Fara titlu

Hotărâre din 17.07.2008


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA DEJ, JUDEŢUL CLUJ

ÎNCHEIERE PENALĂ f.nr.

Şedinţa publică din data de 27 Martie 2008

Instanţa constituită din:

Ministerul Public reprezentat prin procuror … de la Parchetul de pe lângă Judecătoria DEJ

Pe rol fiind  pronunţarea hotărârii la plângerea formulată de  petenta L.O, împotriva rezoluţiei procurorului, pronunţată în Dosar nr. 346/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, privind pe învinuitul F.F.

La apelul nominal făcut în cauză  nu se prezintă părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza s-a judecat în fond la termenul din  20 Martie 2008, concluziile părţilor prezente fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

I N S T A N Ţ A

Deliberând reţine că:

Prin plângerea formulată de  petenta – parte civilă  L.O, împotriva rezoluţiei procurorului, pronunţată în Dosar nr. 346/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, privind pe învinuitul F.F, se solicită admiterea plângerii şi a se dispune trimiterea în judecată a învinuitului, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prev. şi ped. de art.  178 alin. 1 şi 2 Cod penal.

Consideră rezoluţiile nr. 346/P/2007 şi 283/II/2/2007 emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej ca fiind netemeinice şi nelegale în condiţiile în care atât sub aspectul laturii obiective (starea de fapt reţinută în raportul de expertiză) cât şi sub laturii subiective, există elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 178 alin. 1 şi 2 Cod penal, impunându-se trimiterea în judecată a învinuitului F.F (f. 1-4, 15-18).

Din probele dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin rezoluţia nr. 346/P/2007 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului F.F cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 1 şi 2 Cod penal, deoarece faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv latura subiectivă (vinovăţia).

În considerentele rezoluţiei s-a reţinut că: la 18 martie 2007 învinuitul F.F a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare CJ-04-, pe str. Valea Codorului din Dej. În faţa sa, a apărut pe carosabil victima C.T în vîrstă de 9 ani care încerca să traverseze în fugă strada din partea stângă a sensului de mers spre localitatea Jichişul de Jos, spre partea dreaptă. Învinuitul a virat stînga pentru a-l evita acroşând autoturismul cu nr. de înmatriculare CJ-03  parcat pe partea stângă a direcţiei sale de deplasare, cu faţa în acelaşi sens. Când minorul a văzut autovehiculul condus de învinuit, s-a răzgîndit,  a fugit înnapoi pe partea stângă fiind acroşat cu partea faţă dreaptă a maşinii, prins între ţeava de distribuţie stradală a gazului-metan şi autovehicul. Autovehiculul s-a oprit în poarta de metal a imobilului cu nr. 49/B.

În urma accidentului  minorul  a fost rănit grav, a fost transportat la Spitalul Municipal Dej, apoi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, unde a decedat la 25 martie 2007.

Conform raportului de constatare medico – legală moartea minorului s-a datorat leziunilor cauzate prin accident, leziuni care s-au putut produce prin lovire, compresiune între planuri dure, târâre şi proiectare, în cadrul accidentului rutier a cărui victimă a fost la data de 18.03.2007. Între leziuni şi deces, există raport de cauzalitate direct.

Se precizează în rezoluţie că învinuitul a fost testat cu aparatul alcooltest, i s-au recoltat probe biologice, rezultatul fiind negativ.

La solicitarea părţii civile s-a efectuat expertiza tehnică auto de către expert tehnic .. asistat de expert.. . Din cuprinsul expertizei se reţine în rezoluţie: „ Cu privire la dinamica producerii accidentului, învinuitul a virat iniţial stânga, a intrat în coliziune cu autoturismul Dacia parcat, producând o deformare şi zgîrietură de la uşa faţă dreapta până la aripa faţă dreapta. După impact invinuitul a virat dreapta, apoi stânga pentru revenire, după care, a intrat în impact cu copilul aflat pe stradă, pe care-l proiectează înainte şi uşor stânga spre conducta de gaz-metan aflată în lungul gardului imobilelor cu nr. 49/A şi 49/B, autovehiculul ajunge la conducta de gaz-metan pe care o freacă pe o distanţă de 3 m. şi apoi striveşte partea stânga a copilului cu continuarea traiectoriei până în zona porţii imobilului de la nr. 49/B după care se opreşte, fiind avariat.

Verificarea tehnică efectuată de către experţi a relevat faptul că sistemul de frînare a fost găsit complet, autovehiculul nu prezintă uzuri anormale la discurile de frână a roţilor faţă, frâna de mână a fost găsită completă, sistemul de frânare fiind în stare de funcţionare normală. Viteza de deplasare a autovehiculului a fost stabilită la 51-55 Km./oră înainte de coliziunea cu autoturismul Dacia iar la momentul impactului cu victima era de 48,5 - 49 km/oră.”

Faţă de aceste elemente s-a concluzionat că accidentul s-a comis din culpa victimei care a traversat strada în fugă, fără o asigurare prealabilă, fiind surprinsă şi accidentată de către învinuit care conducea regulamentar.

