Dosar nr. 43/201/2010 art. 192, 208, 209 C.p.
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA CALAFAT JUDEŢUL DOLJ
SENTINŢA PENALĂ Nr. 20
Şedinţa publică de la 15 Februarie 2010
Completul compus din:
PREŞEDINTE Mioara Popescu
Grefier Mihai Adrian Popa
Ministerul Public reprezentat de procuror Mudava Ionuţ
De la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat
Pe rol judecarea cauzei Penale privind pe inculpatii RA, DV, DM şi pe parte vătămată MM, având ca obiect violarea de domiciliu prev. de art.192 C.p. şi furt calificat prev. de art. 208, 209 C.p.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns: inculpaţii DM, DV asistaţi de avocat L.R şi martorul CV, lipsă fiind inculpatul RA, reprezentat din oficiu de avocat L R, şi partea vătămată MM.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă,, s-a audiat martorul prezent după care instanţa, apreciind cauza în stare de judecată a acordat cuvântul în fond.
Reprezentantul parchetului a expus pe larg starea de fapt, arătând că vinovăţia inculpaţilor a fost dovedită prin probele administrate, recunoscută de inculpaţi la interogatoriu şi a solicitat condamnarea la pedeapsa închisorii reţinându-se pentru inculpatul RA starea de recidivă la individualizarea pedepsei, aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 alin.1 şi 71 C.p. obligarea la plata cheltuielilor judiciare statului.
Avocat L. R, pentru inculpaţii DV şi DM, a solicitat condamnarea la pedeapsa închisorii pentru care să se dispună suspendarea condiţionată a închisorii, să se reţină împrejurări ce pot constitui circumstanţe atenuante la individualizarea pedepsei, faptul că s-a recuperat prejudiciul. Pentru inculpatul lipsă RA a depus concluzii scrise.
Inculpaţii prezenţi, având ultimul cuvânt, au recunoscut şi regretat săvârşirea faptei.
JUDECATA
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat nr. 747/P/2009 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaţilor RA pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu prev. de art 192 alin.2 C.p. cu aplic. art. 37 lit.b C.p., furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g C.p. cu aplic. art. 37 lit. b C.p. şi art. 33 lit.a C.p., DV pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.2 C.p. şi furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g C.p. cu aplic. art. 37 lit. b C.p. şi art. 33 lit.a C.p., DM pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g C.p. şi conducere pe drumurile publice a unui autovehiculul având o îmbibaţie de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 33 lit.a C.p.
În fapt s-a reţinut căîn seara zilei de 22.06.2009, învinuiţii RA, DV şi DM au consumat băuturi alcoolice la un bar din comuna D unde s-au deplasat cu autoturismul OT-02-VHZ condus de DM. Apoi, cei trei învinuiţi au hotărât să se deplaseze cu acelaşi autoturism în comuna PM pentru a-l alimenta cu benzină. Pe traseu, învinuiţii au hotărât să sustragă din curtea părţii vătămate MM cei doi miei pe care aceasta îi avea, cunoscând că aceasta era bătrână şi locuia singură. În acest scop, cu autoturismul condus de DM, cei trei învinuiţi s-au deplasat pe str. T unde locuia partea vătămată, stradă ce este situată în zona de margine a comunei PM şi care se învecinează cu cimitirul.
Pentru a preîntâmpina posibilitatea identificării autoturismului, învinuitul DM a aplicat o bandă adezivă pe numărul de înmatriculare al autoturismului, acoperind menţiunile OT şi 02, după care, în baza înţelegerii cu ceilalţi doi învinuiţi a parcat autoturismul în apropierea locuinţei părţii vătămate, stabilind să stea de pază în autoturism. Între timp, învinuiţii DV şi RA au pătruns în cimitirul ce se învecina cu curtea părţii vătămate, au dislocat câteva scânduri din gardul acesteia, după care, au pătruns fără drept în curtea locuinţei lui MM. Aici, cei doi învinuiţi au încercat să prindă mieii ce se aflau într-un saivan. Trezită din somn de zgomotele produse, partea vătămată a ieşit în curte şi văzând ce se întâmplă a început să ţipe după ajutor şi să strige hoţii. Alarmaţi de faptul că fuseseră simţiţi, cei doi învinuiţi au reuşit să prindă un miel pe care RA l-a luat în spate, după care au fugit din curtea părţii vătămate refugiindu-se într-un lan de porumb din apropierea cimitirului unde au omorât mielul şi l-au lăsat acolo, după care s-au despărţit, RA fugind în cartierul de romi aflat în apropiere, iar DV stând ascuns pe o stradă din apropierea locuinţei părţii vătămate.
