Savârsirea infrac. prev. si ped. de baza art.87 al.1 din o.u.g. nr.195/2002

Sentinţă penală 127 din 13.04.2010


R O M Â N I A

JUDECATORIA CÂMPULUNG  JUDETUL  ARGES

Dosar nr. …./205/2010 (Numar în format vechi  …/2010)

SENTINTA PENALA NR.127

Sedinta fara publicitate  de la 13 Aprilie 2010

Completul compus din:

PRESEDINTE: …………………..

GREFIER: …………………

MINISTERUL PUBLIC A FOST REPREZENTAT PRIN

PROCUROR: ……………….

Pe rol solutionarea cauzei penale privind pe inculpatul I.  I.A., trimis  în  judecata prin  Rechizitoriul Parchetului  de  pe  lânga  Judecatoria  Câmpulung cu  nr. …../P/2008 din  …….  2010,  pentru  savârsirea  infrac.  prev. si  ped. de  baza  art.87 al.1  din  O.U.G. nr.195/2002, aprobata  prin  Legea  nr. 49/2006 -  Codul  Rutier.

La apelul nominal facut în sedinta fara  publicitate au raspuns: inculpatul – I.  I. A.,  asistat din oficiu de avocat O.  M..

Procedura legal îndeplinita.

Potrivit art. 304 c.p.p. s-a procedat la înregistrarea sedintei de judecata cu mijloace tehnice audio.

S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta dupa care,

Reprezentanta Ministerului Public precizeaza ca nu mai are  alte  cereri  de  formulat.

Aparatorul  inculpatului  arata  ca nu mai  are  alte  cereri  de formulat sau  probe  de  administrat.

Instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul asupra dezbaterilor pe fond.

Reprezentanta Ministerului Public apreciaza ca  inculpatul  se face  vinovat de  savârsirea infractiunii  pentru  care  s-a  dispus  trimiterea  in  judecata, si  în con secinta  solicita  tragerea  la  raspundere  a  inculpatului. Pune  concluzii de condamnare a inculpatului pentru  savârsirea  infrac.  prev. si  ped. de  baza  art.87 al.1  din  O.U.G. nr.195/2002, aprobata  prin  Legea  nr. 49/2006 -  Codul  Rutier.

 la pedeapsa închisorii,  a  carei  executare sa  fie  suspendata  sub  supraveghere,. Solicita obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare catre stat, potrivit art. 191 alin. 1 c.p.p.

Avocat O.  M., pentru inculpat, având cuvântul, subscrie la concluziile reprezentantului parchetului, aratând ca se impune condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii a  carei  executare sa  fie  suspendata  sub  supraveghere.

 Inculpatul, având ultimul cuvântul, precizeaza ca a gresit si regreta infractiunea savârsita.

INSTANTA

La data de 05.02.2010 s-a  înregistrat la aceasta instanta dosarul  penal  cu  nr. …./205/2010 (Numar în format vechi  …../2010), fixându-i-se  termen de judecata aleatoriu la data de 09.03.2010, pentru când  s-a  dispus  citarea partilor.

Asupra dosarului  penal de fata se constata urmatoarele:

Prin rechizitoriul nr. ……./P/2009 din 01.02.2010, Parchetul Câmpulung, a dispus  trimiterea în judecata a inculpatului I. I.-Al., pentru comiterea faptei prev. de art.87 al. 1 din O.U.G.  nr.195/2002,  aprobata prin Legea  nr. 49/2006 – Codul Rutier.

În acceptiunea actului de sesizare al instantei,  inculpatul a  comis  fapta în urmatoarele împrejurari:

În esenta, în noaptea de 5/6.11.2009,  în jurul orei 02.45, organele de politie din ……. au fost sesizate în legatura cu producerea unui accident rutier pe raza localitatii, respectiv pe str. I. M., fiind identificat autoturismul Dacia Logan, cu nr. înmatriculare …., condus de numitul I. I.-A...

Din cercetarile întreprinse, s-a stabilit ca învinuitul Ilinca Ionut-Alexandru, dupa ce a consumat bauturi alcoolice – a urcat la volanul autoturismului, proprietate personala, iar pe acest fond - a pierdut controlul masinii, iesind de pe carosabil si izbindu-se violent de un copac.

S-a retinut ca în autoturism s-a aflat la acel moment si martorul P. T.-I., care a declarat ulterior ca nu a suferit leziuni traumatice, ca nu are certificat medico-legal si nici pretentii de natura penala ori civila de la învinuit.

Învinuitul I. I.-A. a fost testat initial cu aparatul etilotest care a relevat o cantitate de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În aceste conditii, învinuitului I. I.-Al.  i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în buletinul de analiza toxicologica-alcoolemie nr. 779/18.11.2009, emis de S.M.L. Arges, consemnându-se un nivel de 1,40 g % alcool în sânge, la ora 03.15 (proba I) si respectiv de 1,30 g % alcool în sânge la ora 04.15 (proba II).

