Sentinţa penală Nr. 59

Hotărâre 59 din 08.04.2010


Dosar nr. 539/201/2010 art. 209 C.p

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CALAFAT JUDEŢUL DOLJ

SENTINŢA PENALĂ Nr. 59

Şedinţa publică de la 08 Aprilie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE DS

Grefier AMT

Ministerul Public reprezentat de procuror VC

Prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat

Pe rol  soluţionarea acţiunii penale pusă în mişcare împotriva inculpaţilor PCA,  pentru săvârşirea infr. prev. de art. 86 al.1 din OUG 195/2002 şi art. 26 C.p. rap. la art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a,g,i C.p. cu aplic. art. 75 lit. c C.p. şi PPN pentru art. 208 al.1, 209 al.1, lit. a,g,i C.p. cu aplic. art. 99 şi urm. C.p.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns inculpaţii  asistaţi de avocat GB, partea responsabilă civilmente PM, lipsă fiind partea vătămată  JC şi martorul FI.

Procedura completă

S-a făcut referatul oral al  cauzei de grefierul de şedinţă după care luându-se act că se renunţă la audierea martorului lipsă, s-a apreciat cauza în stare de judecată şi s-a acordat cuvântul în fond.

Reprezentantul Parchetului, după ce a făcut o prezentare a stării de fapt şi o analiză a probelor administrate a arătat că vinovăţia inculpaţilor este dovedită şi a solicitat condamnarea lor la pedepse a căror executare să fie suspendată condiţionat, să se constate prejudiciul acoperit şi inculpaţii să fie obligaţi la cheltuieli judiciare.

Avocat GB, pentru inculpaţi, a solicitat ca la individualizarea pedepsei să se aibă în vedere poziţia sinceră a inculpaţilor, împrejurarea că prejudiciul mic a fost acoperit în totalitate şi să se aplice prev. art. 74, 76 şi 81 C.p.

În ultimul cuvânt inculpaţii, pe rând, regretă săvârşirea faptelor.

JUDECATA

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat nr. 1262/9.02.2010 au fost trimişi în judecată penală inculpaţii PCA,  pentru săvârşirea infr. prev. de art. 86 al.1 din OUG 195/2002 şi art. 26 C.p. rap. la art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a,g,i C.p. cu aplic. art. 75 lit. c C.p. şi Pleşoianu Petre Nicolae pentru art. 208 al.1, 209 al.1, lit. a,g,i C.p. cu aplic. art. 99 şi urm. C.p.

În fapt, s-a susţşinut că în seara de 20/21.10.2009, inculpaţii PCA şi PPN au hotărât să se deplaseze din comuna M penttru a se întâlni cu nişte fete. Deşiu nu poseda permis de conducere inculpatul PC a plecat cu autoturismul proprietatea familiei pe care l-a condus pe traseul Moţăţei-Moţăţei gară-Balasan avându-l ca pasager pe PPN. Cei doi au rămas în Balasan până la miezul nopţii după care, pe acelaşi traseu s-au întors către casă. Şi de această dată, autoturismul a fost condus de PCA.

În timp ce se deplasau pe raza satului Moţăţei-gară, la propunerea lui PPN cei doi au hotărât să sustragă un porc din domiciliul p.văt. JC.

În acest scop, inculpatul PCA a parcat autoturismul pe strada pe care locuia partea vătămată şi a rămas de pază, timp în care PPN a escaladat gardul locuinţei şi dintr-un coteţ a sustras un porc de 50 kg.

Prejudiciul produs a fost de 400 lei şi a fost recuperat.

Din probele administrate în cauză şi anume declaraţia martorului  TPG coroborată cu recunoaşterea inculpatilor, instanţa a reţinut următoarele:

În seara de 20/21.10.2009, inculpaţii PCA şi PPN- minor, care sunt rude, au hotărât să se deplaseze din comuna Moţăţei în satul Balasan, pentru a se întâlni cu nişte fete. Deşi nu poseda permis de conducere, inculpatul PCA , fără ştirea familiei,  a plecat cu autoturismul proprietate familiei pe care l-a condus pe traseul Moţăţei-Moţăţei-gară-Balasan. In localitatea Balsan inculpaţii au rămas până după miezul nopţii după care au plecat pe acelaşi traseu către casă. În timp ce se deplasau pe raza satului Moţăţei-gară, la propunerea inculpatului PPN, inculpaţii au hotărât să sustragă un porc din locuinţa părţii vătămate JC despre care inculpatul PPN ştia că este plecat de acasă.

