Cu cererea înregistrată la nr.6452/207/2007 reclamanta S.C.E. a chemat in judecată pârâta L.M. , solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să o oblige să-i achite suma de 5320,02 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice livrată acesteia, in baza contractului de furnizare nr.0103739/9.01.1995 şi penalităţi de întârziere.
Prin sentinţa civilă nr.795/28.02.2007, Judecătoria Caracal a respins acţiunea reclamantei pentru lipsa calităţii procesual pasive a pârâtei L.V.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că între reclamantă şi pârâtă nu a fost încheiat contractul de furnizare a energiei electrice ci intre reclamantă şi numitul P.C., care este şi proprietarul imobilului.
Prin urmare, acestuia îi revenea obligaţia să achite contravaloarea energiei electrice pentru că orice contract are potrivit art. 969 c.civ. forţă obligatorie pentru părţile care l-au încheiat şi nu poate da naştere la drepturi şi obligaţii decât în sarcina lor, având în vedere principiu relativităţii efectelor actului juridic , principiu consacrat legal în art. 973 c.civ., potrivit căruia convenţiile nu au efect decât între părţile contractante.
De aceea, nefiind parte in contractul de furnizare a energiei electrice in calitate de beneficiar, pârâta nu are nici calitatea de subiect al obligaţiei de plată a contravalorii energiei electrice şi, în acest caz, nu există identitate intre persoana pârâtului din această speţă şi subiectul pasiv din raportul juridic care a avut ca izvor acest contract.
Recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr.795/28.02.2007 a fost respins de Tribunalul Olt prin decizia nr.89/20.09.2007 având în vedere că reclamanta avea obligaţia să justifice atât calitatea ei procesuală activă cât şi calitatea procesuală pasivă a pârâtei, ca subiect pasiv in raportul juridic dedus judecăţii.
Postat 5.11.2007
Curtea de Apel București
Contracte - sechestru asigurator. Instituirea sechestrului asigurător pentru penalităţile de întârziere aferente chiriei . Condiţia referitoare la lipsa titlului executoriu cu privire la suma de bani datorată de către debitor.
Curtea de Apel București
Recurs. Limitele judecăţii la instanţa de recurs. Administrarea de probe constând în mijloace materiale de probă (planşe foto). Reinterpretarea într-un nou litigiu a forţei obligatorii a contractului în ipoteza analizării anterioare a acestuia de către in
Judecătoria Podu Turcului
Hotărâre care sa ţină loc de act autentic
Judecătoria Târgu Mureș
Civil - anulare act - CONSTAT. NULIT. ABS. CERTIF. DE MOŞTENITOR ş.a.
Tribunalul Vâlcea
Ordin de protecţie