Infracţiunii de tâlhărie

Sentinţă penală 1242 din 23.09.2008


JUDECATORIA

Deliberand asupra cauzei penale de fata, constata urmatoarele:

Prin rechizitoriul nr. 7491/P/2006 al Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov, inregistrat pe rolul acestei instante la data de 29.04.2008, sub dosar nr. 6177/197/2008, s-a dispus trimiterea in judecata in stare de libertate a inculpatului ZI pentru savarsirea infractiunilor  prev. de art. 211 alin 2 lit. b, c alin 2/1 lit. b Cp cu aplicarea art. 37 lit. a Cp, de talharie, art. 1/1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, port fara drept in loc public a unui cutit, cu aplicarea art. 37 lit a Cp, ambele in conditiile art. 33 lit. a Cp.

In actul de sesizare a instantei a fost retinuta urmatoarea situatie de fapt:

In noaptea de 23/24.09.2006, dupa ce a consumat bere in barul de langa peronul liniei nr. 1 C.F., partea vatamata a iesit pe terasa interioara a garii. Aici a fost acostat de invinuitul ZI, care i-a cerut o bere. Fiind refuzat, invinuitul a scos din buzunarul giecii un cutit cu ajutorul caruia a amenintat partea vatamata, proptindu-l in pieptul acesteia incepand sa-i controleze buzunarele. Gasind in buzunarul de la giaca, portofelul partii vatamate care continea cartea de identitate a acesteia si suma de 65 lei, si l-a insusit, dupa care a pus cutitul in buzunar si s-a indepartat de victima.

Ca urmare a acestei agresiuni, partea vatamata impreuna cu martora Apetroae Gianina, au sesizat lucratorii de politie din cadrul Postului de Politie T.F., care s-au deplasat la fata locului si impreuna au mers in gara Brasov unde l-au observat pe invinuit si s-au indreptat spre el pentru a-l identifica. In acel moment, invinuitul a aruncat pe jos portofelul sustras de la partea vatamata. Lucratorii de politie l-au condus pe invinuit la postul de politie pentru audieri si au ridicat acel portofel constatand ca apartine partii vatamate. La postul de politie s-a procedat la efectuarea de catre politisti a unui control corporal asupra invinuitului, ocazie cu care s-a gasit asupra acestuia un cutit care ulterior s-a stabilit ca era acelasi cutit cu ajutorul caruia invinuitul a amenintat victima inainte de o deposeda de portofel.

Aceasta situatie de fapt este sustinuta de materialul probator administrat in cursul urmaririi penale, respectiv plangerea si declaratia partii vatamate( filele 12, 13-17), declaratia inculpatului( filele 19- 23), declaratia martorei Apetroae Gianina( filele 24- 27).

In faza de cercetare judecatoreasca, instanta a administrat proba cu declaratiile partilor( filele 20, 21), proba testimoniala in cadrul careia a fost audiata Apetroae Gianina( fila 46) si proba cu inscrisuri fiind depuse copii de pe s.p. nr. 1645/5.10.2007, s.p. nr. 1054/4.06.2007, s.p. nr. 2413/29.09.2005, s.p. nr. 630/6.05.2008, toate pronuntate de Judecatoria Brasov( filele 26-39), precum si fisa privind situatia juridica a inculpatului( fila 25). 

De asemenea, la dosarul cauzei a fost depusa o noua fisa de cazier judiciar a inculpatului( fila 12).

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

In data de 23/24.09.2006, partea vatamata a mers la un club internet situat in gara Brasov pentru a-si petrece timpul. Negasind locuri, a iesit, s-a intalnit cu martora Apetroae Gianina, pe care o cunostea din vedere, si careia i-a cerut sa mearga sa ii cumpere doua beri si un suc. Dupa ce a consumat cele doua beri, s-a deplasat pe terasa interioara din incinta garii asteptand sa se elibereze locuri in sala de internet. Aici, a fost acostat de inculpat care i-a cerut sa ii faca cinste cu bere. Fiind refuzat, inculpatul a scos din buzunarul de la haina un cutit lung, i l-a asezat partii vatamate in piept, dupa care i-a introdus mana in buzunarul de la giaca si i-a sustras portofelul in care se gaseau cartea de identitate si suma de 50 lei.

Imediat dupa ce inculpatul s-a indepartat, partea vatamata a cerut ajutorul unui lucrator de politie care intrase in gara si impreuna au plecat in cautarea inculpatului.

