Actiune in nulitate act juridic prescrisa.Cerere de repunere in termen.Nerespectarea cerintelor legale.Cauza Golder contra Regatului Unit

SENTINŢA CIVILĂ NR. 11581/18.10.2004

Actiune in nulitate act juridic prescrisa.Cerere de repunere in termen.Nerespectarea cerintelor legale.Cauza Golder contra Regatului Unit

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia s-ar încălca prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în jurisprudenţa sa Curtea a statuat că, în practica CEDO s-a subliniat constant că această cerinţă nu se analizează în abstract, ci se raportează la fiecare caz, ţinându-se seama de natura pretenţiilor, de comportamentul părţilor, de complexitatea procesului, de durata procedurii, etc.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea anumitor exigenţe legale, între care şi stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.

Din acest motiv, susţinerea reclamantei, că s-ar încălca dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie, nu poate fi reţinută prin imposibilitatea de a exercita o acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de schimb, ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei.

Dispoziţiile legale criticate sunt în concordanţă şi cu jurisprudenţa CEDO referitoare la dreptul de acces la justiţie. Astfel, CEDO a statuat în cauza „Golder contra Regatului Unit” 1975, că „dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut”, precum şi că „există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept”. 

Reclamanta nu a dovedit existenţa unei cauze temeinice sau a unei împrejurări speciale care au împiedicat-o să formuleze cererea de chemare în judecată înăuntrul termenului de prescripţie.

33333333333

Asupra cererii de faţă:

Prin cererea înregistrată la 22.06.2004 pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamanta Gauthier P.J., născută V., a chemat în judecată Mitropolia Olteniei şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de schimb încheiat la data de 12.10.1964 între Statul Român, reprezentat prin Comitetul Executiv al Sfatului Popular al oraşului Craiova şi Mitropolia Olteniei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin acest contract Sfatul Popular a transmis imobilul din str. Karl Marx, nr. 34,36,38 în schimbul imobilului Casa Băniei transmis de Mitropolia Olteniei.

Reclamanta a arătat că imobilul din str. Karl Marx, nr. 34,36,38 a reprezentat proprietatea familiei V., fiind un singur corp de construcţii, Casa Vârvorenilor, care a trecut în detenţia statului român în baza Decretului nr. 92/1950 prin naţionalizare.

S-a susţinut că, în absenţa unui titlu valabil de preluare a proprietăţii imobilului, Casa Vârvorenilor, a trecut în detenţia precară a statului român, astfel încât la încheierea contractului de schimb, calitatea de proprietar a unuia dintre copermutanţi nu a fost întrunită, situaţie ce atrage nulitatea absolută a contactului, schimbul lucrului altuia fiind nul.

S-au invocat în sprijinul cererii efectele principiilor: nemo dat quod non habet şi nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet, solicitându-se nulitatea absolută a contractului de schimb şi, pe cale de consecinţă, calitatea de proprietar a familiei V.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 46 din Legea 10/2001, art. 480, 481,şi 948 C.civil.

La dosar, reclamanta a depus în copie contractul de schimb încheiat la 10.10.1964.

La 23.08.2004 a formulat întâmpinare Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj pentru Ministerul Finanţelor Publice prin care a solicitat respingerea acţiunii în principal ca prescrisă, iar în subsidiar ca neîntemeiată şi ca nedovedită.

Prin întâmpinare, s-a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, având în vedere dispoziţiile art. 46 alin. 5 din Legea 10/2001. Pe fond, s-a susţinut că la data încheierii contractului de schimb statul era proprietar, imobilul trecând în proprietate acestuia în baza Decretului 92/1950, figurând în anexă la poziţia 434 – Vârvoreanu C. – apartamente.

La 30.08.2004 reclamanta a formulat cerere de repunere în termen, susţinând că a luat cunoştinţă de existenţa contractului de schimb abia cu prilejul procesului de revendicare a imobilului în temeiul Legii 10/2001, în luna noiembrie 2003, în dosarul nr. 6142/civ/2003 al Tribunalului Dolj, suspendat în prezent, situaţie particulară ce justifică dreptul său material de a solicita nulitatea absolută.

La 20.09.2004 a formulat întâmpinare pârâta Mitropolia Olteniei – Arhiepiscopia Olteniei prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât statul a devenit proprietar în temeiul Decretului 92/1950, iar Mitropolia Olteniei – Arhiepiscopia Craiovei a dobândit proprietatea printr-un act juridic valabil încheiat cu respectarea legilor în vigoare la data încheierii, fiind de bună-credinţă la momentul încheierii actului.

Prin întâmpinare, pârâta Mitropolia Olteniei – Arhiepiscopia Olteniei a invocat prescripţia dreptului la acţiune, potrivit art. 46 alin. 5 din Legea 10/2001.