În rezoluţia nr. 283/II/2/2007 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej, se reţine că probatoriul administrat în cauză nu face dovada culpei învinuitului  în producerea accidentului de circulaţie, iar pe de altă parte nu s-a stabilit existenţa legăturii de cauzalitate între încălcarea dispoziţiilor legale privind limita maximă în localitate, starea tehnică a autovehiculului şi producerea  accidentului soldat cu decesul minorului.

În consecinţă plângerea petentei L.O împotriva rezoluţiei nr. 346/P/2007 a fost respinsă, soluţia fiind apreciată ca legală şi temeinică.

Din probele dos. 346/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej (acvirat), instanţa reţine următoarele:

La 18 martie 2007 în jurul orelor 12,30 pe str. Valea Codorului din Dej, în zona caselor .. se jucau 3 copii C.T, M.A şi  T.M. După terminarea jocului unul din copii a plecat cu bicicleta spre Dej, un alt copil s-a îndreptat spre  casă, iar C.T se îndrepta spre conducta de gaz-metan.

În acelaşi timp autoturismul tip. mini-buz marca RENAULT TRAFIC cu nr. de înmatriculare CJ-04 condus de către învinuitul F.F având ca pasageri 5 persoane se deplasa pe str. Valea Codorului din municipiul Dej spre Jichiş. În cuprinsul raportului de expertiză se arată că autoturismul se deplasa cu o viteză cuprinsă între 51 şi 55 Km./oră, se deplasa de parcă ar dansa pe carosabil, cauza fiind defecţiuni la direcţie şi joc mare la rulmenţii roţii faţă dreapta. Când a ajuns în apropierea unei maşini Dacia parcată  pe partea stângă, învinuitul a observat la cca. 15 m. un copil pe stradă. Din cauze ce nu pot fi stabilite, neatenţie, blocare, sperietură, invinuitul a virat uşor stânga, a intrat un impact cu partea laterală dreapta a autoturismului Dacia parcat, producând o deformare şi zgîrietură de la uşa faţă dreapta până la aripa faţă dreapta.După acest impact lateral virează dreapta, apoi stânga pentru revenire, moment în care intră în impact cu copilul aflat pe stradă pe care îl proiectează spre înainte şi uşor stânga spre conducta de gaz – metan aflată lângă gardul imobilelor cu nr. 49/a şi 49/B. Autovehiculul rămîne pe aceeaşi traiectorie, ajunge la conducta de gaz-metan  pe care o freacă pe o distanţă de 3 m. şi apoi îi striveşte partea stângă a corpului copilului, cu continuarea traiectoriei până în zona porţii imobilului cu nr. 49/B unde se opreşte după ce partea faţă  a autovehiculului se deformează şi deformează stâlpul porţii în care a intrat.

Expertul reţine la pct. 2 (pag. 65) că sistemul de frânare a autovehiculului a fost în stare de funcţionare normală, fapt reţinut în rezoluţiile procurorilor. Însă expertul precizează că sistemul de direcţie al autoturismului nu corespundea condiţiilor tehnice pentru a circula pe drumurile publice  deoarece tija de legătură dintre bara stabilizatoare şi braţul inferior partea dreaptă era ruptă înainte de producerea accidentului iar rulmenţii de la roata faţă dreapta aveau joc mare.

Se precizează că inspecţia tehnică periodică pentru acest autovehicul, era expirată (f. 65).

Viteza de deplasare a autovehiculului a fost de 51-55 Km./oră când a intrat în coliziunea cu autoturismul Dacia respectiv de 48,5-49 km/oră când a intrat în impact cu minorul.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză, inculpatul a observat copilul pe marginea străzii de la cca. 15 m. deci nu se poate considera că apariţia copilului pe carosabil ar fi fost bruscă. Din momentul în care l-a observat, învinuitul ar fi avut obligaţia să acţioneze sistemul de frânare, să-l avertizeze prin claxon  însă a rămas practic blocat fără a reacţiona conform regulilor elementare ale conduitei preventive.

Starea tehnică al autovehiculului condus de învinuit a fost necorespunzătoare pentru a fi admisă să circule pe drumurile publice. Acest fapt a influenţat producerea accidentului prin nesiguranţa direcţiei (f. 67).

Potrivit expertului culpa părţilor este concurentă în producerea accidentului deoarece: învinuitul nu a respectat condiţiile legale referitoare la viteza de circulaţie în localitate, prevederile privind starea tehnică a autovehiculului pentru a putea să circule pe drumurile publice şi prevederile privind circulaţia preventivă, iar minorul nu a respectat prevederile  privind modul de traversare a părţii carosabile.

În consecinţă consideră că accidentul ar fi putut fi evitat dacă şoferul ar fi circulat cu o viteză sub cea maximă prevăzută pentru viteza în localitate şi nu ar fi circulat cu autovehiculul după ce a observat starea tehnică pe care o are şi faptul că inspecţia tehnică  periodică era expirată, sau dacă minorul ar fi traversat corect strada.