Observandu-i, inculpatul care nu parasise incinta garii, a aruncat portofelul sustras partii vatamate.

Ajunsi langa inculpat, agentul de politie a ridicat portofelul si verificand continutul acestuia a gasit doar cartea de identitate apartinand partii vatamate.

Inculpatul a fost condus la postul de politie, iar in urma controlului corporal, asupra sa a fost gasit un cutit cu maner de culoare maro cu negru cu lama rabatabila incovoiata cu o lungime de 20 cm.

Situatia de fapt mai sus expusa a fost retinuta de instanta pe baza coroborarii declaratiilor partilor in limitele prevazute de art. 69 si art. 75 Cpp, cu depozitia martorei Apetroae Gianina si cu procesul verbal de constatare incheiat la data de 24.09.2006, ora 5.00, de organele de cercetare penala.

Astfel, fiind audiata, partea vatamata a declarat ca in data de 23/24.09.2006, in timp ce astepta pe terasa interioara a garii sa se elibereze locuri la sala de internet, s-a apropiat de ea inculpatul care i-a cerut o bere, iar pentru ca l-a refuzat, acesta a scos din buzunarul de la giaca un cutit cu o lama foarte mare, i l-a pus la piept, dupa care a inceput sa o controleze in buzunare. Dupa ce i-a sustras portofelul, inculpatul s-a indepartat fara a parasi incinta garii. Observand la fata locului un agent de politie, partea vatamata i-a spus despre cele intamplate si impreuna cu acesta au plecat in cautarea inculpatului care, observandu-i, a aruncat portofelul pe jos.

Partea vatamata a mai precizat ca agentul de politie a ridicat portofelul in care i-a fost gasita cartea de identitate, dupa care inculpatul a fost condus la postul de politie, iar in urma controlului corporal efectuat asupra sa, a fost identificat cutitul cu care a fost amenintata.

In acelasi sens este si depozitia martorei Apetroae Gianina, care a relatat ca lucreaza ca muncitor in cadrul SC Mini Trade avand ca atributii intretinerea curateniei in zona garii Brasov. In noaptea de 23/24.09.2006, fiind de serviciu, l-a intalnit in gara pe Stancu Mihaita, partea vatamata, caruia i-a cumparat doua beri si un suc. In timp ce partea vatamata era asezata pe un scaun, de aceasta s-a apropiat inculpatul care a scos din buzunar un cutit cu lama mare, i l-a asezat la gat, apoi i-a introdus mana in buzunar si i-a luat un portofel din care a scos suma de 50 lei, dupa care l-a aruncat.

Martora a mai aratat ca la fata locului a sosit un agent de politie care  l-a identificat pe inculpat si l-a condus la postul de politie T.F.Brasov, afland ulterior ca acesta se numeste ZI.

Aceste mijloace de proba se coroboreaza si cu procesul verbal de constatare a infractiunii flagrante intocmit de organele de cercetare penala din care rezulta ca la data de 24.09.2008 in jurul orei 5.00, in urma sesizarii verbale a partii vatamate, s-au deplasat in incinta statiei CF Brasov, unde, partea vatamata a indicat cu mana individul care i-a sustras portofelul, gest observat si de persoana in cauza, care, aflandu-se langa sala de jocuri Jorex, a scos din buzunar portofelul si l-a aruncat pe jos. Constatand ca persoana care a aruncat portofelul este numitul ZI, cunoscut organelor de politie ca persoana care frecventeaza zona Garii Brasov, a fost condus la postul de politie TF, iar in urma verificarilor, asupra sa a fost gasit in buzunarul interior al giecii un cutit cu rama rabatabila cu dimensiunea de 19 cm.

Fiind audiat, inculpatul a declarat ca in noaptea de 23/24.09.2006 s-a intalnit cu partea vatamata in incinta garii Brasov, iar in timpul discutiilor cu aceasta, i-a sustras suma de 50 sau 60 lei, aruncand portofelul in momentul in care i-a observat pe agentii de politie. In ceea ce priveste cutitul care a fost gasit asupra sa, a aratat ca l-a luat de acasa cu intentia de a-l vinde, dar ca nu s-a folosit de acesta la sustragerea portofelului apartinand partii vatamate.

