Anularea facturii fiscale reprezentând taxa specială de deblocare a roţilor autoturismului. Netemeinicie

Sentinţă civilă 8086 din 19.10.2006


Factura fiscală emisă de un împuternicit al Consiliului Local reprezintă un act administrativ iar nu unul juridic, căruia să i se aplice sancţiunea nulităţii absolute sau relative. Persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral are la îndemână calea solicitării autorităţii publice emitente să revoce, în tot sau în parte actul, iar în cazul unui refuz sau al unui răspuns nemulţumitor al acestei autorităţi să se adreseze instanţei de contencios administrativ competentă.

La data de 19.10.2006, reclamantul V.D. a chemat în judecată pe pârâta SC RAT – CONTROL  SA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea facturii fiscale reprezentând taxa specială de deblocare a roţilor autoturismului său.

Prin întâmpinare, pârâta a arătat că echipajul din cadrul Compartimentului blocări – ridicări auto a acţionat regulamentar, aplicând H.G . nr. 147/1992, Dispoziţia Primarului Municipiului Craiova nr. 1849/2004m H.C.L. al Municipiului Craiova nr. 219/2005 şi H.G. nr. 85/2003, în zona în care era parcată maşina petentei fiind instalat indicatorul de oprire interzisă.

În  cauză instanţa a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 15.05.2006, reclamanta a achitat contravaloarea facturii seria DJVEU, nr. 6550381,emisă de SC RAT – CONTROL  SA, reprezentând taxa specială de deblocare a roţilor autoturismului proprietate a reclamantei, autoturism parcat pe strada Calea Bucureşti, în dreptul patiseriei Rio, aşa cum rezultă din coroborarea facturii fiscale depusă la fila nr. 5 din dosar cu însăşi recunoaşterea reclamantei din motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, recunoaştere care sub aspect juridic are valoarea probatorie a unei mărturisiri judiciare spontane (instanţa făcând aplicarea art. 1204 C.civ.)

Instanţa reţine aşadar că suma plătită de către reclamantă reprezintă o taxă specială stabilită de către Consiliul Local al Municipiului Craiova, aşa cum rezultă din art. 5 din H.G. 147/1992, taxa de trebuie achitată în vederea deblocării roţilor autovehiculelor staţionate neregulamentar.

Pe cale de consecinţă, instanţa va respinge acţiunea precizată de către reclamnată,pentru următoarele considerente:

Factura fiscală aflată la fila nr. 5 din dosar, fiind emisă de către un împuternicit al Consiliului Local (autoritatea administrativă publică locală, conform art. 121 din Constituţia României), aşa cum rezultă din art. 6 din anexa la H.C.L. nr. 2189/2005 şi din Dispoziţia nr. 1849/04.08.2004 a Primarului Municipiului Craiova reprezintă un  act administrativ şi nu unul juridic căruia să i se aplice sancţiunea nulităţii absolute sau relative, aşa cum solicită reclamanta.

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c  din Legea contenciosului administrativa nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică (în speţă, Consiliul Local, prin împuterniciţii săi) în vederea executării sau organizării executării legii (în speţă, H.G. nr. 147/1992), dând naştere, modificând au stingând raporturi juridice.

Prin urmare, reclamantei, considerându-se vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral (factura fiscală seria DJVEU nr. 6550381), îi rămâne calea solicitării autorităţii emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia (art. 7 din Legea nr. 554/2004), iar în cazul unui refuz sau al unui răspuns nemulţumitor al acestei autorităţi se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, conform art. 8 din acelaşi act normativ.