Cum în timpul cercetarilor penale s-a elucidat  situatia inculpatului, acesta urmeaza a raspunde penal  pentru  fapta de conducere  pe drumurile  publice, a unui autovehicul, având o îmbibatie alcoolica în sânge peste limita  prevazuta de legea speciala în aceasta materie.

S-a mai constatat, la cercetari - ca inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, iar fapta retinuta în sarcina sa a fost recunoscuta de acesta, care a declarat ca nu are obiectiuni de facut la constatarea medico-legala efectuata în cauza.

Si în instanta - inculpatul a avut aceeasi conduita sincera, recunoscând si regretând fapta.

În cadrul cercetarii judecatoresti au fost audiati martorii M.B.-M. si P. T.-I., precum si inculpatul, care nu a solicitat probe în aparare.

Examinând fapta comisa de inculpat si dedusa judecatii, instanta retine urmatoarele:

Inculpatul se face vinovat de savârsirea faptei prevazute si pedepsita de art. 87 al. 1 din O.U.G. 195/2002, în conditiile descrise si retinute  prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Câmpulung, pentru care urmeaza sa fie condamnat.

Având în vedere fapta savârsita de inculpat, instanta o va avea în vedere  la evaluarea gradului de pericol social  concret  dezvoltat si cu  rezonanta directa la cuantumul pedepsei ce i se va aplica  si la modalitatea de executare a acesteia.

Potrivit doctrinei  si practicii judiciare, constanta în materia mecanismului individualizarii pedepsei, instanta a avut în vedere toate împrejurarile anterioare comiterii faptei inculpatului.

Astfel, instanta retine ca,  fapta inculpatului prezinta un grad de pericol social ridicat, care  ar fi putut avea urmari grave, însa retine si faptul ca acelasi inculpat a recunoscut si a regretat fapta - pentru care instanta apreciaza si mai da o sansa  de îndreptare, fixându-i o pedeapsa de 1 (unu) an si 6 (sase) luni închisoare, fara privare de libertate.

Astfel, în baza art. 861 C.p. va dispune suspendarea  conditionata sub  supraveghere a pedepsei aplicate, iar în  baza  art.862 C.p. va fixa  termen  de  încercare  pentru  inculpat  pe  o  perioada  de  4 (patru) ani.

De asemenea, va pune în vedere inculpatului disp. art. 863 lit. b, c, d,e  C.p. în sensul ca pe durata termenului de încercare inculpatul nu va putea sa-si schimbe domiciliul fara a anunta în prealabil organul de politie de la domiciliul actual, nu va frecventa localurile publice în scopul consumului de alcool, nu va intra în contact cu persoane cu care ar putea consuma alcool în mod exagerat si nu va conduce nici un vehicul si disp. art. 864 C.p, cu privire la  revocarea suspendarii sub supraveghere.

În  baza  art. 863 lit. a C.p., instanta va pune  în  vedere inculpatului ca  pe durata termenului de încercare -  sa se prezinte lunar, în ultima  zi  de  vineri,  la  judecatorul delegat  la B.E.P. din  cadrul Judecatoriei Câmpulung, judetul Arges.

În baza art. 191 C.p.p. va obliga pe inculpat la 400 lei cheltuieli  judiciare statului, din care, suma de 200 lei - va fi  virata de  Ministerul  Justitiei în  contul  Baroului Arges - pentru  avocat din  oficiu, Ovidiu  Mitu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

În  baza  art. 87 al. 1  din  O.U.G. 195/2002,  aprobata  prin  Legea 49/2006 Cod  Rutier:

Condamna pe  inculpatul  I.  I. A., fiul lui i. si M., nascut la ……. în C., judetul A., domiciliat în………… judetul Arges, CNP ………….., studii…. clase, fara antecedente penale - la  1(un)  an si  6(sase) luni  închisoare.

În  baza  art. 86 indice 1 C.p.

Dispune suspendarea conditionata sub supraveghere a pedepsei aplicate.

În baza art.86 indice 2  C.p.

Fixeaza termen de încercare pentru inculpat pe o perioada de  4 (patru) ani.

Pune în vedere inculpatului disp. art. 86 indice 3 lit. b, c, d,e  C.p. si  disp.  art. 86 indice 4  C.p.,  cu  privire  la  revocarea  suspendarii  sub  supraveghere.

În  baza art.86 indice 3 lit. a C.p.

Pune în vedere inculpatului ca  pe durata termenului de încercare sa se  prezinte lunar, în ultima zi de vineri - la  Judecatorul delegat - la  B.E.P. din  cadrul Judecatoriei Câmpulung,  judetul Arges.

În  baza art. 191 C.p.p.

Obliga pe inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care, suma  de 200 lei, va fi virata de  Ministerul  Justitiei - în  contul  Baroului Arges, pentru avocat din oficiu, O. M.

Cu  apel în  termen de  10  zile  de  la  pronuntare.

Pronuntata în  sedinta  publica  azi,  13 aprilie 2010.

PRESEDINTE, GREFIER,