La 04.10.2004 pârâta Mitropolia Olteniei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca tardivă atât a cererii de repunere în termen cât şi acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractului de schimb, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru repunerea în termen.

La 04.10.2004 pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj pentru Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare la cererea de repunere în termen a reclamantei, prin care a solicitat respingerea acestei cereri întrucât termenul prevăzut de art. 46 alin. 5 din Legea 10/2001 este un termen special de prescripţie, iar în speţă nu poate opera repunerea în termen.

La termenul de azi din şedinţă publică, instanţa a pus în discuţia părţilor cererea de repunere în termen formulată de reclamantă şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâte.

Analizând cererea de repunere în termen, pentru care reclamanta nu a arătat temeiul juridic, instanţa reţine următoarele:

Instanţa constată că a fost învestită cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de schimb încheiat la data de 12.10.1964 între Statul Român, reprezentat prin Comitetul Executiv al Sfatului Popular al oraşului Craiova şi Mitropolia Olteniei, privind imobilul din str. Karl Marx, nr. 34,36,38, întemeiată pe dispoziţiile art. 46 din Legea 10/2001.

În ceea ce priveşte cererea subsidiară a reclamantei, ca, pe cale de consecinţă, să se constate calitatea de proprietar a familiei Vârvoreanu, instanţa reţine că aceasta are altă bază legală decât cea aflată la originea litigiului adus în faţa instanţei, reclamanta precizând că imobilul face obiectul dosarului nr. 6142/civ/2003 aflat pe rolul Tribunalului Dolj.

Termenul prevăzut de art. 46 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 este un termen special de prescripţie care înlătură dreptul subiectiv la acţiune.

Art. 46 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 prevede că „ prin derogare de la dreptul comun, indiferent de motivul de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Termenul de 1 an a fost prelungit succesiv cu câte 3 luni prin O.U.G. nr. 109/2001 şi O.U.G. nr. 145/2001.

Potrivit art. 19 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 „ cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie”.

S-a susţinut de apărătorul reclamantei că reclamanta nu are pregătire juridică, că este cetăţean francez de origine română şi că nu şi-a cunoscut drepturile.

 În condiţiile în care, potrivit principiului nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii „ nemo ignorare legem censetur”, titularul unui drept este prezumat că a avut cunoştinţă de reglementarea care prevedea că valorificarea dreptului său se circumscrie unui anumit termen – pe care de altfel, legiuitorul l-a prelungit în două rânduri, - fără a înţelege să îl respecte, aceasta nu are decât a-şi imputa propriei lipse de diligenţă consecinţele negative pe care este ţinută să le suporte.

S-a mai susţinut de către reclamantă, că a luat cunoştinţă de existenţa contractului de schimb în luna noiembrie 2003, în timpul procesului de revendicare a imobilului, în temeiul Legii 10/2001, în dosarul nr. 6142/civ/2003 al Tribunalului Dolj.

Reclamanta nu a făcut această dovadă şi nici nu a dovedit existenţa unei cauze temeinice sau a unei împrejurări speciale care au împiedicat-o să formuleze cererea de chemare în judecată înăuntrul termenului de prescripţie.

S-a susţinut de către reclamantă prin apărător că, prin neexercitarea acţiunii în anulare de către reclamantă, ca urmare a admiterii excepţiei, instanţa ar încălca dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană şi art. 1 din Primul Protocolul Adiţional la Convenţie.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia s-ar încălca prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în jurisprudenţa sa Curtea a statuat că, în practica CEDO s-a subliniat constant că această cerinţă nu se analizează în abstract, ci se raportează la fiecare caz, ţinându-se seama de natura pretenţiilor, de comportamentul părţilor, de complexitatea procesului, de durata procedurii, etc.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea anumitor exigenţe legale, între care şi stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.

Din acest motiv, susţinerea reclamantei, că s-ar încălca dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie, nu poate fi reţinută prin imposibilitatea de a exercita o acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de schimb, ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei.

Dispoziţiile legale criticate sunt în concordanţă şi cu jurisprudenţa CEDO referitoare la dreptul de acces la justiţie. Astfel, CEDO a statuat în cauza „Golder contra Regatului Unit” 1975, că „dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut”, precum şi că „există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept”. 

Reclamanta nu a dovedit existenţa unei cauze temeinice sau a unei împrejurări speciale care au împiedicat-o să formuleze cererea de chemare în judecată înăuntrul termenului de prescripţie.

Pentru aceste motive, instanţa va respinge cererea de repunere în termen formulată de reclamantă,  va admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi va respinge acţiunea formulată.

Domenii speta

Spete similare