În realizarea rezoluţiunii infracţionale, PCA a parcat autoturismul pe strada pe care locuia partea vătămată şi a rămas de pază, timp în care PPN a escaladat gardul locuinţei părţii vătămate şi dintr-un coteţ a sustras un porc de 50 kg pe care l-a adus la autoturism şi împreună cu PCA l-a pus în portbagaj. Cei doi  inculpaţi s-au deplasat apoi pe raza satului TV la locuinţa martorului TPG, o cunoştinţă a inculpatului PCA căruia i-au vândut porcul cu suma de 150 lei, spunându-i că porcul le aparţine.

Ulterior, organele de poliţie au găsit porcul în locuinţa martorului de unde l-au ridicat şi l-au predat părţii vătămate.

Prejudiciul produs părţii vătămate evaluat la 400 lei a fost astfel acoperit.

Inculpatul minor PPN a fost examinat medico-legal şi s-a stabilit că are discernământul faptelor şi consecinţelor lor format la data săvârşirii faptei. El provine dintr-o familie organizată, frecventează cursurile şcolare ale Liceului Stefan Milcu din C şi are perspective de reintegrare în societate, aşa cum rezultă din referatul de evaluare înmtocmiut de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj.

În drept, faptele inc. PCA întrunesc conţinutul infr. prev. de art. 86 al.1 din OUG 195/2002 şi art. 26 C.p. rap.la art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a,g,i C.p. cu aplic. art. 75 lit. c C.p. aflate în concurs real prev. de art. 33 lit.a C.p. iar fapta inculpatului minor PPN conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a,g, C.p. cu aplic. art. 99 şi urm. C.p.

La stabilirea şi aplicarea pedepselor instanţa va avea în vedere gradul de pericol social al faptelor, poziţia sinceră a inculpaţilor, împrejurarea că nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale şi au avut o bună conduită anterior săvârşirii faptei şi că prejudiciul mic a fost acoperit în totalitate.

În raport de circumstanţele reale şi personale, instanţa apreciază că în cauză pot fi aplicate prev. art. 74 lit.a şi 76 c.p., iar prevenţia generală şi specială poate fi atinsă prin aplicarea unor pedepse a căror executare să fie suspendată condiţionat.

Se va atrage atenţia inculpaţilor asupra consecinţelor prev. de art. 83 C.p.

Se va constata prejudiciul acoperit iar inculpaţii vor fi aplicaţi la cheltuieli judiciare aşa cum prevede art. 191 C.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 74 lit. a şi 76 lit. d cod pen.

Condamnă pe inculpatul PCA, ,  la 6 luni închisoare.

În baza art. 26 c.pen. rap. la art. 208 alin.1, 209 alin. 1, lit.a,g, i cod penal cu aplicarea  art. 75 lit. c cod penal , 74 lit. a şi 76 lit. c cod pen. condamnă pe inculpat la 1 an  şi 4 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a şi 34 lit. b cod penal dispune ca inculpatul să execute pedeapsa  cea mai mare, de 1 an şi 4 luni închisoare.

În baza art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a,g,i cod pen. cu aplic art. 99 şi urm. cod pen.,  74 lit.a şi 76 lit.c cod pen.,

 Condamnă pe inculpatul PPN, la 8 luni închisoare.

În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată  a executării pedepsei aplicată inculpatului  PCA  pe termenul de încercare prev. de art. 82 c.pen.

În baza art. 81 şi 110 C.pen. dispune suspendarea condiţionată  a executării pedepsei aplicată inculpatului  PPN pe termenul de încercare de 2 ani.

Atrage  atenţia inculpaţilor asupra consecinţelor prev. de art. 83 C.pen.

Constată prejudiciul acoperit către partea vătămată JC.

Obligă pe fiecare  inculpat la câte 600 lei cheltuieli judiciare către Stat din care câte 300 lei onorariu avocat oficiu către BA Calafat.

Sentinţă cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. 

Pronunţată în şedinţă publică de la  08.04.2010.

PREŞEDINTE, grefier 

DS/V.P./2 ex.

 26 Aprilie 2010