Chiar daca inculpatul ZI, nu a recunoscut faptul ca a savarsit fapta folosindu-se de un cutit pe care il avea asupra sa, aceasta imprejurare reiese din coroborarea declaratiilor partii vatamate si martorei Apetroae Gianina, care a vazut momentul in care inculpatul a scos un cutit de sub maneca hainei, i l-a asezat la gat partii vatamate, dupa care i-a introdus mana in buzunar si i-a sustras portofelul.

Pentru cele expuse mai sus, instanta constata ca in drept, fapta inculpatului ZI, care in noaptea de 23/24.09.2006, in jurul orei 4.00, aflandu-se in incinta garii Brasov, prin amenintare si avand asupra sa un cutit, a sustras de la partea vatamata Stancu Mihaita, un portofel in care se gaseau cartea de identitate si suma de 50 lei, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de talharie in forma agravata prevazuta de art. 211 alin 2 lit. b, c , alin. 2/1 lit. b Cp.

Astfel, elementul material al acestei infractiuni consta in actiunea principala a inculpatului ZI, de a sustrage  portofelul care se gasea in stapanirea legitima a partii vatamate Stancu Mihaita, determinand producerea unui rezultat socialmente pagubitor pentru patrimoniul acesteia, constand in lipsirea partii vatamate de prerogativele pe care legea i le recunoaste in calitate de proprietar. Activitatea secundara este reprezentata de actiunea inculpatului de a ameninta partea vatamata, actiune realizata prin aratarea unui cutit si asezarea acestuia la gatul partii vatamate care nu a putut reactiona din cauza temerii inspirate, potrivit propriei declaratii. Legatura de cauzalitate este determinata de imprejurarea ca fapta ilicita a inculpatului a determinat in mod direct prejudicierea partii vatamate si rezulta din chiar modalitatea de comitere a faptei.

Sub aspectul laturii subiective, se retine ca pozitia psihica a inculpatului ZI, fata de fapta si urmarile acesteia, se caracterizeaza prin intentie directa, forma de vinovatie prevazuta de art. 19 pct. 1 lit. a) C.p., deoarece probele administrate dovedesc ca acesta a prevazut si urmarit producerea unui prejudiciu in patrimoniul partii vatamate.

Instanta va retine savarsirea faptei in forma agravata prevazuta de art. 211 al. 2 lit. b) si c) C.p., fapta fiind savarsita de inculpat in timpul noptii in jurul orei 4.00 si  intr-un loc public prin natura lui, respectiv in incinta garii Brasov, care se incadreaza in ipoteza prevazuta de art. 152 lit. a) C.p. Instanta va retine si elementul circumstantial agravant al faptei prevazut de art. 211 al. 21 lit. b) C.p., intrucat inculpatul a scos un cutit pentru a o intimida pe partea vatamata si a o determina sa se lase deposedata de bunul mobil.

Potrivit art. 345 alin. 2 C.pen., constatand ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpatul ZI, in calitate de autor, instanta urmeaza sa pronunte condamnarea inculpatului pentru savarsirea infractiunii de talharie, prevazuta si pedepsita de art. 211 alin. 2 lit.b),  c) si al. 21 lit. b) C.p.

La individualizarea judiciara a pedepsei ce se va aplica inculpatului, urmeaza a se tine seama de criteriile generale de individualizare prevazute de art. 72 C.p., respectiv limitele de pedeapsa fixate de art. 211 al. 2 si 21 C.p. (inchisoarea de la 7 la 20 de ani), gradul ridicat de pericol social concret dedus din imprejurarile comiterii faptei, respectiv din aceea ca inculpatul a dat dovada de indrazneala savarsind fapta intr-un loc public si prin folosirea unui cutit pe care-l avea asupra sa, asigurandu-si astfel reusita actiunii de sustragere a bunului de la partea vatamata, de persoana inculpatului cunoscut cu multiple antecedente penale, precum si atitudinea procesuala pe care a avut-o pe parcursul solutionarii cauzei, recunoscand partial savarsirea faptei.

Instanta va retine in sarcina inculpatului si starea de recidiva postcondamnatorie prevazuta de art. 37 lit. a Cp, fata de condamnarea acestuia la pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr.2413/29.09.2005 a Judecatoriei Brasov, definitiva prin neapelare la data de 19.10.2005, inculpatul fiind  arestat la 11.04.2005 si liberat conditionat la data de 9.05.2006, ramanandu-i neexecutat un rest de 154 de zile.

