Repunerea in termenul prevăzut de Legea 247/2005 pentru formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Natura juridica a termenului. Netemeinicia cererii. s.c. 482/26.05.2008.

Reclamantul D.D. a solicitat in contradictoriu cu piritele Comisia Locala si Comisia Judeţeană repunerea in termenul de prescripţie pentru formularea cererii de retrocedare a terenului in supratade de 1089 m.p. situat in Calimanesti, motivind ca nu a putut formula cererea in termenul legal, datorita unor imprejurari mai presus de voinţa sa, anume imposibilitatea de a intra in posesia actelor primare.

S-a reţinut prin sentinţa civila pronunţata in cauza ca termenul pentru depunerea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, termen stabilit de Legea nr. 18/1991, astfel cum a fost modificata prin Legea 247/2005, este un termen de decădere, iar nu un termen de prescripţie, nefiindu-i astfel aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, si nefiind astfel susceptibil de intrerupere sau suspendare, in condiţiile enunţate de amintitul decret.

Prin neformularea cererii de reconstituire in interiorul acestui termen de decădere, partea pierde insusi dreptul sau subiectiv civil la reconstituirea, in condiţiile legii, a dreptului de proprietate, acest termen reprezintind aşadar un termen de decădere materiala.

Intrucit legea nu reglementează, ca instituţie, termenele de decădere materiala, urmează a fi aplicate prin analogie, dispoziţiile legale cele mai apropiate, acestea regasindu-se in prevederile art.103 cod proc.civ., care reglementează decăderea procesuala.

In aplicarea acestor dispoziţii, reclamantul are sarcina de a dovedi existenta unor imprejurari mai presus de voinţa sa, de natura a impiedica formularea unei cereri privind reconstituirea dreptului de proprietate.

In acelaşi timp si in acelaşi termen, pe lingă arătarea motivelor ce justifica repunerea in termen, partea urmează a indeplini chiar actul de procedura pentru care se solicita repunerea in termen si a de la a cărui indeplinire a fost impiedicata.

Noţiunea „imprejurare mai presus de voinţa pârtii" conduce la ideea existentei unui caz de forţa majora, a unei imprejurari externe, cu caracter excepţional si cu caracter absolut invincibil, de natura a impiedica nu numai partea in sine, dar si orice alta persoana aflata in aceeaşi situaţie, de la a-si manifesta voinţa, anume, in speţa, de la a indeplini si a depune la autoritatea competenta, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate.

Din probele administrate in cauza, si anume declaraţiile celor doi martori audiaţi, nu reiese insa existenta unei astfel de imprejurari excepţionale.

In lipsa unor circumstanţe excepţionale care sa ateste imposibilitatea obiectiva pentru reclamant de a intra in posesia actelor primare, simplul fapt ca reclamantul nu se afla in posesia acestora, fara insa a se arata motivul care a dus la aceasta situaţie, nu poate constitui o „imprejurare mai presus de voinţa pârtii".

Astfel cum s-a reţinut anterior, potrivit art.103 alin.2 cod proc.civ., o a doua obligaţie ce revine pârtii ce solicita repunerea in termenul de decădere este aceea de a indeplini, odată cu formularea cererii de repunere in termen, chiar actul procedural in legătura cu care se pretinde ca s-ar fi aflat in imposibilitatea de a-1 efectua, ori, in speţa, aceasta obligaţie nu a fost indeplinita.

In concluzie, intrucit din probele administrate nu reies a fi indeplinite condiţiile pentru repunerea in termenul de decădere in interiorul căruia ar fi trebuit formulata cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, in temeiul Legii 18/1991, astfel cum aceasta a fost modificata prin Legea 247/2005, instanţa urmează a aprecia prezenta acţiune ca fiind neintemeiata, urmind a o respinge ca atare.

Domenii speta

Spete similare