Prescripţii – prescripţia achizitivă , ( uzucapiunea )

Prin cererea înregistrată sub nr. 4288/2006, reclamanta Cooperativa de  Consum Băbiciu a chemat în judecată pârâta primăria Comunei Drăghiceni jud.Olt,  solicitând  instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa pârâta să fie obligată să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul  „ Magazin Mixt” cu o suprafaţă construită de  360,59 m.p. construită din cadre de beton şi cărămidă  acoperit cu ţiglă, situat în comuna Drăghiceni jud.Olt.

Solicită reclamanta ca instanţa să facă aplicarea prevederilor art.1890 C.civ. şi pe cale de consecinţă să constate că Primăria Drăghiceni nu poate fi proprietarul  acestui imobil, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta arată că imobilul revendicat a fost construit în perioada 1964 – 1965 de către  CENTROCOOP OLT.

Terenul pe care a fost imobil a fost scos din administraţia  Sfatului popular comunal Drăghiceni şi trecut în folosinţa fără termen şi fără plată  a Cooperativei de Consum Caracal prin decretul nr.816/1963,

După edificarea acestui imobil, în acesta şi-a desfăşurat activitatea magazinul mixt aparţinând Cooperativei de Consum Caracal, până în anul 2003 când datorită reorganizărilor unităţilor cooperatiste şi dificultăţilor economice,  acest spaţiu comercial a fost trecut în  conservare.

Precizează reclamanta că. în această perioadă de 42 de ani a folosit acest imobil netulburat, sub nume de proprietar exercitând toate atributele dreptului de proprietate asupra acestuia, autoritatea publică locală şi nimeni altcineva necontestând acest drept.

Menţionează reclamanta că până în anul 2005 au fost achitate impozitele aferente imobilului , primăriei comunei Drăghiceni.

În prezent, Federalcoop  Olt şi Cooperativa de Consum Băbiciu – persoană juridică care  a funcţionat prin absorbţie cu Cooperativa de Consum Caracal, au hotărât înstrăinarea acestui obiectiv la licitaţie publică,însă întrucât nu există acte efective de proprietate, în temeiul art.111 CPC, au solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care  să se constate că reclamanta este titulara  dreptului de proprietate asupra acestui imobil.

În acest sens, s-a adresat Judecătoriei Caracal care prin  sentinţa civilă nr.2774/2005 a admis cererea reclamantei, constatând că este proprietara acestui imobil.

Împotriva acestei sentinţe a fost formulat recurs  de către Primăria Drăghiceni  iar Tribunalul Olt prin decizia nr.319/2006 a admis recursul declarat de către pârâta – recurentă şi a modificat sentinţa in sensul că a respins acţiunea formulată de Cooperativa de Consum Băbiciu, ca neîntemeiată.

Primăria com. Drăghiceni a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii formulată de reclamantă, întrucât magazinul mixt aparţine domeniului privat al com. Drăghiceni şi a fost edificat in perioada 1973 – 1976 de către Sfatul popular al acestei comune şi cetăţenii localităţii.

Singurul aport al reclamantului a fost dotarea cu mobilier a spaţiului care le-a fost dat în folosinţă în anul 1976 până în anul 1995 când datorită problemelor financiare au părăsit spaţiul.

În şedinţa publică din 6 nov.2006, reclamanta şi-a precizat capătul II din acţiune în sensul că solicită instanţei ca în temeiul art. 1890 c.civ. să constate că este proprietara imobilului revendicat întrucât de la data edificării construcţiei, 1965, până în prezent, au avut posesia acesteia nefiind tulburaţi şi au exercitat toate atributele dreptului de proprietate.

Examinând probele administrate în cauză, instanţa a reţinut următoarele:

Reclamanta Cooperativa de Consum Băbiciu a chemat în judecată pârâta  Primăria comunei Drăghiceni  pentru ca aceasta să lase în proprietate şi liniştită posesie  reclamantei imobilul  „ Magazin mixt”  cu o suprafaţă de 360,59 m.p. construit din cadre de beton acoperit cu ţiglă, situat în com. Drăghiceni jud.Olt întrucât de la data edificării construcţiei 1964 – 1965 până în prezent a stăpânit sub nume de proprietar acest imobil.