Intrucat fapta din data de 23/24.09.2006, pentru care s-a dispus trimiterea in judecata, a fost comisa de inculpat pana la implinirea duratei pedepsei si retinand de asemenea ca inculpatului i-a ramas neexecutat un rest de 154 de zile, instanta, in baza art. 61 Cp, va revoca liberarea conditionata si va contopi restul neexecutat cu pedeapsa care va fi aplicata prin prezenta, inculpatul urmand sa execute in final ca pedeapsa rezultanta pedeapsa cea mai grea.

De asemenea, instanta va retine in sarcina inculpatului si starea de recidiva postexecutorie  prevazuta de art. 37 lit.b Cp avand in vedere ca din fisa de cazier judiciar a inculpatului( fila 12) reiese ca acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultanta de 4 ani si 6 luni inchisoare prin s.p. nr. 116/26.03.1998 a Judecatoriei Brasov, fiind arestat la data de 27.01.1998 si liberat conditionat la 20.12.2000 cu un rest ramas neexecutat de 575 zile, pedeapsa considerata executata la data de 20.07.2002, conform art. 61 Cp, care statueaza ca  pedeapsa se considera executata, daca in intervalul de timp de la liberare pana la implinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a savarsit din nou o infractiune.

Intrucat infractiunea retinuta in sarcina inculpatului a fost savarsita la data de 23/24.09.2006, dupa considerarea ca executata a pedepsei de 4 ani si 6 luni inchisoare si inainte de se implini termenul de reabilitare judecatoreasca cu privire la aceasta pedeapsa, instanta va retine si aplicarea prevederilor art. 37 lit. b Cp.

Fata de cele expuse, instanta va aplica inculpatului ZI, pedeapsa inchisorii de 8 ani care sa raspunda scopului pedepsei, astfel cum a fost definit prin art. 52 Cp.

Intrucat prin schimbarea incadrarii juridice a faptei se intelege nu doar schimbarea calificarii dintr-o infractiune in alta, ci si trecerea de la o forma a infractiunii la alta,  de exemplu din forma simpla in forma calificata, instanta apreciaza ca nu se impune a se retine in sarcina inculpatului si prevederile art. 211 alin 1 Cp, care incrimineaza talharia in forma simpla, intrucat o infractiune nu poate fi comisa si in forma simpla si in forma calificata.

Infractiunea fiind in sinteza o fapta incriminata de lege sub sanctiunea pedepsei, textul de lege incriminator este cel care fixeaza pentru fiecare infractiune continutul ei abstract, definitia data fiecarei infractiuni se gaseste in descrierea din dispozitia incriminatoare, intrucat in ea sunt cuprinse toate datele si conditiile necesare pentru existenta infractiunii.

In acest sens instanta retine si practica constanta a ICCJ care s-a pronuntat in cazul savarsirii infractiunii de talharie in forma agravata doar in temeiul art. 211 alin 2 lit. a, b, c, respectiv alin. 2/1 lit. a, b, c, d, e Cp in functie de imprejurarile care agraveaza fapta, fara a retine si prevederile art. 211 alin 1 Cp( dec. pen. nr. 249/17.01.2007, dec. pen. nr. 2554/18.04.2006, dec. pen. nr. 3146/17.05.2006, dec. pen. nr. 90/10.01.2006, dec.pen. nr. 467/25.01.2006, dec.pen. nr. 135/10.01.2005, dec. pen. nr. 398/19.01.2005), dar si jurisprudenta Curtii de Apel Brasov.

In ceea ce priveste infractiunea prev. de art. art. 1/1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, port fara drept in loc public a unui cutit, pentru care s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului ZI, instanta apreciaza ca aceasta infractiune nu mai subzista din punct de vedere juridic intrucat posesia unui cutit( cutitul constituie „arma” in sensul art. 151 al. 2 C.p.) atrage incidenta agravantei infractiunii de talharie prevazute de art. 211 Cp. In aceste conditii, portul fara drept a unei arme, nu exista ca infractiune autonoma, ea fiind absorbita in continutul constitutiv al infractiunii de talharie in forma agravata.

In acest sens instanta retine chiar prevederile art. 1/1 din Legea nr. 61/1991 care statueaza ca portul fara drept, in locurile si imprejurarile in care s-ar primejdui viata sau integritatea corporala a persoanelor ori  s-ar putea tulbura ordinea si linistea publica, a cutitului, pumnalului, sisului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confectionate anume pentru taiere, impungere sau lovire, constituie infractiune numai daca fapta nu constituie o infractiune mai grava.

