şi comunicată recurentului la data de 10.10.2013 i s-a pus în vedere recurentului să facă dovada declarării recursului prin avocat sub sancţiunea nulităţii.

Prin Decizia civilă nr. 1701 din 4 decembrie 2013, pronunţată în dosarul nr. 11049/55/2013, Curtea de Apel a constatat că este nul recursul declarat de petentul G.D. împotriva Încheierii din 4 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 11049/55/2013.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a avut în vedere argumentele de mai jos.

Examinând excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Curtea apreciază că este întemeiată pentru argumentele de mai jos.

Potrivit art. 83 alin. (3) din Noul Cod de procedură civilă „la redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi în exercitarea şi susţinerea recursului, persoanele fizice vor fi asistate şi, după caz, reprezentate, sub sancţiunea nulităţii, numai de către un avocat, în condiţiile legii, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 13 alin. (2)” (când partea sau mandatarul acesteia, soţ ori rudă până la gradul al doilea, este licenţiată în drept), iar conform art. 486 alin. (2) din acelaşi act normativ, la cererea de recurs se va ataşa împuternicirea avocaţială, cerinţă ce este prevăzută sub sancţiunea nulităţii de alineatul 3 al acestui din urmă articol.

Prin urmare, văzând că recurentul nu a fost în măsură să depună dovada declarării recursului prin avocat, în baza art. 83 alin. (3) şi art. 486 alin. (3) din Noul Cod de procedură civilă, Curtea a constatat că este nul recursul declarat de către acesta împotriva încheierii din 4 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr.11049/55/2013.