Întrucât reclamanta nu deţinea acte de proprietate asupra acestui imobil  s-a adresat instanţei în temeiul prev. art.111 CPC pentru a se constata că este proprietara acestui imobil.

Judecătoria Caracal prin sentinţa civilă nr.2775/2005 pronunţată în dosarul nr.5096/2005 a admis acţiunea formulată, constatând că aceasta este proprietara unui imobil cu destinaţie magazin mixt situată în comuna Drăghiceni aflat pe terenul în suprafaţă de 1418 m.p. rămas în folosinţa acestuia.

Tribunalul Olt – Secţia civilă prin decizia nr.316/2006, a admis recursul declarat de recurenta pârâtă Primăria Drăghiceni jud.Olt şi a modificat sentinţa civilă nr. 2774/20 oct.2005, pronunţată de Judecătoria Caracal, în sensul că a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Acţiunea în revendicare fondată pe disp.art.480 c.civ. este acţiunea  proprietarului posesor împotriva  posesorului neproprietar, acţiune reală, deci prin care reclamantul cere instanţei de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat şi pe cale de consecinţă să-l oblige pe pârât la restituirea lui.

Cum  reclamanta nu a făcut dovada unui just titlu, şi-a precizat acţiunea invocând ca temei juridic dispoziţiile art.1890 C.civ.,respectiv că este proprietara imobilului datorită prescripţiei achizitive.

Necontestat în cauză este că imobilul în dispută a fost edificat pe un teren proprietate de stat.

Reclamanta a pretins că a  ridicat respectiva construcţie în anul 1965 şi că nu deţinea documentele necesare deoarece pe de o parte, la acea dată nu era obligatorie obţinerea unei  autorizaţii de construcţie.

Ori, la acea dată era în vigoare atât Decretul nr.58/l974, respectiv legea nr.8/1977, acte normative care prevedeau expres obligativitatea existenţei autorizaţiei de construire anterior începerii oricărei lucrări de edificare a unei construcţii, autorizaţie ce era obligatorie.

Cum în speţă, reclamanta a executat lucrarea, fără să fi obţinut o autorizaţie prealabilă cerută de legile sus enunţate, aceasta nu putea invoca buna credinţă iar lipsa documentaţiei tehnice necesare, lipsa dovezii plăţilor făcute pentru realizarea investiţiei nu fac credibilă nici afirmaţia că ar fi edificat-o din fonduri proprii.

Pe de altă parte, la data respectivă în principiu, nu se putea construi de către o persoană fizică sau juridică de tip cooperatist pe un teren proprietate de stat, întrucât conform constituţiei, dreptul de proprietate de stat era inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil.

Prin urmare, ceea ce putea invoca reclamanta era doar  stăpânirea în fapt a construcţiei începând cu anul 1965.

Instanţa reţine că nu sunt incidente dispoziţiile art.1897 c.civ., reclamanta neputând prezenta vreun titlu translativ de proprietate cu privire la imobil şi nici nu poate invoca buna credinţă în lipsa unei autorizaţii de construcţie.

Mai mult, cel puţin până la  Constituţia din  1991 nu se putea prescrie proprietatea de stat şi nici nu se putea cere constituirea unui  dezmembrământ al dreptului de proprietate de stata în  speţă dreptul de superficie, avându-se în vedere actele acestui tip de proprietate deja evocate şi care astăzi aparţin  doar domeniului public al statului.

Astfel fiind, reclamanta nu putea invoca prescripţia achizitivă chiar şi cea de scurtă durată pentru a pretinde că ar fi dobândit un drept de proprietate  asupra construcţiei în litigiu.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Cooperativa de Consum Băbiciu întrucât hotărârea pronunţată ar fi netemeinică şi nelegală.