Pentru aceste considerente si avand in vedere ca se va retine si starea de recidiva postexecutorie, instanta, in baza art. 334 Cpp, va schimba incadrarea juridica a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului ZI, din infractiunile  prev. de art. 211 alin 2 lit. b, c alin 2/1 lit. b Cp cu aplicarea art. 37 lit. a Cp, de talharie, art. 1/1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, port fara drept in loc public a unui cutit, cu aplicarea art. 37 lit a Cp, ambele in conditiile art. 33 lit. a Cp, in infractiunea prevazuta de art. 211 alin 2 lit. b, c, alin 2/1 lit. b Cp cu aplicarea art. 37 lit. a si b Cp, de talharie.

Avand in vedere fisa de cazier judiciar a inculpatului, instanta va constata ca infractiunea savarsita de inculpat la data de 23/24.09.2006, pentru care s-a dispus condamnarea sa prin prezenta, este concurenta cu infractiunile comise la datele de 27.06.2006 si 18.03.2007 pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultanta de 3 ani si 2 luni inchisoare prin sentinta penala nr. 630/6.05.2008 a Judecatoriei Brasov, definitiva la data de 27.06.2008 prin dec. pen. nr. 374 a Trib. Brasov.

In baza art.449 Cpp va descontopi pedeapsa rezultanta de 3 ani si 2 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 630/6.05.2008 a Judecatoriei Brasov, definitiva la data de 27.06.2008 prin dec. pen. nr. 374 a Trib. Brasov si va repune in individualitatea lor pedepsele componente de :

3 ani si 2 luni inchisoare( aplicata initial prin sentinta penala nr. 1054/2007 a Jud. Brasov) pentru fapta comisa la data de 27.06.2006;

2 ani inchisoare ( aplicata initial prin sentinta penala nr. 1645/2007 a Jud. Brasov) pentru fapta comisa la data de 18.03.2007;

In baza art. 36 alin 2 Cp raportat la art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cp va contopi pedepsele de mai sus, respectiv 8 ani inchisoare, 3 ani si 2 luni inchisoare, 2 ani inchisoare si va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 8 ani  inchisoare.

Va face aplicarea art. 71, 64 lit. a (teza a II-a) si b Cp.

In baza art. 36 alin 3 Cp va deduce din pedeapsa aplicata durata executata, respectiv perioada de la 20.03.2007 la zi.

Va anula mandatele de executare a pedepselor aplicate emise pentru condamnat si va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei aplicate ca urmare a contopirii pedepselor.

Va constata ca inculpatul este arestat in alta cauza.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanta constata ca la termenul de judecata din data de 3.06.2008, partea vatamata Stancu Mihaita, s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 50 lei.

Potrivit art. 998 C.civ., orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu il obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara, iar potrivit art. 999 C.civ., omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si pentru prejudiciul cauzat prin imprudenta sau neglijenta sa.

In cauza, instanta constata ca sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale in persoana inculpatului care a contribuit la prejudicierea partii vatamate prin deposedarea de suma de 50 lei( asa cum reiese din coroborarea declaratiei partii vatamate cu depozitia martorei Apetroae Gianina care a relatat ca a observat momentul in care inculpatul a sustras din portofelul partii vatamate suma de 50 lei), astfel ca in baza art. 14 raportat la art. 346 alin 1 Cpp si art. 998 C.civ., va admite actiunea civila formulata de partea civila STANCU MIHAITA CRISTIAN si va obliga inculpatul ZI, la plata sumei de 50 lei, reprezentand contravaloarea prejudiciului cauzat prin savarsirea infractiunii de talharie.

In baza art. 118 alin 1 lit. b Cp va confisca de la inculpat un cutit cu rama rabatabila incovoiata  si cu lama de lungimea de 20 cm, inscriptionata „ ANDUJAR SPAI” aflat in Camera de corpuri delicte a Jud. Brasov, cutit ce apartine inculpatului si care a fost folosit de acesta la savarsirea infractiunii de talharie.