Alarmaţi de strigătele părţii vătămate, martorii GDF, BVM şi GCV, vecini cu partea vătămată, au ieşit din casele lor şi au remarcat pe stradă autoturismul în care se afla învinuitul DM. Aflând ce se întâmplase de la partea vătămată, martorii au apelat organele de poliţie prin apelul 112, la orele 2320, care s-au deplasat la faţa locului şi au reperat autoturismul condus de învinuitul DM. În timp ce organele de poliţie verificau autoturismul condus de DM, învinuitul Duduianu Vişan a fost văzut de o vecină a părţii vătămate a început să ţipe. În aceste împrejurări, învinuitul DV a luat-o la fugă însă a fost urmărit şi prins de unul din lucrătorii de poliţie ajutat de martorii B şi G.
Constatând că învinuitul DM emana miros de alcool, organele de poliţie l-au condus pe acesta la Spitalul Calafat unde, la orele 230 şi 330 i-au fost prelevate probe biologice care, în urma examinării toxicologice au indicat că învinuitul prezenta o concentraţie de alcool în sânge de 1,65 şi respectiv 1,50 g%o. Întrucât s-a stabilit că învinuitul condusese autoturismul în jurul orelor 2330 când fusese găsit de organele de poliţie în dreptul locuinţei părţii vătămate, în cauză s-a dispus şi efectuat calculul retroactiv al alcoolemiei acestuia. Prin raportul medico-legal 97/CR/2009/29.10.2009 al IML Craiova s-a concluzionat că la orele 2300 ale datei de 22.06.2009, DM prezenta o concentraţie de alcool în sânge de circa 2,10 g%o.
Prejudiciul produs prin furtul mielului părţii vătămate a fost evaluat la 160 lei şi a fost recuperat prin echivalent.
Învinuiţii au recunoscut săvârşirea faptelor, învinuiţii DV şi DM sunt infractori primari, iar după declanşarea cercetărilor DV s-a sustras urmăririi penale plecând la muncă în străinătate.
Din probele administrate în cauză – declaraţiile inculpaţilor DV şi DM, coroborate cu declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor GCV, GDF, BVM, CV, cu celelalte probe strânse şi administrate în faza urmăririi penale, instanţa a reţinut căîn seara zilei de 22.06.2009, învinuiţii RA, DV şi DM au consumat băuturi alcoolice la un bar din comuna D unde s-au deplasat cu autoturismul OT-02-VHZ condus de DM. Apoi, cei trei învinuiţi au hotărât să se deplaseze cu acelaşi autoturism în comuna Poiana Mare pentru a-l alimenta cu benzină. Pe traseu, învinuiţii au hotărât să sustragă din curtea părţii vătămate MM cei doi miei pe care aceasta îi avea, cunoscând că aceasta era bătrână şi locuia singură. În acest scop, cu autoturismul condus de DM, cei trei învinuiţi s-au deplasat pe str. Ti unde locuia partea vătămată, stradă ce este situată în zona de margine a comunei PM şi care se învecinează cu cimitirul.
Pentru a preîntâmpina posibilitatea identificării autoturismului, învinuitul DM a aplicat o bandă adezivă pe numărul de înmatriculare al autoturismului, acoperind menţiunile OT şi 02, după care, în baza înţelegerii cu ceilalţi doi învinuiţi a parcat autoturismul în apropierea locuinţei părţii vătămate, stabilind să stea de pază în autoturism. Între timp, învinuiţii DV şi RA au pătruns în cimitirul ce se învecina cu curtea părţii vătămate, au dislocat câteva scânduri din gardul acesteia, după care, au pătruns fără drept în curtea locuinţei lui MA. Aici, cei doi învinuiţi au încercat să prindă mieii ce se aflau într-un saivan. Trezită din somn de zgomotele produse, partea vătămată a ieşit în curte şi văzând ce se întâmplă a început să ţipe după ajutor şi să strige hoţii. Alarmaţi de faptul că fuseseră simţiţi, cei doi învinuiţi au reuşit să prindă un miel pe care RA l-a luat în spate, după care au fugit din curtea părţii vătămate refugiindu-se într-un lan de porumb din apropierea cimitirului unde au omorât mielul şi l-au lăsat acolo, după care s-au despărţit, RA fugind în cartierul de romi aflat în apropiere, iar DV stând ascuns pe o stradă din apropierea locuinţei părţii vătămate.
