Acţiune revocatorie.Conditii de admisibilitate

SENTINŢA CIVILĂ NR. 587/ 24.04.2007

Acţiune revocatorie.Conditii de admisibilitate

Potrivit disp. Art. 975 C.CIV. „creditorii pot asemenea, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor,” efectele admiterii unei acţiuni revocatorii fiind relative şi constând în inopozabilitatea actului fraudulos faţă de creditor.

Pentru admisibilitatea unei acţiuni revocatorii trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, debitorul să fie rea-credinţă, ştiind de rezultatul păgubitor al actului său faţă de creditor, creditorul să aibă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă şi, în principiu, anterioară actului atacat, iar în situaţia în care s-a încheiat un act cu titlu oneros, să existe complicitatea la fraudă a terţului dobânditor.

Prin cererea înregistrată la această instanţă la 10.02.2006 reclamanta P M C a chemat în judecată pe pârâţii M A S, M N S şi M S, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare aut. la BNP la 05.06.2000.

În motivarea acţiunii, arată că la data de 22.06.1999 autoarea reclamantei – P. A.- a chemat în judecată pe pârâtul M.S.A. pentru partajarea unei mori şi a terenului aferent, iar prin dec.civ.nr. 119/A/05.02.2004 a Tribunalului Mehedinţi a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sultei de 48217,4373 lei, iar în momentul executării deciziei reclamanta a aflat că pârâtul nu mai are bunuri, deoarece, în urma promovării acţiunii de partaj, acesta a început să înstrăineze bunurile sale.

Precizează că prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare atacat, pârâtul a urmărit prejudicierea reclamantei-creditoare, prin crearea unei stări de insolvenţă.

La 23.01.2006 reclamanta îşi modifică acţiunea, înţelegând să se judece şi în contradictoriu cu pârâta M.S., parte în contractul a cărei desfiinţare se solicită, cerere pe care instanţa nu a disjuns-o, constatând necesară judecarea împreună cu cererea introductivă, iar la data de 17.04.2007 reclamanta îşi precizează acţiunea, solicitând anularea (revocarea) contractului de vânzare-cumpărare încheiat în frauda creditorului pârâtului.

Prin întâmpinare, pârâţii M A S şi  M N S solicită respingerea acţiunii, arătând că s-a făcut confuzie între instituţia revocării actului şi a nulităţii acestuia, constatarea nulităţii contractului fiind nefondată, iar în ceea ce priveşte revocarea actului precizează că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, creanţa fiind ulterioară, iar numai în situaţii de excepţie se admite acest lucru.

Mai invocă pârâţii excepţia prescrierii dreptului de a formula acţiune revocatorie, acţiune prescriptibilă în termenul general de 3 ani.

În cauză, au fost audiaţi sub prestare de jurământ martorii G I, P S, C A I, B I L şi N I, declaraţiile la dosar.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine că în anul 1999 autoarea reclamantei a promovat acţiune de partaj împotriva pârâtului, prin s.c. nr. 3113/2001 a Judecătoriei Vânju Mare fiind admisă în parte acţiunea, atribuindu-se pârâtului bunul partajat, iar reclamantei sultă în cuantum de 13,187,37 lei.

Prin d.c.nr. 119/A/2004 a Tribunalului Mehedinţi a fost schimbată parţial sentinţa, atribuindu-se bunul partajat pârâtului, acesta fiind obligat la plata către reclamantă a unei sulte de 48.217,4373 lei.

Decizia a fost investită cu titlu executoriu şi s-a pornit executarea silită, moment în care reclamanta a luat  cunoştinţă de încheierea contractului de vânzare-cumpărare în litigiu, astfel că acţiunea revocatorie nu este prescrisă, ca şi acţiunea în anulare a actului juridic, termenul general de prescripţie prev. de art. 3 Decretul 167/1958 curgând de la data la care reclamanta a cunoscut de existenţa actului atacat, motiv pentru care instanţa va respinge excepţia prescrierii dreptului la acţiune.

Pe fondul cauzei, instanţa reţine că la data de 05.06.2000 pârâţii M.A. S. şi M S au transmis dreptul de proprietate asupra casei de locuit situată în Craiova, str.Arh.Dan Nicolae nr. 15, Dolj şi teren aferent către pârâta M S N, încheindu-se contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 1169/2000.

Din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că preţul a fost achitat vânzătorilor, iar scopul vânzării a constat în faptul că pârâţii-vânzători au intenţionat ca cealaltă fiică a lor să nu ipotecheze  imobilul, aşa cum declară martorii G I , P S, C A şi N I.Martora B. I .L. nu a perceput direct nici un fapt în legătură cu vânzarea, dar din spusele reclamantei a aflat că vânzarea s-a efectuat în scopul fraudării creditoarei, declaraţie ce nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Verificând motivele nulităţii absolute a unui act juridic, instanţa constată că în speţă nu sunt îndeplinite, respectiv contractul are un obiect licit, preţul fiind achitat, iar bunul transferat în proprietatea cumpărătoarei, existând consimţământul părţilor, iar cauza este licită şi morală, în speţă nefăcându-se dovada relei-credinţe a acesteia, buna-crediniă fiind prezumată conform art. 1899 C.CIV.

De asemenea, instanţa constată că prin încheierea actului legea nu a fost fraudată, motive pentru care instanţa va respinge cererea în constatarea nulităţii absolute a contractului.

În ceea ce priveşte anularea acestui act juridic instanţa constată că reclamanta nu a invocat un motiv pentru a se constata nulitatea relativă a contractului şi nici nu dovedeşte existenţa unui astfel de motiv, urmând ca instanţa să respingă această cerere, având în vedere şi faptul că reclamanta este terţ faţă de contract.

Cu privire la acţiunea revocatorie, instanţa o va respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit disp. Art. 975 C.CIV. „creditorii pot asemenea, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor,” efectele admiterii unei acţiuni revocatorii fiind relative şi constând în inopozabilitatea actului fraudulos faţă de creditor.

Pentru admisibilitatea unei acţiuni revocatorii trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, debitorul să fie rea-credinţă, ştiind de rezultatul păgubitor al actului său faţă de creditor, creditorul să aibă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă şi, în principiu, anterioară actului atacat, iar în situaţia în care s-a încheiat un act cu titlu oneros, să existe complicitatea la fraudă a terţului dobânditor.

În speţă, instanţa constată că actul atacat a creat pârâtului –debitor o stare de insolvabilitate în dauna creditorului, dar nu se dovedeşte frauda acestuia.

De asemenea, creanţa a devenit certă, lichidă şi exigibilă abia în 2001, adică ulterior încheierii actului atacat, în 2000 când s-a încheiat actul, reclamanta având doar un drept viitor şi care nu era cert şi exigibil.

Într-adevăr, acţiunea de partaj a fost promovată în 1999, în 2001 a fost admisă,în 2002 a fost respinsă pentru lipsa calităţii de moştenitor a reclamantei, iar în 2004 aceasta a dobândit creanţa certă, dar la data intentării acţiunii creanţa nu era certă, lichidă şi exigibilă, acest fapt depinzând de rezultatul partajului, putând fi atribuit bunul către reclamantă, în natură.

Mai reţine instanţa că în speţă nu a fost dobândită nici complicitatea la fraudă a terţului dobânditor, faptul că dobânditoarea este fiica vânzătorilor nu este de natură să înlăture buna-credinţă a acesteia prev. de art. 1899 C.CIV., ci doar, din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză nerezultând reaua-credinţă a acesteia.

Faţă de toate aceste considerente, instanţa va respinge acţiunea.

Domenii speta

Spete similare