De asemenea, fata de solutia de condamnare pronuntata in cauza, in baza art. 189, art 191 alin 1 Cpp il va obliga inculpat la plata sumei de 450 lei reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei reprezentand onorariu aparator oficiu se avanseaza din fondurile  Ministerului de Justitie in contul Baroului Brasov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

 HOTARASTE

In baza art. 334 Cpp schimba incadrarea juridica a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului ZI din infractiunile  prev. de art. 211 alin 2 lit. b, c alin 2/1 lit. b Cp cu aplicarea art. 37 lit. a Cp, de talharie, art. 1/1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, port fara drept in loc public a unui cutit, cu aplicarea art. 37 lit a Cp, ambele in conditiile art. 33 lit. a Cp, in infractiunea prevazuta de art. 211 alin 2 lit. b, c, alin 2/1 lit. b Cp cu aplicarea art. 37 lit. a si b Cp, de talharie.

In baza art. 211 alin 2 lit. b, c, alin 2/1 lit. b Cp rap. la art. 37 lit. b Cp, art. 39 alin 4 Cp, art. 37 lit. a Cp, condamna pe inculpatul ZI, la pedeapsa inchisorii de 8 ani pentru savarsirea infractiunii de talharie.

In baza art. 61 Cp revoca liberarea conditionata din executarea pedepsei de 1 an si 6 luni  inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 2413/29.09.2005 a Judecatoriei Brasov, definitiva prin neapelare la data de 19.10.2005, si in consecinta contopeste restul ramas neexecutat de 154  zile inchisoare cu pedeapsa aplicata prin prezenta sentinta, astfel ca inculpatul executa in final pedeapsa rezultanta de 8 ani inchisoare.

Constata ca infractiunea savarsita de inculpat la data de 23/24.09.2006, pentru care s-a dispus condamnarea sa prin prezenta, este concurenta cu infractiunile comise la datele de 27.06.2006 si 18.03.2007 pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultanta de 3 ani si 2 luni inchisoare prin sentinta penala nr. 630/6.05.2008 a Judecatoriei Brasov, definitiva la data de 27.06.2008 prin dec. pen. nr. 374 a Trib. Brasov.

In baza art.449 Cpp descontopeste pedeapsa rezultanta de 3 ani si 2 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 630/6.05.2008 a Judecatoriei Brasov, definitiva la data de 27.06.2008 prin dec. pen. nr. 374 a Trib. Brasov si repune in individualitatea lor pedepsele componente de :

3 ani si 2 luni inchisoare( aplicata initial prin sentinta penala nr. 1054/2007 a Jud. Brasov) pentru fapta comisa la data de 27.06.2006;

2 ani inchisoare ( aplicata initial prin sentinta penala nr. 1645/2007 a Jud. Brasov) pentru fapta comisa la data de 18.03.2007;

In baza art. 36 alin 2 Cp raportat la art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cp contopeste pedepsele de mai sus, respectiv 8 ani inchisoare, 3 ani si 2 luni inchisoare, 2 ani inchisoare si aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 8 ani  inchisoare.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a (teza a II-a) si b Cp.

In baza art. 36 alin 3 Cp deduce din pedeapsa aplicata durata executata, respectiv perioada de la 20.03.2007 la zi.

Anuleaza mandatele de executare a pedepselor aplicate emise pentru condamnat si dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei aplicate ca urmare a contopirii pedepselor.

Constata ca inculpatul este arestat in alta cauza.

In baza art. 14 raportat la art. 346 alin 1 Cpp rap. la art. 998 C.civ. admite actiunea civila formulata de partea civila S. M. C.( dom. in mun. Brasov, str. Toamnei, nr. 24, bl.24, sc. A, ap. 12, jud. Brasov, legitimat cu CI seria BV, nr. 234848, CNP 174062080058) si obliga inculpatul ZI, la plata sumei de 50 lei, reprezentand contravaloarea prejudiciului cauzat prin savarsirea infractiunii de talharie.

In baza art. 118 alin 1 lit. b Cp confisca de la inculpat un cutit cu rama rabatabila incovoiata  si cu lama de lungimea de 20 cm, inscriptionata „ ANDUJAR SPAI” aflat in Camera de corpuri delicte a Jud. Brasov.

In baza art. 189, art 191 alin 1 Cpp obliga inculpatul la plata sumei de 450 lei reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei reprezentand onorariu aparator oficiu se avanseaza din fondurile  Ministerului de Justitie in contul Baroului Brasov.

Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi 23.09.2008.

Red./Dact. IRM

17.10.2008, 5 ex

Domenii speta