Alarmaţi de strigătele părţii vătămate, martorii GDF, BVM şi GCV, vecini cu partea vătămată, au ieşit din casele lor şi au remarcat pe stradă autoturismul în care se afla învinuitul DM. Aflând ce se întâmplase de la partea vătămată, martorii au apelat organele de poliţie prin apelul 112, la orele 2320, care s-au deplasat la faţa locului şi au reperat autoturismul condus de învinuitul DM. În timp ce organele de poliţie verificau autoturismul condus de DM, învinuitul DV a fost văzut de o vecină a părţii vătămate a început să ţipe. În aceste împrejurări, învinuitul DV a luat-o la fugă însă a fost urmărit şi prins de unul din lucrătorii de poliţie ajutat de martorii B şi G.
Constatând că învinuitul DM emana miros de alcool, organele de poliţie l-au condus pe acesta la Spitalul Calafat unde, la orele 230 şi 330 i-au fost prelevate probe biologice care, în urma examinării toxicologice au indicat că învinuitul prezenta o concentraţie de alcool în sânge de 1,65 şi respectiv 1,50 g%o. Întrucât s-a stabilit că învinuitul condusese autoturismul în jurul orelor 2330 când fusese găsit de organele de poliţie în dreptul locuinţei părţii vătămate, în cauză s-a dispus şi efectuat calculul retroactiv al alcoolemiei acestuia. Prin raportul medico-legal 97/CR/2009/29.10.2009 al IML Craiova s-a concluzionat că la orele 2300 ale datei de 22.06.2009, Duduianu Marian prezenta o concentraţie de alcool în sânge de circa 2,10 g%o.
În drept, faptele inculpatului RA întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu prev. de art.192 alin.2 C.p. cu aplic. art. 37 lit.b C.p. şi furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g C.p. cu aplic. art. 37 lit. b C.p. şi art. 33 lit.a C.p.
Faptele săvârşite de inculpatul DV întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.2 C.p. şi furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g C.p. cu aplic. art. 37 lit. b C.p. şi art. 33 lit.a C.p.
Faptele săvârşite de inculpatul DM întrunesc elementele constitutive ale infr. de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g C.p. şi conducere pe drumurile publice a unui autovehiculul având o îmbibaţie de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 33 lit.a C.p.
La individualizarea pedepselor instanţa va avea în vedere gradul de pericol social al faptelor, împrejurările în care au fost comise, datele ce caracterizează persoana fiecărui inculpat , faptul că inculpaţii DV şi DM sunt infractori primari şi au avut o poziţie sinceră în cursul procesului penal, starea de recidivă post executorie în care a săvârşit fapta inculpatul RA, fiind condamnat anterior la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin S.P. 294/19.05.2006 a Judecătoriei Calafat, fiind arestat la 14.08.2006 şi liberat condiţionat la 1.02.2008, cu un rest de 184 zile şi s-a sustras urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti plecând în străinătate.
În raport de aceste elemente instanţa urmează să pronunţe pentru inculpatul RA o pedeapsă rezultantă cu închisoare în cuantum corespunzător cu executare în regim de detenţie iar pentru ceilalţi inculpaţi se va pronunţa o pedeapsă cu închisoare, reţinându-se împrejurări ce pot constitui circumstanţe atenuante prev. de art. 74 lit.a,b,c C.p, redusă potrivit disp. art. 76 C.p.. Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia şi fiind îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 81 C.p., instanţa va dispune suspendarea condiţionată a pedepsei pentru inculpaţii DV şi DM.