Tribunalul  Olt – Secţia civilă prin decizia nr.670/17.04.2007, a respins recursul formulat de recurenta – reclamantă împotriva sentinţei civile nr.2833/6.08.2006 pronunţată de Judecătoria Caracal ca nefondat.

Tribunalul Olt, în motivarea  deciziei pronunţate a reţinut următoarele:

Art. 160 din Legea nr.109/1996 dispune: „ Proprietatea organizaţiilor cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit  este privată fiind ocrotită de lege şi se compune din partea divizibilă şi partea indivizibilă. Partea indivizibilă cuprinde  întreg patrimoniul acumulat de cooperaţie în decursul întregii activităţi.

Prin urmare, pentru a face dovada calităţii de bun aflat în proprietatea organizaţiilor cooperaţiei de consum reclamanta ar fi trebuit în primul rând să facă dovada că bunul s-a aflat în patrimoniul  cooperaţiei şi a fost acumulat în decursul  întregii sale activităţi – deci l-a dobândit în oricare dintre modurile prevăzute de lege.

Susţinerile reclamantei recurente potrivit cărora procesul – verbal de recepţie încheiat de comisia Uniunii regionale a Cooperativelor de  Consum – URCC şi specialiştii consultanţi care au efectuat construcţia magazinului, la data de 17.11.1967 fac dovada deplină a contribuţiei exclusive şi proprii şi suplineşte lipsa autorizaţiilor cerute de actele normative în vigoare – Decretul nr.144/1958, nu pot fi reţinute.

Actul în speţă invocat de reclamantă este eliberat de organele de conducere proprii emanat deci: „ de la sine pentru sine” fiind încheiat cu participanţii la ridicarea construcţiei şi nu cu un antreprenor care să fi avut obligaţia ridicării construcţiei în conformitate cu normativele în vigoare inclusiv in concordanţă cu autorizaţia de construire iar pe de altă parte acest act nu face dovada  surselor  financiare şi a provenienţei acestora pentru construcţia magazinului.

Aceeaşi valoare probantă o are, sub aspectul dovedirii provenienţei resurselor financiare şi raportul de evaluare întocmit sub nr.21763/1963 care evidenţiază un deviz de costuri, nicidecum faptul că sumele au fost plătite şi nici provenienţa acestora.

Nu există nici o minimă dovadă din care să rezulte provenienţa fondurilor  financiare necesare ridicării construcţiei indicată de reclamantă în procesul – verbal  de recepţie sau achiziţionarea de  Cooperativa de consum a materialelor folosite la un atare imobil.

Deşi in cadrul acţiunii în revendicare reclamantul este cel care trebuie  să facă dovada dreptului de proprietate în condiţiile prevăzute de lege, pârâtul putea avea o poziţie procesuală pur pasivă totuşi se putea constata că pârâta a făcut dovada prin  înscrisurile eliberate de  Consiliul popular Drăghiceni datat – 30 iunie 1974 Hotărârea nr.9, Proiect de hotărâre din anul 1973 – acte cu  valoare de act autentic în sensul dispoziţiilor art. 1171 c.civ., că respectivul magazin mixt a fost ridicat  prin contribuţia exclusivă a cetăţenilor comunei , a materialelor de construcţie furnizate de autorităţile locale şi nu din profitul Cooperativei de consum obţinut de  aceasta prin activitatea economică desfăşurată.

Această situaţie de fapt a provenienţei fondurilor financiare şi resurselor  materiale necesare ridicării construcţiei a fost reţinută cu autoritate de lucru judecat ( fără a pune în discuţie puterea de lucru judecat) atât prin decizia civilă nr.319/2006 dar şi prin decizia civilă nr.838/2006 ambele pronunţate de Tribunalul  Olt in cauzele civile înregistrate pe rolul  acestei instanţe sub nr.7136/2005 şi nr.821/2006, procesul – verbal de recepţie invocat în susţinerea prezentului recurs,  neputând fi de natură a schimba situaţia de fapt reţinută de ambele instanţe pentru considerentele anterior expuse.

