Furt calificat. Lege penală mai favorabilă

Sentinţă penală 756 din 08.04.2014


Notă: Soluţie pronunţată anterior publicării Deciziei nr. 265/06.05.2014 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 Cod penal

Prin s.p. nr. 756 NCPP/08.04.2014, în temeiul art. 386 alin. 1 N.C.P.P., instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M.B., fără antecedente penale, din infracţiunea de furt calificat, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i  Codul penal, în infracţiunea de  furt calificat, prev. şi ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit.  d  NCP, cu aplicarea art. 5 NCP.

În temeiul art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d NCP, cu aplicarea art. 5 NCP şi cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 vechiul Cod de procedură penală, a condamnat pe inculpatul  M.B.,  la pedeapsa închisorii de 8 (opt) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În temeiul la art. 81 din vechiul Cod penal cu referire la art. 5 NCP, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu închisoarea pe o durata de  2 (doi) ani şi 8 (opt) luni,  care, conform dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din vechiul Cod penal, constituie termen de încercare pentru inculpat şi a învederat inculpatului dispoziţiile art. 83 din vechiul Cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:

În ziua de 05.02.2013, orele 13,00, prin folosirea fără drept a unei chei adevărate, M.B., a pătruns in locuinţa de domiciliu a părţii vătămate din municipiul laşi, şi a sustras suma de 8000 euro din interior, dintr-un dormitor, prejudiciul material cauzat fiind recuperat în cursul urmăririi penale.

Analizând comparativ art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i vechiul Cod penal şi art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit.  d  NCP, instanţa a reţinut că limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat sunt mai reduse în noul Cod penal, faţă de vechiul Cod penal (furt calificat, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i  vechiul Cod penal – limite ale pedepsei cu închisoarea de la 3 la 15 ani, faţă de limitele prevăzute de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d  NCP, pedeapsa cu închisoarea de la unu la 5 ani).

Având în vedere constatările anterioare, instanţa a reţinut că este mai favorabilă legea penală nouă, Codul penal în vigoare de la 1 februarie 2014, sub aspectul încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din dosar.

Domenii speta