În cauză se va face aplicarea prev. art. 82 C.p. atrăgându-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 83 C.p.
În temeiul art. 71 al.2 C.p.se va aplica fiecăruia dintre aceşti inculpaţi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 , lit. a , teza a II-a şi lit. b C.p. iar în baza art. 71 alin.5 C.p. se va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
Ca urmare a săvârşirii infracţiunii de furt calificat de către inculpaţi, i-a fost cauzat părţii vătămate MA un prejudiciu evaluat la suma de 160 lei contravaloarea unui miel, care a fost recuperat prin echivalent.
În temeiul art. 191 C.p.p., fiecare inculpat va fi obligat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în sumă de câte 400 lei din care câte 300 lei reprezintă onorariu pentru asistenţă juridică asigurată din oficiu, către B.A. Calafat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
In baza art 192 al 2 cp cu aplic art 37 lit b Cp cu aplic art 74 lit b, c Cp si art 76 lit c Cp
Condamna pe inculpatul RA, , la 8 luni inchisoare
In baza art 208 al 1, 209 al 1 lit a, g, Cp cu aplic art 37 lit b Cp, cu aplic art 74 lit b, c si art 76 lit c Cp
Condamna pe inculpat la 1 an închisoare.
In baza art 33 lit a, 34 lit b Cp
Aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare
In baza art 71 al 2 Cp
Aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev de art 64 al 1 lit a teza II-a si b Cp
In baza art 192 al 2 Cp cu aplic art 74 lit a, b, c si art 76 lit c Cp
Condamna pe inculpatul DV , cetăţean român, stadiul militar nesatisfăcut, concubinaj, 2 copii minori, fără antecedente penale, la 6 luni inchisoare.
In baza art 208 al 1 , 209 lit a, g Cp cu aplic art 76 lit c Cp
Condamna pe inculpat la 7 luni inchisoare
In baza art 33 lit a, 34 lit b Cp
Aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 luni inchisoare.
In baza art 81 Cp
Dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei
Aplica art 82 si art 83 Cp
In baza art 71 al 2 Cp
Aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev de art 64 al 1 lit a teza a II a si lit b Cp
In baza art 71 al 5 Cp
Suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.
In baza art 26 Cp rapla art 208 al 1, 209 al 1 lit a, g, cu aplic art 74 lit a, b, c, si art 76 lit c Cp
Condamna pe inculpatul DM , cetăţean român, studii 6 clase, fără ocupaţie, căsătorit, 4 copii minori, fără antecedente penale, la 6 luni inchisoare.
In baza art 87 al 1 din OUG 195/2002 R cu aplic art 74 lit a, b, c, Cp si art 76 lit d, Cp
Condamna pe inculpat la 6 luni inchisoare
In baza art 33 lit a-34 b Cp
Aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 luni inchisoare,
In baza art 81 Cp
Dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei
Aplica art. 82 si art. 83 Cp.
In baza art 71 al 2 Cp
Aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev de art 64 al 1 lit a teza a II-a si lit b Cp
In baza art 71 al 5 Cp
Suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.
Constata prejudiciul cauzat părţii vătămate MM, cu domiciliul în comuna P, în sumă de 160 lei reprezentând contravaloarea unui miel, recuperat prin echivalent
Obliga inculpaţii la cate 400 lei cheltuieli judiciare statului din care cate 300 lei pentru fiecare inculpat reprezentând onorariu asistenta judiciara din oficiu către BA Calafat
Sentinţă cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă.
Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Februarie 2010.
PREŞEDINTE, Grefier,
Mioara Popescu Mihai Adrian Popa
MP/V.P./ 2 ex.
17 Februarie 2010
Judecătoria Brezoi
infracţiune regim silvic, achitare, dubii
Judecătoria Balș
Violarea de domiciliu (art.224 NCP)
Judecătoria Calafat
Sentinta penala nr 19
Judecătoria Craiova
INFRACTIUNI CONTRA PATRIMONIULUI TALHARIE art. 233, 234 C.p.
Judecătoria Târgu Bujor
Braconaj cinegetic în formă continuată (art. 42 alin. 1) lit. a), b) şi alin.2) lit.c) din Legea nr. 407/2006 mod.)