Considerentele expertizei sunt confirmare de martorii audiaţi în cauză, declaraţiile acestora fiind analizate şi în cuprinsul lucrării (f. 57-59).

Potrivit disp. art. 72 din O.U.G. 195/2002 pietonii sunt obligaţi să se deplaseze numai pe trotuar iar traversarea drumului public se face perpendicular pe axa acestuia numai prin locuri special amenajate şi semnalizate corespunzător. În lipsa acestora, în localităţi, traversarea drumului se face pe la colţul străzii numai după ce s-a asigurat că o pot face fără pericol pentru ei şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.

Alin. 4 al art. 72 prevede că pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, sau a nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere, poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia în acel sector.

În ipoteza în care învinuitul ar fi respectat prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice, minorul ar fi fost singurul vinovat, în cazul în speţă de producerea accidentului.

Potrivit art. 99 pct. 18 din O.U.G. 195/2002, constituie contravenţie conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defecte tehnice  iar potrivit art. 10 alin. 1 este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic al celor al căror termen de valabilitate al inspecţiei tehnice periodice a expirat.

Potrivit art. 41din  O.U.G. 195/2002 vehiculele trebuie conduse pe partea dreaptă a drumului public în sensul de circulaţie,conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră  în condiţii de siguranţă.

Potrivit art. 112 din  Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 conducătorii de vehicule semnalizează prin mijloacele de avertizare luminoasă, sonoră sau cu braţul, după caz, înaintea efectuării oricărei manevre sau pentru evitarea unui pericol eminent.

Învinuitul a încălcat aceste prevederi legale deoarece avea viteza de circulaţie de 51-55 km./oră, a intrat pe contrasens, nu a frânat în momentul în care a văzut copilul, reducerea vitezei a fost determinată de impactul cu autoturismul parcat pe cealaltă bandă de circulaţie, nu a reacţionat ulterior impactului  cu autoturismul parcat, prin acţionarea sistemului de frânare, ci a virat stânga, dreapta iar în condiţiile în care autovehicul prezenta defecţiuni la sistemul de direcţie aceste manevre au determinat accidentul, soldat cu moartea copilului.

Minorul a încălcat prev. art. 72 din O.U.G. 195/2002 însă nu poartă întreaga răspundere pentru accident în condiţiile în care învinuitul F.F nu a respectat prevederile legale privind circulaţia pe acel sector, astfel cum prevede art. 72 din O.U.G. 195/2002.

În raportul de expertiză se menţionează la fila 64 că  locul impactului între autoturism şi  minor este notat cu cifra 9 în schiţa anexă, schiţă care însă nu a fost ataşată lucrării deşi schiţa locului accidentului întocmită iniţial a fost contestată de partea civilă iar ulterior declaraţiile martorilor sunt contradictorii cu privire la locul în care se găsea copilul în momentul în care a fost accidentat.

Nici un martor audiat în cauză nu  foloseşte expresia „Minorul a traversat strada în fugă”.

Potrivit raportului de expertiză medico legală nr. 1816/III/2007 moartea minorului a fost violentă, datorându-se leziunilor meningo cerebrale şi şocului mixt consecutiv e unui politraumatism. Leziunile s-au putut produce prin lovire, compresiune între planuri dure, târâre şi proiectare în cadrul accidentului rutier, a cărui victimă a fost la 18.03.2007. Între leziuni şi deces există un  raport de cauzalitate directă, necondiţionată. (f. 51).

Raportat la aceste considerente, instanţa va admite plângerea formulată de partea civilă  L.O şi potrivit art. 278 alin. 8 lit. c Cod proc. penală, va desfiinţa rezoluţiile nr. 346/P/2007 şi 283/II/2/2007 emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej.

Probele existente la dosar sunt suficiente pentru a dispune trimiterea în judecată  a inculpatului F.F pentru infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 1 şi 2 Cod penal, victima fiind minoră C.T. Culpa părţilor în producerea accidentului de circulaţie din 18 martie 2007 este concurentă.

În consecinţă, se va stabili termen de judecată pentru data de 17.04.2008 urmând a fi citaţi inculpatul şi partea civilă.

Pentru aceste motive,

ÎN  NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

În temeiul art. 278 ind. 1, alin. 8 lit. c, Cod proc. penală, admite cererea formulată de partea civilă L.O, domiciliată în Dej, str. , judeţul Cluj, desfiinţează Rezoluţiile nr. 283/II/2/2007 din 22.01.2008 şi nr. 346/P/10.12.2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, reţine cauza spre judecare, sub aspectul săvârşirii de către inculpatul F.F, domiciliat în Dej, str. C, nr, judeţul Cluj, a infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 1 şi 2 Cod penal.

Stabileşte  termen de judecată pentru data de: 17 aprilie 2008, complet .. ., pentru când se vor cita partea civilă şi inculpatul.

Cu drept de apel odată cu fondul.

Pronunţată în şedinţa publică din 27 martie 2008.

2