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a reţinut ca fiind  neîntemeiate susţinerile reclamantei cu privire la  construirea magazinului mixt aflat în litigiu.

Prin decizia nr. 816/1963 se atestă faptul că terenul pe care se află  situată construcţia este proprietate de stata.

Prin dispoziţiile art.11 din legea nr.213/1998 coroborat cu dispoziţiile art. 3 şi 4 din acelaşi act normativ numai bunurile  care fac parte din domeniul public al  statului sau unităţilor administrativ teritoriale  nu sunt susceptibile de uzucapiune nu însă şi bunurile care fac parte din domeniul privat al statului sau al unităţilor  administrativ teritoriale comune , oraşe şi care pot fi dobândite prin uzucapine de terţii posesori.

De asemenea, potrivit aceluiaşi articol, bunurile proprietate publică sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibil , deci nu pot face obiectul unor  dezmembrăminte – cum este dreptul de superficie.

Se reţine că acelaşi regim – inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil l-au avut bunurile proprietate publică – de stat şi în perioada 1967 – 1991.

În susţinerea acţiunii în revendicare , reclamanta a invocat  dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de lungă durată, reglementată de art. 1890 c.civ.

Întrucât prin decizia nr.816/1963 a Sfatului Regional Oltenia se atestă faptul că terenul pe care se află situată  construcţia este proprietate de stat, unitatea administrativă respectiv comuna Drăghiceni fiind doar titulara dreptului de administrare, aspect  menţionat în această decizie, se concluzionează că terenul pe  care se află ridicată construcţia magazin mixt  este în continuare proprietate publică, de altfel reclamanta nefăcând nici o dovadă contrară.

Se reţine că potrivit dispoziţiilor procesuale şi substanţiale reclamantul  are obligaţia de a proba atât calitatea procesuală  activă cât şi pasivă precum şi de a produce  orice dovezi în dovedirea pretenţiilor sale dar şi în combaterea apărărilor pârâtei.

Potrivit art. 10 din legea nr.213/1998 : „ Dreptul de proprietate publică încetează, dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat.

Trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre  a Guvernului , a Consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului  Bucureşti sau a Consiliului local, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel.

Câtă vreme  nu s-a făcut dovada trecerii în proprietate privată terenul  rămâne în regim de proprietate publică , acelaşi regim juridic avându-l şi construcţia  de pe acesta.

Uzucapiunea presupune ca bunul în privinţa căruia se invocă  să fie al pârâtului  ce a avut calitatea de proprietar, căci această prescripţie ca şi sancţiunea  operează  împotriva  proprietarului nediligent, deci care nu s-a îngrijit de bunul său, nu l-a folosit şi nu l-a exploatat, delăsând bunul în mâna posesorului pe o perioadă de 30 ani.

Prin urmare pentru a fi invocată uzucapiunea trebuie ca bunul uzucapat să fi fost proprietatea pârâtului din acţiunea in revendicare.

Dispoziţiile Legii nnr.1/2005 aliniatul 2, condiţionează posibilitatea înstrăinării imobilelor date in folosinţă Cooperativelor de Consum numai în măsura în care sunt proprietatea privată a unităţilor administrativ teritoriale.

Cum bunurile imobile  - categorie în care intră atât terenurile  dar şi construcţiile, cu regim de bunuri proprietate publică, nu sunt susceptibile de a fi uzucapate, fiind scoase din circuitul civil, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prescripţiei achizitive de lungă durată cu privire la construcţie.

În mod corect instanţa de fond a constatat că nu poate opera nici uzucapiunea de scurtă durată atât datorită regimului juridic al construcţiei – de bun proprietate publică, dar şi a condiţiei subsidiare a lipsei justului titlu cu caracter translativ de proprietate, condiţie care nici nu impunea a fi analizată în raport de regimul juridic al dreptului de proprietate asupra construcţiei.

Publicat 11.09.2007

Domenii speta

Spete similare